Eterniseed › Curriculum › Tobit
Tobit 5-6 — bazându-se pe Toma de Aquino (Summa I qq.50-64 + q.113 despre îngeri)
Deschidere
Capitolele cinci și șase din Tobit introduc una dintre cele mai bogate figuri teologice din literatura deuterocanonică: îngerul Rafael, trimis sub chipul israelitului Azaria ca să-l călăuzească pe Tobia în călătoria sa spre Media. Bazându-ne pe tratatul susținut al lui Toma de Aquino despre substanțele îngerești din Summa Theologiae I qq.50-64 (așa-numitul Tratat despre îngeri) și mai ales pe tratarea misiunii și a ocrotirii îngerești din I qq.111-113, putem aborda aceste capitole cu precizia categorială pe care doctorul scolastic o aduce în ordinea îngerească. Aparenta umanitate a lui Rafael, călătoria sa alături de Tobia, îndrumarea lui în folosirea organelor peștelui, înșelarea cu privire la identitatea sa și scopul mai adânc de a vindeca atât pe Tobit cât și pe Sara — fiecare dintre acestea își are locul în arhitectura pe care Aquino o construiește în tratatul său. Biserica primește cartea lui Tobit ca unul dintre cele mai ample mărturii din Vechiul Testament despre slujirea îngerească, iar aparatul scolastic al lui Aquino îi permite cititorului contemporan să vadă în narațiune împlinirea principiilor teologice pe care tradiția creștină le-a ținut de la epoca patristică.
Citește
Citire
Citiți capitolele 5 și 6 din Tobit, acordând atenție prezentării lui Rafael și călătoriei lui Tobia. În capitolul cinci, remarcați porunca lui Tobit de a găsi un tovarăș de încredere pentru călătoria la Rages ca să recupereze depunerea la Gabael; descoperirea de către Tobia a unui om care stătea în apropiere și pe care nu-l recunoaște, dar care se prezintă ca Azaria, fiul marelui Anania, din aceeași rudenie cu Tobit; întrebările lui Tobit adresate lui Azaria și mulțumirea aparentă cu referințele acestuia; înțelegerea contractuală a plății; binecuvântările de despărțire ale lui Tobit și Annei; și tânguirea Annei la plecarea singurului ei fiu. În capitolul șase, urmăriți călătoria până la Tigru unde peștele cel mare sare la piciorul lui Tobia și îngerul îl îndrumă să-l prindă, să-l curețe și să păstreze inima, ficatul și fierea lui pentru folos medicinal; îndrumarea îngerului în timpul călătoriei despre folosirea organelor peștelui — inima și ficatul pentru alungarea demonilor prin arderea lor ca tămâie, fierea pentru ungerea ochilor afectați de albeață; descoperirea de către înger a eligibilității Sarei din Ecbatana ca soție a lui Tobia potrivit legii lui Moise; și obiecția temătoare a lui Tobia cu privire la cei șapte soți pe care demonul îi ucisese.
Studiu
Tratatul lui Aquino despre îngeri din Summa I qq.50-64 articulează metafizica substanței îngerești cu precizia pe care metoda scolastică o permite. În q.50 a.1 el susține că îngerii sunt substanțe imateriale — duhuri curate care posedă intelect și voință, dar care nu au trupuri; fiecare înger constituie propria sa specie (q.50 a.4) deoarece principiul individuației la ființele materiale este materia, iar îngerii nu au materie. În q.51 a.1 el întreabă dacă îngerii au trupuri unite în mod natural de ei, iar răspunsul său este negativ: îngerii sunt duhuri curate în propria lor substanță. În q.51 a.2 el pune apoi întrebarea direct relevantă pentru aparenta umanitate a lui Rafael: dacă îngerii își asumă trupuri. Răspunsul său este afirmativ — îngerii își asumă uneori trupuri, nu ca forme unite în mod natural de substanța lor spirituală, ci ca instrumente prin care pot interacționa cu lumea materială în scopul împlinirii misiunii lor. În q.51 a.3 el pune întrebarea mai delicată dacă trupurile pe care și le asumă îngerii îndeplinesc operații vitale precum mâncatul: răspunsul său, bazat pe Augustin și pe narațiunea din Tobit însăși, este că îngerii care își asumă trupuri par să îndeplinească astfel de operații, dar nu le îndeplinesc în modul natural al ființelor umane — hrana pe care par s-o consume nu este digerată în mod real, ci este consumată într-un alt mod pe care Aquino îl lasă oarecum opac. Catena Aurea la Luca 24:43 (Hristos cel înviat mâncând pește înaintea apostolilor) păstrează discuția augustiniană pe care Aquino o folosește, distingând între trupul înviat al lui Hristos (care posedă cu adevărat integritatea cărnii înviate) și trupurile asumate ale îngerilor (care doar par să îndeplinească operații vitale). Cartea lui Tobit însăși este principala ocazie veterotestamentară a acestei întrebări; Rafael va declara explicit în capitolul doisprezece că a părut că mănâncă și bea, dar nu a consumat de fapt hrana, iar sinteza scolastică a lui Aquino încorporează această revelație. Misiunea lui Rafael intră sub întrebarea pe care Aquino o tratează în I q.112 despre misiunile îngerilor. El distinge între îngerii care sunt trimiși (missi) și cei care, posedând ordinele superioare ale ierarhiei cerești, nu sunt trimiși, ci contemplă esența divină în adorație continuă. În I q.112 a.4 el întreabă care îngeri sunt trimiși în misiuni la oameni, iar răspunsul său se bazează pe distincția patristică între ordinele superioare (Serafimi, Heruvimi, Tronuri — care nu părăsesc prezența divină imediată) și ordinele inferioare (Puteri, Virtuți, Domnii, Începătorii, Arhangheli, Îngeri — care sunt trimiși în misiuni particulare pentru sarcini particulare). Rafael, identificat în capitolul doisprezece ca unul dintre cei șapte care stau înaintea tronului lui Dumnezeu, aparține ordinului Arhanghelilor în tradiția care urmează pe pseudo-Dionisie Areopagitul (a cărui schemă ierarhică Aquino o acceptă în I q.108) — ordinul Arhanghelilor fiind însărcinat cu misiunile la comunități sau persoane particulare care necesită intervenția specială a unei substanțe îngerești. Structura de ocrotire pe care grija lui Rafael față de Tobia o exemplifică intră sub tratarea îngerilor păzitori de către Aquino în I q.113. În q.113 a.1 el susține că fiecare om are un înger păzitor desemnat pentru grija mântuirii sale. În q.113 a.4 el întreabă dacă un om este încredințat grijii unui înger de la botez sau de la naștere, iar răspunsul său, bazat pe comentariul Sfântului Ieronim la Matei 18 și pe practica Bisericii, este că îngerul păzitor este dat de la naștere (Ieronim citase cuvântul Domnului din Matei 18:10 că 'îngerii lor din ceruri văd neîncetat fața Tatălui meu' referindu-se la îngerii copiilor mici, iar Aquino înțelege aceasta ca de la naștere, nu de la botez). Grija lui Rafael față de Tobia și revelația finală că el a fost răspunsul la rugăciunea lui Tobit și la tânguirea Sarei intră sub categoria mai largă a slujirii providențiale a substanțelor îngerești pe care q.113 o articulează. Folosirea medicinală a organelor peștelui este un detaliu particular care a ocupat comentatorii patristici și medievali. Aquino nu tratează întrebarea specifică, dar principiul său general din I q.110 (despre acțiunea îngerilor asupra creației corporale) oferă cadrul: îngerii pot dispune cauzele materiale în moduri care realizează efecte prin operații naturale pe care substanțele înseși le posedă. Inima și ficatul peștelui arse ca tămâie produc un fum care alungă demonul, nu printr-o putere magică, ci prin dispunerea substanțelor medicinale naturale sub direcția îngerească — un principiu care distinge ritul de incantația magică (pe care Aquino o condamnă în II-II q.96) și îl aliniază cu categoria mai largă a dispunerii providențiale a substanțelor create. Revelația îngerului despre eligibilitatea Sarei ca soție a lui Tobia intră sub tratarea căsătoriei de către Aquino în Supliment qq.41-68; eligibilitatea conform legii mozaice a căsătoriei între rude în afara casei imediate este substratul principiilor pe care q.54-55 le dezvoltă despre consanguinitate.
Considerați
Considerare
Bazându-ne pe afirmația lui Aquino din I q.113 a.1 că fiecare om are un înger păzitor desemnat pentru grija mântuirii sale, să considerăm dacă structura propriei noastre vieți spirituale recunoaște slujirea îngerească pe care tradiția catolică o ține cu atâta statornicie. Cultura contemporană a avut tendința de a reduce îngerul fie la ceva sentimental (figurina heruvimică, prezența caldă care mângâie), fie de a-l respinge cu totul. Articularea scolastică pe care Aquino o oferă rezistă ambelor reduceri: îngerii sunt substanțe spirituale curate care posedă intelect și voință și sunt rânduiți la misiuni particulare de providența divină; îngerul păzitor este o persoană reală atribuită sufletului tău real cu scopul real de a te ajuta spre fericirea veșnică. Ai cultivat chiar și cea mai simplă practică de a-ți recunoaște îngerul păzitor — rugăciunea scurtă la începutul zilei, cererea înainte de o călătorie sau dificultate, pomenirea în ziua de sărbătoare a îngerului? Să considerăm de asemenea principiul pe care Aquino îl articulează în I q.51 a.2 că îngerii își asumă trupuri ca instrumente ale misiunii lor fără a fi uniți în mod natural de acele trupuri. Disciplina pe care acest principiu o impune devoțiunii creștine este disciplina de a primi slujirea îngerească fără a face din înger obiectul închinării religioase care aparține numai lui Dumnezeu. Tradiția catolică a fost statornică în această privință — îngerii sunt venerați (dulia), dar nu adorați (latria); închinarea care aparține lui Dumnezeu nu este transferată spiritelor create oricât de înalte ar fi. Unde în viața ta devoțională ai permis ca hotarul dintre venerare și adorare să se estompeze? Să considerăm în cele din urmă înșelarea identității sale de către Rafael. Aquino tratează veracitatea îngerească în I q.62 a.5 (dacă îngerii confirmați pot înșela); răspunsul său este că sfinții îngeri nu mint niciodată în chestiuni de doctrină, dar pot folosi o ascundere prudentă în împlinirea misiunii lor, la fel cum un medic nu poate dezvălui pacientului întreaga întindere a bolii sale atunci când dezvăluirea prematură ar împiedica vindecarea. Pseudonimul lui Rafael este instanța paradigmatică a acestui principiu: el nu își dezvăluie identitatea lui Tobia și lui Tobit deoarece dezvăluirea ar împiedica însăși misiunea pentru care a fost trimis; adevărul este păstrat (el este într-adevăr din rudenia lor în sensul mai adânc de a fi un slujitor împreună al aceluiași Dumnezeu), în timp ce modul dezvăluirii sale este rezervat.
Răspunde
Răspuns
Reînnoiește în această săptămână simpla practică de a-ți recunoaște îngerul păzitor. Roagă-te în fiecare dimineață rugăciunea Angele Dei (Înger al lui Dumnezeu, scumpul meu ocrotitor, căruia dragostea lui Dumnezeu mă încredințează aici, fii în această zi mereu lângă mine, ca să mă luminezi și să mă păzești, să mă conduci și să mă îndrumi. Amin.) și din nou înainte de orice călătorie sau întreprindere necunoscută. Articularea scolastică a slujirii îngerești pe care Aquino o oferă în Summa I q.113 susține mai degrabă decât complică această devoțiune; claritatea intelectuală despre metafizica substanței îngerești este temelia unei devoțiuni încrezătoare față de persoanele reale însărcinate cu grija mântuirii tale.
Roagă-te
Rugăciune
O Dumnezeule al providenței infinite, care ai trimis pe arhanghelul Tău Rafael să-l însoțească pe Tobia și să aducă vindecare și întoarcere sigură, trimite sfinții Tăi îngeri să ne păzească și să ne călăuzească în fiecare pas al pelerinajului nostru. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a tuturor oștilor cerești, întărește credința noastră în grija Ta nevăzută și condu-ne în cele din urmă la bucuria prezenței Tale. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →