Eterniseed › Curriculum › Eclesiastul
Eclesiastul 5-6 — cu Barnes
Deschidere
În această lecție extrasă din Notele lui Albert Barnes asupra Bibliei intrăm în sfatul practic din Eclesiastul capitolele cinci și șase. Predicatorul trece de la reflecția solitară la adresarea directă, călăuzind cititorul în casa lui Dumnezeu și înaintea tainelor providenței divine. Barnes arată cum evlavia, încrederea răbdătoare sub asuprire și darul mulțumirii stau împotriva deșertăciunii care se lipește de bogății și de viața lungă. Expunerea sa păstrează accentul pe frica de Domnul ca singurul răspuns potrivit la ceea ce Dumnezeu a hotărât. Ascultăm împreună același cuvânt care a modelat citirea acestei cărți de către biserică de-a lungul generațiilor.
Citește
Citire
Cu inimile pregătite în evlavie, să citim Eclesiastul capitolele cinci și șase. Luați aminte la cuvintele Predicatorului despre jurăminte, asuprire, firea trecătoare a bogăției și darul bucuriei care vine numai de la Dumnezeu. Cereți Duhului să deschidă textul astfel încât deșertăciunea vieții fără mulțumire să ne îndemne să ne odihnim în rânduiala suverană a Domnului peste toate lucrurile.
Studiu
Barnes începe prin a arăta trecerea la adresarea personală și asemănarea cu Psalmul șaptezeci și trei.
Introducere. Predicatorul începe acum să se adreseze ascultătorului său la persoana a doua. Solilocviul, până acum neîntrerupt, este de acum întrerupt de adresări personale, care se repetă cu o frecvență crescândă de la acest loc până la sfârșitul cărții. Cei care împart întreaga carte în două părți (prima teoretică, a doua practică) încep aici a doua diviziune. Există o asemănare izbitoare între linia de gândire urmată în această carte și cea a lui Asaf în Psalmul 73. Așa cum psalmistul, tot așa și Predicatorul, după ce își expune viziunea asupra vieții omenești, își duce ascultătorul în casa lui Dumnezeu pentru o explicație și îndrumări. Dacă expresia „mergi la casa lui Dumnezeu” Eclesiastul 5:1 are și sensul spiritual de a intra în comuniune cu Dumnezeu, Solomon îndeamnă aici în general că evlavia este datorată lui Dumnezeu și în mod deosebit că „deșertăciunea” amestecată cu „partea” pe care Dumnezeu o atribuie fiecărui om trebuie tratată ca o taină divină, nu ca prilej de gânduri deșarte, cuvinte pripite și hotărâri pripite, ci să fie cugetată în frica de Dumnezeu Eclesiastul 5:1-7; că spectacolul asupririi nedrepte trebuie încredințat cu răbdare judecății supreme a lui Dumnezeu Eclesiastul 5:8-9; că doar bogățiile nu satisfac, aduc cu ele griji și, dacă sunt adunate, sunt trecătoare Eclesiastul 5:10-17; și că bucuria omului de partea sa în viață, incluzând atât munca cât și bogățiile, este darul lui Dumnezeu Eclesiastul 5:18-20.El dezvăluie apoi înțelesul celui mai înalt care veghează peste cel înalt în chestiunea asupririi.
Versetul 8. Lucru - Mai degrabă, scop (ca în nota de margine și Eclesiastul 3:1), referindu-se fie la voia lui Dumnezeu, fie la edictul unui conducător asupritor. Căci el... ei - literal, căci cel înalt veghează peste cel înalt și Cel Preaînalt peste ei, adică regele din capitală veghează peste judecător sau guvernator în provincie, iar Dumnezeu peste amândoi. Aceasta pare mai în armonie cu versetele precedente și mai potrivită cu scopul acestui pasaj decât a înțelege pasajul doar despre conducătorii pământești.Barnes introduce apoi cazul celor care primesc fiecare binecuvântare exterioară, dar le lipsește puterea de a se bucura de ele.
Introducere. Predicatorul în acest capitol contemplă cazul oamenilor cărora Dumnezeu le dă bogăție, cinste, succes, copii și viață lungă, dar le refuză capacitatea de bucurie, odihnă, permanență sau mulțumire Eclesiastul 6:1-9. Ce este atunci bun pentru om să facă, a cărui soartă în viață este atât de deplin supusă deșertăciunii? Eclesiastul 6:10-12.El încheie secțiunea expunând cursul fix al evenimentelor sub mâna Celui Atotputernic.
Versetul 10. Sau, „Ceea ce a fost numit - adică evenimente trecute sau actuale, fie Eclesiastul 1:9 așa cum se prezintă omului, fie Eclesiastul 3:15 așa cum sunt rânduite de Dumnezeu - a fost demult (adică a fost hotărât, natura și locul său au fost definite de Cel Atotputernic), și s-a știut că este om”; adică cursul evenimentelor modelează conduita și caracterul omului, astfel încât ceea ce face și suferă se spune că este sau constituie omul. Dumnezeu de la început a hotărât definitiv cursul evenimentelor exterioare omului și l-a constituit pe om într-un mod în care evenimentele îi afectează material conduita și destinul. Prin urmare, Dumnezeu, refuzând anumitor oameni darul mulțumirii și supunându-i astfel deșertăciunii, acționează conform cursului predeterminat al Providenței Sale pe care omul nu îl poate schimba (compară Romani 8:20). Alții traduc, „Ceea ce este, numele său a fost numit demult și cunoscut, că este om”; adică „Ceea ce a fost și este, nu numai a venit la existență demult Eclesiastul 1:9; Eclesiastul 3:15, dar a fost și cunoscut și numit, și se recunoaște că este, pe lângă alte lucruri, în mod special om; că omul rămâne întotdeauna același și nu poate depăși hotarele sale rânduite”. Cel mai puternic - adică Dumnezeu; compară Eclesiastul 9:1; 1 Corinteni 10:22 și referințele de margine.
Considerați
Cugetare
Barnes apasă concluzia cea mai grea că Dumnezeu refuză mulțumirea potrivit providenței Sale dinainte hotărâte.
Versetul 10. Sau, „Ceea ce a fost numit - adică evenimente trecute sau actuale, fie Eclesiastul 1:9 așa cum se prezintă omului, fie Eclesiastul 3:15 așa cum sunt rânduite de Dumnezeu - a fost demult (adică a fost hotărât, natura și locul său au fost definite de Cel Atotputernic), și s-a știut că este om”; adică cursul evenimentelor modelează conduita și caracterul omului, astfel încât ceea ce face și suferă se spune că este sau constituie omul. Dumnezeu de la început a hotărât definitiv cursul evenimentelor exterioare omului și l-a constituit pe om într-un mod în care evenimentele îi afectează material conduita și destinul. Prin urmare, Dumnezeu, refuzând anumitor oameni darul mulțumirii și supunându-i astfel deșertăciunii, acționează conform cursului predeterminat al Providenței Sale pe care omul nu îl poate schimba (compară Romani 8:20). Alții traduc, „Ceea ce este, numele său a fost numit demult și cunoscut, că este om”; adică „Ceea ce a fost și este, nu numai a venit la existență demult Eclesiastul 1:9; Eclesiastul 3:15, dar a fost și cunoscut și numit, și se recunoaște că este, pe lângă alte lucruri, în mod special om; că omul rămâne întotdeauna același și nu poate depăși hotarele sale rânduite”. Cel mai puternic - adică Dumnezeu; compară Eclesiastul 9:1; 1 Corinteni 10:22 și referințele de margine.
Răspunde
Răspuns
Cum cheamă îndemnul de a-ți păzi piciorul când intri în casa lui Dumnezeu să înfrunte graba propriilor tale rugăciuni? În ce feluri ai văzut deșertăciunea muncii fără mulțumire apărând în lucrarea ta zilnică? Unde te invită Domnul să te odihnești în rânduiala Sa suverană mai degrabă decât să te străduiești să schimbi ceea ce El a hotărât?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne preaînalt, care veghezi peste fiecare conducător și peste fiecare împrejurare, dăruiește-ne evlavia care se cuvine casei Tale. Păzește-ne gurile de jurăminte pripite și inimile de murmur împotriva asupririi pe care nu o putem îndrepta. Învață-ne să primim atât munca cât și partea ca daruri din mâna Ta, mulțumiți cu ceea ce Tu ai măsurat. Unde ai refuzat puterea de a ne bucura, fixează-ne ochii pe sfatul Tău neschimbat și pe lucrarea împlinită a lui Hristos. Astfel să treacă zilele noastre în frica de Dumnezeu până când Te vom vedea față către față, prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →