Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 39-40 — cu Matthew Henry
Deschidere
În lecția de astăzi explorăm bogatul comentariu al lui Matthew Henry despre capitolele 39 și 40 din Iov. Henry îndrumă cititorii prin întrebările căutătoare ale lui Dumnezeu despre lumea naturală, arătând cum aceste întrebări expun limitele umane și invită la o încredere mai profundă în providența divină. Tratamentul său verset cu verset evidențiază grija Creatorului pentru fiecare creatură în timp ce confruntă plângerile lui Iov cu exemple uimitoare din sălbăticie. Pe măsură ce urmăm expunerea lui Henry, suntem atrași într-o postură de umilință și uimire înaintea Celui Atotputernic. Acest studiu ne cheamă să ascultăm din nou vocea care ordonează întreaga creație.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte Scriptura citind capitolele 39 și 40 din Iov încet și cu rugăciune. Observă seria de întrebări pe care Dumnezeu le pune despre creaturile care trăiesc dincolo de controlul uman. Permite imaginilor cu capre sălbatice, măgari nedomesticiți, cai puternici și păsări care se înalță să-ți trezească imaginația. Pe măsură ce citești, gândește-te cum aceste descrieri înfruntă mândria umană și dezvăluie cunoașterea intimă a lui Dumnezeu despre fiecare ființă vie. Fă o pauză după fiecare secțiune pentru a lăsa cuvintele să se așeze înainte de a trece la reflecțiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a examina caprele sălbatice și cerbii.
I. Caprele sălbatice și cerbii. Ceea ce se remarcă despre ele este nașterea și creșterea puilor lor. Căci, după cum fiecare individ este hrănit, tot așa fiecare specie de animale este păstrată prin grija providenței divine și, din câte știm, niciuna nu a dispărut până astăzi. Observă aici, 1. Despre producerea puilor lor, (1.) Omul este cu totul ignorant de vremea când ele nasc, v. 1, 2. Vom pretinde oare să spunem ce este în pântecele providenței sau ce va aduce o zi, noi care nu știm vremea sarcinii unei cerbi sau a unei capre sălbatice? (2.) Deși își nasc puii cu multă greutate și durere și nu au ajutor de la om, totuși, prin buna providență a lui Dumnezeu, puii lor sunt produși în siguranță, iar durerile lor sunt aruncate și uitate, v. 3. Unii cred că se sugerează (Ps. 29,9) că Dumnezeu prin tunet ajută cerbii la fătare. Să se observe, spre mângâierea femeilor în durerile nașterii, că Dumnezeu ajută chiar și cerbii să-și nască puii; și oare nu-i va ajuta și mântui cu mult mai mult pe cei care sunt copiii Lui în legământ cu El? 2. Despre creșterea puilor lor, (v. 4): Sunt în stare bună; deși sunt născuți în durere, după ce mamele i-au alăptat o vreme, se descurcă singuri în lanurile de grâu și nu mai sunt o povară pentru ele, ceea ce este un exemplu pentru copii, când au crescut, să nu atârne mereu de părinții lor și să ceară de la ei, ci să se străduiască să-și câștige propria existență și să-și răsplătească părinții.Apoi își îndreaptă atenția spre măgarul sălbatic.
II. Măgarul sălbatic, o creatură despre care citim frecvent în Scriptură, unii spun că este nedomesticibil. Se spune că omul se naște ca puiul de măgar sălbatic, atât de greu de stăpânit. Două lucruri i-a hărăzit providența măgarului sălbatic: 1. O libertate nelimitată (v. 5): Cine altcineva decât Dumnezeu a trimis măgarul sălbatic liber? I-a dat o înclinație și, prin urmare, o dispensație pentru ea. Măgarul domestic este legat de muncă; măgarul sălbatic nu are legături. Observă, libertatea de a sluji și libertatea de a hoinări după plăcere nu sunt decât privilegiile unui măgar sălbatic. Este păcat ca vreunul dintre copiii oamenilor să dorească o asemenea libertate sau să se mândrească cu ea. Este mai bine să muncești și să fii de folos decât să hoinărești și să nu fii de niciun folos. Dar dacă, printre oameni, providența pune pe unii în libertate și le îngăduie să trăiască în tihnă, în timp ce alții sunt sortiți robiei, nu trebuie să ne mirăm de lucrul acesta: așa este și printre creaturile necuvântătoare. 2. Un adăpost neîngrădit (v. 6): A cărui casă am făcut-o pustia, unde are loc destul să-și străbată căile și să soarbă vântul după plăcere, așa cum se spune că face măgarul sălbatic (Ier. 2,24), ca și cum ar trăi din aer, căci pământul sterp este locuința lui. Observă, măgarul domestic, care muncește și este de folos omului, are ieslea stăpânului său la care să meargă atât pentru adăpost cât și pentru hrană și trăiește într-un pământ roditor: dar măgarul sălbatic, care își vrea libertatea, trebuie s-o aibă într-un pământ sterp. Cel ce nu vrea să muncească, să nu mănânce. Cel ce vrea va mânca din munca mâinilor sale și va avea și să dea celui ce are nevoie. Iacov, păstorul, are fiertură bună de crupe roșii de prisos, când Esau, vânătorul, este gata să piară de foame. O descriere mai departe a libertății și traiului măgarului sălbatic o avem în v. 7, 8. (1.) Nu are stăpân și nici nu va fi supus: Disprețuiește mulțimea cetății. Dacă încearcă să-l prindă și, pentru aceasta, îl înconjoară cu o mulțime, el va scăpa curând de ei, iar strigătul vizitiului nu înseamnă nimic pentru el. Râde de cei ce trăiesc în tumultul și agitația cetăților (așa spune episcopul Patrick), socotindu-se mai fericit în pustie; și părerea este măsura lucrurilor. (2.) Neavând stăpân, nu are nici hrănitor și nici nu se face vreo provizie pentru el, ci trebuie să se descurce singur: Pășunea munților este hrana lui și o pășune goală este; acolo caută ici și colo o verdeață, așa cum o poate găsi și culege; pe când măgarii care muncesc au verdeață din belșug, fără să o caute. Din nedomesticirea acestei și altor creaturi putem deduce cât de nepotriviți suntem să dăm lege providenței, noi care nu putem da lege nici măcar unui pui de măgar sălbatic.Apoi Henry ia în considerare nobilul cal pregătit pentru luptă.
Dumnezeu, după ce și-a arătat puterea în acele creaturi care sunt puternice și disprețuiesc pe om, o arată aici într-una cu greu inferioară vreuneia dintre ele în putere și totuși foarte domestică și de folos omului, și anume calul, mai ales calul care este pregătit împotriva zilei de luptă și este de folos omului într-un moment când are nevoie mai mult decât de obicei de slujba lui. Se pare că în țara lui Iov exista o rasă nobilă și generoasă de cai. Iov, probabil, ținea mulți, deși nu sunt menționați printre averile sale, vitele de folos la agricultură fiind acolo prețuite mai mult decât cele pentru fast și război, pentru care singure erau păstrate atunci caii și care nu erau puse atunci la slujbe atât de umile ca cele la care sunt puși de obicei cu noi. Despre marele cal, acea fiară impunătoare, se observă aici, 1. Că are multă putere și spirit (v. 19): I-ai dat calului putere? El își folosește puterea pentru om, dar nu o are de la el: Dumnezeu i-a dat-o, El care este izvorul tuturor puterilor naturii și totuși El însuși nu se bucură de puterea calului (Ps. 147,10), ci ne-a spus că calul este un lucru deșart pentru mântuire, Ps. 33,17. La alergare, la tras și la cărat, nicio creatură care este de obicei în slujba omului nu are atâta putere ca calul și nici nu este de un spirit atât de dârz și îndrăzneț, încât să nu se teamă ca de o lăcustă, ci îndrăzneț și gata să înfrunte primejdia. Este o îndurare pentru om să aibă un astfel de slujitor care, deși foarte puternic, se supune conducerii unui copil și nu se răzvrătește împotriva stăpânului său. Dar să nu se încreadă în puterea calului, Os. 14,3; Ps. 20,7; Is. 31,1,3. 2. Că gâtul și nările lui arată mari. Gâtul lui este îmbrăcat cu tunet, cu o coamă mare și curgătoare, care îl face înfricoșător și îi este podoabă. Slava nărilor lui, când sforăie, aruncă în sus capul și aruncă spumă împrejur, este înfricoșătoare, v. 20. Poate că pe atunci și în acea țară exista o rasă mai impunătoare de cai decât oricare avem acum. 3. Că este foarte aprig și furios în luptă și atacă cu un curaj neînfricat, deși înaintează în primejdie iminentă pentru viața lui. (1.) Vezi cât de voios este (v. 21): Bate din copite în vale, abia știind pe ce pământ stă. Este mândru de puterea lui și are mult mai mult motiv să fie așa folosindu-și puterea în slujba omului și sub îndrumarea lui, decât măgarul sălbatic care și-o folosește în disprețul omului și într-o revoltă față de el v. 8. (2.) Vezi cât de gata este să se angajeze: Merge înainte să întâmpine pe bărbații înarmați, însuflețit nu de bunătatea cauzei sau de perspectiva onoarei, ci numai de sunetul trâmbiței, tunetul căpeteniilor și strigătul ostașilor, care sunt ca niște foaie de vânt la focul curajului său înnăscut și îl fac să sară înainte cu cea mai mare râvnă, ca și cum ar striga: Ha! ha! v. 25. Cât de minunat sunt adaptate și înclinate creaturile necuvântătoare spre slujbele pentru care au fost rânduite. (3.) Vezi cât de neînfricat este, cum disprețuiește moartea și primejdiile cele mai amenințătoare, (v. 22): Își bate joc de frică și o ia în râs; taie-l cu sabia, zguduie tolba, flutură sulița, ca să-l alungi înapoi, el nu se va retrage, ci va înainta și chiar insuflă curaj călărețului său. (4.) Vezi cât de furios este. Se cabrează și se cabrează și aleargă cu atâta violență și căldură împotriva dușmanului încât ai zice că înghite pământul cu aprindere și mânie, v. 24. Temperamentul aprins este lauda unui cal mai degrabă decât a unui om, căruia aprinderea și mânia nu i se potrivesc. Această descriere a calului de război va ajuta să explice caracterul care este dat păcătoșilor îndrăzneți, Ier. 8,6. Fiecare se întoarce la cursa lui, cum se repede calul în luptă. Când inima unui om este pe deplin hotărâtă să facă răul și este purtat într-o cale rea de violența poftelor și patimilor neorânduite, nu este chip să-l faci să se teamă de mânia lui Dumnezeu și de urmările fatale ale păcatului. Să-i pună propria conștiință înainte blestemul legii, moartea care este plata păcatului și toate spaimele Celui Atotputernic în rând de bătaie; el își bate joc de această frică și nu se înspăimântă, nici nu se întoarce de la sabia înflăcărată a heruvimilor. Să ridice slujitorii glasul ca o trâmbiță, ca să vestească mânia lui Dumnezeu împotriva lui, el nu crede că este sunetul trâmbiței, nici că Dumnezeu și vestitorii Lui sunt serioși cu el; dar ce va fi la sfârșitul acestora este ușor de prevăzut.
Considerați
Considerare
Henry încheie capitolul conturând raționamentul ulterior al lui Dumnezeu cu Iov.
Multe întrebări umilitoare și zăpăcitoare a pus Dumnezeu lui Iov în capitolul precedent; acum, în acest capitol, I. Cere un răspuns la ele, ver. 1, 2. II. Iov se supune într-o tăcere smerită, ver. 3-5. III. Dumnezeu continuă să raționeze cu el, spre convingerea lui, cu privire la distanța și disproporția infinită dintre el și Dumnezeu, arătând că el nu era nicidecum un adversar egal pentru Dumnezeu. Îl provoacă (ver. 6, 7) să rivalizeze cu El, dacă îndrăznește, pentru dreptate (ver. 8), putere (ver. 9), maiestate (ver. 10) și stăpânire asupra celor mândri (ver. 11-14) și dă un exemplu al puterii Sale într-un animal anume, numit aici 'Behemoth', ver. 15-24.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta simți că Dumnezeu te invită să renunți la control asupra rezultatelor pe care nu le poți guverna? Cum ar putea observa creaturile nedomestice din jurul tău să-ți schimbe perspectiva asupra grijii divine? În ce domeniu este cea mai necesară acum umilința înaintea înțelepciunii lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne Dumnezeul nostru, pe măsură ce cugetăm la vietățile sălbatice pe care le susții și le orânduiești prin înțelepciunea Ta, potolește murmurele noastre și umple-ne de evlavie pentru purtarea Ta de grijă suverană. Prin Duhul Tău, zidește în noi inimi smerite care să se încreadă doar în providența Ta, odihnindu-ne în siguranță în cunoașterea că fiecare amănunt al creației stă în mâinile Tale. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →