Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 49-50 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În tăria liniștită a Scripturii, Ioan Calvin ne călăuzește prin viziunea lui Isaia despre Slujitorul care restaurează și luminează. Comentariul său la capitolele 49 și 50 dezvăluie cum chemarea lui Hristos susține întreaga Biserică în mijlocul eșecului aparent. Expunerea atentă a lui Calvin ne invită să ne încredem în cuvântul care iese din gura Slujitorului și să ne odihnim în protecția neclintită a lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm, descoperim că fiecare promisiune își găsește ancora în Răscumpărătorul care adună pe cei risipiți și strălucește ca lumină pentru neamuri. Lecția de astăzi ne atrage mai adânc în acea nădejde.
Citește
Întoarce-te acum la Isaia 49–50 și ascultă glasul Slujitorului chemat din pântece. Lasă cuvintele profetului despre gura ca o sabie, săgeata ascunsă și lumina pentru neamuri să se așeze în inima ta. Citește încet, observând tensiunea dintre lepădare și slava promisă. Cere Duhului să te pregătească pentru perspectivele lui Calvin asupra statorniciei lui Hristos și chemarea Bisericii.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a situa profeția în mișcarea mai largă de la eliberare la Hristos.
1. Ascultați-mă, o, insule! După ce a tratat despre viitoarea eliberare a poporului, el coboară la Hristos, sub a cărui călăuzire poporul a fost scos din Babilon, așa cum fuseseră scoși mai înainte din Egipt. Profeția anterioară trebuia confirmată prin această învățătură; pentru că abia ar fi sperat că Domnul îi va elibera, dacă nu L-ar fi pus pe Hristos înaintea ochilor lor, prin care singure sufletele descurajate pot fi mângâiate și întărite; căci de la El nu trebuie să aștepte doar mântuirea veșnică, ci trebuie să aștepte în egală măsură eliberarea vremelnică. În plus, este obiceiul profeților, atunci când vorbesc despre restaurarea Bisericii, să-L aducă pe Hristos în vedere, nu doar pentru că El ar fi slujitorul Bisericii, ci pentru că pe El s-a întemeiat înfierea poporului. Evreii de asemenea, sau cel puțin aceia dintre ei care au o oarecare sănătate a înțelegerii, admit că acest pasaj nu poate fi înțeles ca referindu-se la nicio altă persoană decât Hristos. Dar totuși firul gândirii pe care l-am arătat nu a fost perceput de fiecare interpret; căci Profetul nu menționează pe Hristos printr-o tranziție bruscă, ci împletește aceasta cu subiectul anterior, pentru că în niciun alt mod poporul nu putea nutri nădejdea eliberării, deoarece de El depindea împăcarea lor cu Dumnezeu. Și pentru ca stilul să fie mai energic, el Îl introduce pe Hristos vorbind și se adresează nu doar evreilor, ci națiunilor de dincolo de mare și națiunilor străine aflate la mare depărtare de Iudeea, cărora, așa cum am remarcat mai înainte, [1] le dă numele de „Insule”.La versetul 2, Calvin examinează comparația dublă a sabiei și tolbei.
2. Și a pus gura mea ca o sabie ascuțită, el folosește o comparație dublă, aceea a „sabiei” și a „tolbei”, pentru a indica puterea și energia doctrinei; și arată de ce a fost chemat și de ce a fost cinstit cu un nume atât de excelent și ilustru, și anume, ca să învețe; căci aceasta este ceea ce înțelege prin cuvântul „gură”. Hristos a fost deci rânduit de Tatăl, nu să stăpânească, după felul prinților, prin forța armelor și înconjurându-se cu alte apărări exterioare, pentru a se face un obiect al spaimei pentru poporul Său; ci toată autoritatea Lui constă în doctrină, în predicarea căreia dorește să fie căutat și recunoscut; căci nicăieri altundeva nu va fi găsit. El afirmă puterea „gurii” Sale, adică a doctrinei care iese din gura Sa, comparând-o cu „o sabie”; căciCalvin clarifică apoi cum numele Israel cuprinde atât Capul, cât și mădularele.
3. Tu ești slujitorul Meu, Israele. Este de mare importanță să legi acest verset cu cel precedent, pentru că aceasta arată că Profetul vorbește acum nu doar despre un singur om, ci despre întreaga națiune; ceea ce nu a fost luat în considerare în mod cuvenit de comentatori. Acest pasaj nu trebuie limitat la persoana lui Hristos și nu trebuie referit doar la Israel; dar în această ocazie trebuie să acordăm atenție limbajului obișnuit al Scripturii. Când se vorbește despre întregul trup al Bisericii, Hristos este adus în față în mod vizibil, astfel încât să includă toți copiii lui Dumnezeu. Ascultăm ce spune Pavel:Calvin prezintă apoi plângerea Slujitorului cu privire la munca fără rod.
4. Și am zis: În zadar m-am trudit. Profetul aduce aici o plângere grea în numele Bisericii, totuși într-un asemenea mod încât, așa cum am remarcat mai înainte, trebuie să începem cu Capul. Hristos se plânge deci împreună cu mădularele Sale, că pare ca și cum truda Sa ar fi aruncată în zadar; căci, după ce a rostit mai înainte o laudă înaltă și izbitoare asupra puterii și eficacității cuvântului care iese din gura Sa, în timp ce totuși abia face vreun bine, și slava pe care Dumnezeu o cere de la slujirea acestuia nu strălucește, el introduce deci Biserica plângându-se că își petrece truda fără rod, pentru că oamenii nu se pocăiesc la predicarea doctrinei cerești.
Considerați
Consideră
Calvin consideră cum truda Slujitorului rămâne glorioasă chiar și atunci când rezultatele sunt ascunse.
6. Și a zis: Este un lucru mic. Isaia merge și mai departe și arată că truda lui Hristos și a întregii Biserici va fi glorioasă nu doar înaintea lui Dumnezeu, ci de asemenea înaintea oamenilor. Deși la început pare zadarnică și inutilă, totuși Domnul va face ca vreun rod să răsară din ea, contrar așteptărilor oamenilor. Deja era de ajuns ca truda noastră să fie aprobată de Dumnezeu; dar când adaugă că nu va fi neroditoare nici măcar în ochii oamenilor, aceasta trebuie să ne mângâie și mai abundent și să ne trezească mai puternic. De aici urmează că trebuie să avem bune nădejdi de succes, dar că trebuie să lăsăm la dispoziția lui Dumnezeu însuși, ca binecuvântarea pe care o promite să fie făcută manifestă la timpul potrivit, în orice măsură și în orice fel va socoti El de cuviință.La versetul 6, Calvin reflectă asupra extinderii luminii la neamuri.
O lumină a neamurilor. Deși prin cuvântul „lumină” se înțelege fericire sau bucurie, totuși Profetul, nu am nicio îndoială, se referă direct la doctrina Evangheliei, care luminează sufletele și le scoate din întuneric. El arată că această „lumină”, pe care Hristos o va aduce, va da mântuire. În același fel în care Hristos este numit „calea, adevărul și viața” (Ioan 14:6), pentru că prin cunoașterea adevărului obținem viața, tot așa în acest pasaj El este numit „lumina” și mântuirea neamurilor, pentru că luminează mințile noastre prin doctrina Evangheliei, pentru a ne conduce la mântuire. Două lucruri, așadar, trebuie remarcate; întâi, că ochii noștri sunt deschiși prin doctrina lui Hristos; și în al doilea rând, că noi, care pierisem, suntem restaurați la viață, sau mai degrabă viața ne este restaurată.
Răspunde
Unde simți că propria ta trudă pentru evanghelie pare fără rod și cum te întărește asigurarea lui Calvin despre aprobarea divină? În ce feluri a funcționat cuvântul lui Hristos ca o sabie ascuțită în viața sau comunitatea ta? Cum ai putea să te odihnești mai deplin în promisiunea că slujirea lui Hristos va fi văzută în cele din urmă ca glorioasă atât înaintea lui Dumnezeu, cât și a altora?
Roagă-te
Doamne Suveran, care ai chemat pe Slujitorul Tău din pântece și l-ai ascuns ca pe o săgeată lustruită în tolba Ta, împlinește legământul Tău adunând poporul Tău risipit și făcându-l lumină pentru neamuri. Întărește-ne să ne încredem că osteneala noastră nu este zadarnică, căci judecata noastră rămâne la Tine și răsplata noastră la Dumnezeul nostru. Lasă lumina aprinsă în Hristos să strălucească până la marginile pământului, arătând slava Ta prin fiecare slujitor care se odihnește în harul Tău neclintit. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →