← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Amos

Amos 9 — cu Barnes

Amos 9Notele lui Albert Barnes la Biblie20 min
Deschidere
În maniera exegetică clară a lui Albert Barnes, lecția de astăzi se inspiră din Notele sale asupra Bibliei pentru a deschide capitolul 9 din Amos. Barnes ne călăuzește prin viziunea finală a profetului despre judecata asupra idolatriei lui Israel și promisiunea sigură a milei care rămâne pentru casa lui Iacov. Expunerea sa atentă arată cum mâna Domnului ajunge la fiecare loc de ascundere și totuși păstrează fiecare grăunte de credință adevărată. Ascultăm cu evlavie, permițând Duhului să aplice aceste cuvinte antice inimilor și timpurilor noastre.
Citește

Citire

Cu atenție liniștită, citiți capitolul 9 din Amos în întregime. Lăsați cuvintele judecății și ale promisiunii să se așeze asupra sufletului. Observați cum Domnul stă deasupra altarului, cercetează fiecare refugiu și totuși declară că nici un grăunte din poporul Său nu va cădea pe pământ. Cereți Duhului să vă pregătească inima pentru studiul care urmează.
Studiu
Barnes începe prin a prezenta viziunea Domnului stând pe altar. Versetul 1. Am văzut pe Domnul - El L-a văzut pe Dumnezeu în viziune; totuși Dumnezeu nu L-a mai întrebat, ca înainte, ce a văzut. Dumnezeu nu-i mai arată embleme ale distrugerii, ci distrugerea însăși. Deoarece Amos tocmai vorbise despre idolatria Samariei, ca temei al distrugerii ei totale, fără îndoială această viziune a unei distrugeri atât de totale a locului de închinare, împreună cu închinătorii, se referă la aceiași idolatri și idolatrii. Adevărat, condamnarea lui Israel avea să devină condamnarea lui Iuda, atunci când păcatele lui Iuda, asemenea celor ale lui Israel, aveau să devină complete. Dar direct, ea nu poate privi decât pe cei despre care s-a vorbit înainte și după, Israel. 'Altarul', deci, 'deasupra' căruia Amos Îl vede pe Dumnezeu 'stând', este fără îndoială altarul pe care a jertfit Ieroboam, 'altarul' pe care l-a ridicat în fața altarului din Ierusalim, centrul închinării la viței, a cărui distrugere omul lui Dumnezeu a prevestit-o în ziua închinării sale. El arată apoi porunca dată de a lovi pragul de sus și distrugerea care a urmat. Acolo unde, în contrafacere a jertfelor pe care Dumnezeu le rânduise, ei aduceau jertfe pretins mântuitoare și păcătuiau în ele, Dumnezeu a apărut, stând, ca să vadă, să judece, să condamne. 'Și a zis: lovește pragul de sus', literal, 'capitelul' sau 'capitalul', numit probabil astfel pentru că 'încorona' stâlpul cu o formă globulară, asemenea unei rodii. Aceasta, imitarea exterioară falsă a adevăratului sanctuar, Dumnezeu poruncește să fie lovită, 'ca pragurile', sau probabil 'pragurile de jos', să se clatine'. Clădirea a fost lovită de sus și s-a clătinat până la temelie. Nu contează dacă vreo lovitură pe capitelul unui stâlp ar face întreaga structură să se clatine. Căci lovitura nu era o lovitură de om. Dumnezeu dă porunca probabil Îngerului Domnului, așa cum, în viziunea lui Ezechiel despre distrugerea Ierusalimului, însărcinarea de a distruge a fost dată la șase bărbați Ezechiel 9:2. Barnes explică apoi cum închinătorii la viței au umplut templul și și-au întâlnit sfârșitul. 'Nici cel mai mic grăunte' nu trebuia 'să cadă pe pământ Amos 9:9'. Aceia deci reprezentați aici ca fiind distruși până la ultimul om trebuie să fie o clasă distinctă. Aceia distruși în templu trebuie să fie închinătorii din templu. În Templul lui Dumnezeu din Ierusalim, nu intra nimeni în afară de preoți. Chiar și spațiul 'între pridvor și altar' era rezervat preoților. Dar erezia este în mod necesar ireverențioasă, deoarece, neînchinându-se Dumnezeului Unuia, nu avea Obiect de reverență. De aceea, templul lui Baal era plin 'de la un capăt la altul 2 Împărați 10:21', iar închinătorii soarelui din Ierusalim își 'întorceau spatele spre Templu' și 'se închinau soarelui spre răsărit, la ușa Templului, între pridvor și altar' Ezechiel 8:16; Ezechiel 11:1. Închinătorii la viței erau porunciți să 'sărute' Osea 13:2 vițeii și astfel trebuie să fi umplut templul, unde se aflau. El trece la imposibilitatea scăpării fie în înălțime fie în adâncime. Versetul 2. Înălțimea sau adâncimea sunt deopotrivă deschise Dumnezeului omniprezent. Mormântul nu este atât de înfricoșător ca Dumnezeu. Păcătosul ar dori cu bucurie să 'sapă' în iad, să se îngroape pe sine, viu printre morți, dacă astfel ar putea scăpa de vederea lui Dumnezeu. Dar de acolo, Dumnezeu zice, 'Mâna Mea îi va lua', ca să-i pună în prezența Sa, să primească sentința. Sau dacă, asemenea îngerilor răzvrătiți, și-ar putea 'așeza' 'tronul în mijlocul stelelor Isaia 14:12-14' lui Dumnezeu, de acolo îi voi coborî', smerindu-i, judecându-i, condamnându-i.
Considerați

Considerare

Barnes se îndreaptă pe larg spre cernerea casei lui Israel printre toate neamurile. Versetul 9. Căci iată! Voi porunci! - Literal, 'iată! vedeți, Eu poruncesc'. El le atrage atenția asupra acestui lucru, ca ceva ce se va întâmpla în curând; și subliniază că El este rânduitorul ascuns al tuturor celor ce li se vor întâmpla. 'Și îi voi cerne pe casa lui Israel printre toate neamurile'. Amos lărgește profeția lui Osea, 'vor fi rătăcitori printre neamuri'. El adaugă două gânduri; violența cu care vor fi scuturați și faptul că această viață așezată a lor, încoace și încolo, nu va fi 'printre neamuri' doar, ci 'în toate' neamurile. În fiecare colț al lumii și în aproape fiecare neam din fiecare colț, evrei au fost găsiți. Întregul pământ este, ca să zicem așa, o sită vastă în Mâinile lui Dumnezeu, în care Israel este scuturat de la un capăt la altul. A existat o neîncetată aruncare încoace și încolo, așa cum grăuntele din sită este aruncat de la o parte la alta și nu se odihnește nicăieri, până când totul este cernut. El încheie secțiunea prin a dezvolta ridicarea cortului căzut al lui David. Versetul 11. În ziua aceea voi ridica - Amos, așa cum profeții au fost învățați să facă, își rezumă profeția de nenorocire cu această unică promisiune deplină de binecuvântare revărsată. Pentru cele zece seminții, în starea lor separată, nu era nicio speranță, niciun viitor. El pronunțase distrugerea completă a 'împărăției' lui Israel. Cele zece seminții erau, de atunci înainte, doar un agregat de indivizi, buni sau răi. Ei nu aveau o existență corporativă separată. În existența lor spirituală, ei aparțineau încă familiei unice a lui Israel; și, aparținând ei, erau moștenitori ai promisiunilor făcute ei. Când nu mai erau separați, indivizi din semințiile ei aveau să devină apostoli pentru întregul lor popor și pentru neamuri. Despre indivizi din ea, Dumnezeu Își declarase judecata, anticipând exactitatea completă a Judecății Zilei celei Mari.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea sunt ispitit să cred că vreun păcat sau obicei poate rămâne ascuns de ochiul cercetător al lui Dumnezeu? 2. Cum întărește promisiunea că nici un grăunte nu va cădea pe pământ încrederea mea în harul păstrător al Domnului? 3. În ce feluri sunt chemat să trăiesc astăzi ca unul care aparține casei restaurate a lui David prin credința în Hristos?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, pe când cugetăm la viziunea lui Amos, învață-ne să tremurăm înaintea judecăților Tale drepte, în timp ce ne agățăm de făgăduința Ta sigură că nici un grăunte de credință adevărată nu va cădea la pământ. Ridică în noi o nădejde vie prin Fiul lui David și, prin Duhul Tău, cerne tot ce este pleavă, ca să devenim un locaș al prezenței Tale. În numele lui Isus Hristos, Domnul nostru, Amin.

Notele lui Albert Barnes la Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →