← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 8 — cu Ioan Calvin

Faptele Apostolilor 8Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la Faptele Apostolilor cu ajutorul lui Ioan Calvin, a cărui expunere atentă ne deschide al optulea capitol. Calvin arată cum împrăștierea bisericii timpurii sub persecuție a servit scopului mai larg al lui Dumnezeu de a răspândi evanghelia. Comentariul său evidențiază atât opoziția aprigă cu care s-au confruntat credincioșii, cât și modurile surprinzătoare prin care Cuvântul a avansat în Samaria. Vom asculta cum Calvin urmărește mișcarea de la Ierusalim în afară și examinează primele întâlniri cu noii ascultători ai evangheliei. Perspectivele sale ne invită să vedem mâna lui Dumnezeu chiar și în vremuri de încercare și să reflectăm la modul în care aceeași evanghelie continuă să confrunte inimile astăzi.
Citește

Citire

Să citim acum Faptele Apostolilor capitolul 8 în întregime. Pe măsură ce ascultați, observați răspândirea rapidă a evangheliei dincolo de Ierusalim, îndrăzneala lui Filip și răspunsul surprinzător al lui Simon vrăjitorul. Lăsați narațiunea să se desfășoare fără grabă, acordând atenție atât evenimentelor exterioare, cât și lucrării interioare a Duhului descrise în text.
Studiu
Calvin începe prin a examina izbucnirea persecuției după moartea lui Ștefan. 1. În ziua aceea. Persecuția a început cu Ștefan, după aceea, când nebunia lor a fost astfel aprinsă, s-a întețit împotriva tuturor, unii și alții. Căci cei răi sunt ca fiarele sălbatice, căci când au gustat odată sânge, sunt mai dornici de el și devin mai cruzi prin săvârșirea uciderii. Căci Satana, care este tatăl întregii cruzimi, le ia mai întâi orice simțământ de umanitate când sunt odată îmbibați cu sânge nevinovat; după aceea, stârnește în ei o sete nestinsă de sânge, de unde vin acele atacuri violente pentru a săvârși uciderea; astfel încât, odată ce au început, nu vor face niciodată sfârșit de bunăvoie. Mai mult, când li se acordă odată puterea de a face rău, îndrăzneala lor crește cu trecerea timpului, astfel încât sunt purtați mai imoderat, lucru pe care Luca îl notează și el când spune: Persecuția a fost mare. Fără îndoială, Biserica avusese puțină odihnă înainte, nici nu era liberă de vexarea celor răi; dar Domnul și-a cruțat ai Săi pentru o vreme, ca să aibă oarecare libertate, iar acum au început să fie mai aspru atacați. Calvin abordează apoi împrăștierea credincioșilor și ajungerea ei în Samaria. Toți au fost împrăstiați. Este sigur că nu toți au fost împrăstiați, dar Scriptura folosește o notă universală pentru ceea ce spunem noi: Pretutindeni sau în afară. [495] Rezumatul este acesta: nu doar câțiva erau în pericol; pentru că cruzimea dușmanilor a bântuit în întreaga Biserică. Mulți se iau adesea la fugă, din slăbiciune de inimă, chiar când aud vreun zvon ușor, dar aceștia sunt într-o altă situație. Căci ei nu au fugit fără sfat, fiind descurajați, [496] ci pentru că nu vedeau altă cale de a potoli furia adversarilor. Și spune că au fost împrăstiați nu doar prin locuri diferite ale Iudeii, ci că au venit chiar până în Samaria; astfel încât zidul din mijloc a început să fie dărâmat, care făcea despărțire între iudei și neamuri, (Efeseni 2:14.) Căci convertirea Samariei a fost, ca să zicem așa, primele roade ale chemării neamurilor. Căci deși aveau circumcizia, ca și poporul lui Dumnezeu, totuși știm că era mare dezbinare, și nu fără mare pricină, căci în Samaria aveau doar o închinare falsă a lui Dumnezeu, după cum afirmă Hristos, pentru că era doar o emulație fără gust. [497] De aceea Dumnezeu a deschis atunci poarta pentru evanghelie, ca sceptrul lui Hristos, trimis din Ierusalim, să ajungă la neamuri. El îi scutește pe apostoli din acest număr, nu că ar fi fost liberi de primejdia comună, ci pentru că este datoria unui bun păstor de a se pune împotriva invaziilor lupilor pentru siguranța turmei sale. Despre sosirea lui Filip în Samaria, Calvin scrie: 5. Luca a spus că toți au propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, acum face mențiune doar de Filip, atât pentru că propovăduirea lui a fost mai rodnică și mai eficace decât a celorlalți, cât și pentru că au urmat istorii remarcabile, pe care le va adăuga mai târziu. El a pus cetatea Samariei pentru cetatea Samaria care a fost pustiită de Hyrcanus și zidită din nou de Irod și numită Sebaste. Citește pe Iosif, în cărțile a treisprezecea și a cincisprezecea ale Antichităților. Când spune că Filip a propovăduit pe Hristos, el semnifică faptul că întreaga sumă a evangheliei este cuprinsă în Hristos. Celălalt discurs pe care îl folosește puțin mai târziu este mai desăvârșit; totuși este unul singur în efect. El unește împărăția lui Dumnezeu și numele lui Hristos împreună; dar pentru că obținem această bunătate prin Hristos, ca Dumnezeu să domnească în noi și să ducem o viață cerească, fiind înnoiți în dreptate spirituală și morți pentru lume, de aceea propovăduirea lui Hristos cuprinde și acest punct sub ea. Dar rezumatul este acesta: că Hristos repară cu harul Său lumea, fiind distrusă; ceea ce se întâmplă când ne împacă cu Tatăl. În al doilea rând, când ne regenerează prin Duhul Său, ca împărăția lui Dumnezeu să fie ridicată în noi când Satana este pus pe fugă. Mai mult, întrucât a declarat mai înainte că apostolii nu au mișcat un picior din Ierusalim, trebuie să se creadă că vorbește aici despre unul dintre cei șapte diaconi, ale cărui fiice au și proorocit.
Considerați

Reflectare

Calvin aplică aceste evenimente la biserica din vremea sa și a noastră. Aceste lucruri trebuie aplicate și vremii noastre. Dacă furia dușmanilor noștri pare uneori ca și cum ar fi căzut în somn, astfel încât nu aruncă flăcări departe, să știm că Domnul poartă de grijă slăbiciunii noastre; totuși, să nu ne închipuim în același timp că vom avea armistițiu continuu, ci să fim gata să suferim lovituri mai aspre, ori de câte ori vor izbucni deodată. Să ne amintim și că, dacă la un moment dat statornicia unui singur om a ascuțit cruzimea dușmanilor noștri, vina răului i se atribuie pe nedrept lui. Căci Luca nu îl defăimează pe Ștefan, [494] când spune că prin el Biserica a fost mai aspru chinuită decât înainte; ci mai degrabă întoarce aceasta spre lauda lui, pentru că a făcut cu vitejie, ca purtător de steag, să-i încurajeze pe alții cu exemplul său să lupte cu curaj. Când o numește Biserica care era la Ierusalim, intenția lui nu este că existau Biserici în altă parte, ci trece la lucrurile care au urmat de acolo. Căci întrucât nu era decât acest singur trup al celor evlavioși în toată lumea, a fost rupt în bucăți prin fugă; totuși au răsărit îndată mai multe Biserici din acele mădulare șchioape care au fost risipite ici și colo, și astfel trupul lui Hristos s-a răspândit departe și larg, pe când înainte era închis între zidurile Ierusalimului,
Răspunde

Răspuns

Cum provoacă relatarea lui Calvin despre persecuție așteptările noastre de siguranță în urmarea lui Hristos? În ce feluri ar putea împrăștierea credincioșilor să servească și astăzi răspândirea evangheliei? Unde vedeți nevoia aceleiași statornicii pe care Calvin o laudă la apostoli?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Suveran, Cel ce prefaci risipirea poporului Tău în răspândirea Evangheliei Tale, dă-ne har să-L vestim pe Hristos oriunde ne trimite providența Ta. Prin același Duh care l-a îndrumat pe Filip la etiopian, deschide inimile ca să primească Cuvântul Tău și întărește-ne să ne ținem doar de Fiul Tău, păzindu-ne de orice putere mincinoasă care ar rivaliza cu Numele Său. Împlinește în noi promisiunile legământului Tău, pentru ca Evanghelia să înainteze până la marginile pământului, spre slava Numelui Tău. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →