Eterniseed › Curriculum › Ieremia
Ieremia 13-14 — Eterniseed (epoca reformei / protestantism istoric)
Deschidere
Capitolele treisprezece și paisprezece din Ieremia prezintă lucrările suverane ale Domnului cu poporul legământului din Iuda. Proorocul primește porunca de a înfăptui un semn privitor la un brâu de in, care este mai întâi purtat aproape de trup și apoi îndepărtat, îngropat și mai târziu recuperat într-o stare de ruină. Această acțiune este unită cu un cuvânt ulterior privitor la o secetă aspră care oprește ploaia de pe pământ. În ambele capitole accentul se pune pe inițiativa Domnului în stabilirea și apoi în îndepărtarea privilegiilor odinioară acordate poporului său. Povestirea înaintează prin poruncă dumnezeiască mai degrabă decât prin inițiativă omenească, subliniind că cursul judecății urmează scopul statornic al lui Dumnezeu mai degrabă decât orice împrejurare neprevăzută.
Citește
Citire
Pe măsură ce capitolele sunt citite, se va urmări succesiunea acțiunii simbolice și interpretarea ei enunțată, observând cum brâul reprezintă mai întâi apropierea și apoi stricăciunea. Se va observa trecerea de la acel semn la descrierea secetei și la rugăciunile înălțate în mijlocul ei. Se vor remarca declarațiile repetate că Domnul nu va fi întors prin mijlocire odată ce timpul hotărât al judecății a venit. Citirea trebuie întreprinsă cu atenție la termenii preciși în care relația legământului este atât afirmată cât și retrasă.
Studiu
Porunca de la început îndrumă pe prooroc să dobândească un brâu de in și să-l lege în jurul coapselor sale. Veșmântul este apoi dus la Eufrat și ascuns într-o crăpătură a stâncii. La o a doua călătorie același brâu este recuperat, acum stricat și de niciun folos. Explicația oferită în text identifică brâul cu casa lui Iuda și casa lui Israel, pe care Domnul le-a făcut să se lipească de El ca să fie un popor, un nume, o laudă și o slavă. Îndepărtarea și apoi putrezirea semnifică deci retragerea de către Domnul a acelei apropieri și necinstea care se abate asupra unui popor care nu mai este ținut aproape. Suveranitatea acțiunii este evidentă în expresia repetată că Domnul însuși a poruncit proorocului atât să poarte cât și să îngroape brâul. Niciun plan omenesc nu inițiază semnul; întreaga succesiune își are originea în cuvântul dumnezeiesc. Capitolul paisprezece continuă aceeași temă sub o altă figură. O secetă este vestită în care pământul este crăpat, porțile lâncezesc și dregătorii își trimit slugile după apă doar ca să găsească cisternele goale. Proorocului i se poruncește să vorbească poporului despre această nenorocire, însă mijlocirea care urmează întâmpină declarația că Domnul nu va asculta. Chiar și cele mai solemne forme de implorare sunt refuzate odată ce hotărârea judecății a ieșit. Textul deosebește astfel între voința obișnuită a Domnului de a primi rugăciunile poporului său și hotărârea fixă care acum guvernează ceasul de față. Seceta însăși este prezentată nu ca o nenorocire naturală ci ca urmare directă a poruncii Domnului asupra cerurilor. Astfel atât îngroparea simbolică a brâului cât și oprirea ploii servesc la a arăta un singur adevăr statornic: Domnul păstrează autoritate deplină asupra privilegiilor pe care le-a dăruit odinioară și asupra judecăților pe care le împlinește acum.
Considerați
Considerare
Modelul arătat în aceste capitole găsește paralele în alte locuri din Scriptură unde Domnul mai întâi apropie un popor și apoi îl îndepărtează când obligațiile legământului sunt neîncetat nesocotite. Aceeași rânduială apare în istoria mai veche a lui Israel sub judecători și în îndepărtarea ulterioară a împărăției de nord. În cuprinsul proorocesc chipul unui popor pus deoparte pentru slava Domnului reapare la Isaia, unde națiunea este descrisă ca o cunună ținută în mâna dumnezeiască. Noul Testament aplică aceleași categorii Bisericii, avertizând că ramurile odinioară altoite pot fi tăiate dacă nu rămân în credință. Accentul reformei asupra suveranității lui Dumnezeu în alegere și lepădare găsește aici o ilustrare clară, căci textul insistă că hotărârea de a strica brâul și de a închide cerurile stă la Domnul singur. În același timp cadrul legământului rămâne neatins: judecata cade asupra celor care au fost mai întâi constituiți ca propria stăpânire a Domnului.
Răspunde
Răspuns
În ce fel starea de față a Bisericii cere o atenție reînnoită la termenii legământului mai degrabă decât încrederea în privilegiile trecute? Cum modelează refuzul mijlocirii din capitolul paisprezece felul în care credincioșii trebuie să se apropie de Dumnezeu atunci când păcatul a fost îndelung tolerat? Ce dovezi în viața de fiecare zi ar arăta că cineva se lipește încă de Domn așa cum brâul s-a lipit odinioară de coapsele proorocului?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne, care din vechime ai legat poporul Tău de Tine prin legământ și ai păstrat dreptul atât de a păstra cât și de a îndepărta, dă-ne să nu ne bizuim pe îndurările de odinioară în timp ce continuăm în căi care necinstesc numele Tău. Ține-ne cu minte că aceeași mână care a așezat odinioară brâul aproape acum are autoritate să-l arunce departe. Înclină inimile noastre să tremure la cuvântul Tău, ca nu cumva cerurile să fie închise împotriva rugăciunilor noastre. Păstrează în Biserica Ta o rămășiță care umblă după termenii legământului și susține-ne numai prin harul Tău suveran, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.