← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Ez 33-34 — cu Matei Henry

Ezechiel 33-34Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În Ezechiel capitolele 33 și 34, Domnul reînnoiește însărcinarea profetului său și dezvăluie inima tandră a unui păstor care caută pe cei pierduți. Comentariul clasic al lui Matei Henry îi conduce pe cititori prin aceste teme cu claritate pastorală, arătând cum chemarea străjerului, chemarea la pocăință și promisiunea milei încă modelează viața credinței astăzi. În următoarele câteva minute vom asculta cuvintele lui Henry, oprindu-ne pentru a le lăsa să ne miște inimile spre veghe credincioasă, întoarcere umilă și speranță încrezătoare în Dumnezeu care judecă cu echitate.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește Ezechiel 33–34 cu încetineală. Observă însărcinarea străjerului, invitația repetată la întoarcere și promisiunea că Domnul însuși va căuta oile sale risipite. Lasă cuvintele străvechi să trezească atât convingere cât și mângâiere înainte de a ne întoarce la expunerea lui Matei Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a rezuma însărcinarea reînnoită a profetului către casa lui Israel. Profetul și-a încheiat acum circuitul pe care l-a făcut ca judecător, în numele lui Dumnezeu, pentru a încerca și a rosti sentința asupra națiunilor vecine și, după ce a terminat cu ele și le-a citit tuturor osânda, în cele opt capitole precedente, se întoarce acum la copiii poporului său și primește instrucțiuni suplimentare despre ce să le spună. I. Trebuie să le facă cunoscut ce slujbă avea el printre ei ca profet, că era un străjer și primise o însărcinare cu privire la ei, pentru care era răspunzător, ver. 1-9. Substanța acestui lucru am avut-o mai înainte, cap. iii. 17, etc. II. Trebuie să le facă cunoscut în ce termeni stau cu Dumnezeu, că sunt la încercare, pe bună purtare, că dacă un om rău se pocăiește nu va pieri, dar că dacă un om drept apostaziază va pieri, ver. 10-20. III. Aici este un mesaj deosebit trimis celor care mai rămăseseră în țara lui Israel și (ceea ce este foarte ciudat) au crescut în siguranță acolo și încrezători că vor prinde rădăcini din nou acolo, pentru a le spune că speranțele lor îi vor dezamăgi pentru că au persistat în păcatele lor, ver. 21-29. IV. Aici este o mustrare pentru cei care au participat personal la slujirea lui Ezechiel, dar nu au fost sinceri în mărturisirile lor de evlavie, ver. 30-33. Henry expune apoi slujba străjerului și condițiile răspunderii. I. Slujba unui străjer este expusă, încrederea pusă în el, însărcinarea dată lui și condițiile stabilite între el și cei care îl angajează, v. 2, 6. 1. Se presupune că este un pericol public care dă prilej pentru numirea unui străjer — când Dumnezeu aduce sabia asupra unei țări, v. 2. Sabia războiului, ori de câte ori vine asupra unei țări, este adusă de Dumnezeu; este sabia Domnului, a dreptății sale, oricât de nedrept ar trage oamenii de ea. La un astfel de moment, când o țară se teme de o invazie străină, ca să fie informați despre toate mișcările dușmanului, să nu fie surprinși de un atac, ci să aibă o avertizare timpurie, pentru a fi la arme și gata să dea invadatorului o primire caldă, pun un om de la hotarul lor, o persoană potrivită, care locuiește la marginile țării lor, unde se așteaptă pericolul amenințat, și este deci bine familiarizat cu toate căile de acces ale acestuia, și îl fac străjerul lor. Astfel de înțelepți sunt copiii acestei lumi în generația lor. Observă, un singur om poate fi de folos public pentru o întreagă țară. Prinții și oamenii de stat sunt străjerii unui regat; ei trebuie să se angajeze continuu și, dacă este nevoie, ca niște străjeri, să se expună pentru siguranța publică. 2. Se presupune că este o încredere publică pusă în străjer și că el este răspunzător în fața publicului pentru îndeplinirea ei. Slujba lui este, (1.) Să descopere apropierea și înaintarea dușmanului; și de aceea nu trebuie să fie orb sau adormit, căci atunci nu poate vedea sabia venind. (2.) Să dea de veste imediat prin sunet de trâmbiță sau, ca santinelele printre noi, prin descărcarea unei arme, ca semnal de pericol. O încredere și o încredințare deosebită sunt puse în el de cei care l-au pus să fie străjerul lor că va face cu credincioșie aceste două lucruri; și ei își pun viața pe credincioșia lui. Acum, [1.] Dacă își face partea, dacă este la timp conștient de toate pericolele care intră în cunoștința lui și dă de veste despre ele, și-a îndeplinit încrederea și nu numai că și-a mântuit sufletul, ci și-a câștigat și plata. Dacă poporul nu ia aminte, dacă fie nu vor crede vestea pe care le-o dă, fie nu vor crede că pericolul este atât de mare sau atât de aproape cum este cu adevărat, fie nu vor ține seama de el și astfel sunt surprinși de dușman în siguranța lor, este vina lor; vina nu trebuie pusă pe străjer, ci sângele lor este pe capul lor. Dacă vreo persoană merge cu îndrăzneală în gura pericolului, deși a auzit sunetul trâmbiței și i s-a spus prin ea unde era pericolul, și astfel sabia vine și îl ia în nebunia lui, el este felo de se — un sinucigaș; om nebun, s-a distrus pe sine. Dar, [2.] Dacă străjerul nu își face datoria, dacă ar fi putut vedea pericolul și nu l-a văzut, ci a fost adormit sau nepăsător sau uitându-se în altă parte, sau dacă a văzut pericolul (căci așa este pus cazul aici) și s-a îngrijit doar de propria siguranță și nu a sunat din trâmbiță ca să avertizeze poporul, astfel încât unii sunt surprinși și tăiați în nelegiuirea lor (v. 6), tăiați deodată, fără a avea timp să strige: Doamne, ai milă de mine, timp să se pocăiască și să facă pace cu Dumnezeu (ceea ce face ca lucrul să fie mult mai rău, că sărmana făptură este luată în nelegiuirea ei), sângele lui va fi cerut din mâna străjerului; el va fi găsit vinovat de moartea lui, pentru că nu i-a dat de veste despre pericolul lui. Dar dacă străjerul își face partea, iar poporul pe a sa, totul este bine; atât cel care dă de veste cât și cel care ia aminte și-au mântuit sufletele. Henry abordează disperarea poporului cu declarația solemnă a lui Dumnezeu despre milă. 1. Cei care desperau de a găsi milă la Dumnezeu sunt aici răspunși cu o declarație solemnă a disponibilității lui Dumnezeu de a arăta milă, v. 11. Când vorbeau despre a se topi în nelegiuirea lor, Dumnezeu l-a trimis pe profet la ei, cu toată grabă, ca să le spună că deși cazul lor era trist, nu era desperat, ci mai era încă speranță în Israel. (1.) Este sigur că Dumnezeu nu are plăcere în ruinarea păcătoșilor, nici nu o dorește. Dacă ei se vor distruge pe ei înșiși, el se va glorifica în aceasta, dar nu are plăcere în ea, ci ar prefera ca ei să se întoarcă și să trăiască, căci bunătatea lui este acel atribut al său care este cel mai mult slava lui, care este cel mai mult bucuria lui. Ar prefera ca păcătoșii să se întoarcă și să trăiască decât să meargă mai departe și să moară. A spus-o, a jurat-o, ca prin aceste două lucruri imuabile, în ambele fiind cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să avem mângâiere tare. Avem cuvântul și jurământul lui; și, deoarece nu putea jura pe ceva mai mare, jură pe sine: 'Cât sunt de viu'. Ei se întrebau dacă vor trăi, deși se pocăiesc și se reformează; da, spune Dumnezeu, atât de sigur cum sunt viu, adevărații pocăiți vor trăi și ei; căci viața lor este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. (2.) Este sigur că Dumnezeu este sincer și serios în chemările pe care le dă păcătoșilor la pocăință: 'Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră rea'. A te pocăi înseamnă a te întoarce de la calea noastră rea; aceasta cere Dumnezeu păcătoșilor să facă; aceasta îi îndeamnă să facă prin instanțe repetate și presante: 'Întoarceți-vă, întoarceți-vă'. O, de ar fi convinși să se întoarcă, să se întoarcă repede, fără întârziere! Aceasta le va da putere să facă dacă vor încadra faptele lor ca să se întoarcă la Domnul, Osea v. 4. Căci a spus: 'Voi turna Duhul meu peste voi', Prov. i. 23. Și în aceasta îi va primi; căci nu este doar ceea ce poruncește, ci ceea ce îi curtează. (3.) Este sigur că, dacă păcătoșii pier în nepocăința lor, este din cauza lor; mor pentru că vor muri; și în aceasta acționează cel mai absurd și mai nerezonabil: 'De ce veți muri, casă a lui Israel?' Dumnezeu i-ar fi auzit, iar ei nu au vrut să fie auziți.
Considerați

Cugetă

Henry încheie prin a afirma echitatea judecății lui Dumnezeu asupra fiecărui individ. Acum pune toate acestea împreună și apoi judecă dacă calea Domnului nu este dreaptă, dacă aceasta nu va justifica pe Dumnezeu în distrugerea păcătoșilor și nu-l va glorifica în mântuirea pocăiților. Concluzia întregii chestiuni este (v. 20): 'O, casă a lui Israel, deși sunteți cu toții implicați acum în calamitatea comună, totuși va fi o deosebire de persoane făcută în starea spirituală și veșnică, și vă voi judeca pe fiecare după căile sale.' Deși au fost trimiși în captivitate la grămadă, pești buni și răi închiși în aceeași plasă, totuși acolo el va despărți între cel prețios și cel vrednic de dispreț și va da fiecărui om după faptele sale. De aceea calea lui Dumnezeu este dreaptă și de necontestat; dar, în ce privește copiii poporului tău, Dumnezeu îi trece pe seama profetului, așa cum a făcut cu Moise (Exod. xxxii. 7): 'Ei sunt poporul tău; abia îi pot recunoaște ca ai mei.' În ce-i privește pe ei, calea lor este nedreaptă; această cale pe care au căpătat-o de a se certa cu Dumnezeu și cu profeții lui este absurdă și nerezonabilă. În toate disputele dintre Dumnezeu și făpturile sale se va găsi cu siguranță că el are dreptate și ei greșesc.
Răspunde
1. Unde te-a pus Domnul ca străjer și cât de credincios suni din trâmbiță? 2. În ce domeniu al vieții te invită Duhul să te întorci astăzi ca să poți trăi cu adevărat? 3. Cum afectează asigurarea că Dumnezeu judecă pe fiecare om după căile sale felul în care te rogi pentru alții?
Roagă-te
Doamne milostiv, îți mulțumim că ai ridicat străjeri care avertizează și pentru Păstorul care caută pe cei pierduți. Dă-ne urechi să auzim trâmbița și curaj să ne întoarcem de la orice cale strâmbă. Păzește-ne de a ne bizui pe dreptatea trecută sau de a despera din cauza păcatului trecut; în schimb, lasă-ne să umblăm zilnic în rânduielile vieții. Fie ca viețile noastre să reflecte mila ta dreaptă, astfel încât alții, văzând pocăința noastră, să se întoarcă și ei la tine. Păzește-ne de a neglija sufletele pe care le-ai pus lângă noi și lasă mângâierea de a ne fi mântuit propriile suflete să ne îndemne la dragoste credincioasă. În numele lui Isus, adevăratul Străjer și Păstor, amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →