← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni

1 Corinteni 1 — cu Matthew Henry

1 Corinteni 1Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Astăzi stăm cu înțelepciunea statornică a lui Matthew Henry, în timp ce el deschide comentariul său la primul capitol din Prima Epistolă către Corinteni. Henry ne călăuzește prin salutul lui Pavel, chemarea la unitate și puterea surprinzătoare a crucii. Reflecțiile sale ne amintesc că căile lui Dumnezeu adesea zăpăcesc mândria omenească, în timp ce îl ridică pe cel smerit. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie mișcate să prețuim simplitatea evangheliei și să umblăm în părtășia la care Hristos ne-a chemat.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește Prima Epistolă către Corinteni, capitolul întâi, cu încetineală. Observă salutul călduros al lui Pavel, mulțumirea sa pentru darurile corintenilor și îndemnul său urgent la unitate. Fii atent la felul în care crucea este prezentată atât ca piatră de poticnire, cât și ca putere mântuitoare. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a te întoarce la perspectivele lui Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a examina inscripția epistolei. I. Despre inscripție, în care, potrivit obiceiului de a scrie scrisori din acea vreme, sunt inserate atât numele persoanei de către care a fost scrisă, cât și al persoanelor cărora le-a fost scrisă. 1. Este o epistolă de la Pavel, apostolul neamurilor, către biserica din Corint, pe care el însuși a întemeiat-o, deși erau unii printre ei care acum puneau la îndoială apostolia sa (cap. ix. 1, 2) și îi disprețuiau persoana și slujirea, 2 Cor. x. 10. Cei mai credincioși și mai folositori slujitori nu sunt feriți de acest dispreț. El începe prin a revendica acest caracter: Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu. El nu și-a luat această cinste pentru sine, ci a avut o însărcinare dumnezeiască pentru ea. Era potrivit în orice vreme, dar necesar în acest moment, să își afirme caracterul și să își mărească slujba, când învățătorii mincinoși făceau un merit din a-l coborî, iar urmașii lor ușuratici și rătăciți erau atât de înclinați să îi pună în competiție cu el. Nu era mândrie în Pavel, ci credincioșie față de încrederea sa, în acest moment, să își mențină caracterul și autoritatea apostolească. Și, pentru a face acest lucru să apară mai deplin, el îl alătură pe Sosten cu el la scriere, care era un slujitor de rang inferior. Pavel și Sosten, fratele său, nu un apostol împreună cu el, ci un slujitor împreună, odinioară conducător al sinagogii evreiești, mai târziu convertit la creștinism, corintean de naștere, după cum este cel mai probabil, și drag acestui popor, din care cauză Pavel, pentru a se face plăcut lor, îi alătură cu sine în primele sale salutări. Nu există motiv să presupunem că el a fost făcut părtaș la inspirația apostolului, din care cauză el vorbește, în restul epistolei, în numele său și la numărul singular. Pavel nu și-a micșorat în niciun caz autoritatea apostolească și totuși era gata în toate ocaziile să facă un lucru bun și condescendent pentru binele celor cărora le slujea. Persoanele cărora le-a fost adresată această epistolă au fost biserica lui Dumnezeu care era la Corint, sfințită în Isus Hristos și chemată să fie sfinți. Toți creștinii sunt astfel sfințiți în Isus Hristos, că sunt prin botez dedicați și închinați Lui, ei sunt sub obligații stricte de a fi sfinți și fac mărturisire de sfințenie reală. Dacă nu sunt cu adevărat sfinți, este vina și ocara lor. Observă, Scopul creștinismului este să ne sfințească în Hristos. El S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne răscumpere din toată fărădelegea și să ne curățească pentru Sine un popor deosebit, râvnitor de fapte bune. În legătură cu biserica din Corint, el adresează epistola tuturor celor ce în orice loc cheamă numele lui Hristos Isus, Domnul nostru, al lor și al nostru. Prin aceasta creștinii sunt deosebiți de cei profani și atei, că nu îndrăznesc să trăiască fără rugăciune; și prin aceasta sunt deosebiți de evrei și păgâni, că ei cheamă numele lui Hristos. El este capul și Domnul lor comun. Observă, În orice loc din lumea creștină sunt unii care cheamă numele lui Hristos. Dumnezeu are o rămășiță în toate locurile; și ar trebui să avem o preocupare comună și să ținem comuniune cu toți cei ce cheamă numele lui Hristos. Henry trece apoi la îndemnul apostolului la unitate. I. El îi îndeamnă la unitate și dragoste frățească și îi mustră pentru dezbinările lor. El primise de la unii care le doreau binele o relatare despre unele diferențe nefericite între ei. Nu a fost rea-voință față de biserică, nici față de slujitorii lor, ceea ce i-a determinat să dea această relatare; ci o preocupare bună și prudentă ca aceste aprinderi să fie potolite prin intervenția lui Pavel. El le scrie într-un mod foarte atrăgător: 'Vă rog, fraților, în numele Domnului nostru Isus Hristos; dacă aveți vreo considerație pentru acest nume drag și vrednic prin care sunteți chemați, fiți uniți. Vorbiți toți același lucru; evitați dezbinările sau schismele' (cum este originalul), 'adică, orice înstrăinare de afecțiune unul față de altul. Fiți uniți desăvârșit în aceeași minte, pe cât puteți. În lucrurile mari ale religiei fiți de o singură minte: dar, când nu este o unitate de sentiment, să fie o unire de afecțiuni. Considerarea de a fi de acord în lucruri mai mari ar trebui să stingă toate certurile și dezbinările despre cele minore.' Henry descrie apoi felul în care Pavel a propovăduit evanghelia. I. Felul în care Pavel a propovăduit evanghelia și crucea lui Hristos: Nu cu înțelepciunea cuvintelor (v. 17), cuvintele ademenitoare ale înțelepciunii omenești (cap. ii. 4), florile retoricii sau acuratețea limbajului filozofic, de care grecii se mândreau atât de mult și care par să fi fost recomandările deosebite ale unora dintre capii facțiunii din această biserică care s-au opus cel mai mult acestui apostol. El nu a propovăduit evanghelia în acest fel, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie fără efect, ca nu cumva succesul să fie atribuit forței artei și nu adevărului; nu doctrinei simple a unui Isus răstignit, ci oratoriei puternice a celor ce o răspândeau, și astfel onoarea crucii să fie micșorată sau eclipsată. Pavel fusese crescut el însuși în învățătura evreiască la picioarele lui Gamaliel, dar în propovăduirea crucii lui Hristos și-a pus deoparte învățătura. El a propovăduit un Isus răstignit în limbaj simplu și le-a spus oamenilor că acel Isus care a fost răstignit la Ierusalim este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul oamenilor și că toți cei ce vor fi mântuiți trebuie să se pocăiască de păcatele lor și să creadă în El și să se supună guvernării și legilor Sale. Acest adevăr nu avea nevoie de o îmbrăcăminte artificială; el strălucea cu cea mai mare măreție în propria sa lumină și a biruit în lume prin autoritatea sa dumnezeiască și prin demonstrația Duhului, fără niciun ajutor omenesc. Propovăduirea simplă a unui Isus răstignit a fost mai puternică decât toată retorica și filozofia lumii păgâne.
Considerați

Consideră

Henry încheie secțiunea arătând spre speranțele încurajatoare întemeiate pe puterea lui Hristos și credincioșia lui Dumnezeu. IV. Despre speranțele încurajatoare pe care apostolul le avea pentru ei în viitor, întemeiate pe puterea și dragostea lui Hristos și pe credincioșia lui Dumnezeu, v. 8, 9. Cel ce începuse o lucrare bună în ei și o dusese până aici nu o va lăsa neterminată. Cei ce așteaptă venirea Domnului nostru Isus Hristos vor fi păziți de El și întăriți până la sfârșit; și cei ce sunt astfel vor fi fără vină în ziua lui Hristos: nu pe principiul dreptății stricte, ci al iertării harice; nu în rigoarea legii, ci din har bogat și liber. Cât de de dorit este să fii întărit și păzit de Hristos pentru un astfel de scop! Cât de glorioase sunt speranțele unui astfel de privilegiu, fie pentru noi, fie pentru alții! Să fii păzit de puterea lui Hristos de puterea stricăciunii noastre și de ispitirea Satanei, ca să putem apărea fără vină în ziua cea mare! O, așteptare glorioasă, mai ales când credincioșia lui Dumnezeu vine să ne susțină speranțele! Cel ce ne-a chemat la părtășia Fiului Său este credincios și va face aceasta, 1 Tes. v. 24. Cel ce ne-a adus într-o relație apropiată și dragă cu Hristos, într-o comuniune dulce și intimă cu Hristos, este credincios; El poate fi încredințat cu cele mai dragi preocupări ale noastre. Cei ce vin la chemarea Sa nu vor fi niciodată dezamăgiți în speranțele lor în El. Dacă ne arătăm credincioși față de Dumnezeu, nu-L vom găsi niciodată necredincios față de noi. El nu va îngădui ca credincioșia Sa să eșueze, Ps. lxxxix. 33.
Răspunde
Unde simt în viața mea o atracție spre dezbinare mai degrabă decât spre unitate în Hristos? Cum confruntă mesajul crucii propria mea dorință de înțelepciune sau statut lumesc? În ce feluri mă bazez pe credincioșia lui Dumnezeu ca să mă păzească fără vină până la sfârșit?
Roagă-te
Tată milostiv, unește inimile noastre prin Duhul Tău ca să vorbim același lucru și să fim desăvârșit uniți în gândire și judecată, ca să ne lăudăm doar în Domnul Isus Hristos și în crucea Sa. Păzește-ne de mândria care naște dezbinare și dă-ne har să ne odihnim în înțelepciunea și puterea Evangheliei Tale. Păstrează-ne fără prihană până în ziua Domnului nostru Isus Hristos. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →