Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 47-48 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la înțelepciunea lui Ioan Calvin în timp ce deschide paginile din Geneza 47 și 48. Calvin ne călăuzește prin negocierile atente dintre Iosif și Faraon și momentele tandre când Iacov stă înaintea regelui. Comentariul său dezvăluie cum Dumnezeu își păstrează poporul chiar și în țări străine și prin anotimpuri de foamete. Ascultăm vocea constantă a Scripturii interpretate cu claritate și reverență. Fie ca aceste cuvinte antice să ne modeleze încrederea în Domnul care rânduiește fiecare pas al pelerinajului nostru.
Citește
Citire
Acordă-ți acum timp să citești Geneza capitolele 47 și 48 încet și cu rugăciune. Observă întâlnirile cu Faraon, schimbul de pământ și vite, cuvintele sincere ale lui Iacov despre anii săi și binecuvântarea transmisă lui Efraim și Manase. Lasă textul să se așeze în inima ta înainte de a asculta expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a examina apropierea inițială a lui Iosif de Faraon.
1. Atunci a venit Iosif. Iosif îi sugerează indirect regelui dorința sa de a obține o locuință pentru frații săi în pământul Goşen. Totuși această modestie era (după cum am spus) lipsită de viclenie. Căci Faraon recunoaște imediat dorința sa și i-o acordă cu generozitate, declarând dinainte că pământul Goşen era cel mai bun. De aici înțelegem că ceea ce a dat, a dat prin propria sa judecată, nu din neștiință; și că nu era necunoscător dorinței lui Iosif, care totuși nu îndrăznea să ceară ce era mai bun. Iosif poate fi ușor scuzat pentru că a poruncit tatălui său, împreună cu cea mai mare parte a fraților săi, să rămână în acea regiune. Căci nici nu le era posibil să-și aducă vitele cu ei, nici să-și lase vitele pentru a veni și a saluta pe rege; până când li se va da o locuință statornică, unde, după ce își vor fi întins corturile, să-și poată aranja treburile. Căci ar fi arătat lipsă de respect să ia în stăpânire un loc, ca și cum le-ar fi fost dat, când încă nu primiseră îngăduința regelui. Ei rămân deci în acel ținut, într-o stare de așteptare, până când, după ce vor cunoaște voia regelui, vor putea, cu mai mare siguranță, să-și fixeze acolo locuința. Că Iosif „a adus cinci dintre marginile extreme ale fraților săi” [183] se explică de obicei astfel, că cei mai mici de statură au fost aduși înaintea regelui: pentru că se temea ca nu cumva acesta să-i ia pe cei mai puternici în armata sa. Dar deoarece cuvântul ebraic qtsh (qatsah) înseamnă cele două extremități, începutul și sfârșitul, socotesc că au fost aleși dintre primii și ultimii, pentru ca regele, privind la ei, să-și poată forma judecata despre vârsta tuturor.Calvin examinează apoi declarația fraților cu privire la ocupația lor înaintea regelui.
3. Robii tăi sunt păstori. Această mărturisire era umilitoare pentru fiii lui Iacov și mai ales pentru Iosif însuși, a cărui demnitate înaltă și aproape regală era astfel marcată cu o pată de ocară: căci printre egipteni (după cum am spus) acest fel de viață era rușinos și infam. De ce atunci Iosif nu a adoptat calea, pe care ar fi putut-o face ușor, de a-i descrie pe frații săi ca persoane ocupate cu agricultura sau cu orice altă metodă cinstită și vrednică de laudă de a-și câștiga traiul? Ei nu erau atât de dedați la păstorit încât să fie cu totul necunoscători de agricultură sau incapabili să se obișnuiască cu alte moduri de a-și câștiga existența: și deși nu ar fi găsit imediat roade, vedem cât de gata era generozitatea regelui să-i ajute. Într-adevăr nu le-ar fi fost greu să fie învestiți cu slujbe la curte. Cum se face atunci că Iosif, cu bună știință și intenționat, își expune frații la o ocară care trebuie să aducă necinste și asupra lui, decât pentru că nu era foarte îngrijorat să scape de disprețul lumesc? A trăi în strălucire printre egipteni ar fi avut, la început, o înfățișare plauzibilă; dar familia sa ar fi fost pusă într-o poziție primejdioasă. Acum însă modul lor de viață umil și disprețuit dovedește un zid de despărțire între ei și egipteni: da, Iosif pare să lucreze intenționat ca să arunce, într-o clipă, noblețea pe care o dobândise, pentru ca urmașii săi să nu fie înghițiți în populația Egiptului, ci să se contopească mai degrabă în trupul familiei strămoșești. Dacă însă această considerație nu le-a intrat în minte, nu este nicio îndoială că Domnul le-a îndreptat limbile, ca să împiedice amestecul vătămător și să țină trupul Bisericii curat și distinct. Acest pasaj ne învață de asemenea cât de mult mai bine este să ai un colț îndepărtat în curțile Domnului decât să locuiești în mijlocul palatelor, dincolo de hotarele Bisericii. De aceea să nu socotim greu să asigurăm o unire sfântă cu fiii lui Dumnezeu, îndurând disprețul și ocările lumii; chiar așa cum Iosif a preferat această unire tuturor luxurilor Egiptului. Dar dacă cineva socotește că nu poate altfel sluji lui Dumnezeu în curăție decât făcându-se dezgustător lumii, să piară toată această nebunie! Scopul lui Dumnezeu a fost acesta: să țină pe fiii lui Iacov într-o poziție umilită, până când îi va readuce în pământul Canaan: pentru scopul, deci, de a se păstra în unitate până la împlinirea făgăduitei izbăviri, ei nu au ascuns faptul că erau păstori. Să ne ferim deci ca dorința de cinste deșartă să ne înalțe: pe când Domnul nu descoperă altă cale a mântuirii decât aceea de a ne aduce sub disciplină. De aceea să fim de bunăvoie fără cinste, pentru o vreme, ca, mai târziu, îngerii să ne primească la împărtășirea slavei lor veșnice. Prin acest exemplu, cei care sunt crescuți în îndeletniciri umile sunt învățați că nu au nevoie să se rușineze de soarta lor. Ar trebui să le fie de ajuns, și mai mult decât de ajuns, că modul de viață pe care îl urmează este îngăduit și plăcut lui Dumnezeu. Cealaltă mărturisire a fraților (Geneza 47:4) nu a fost lipsită de un sentiment de rușine; în care spun că au venit să locuiască acolo, constrânși de foame; dar de aici a izvorât un avantaj ce nu trebuie disprețuit. Căci venind ei puțini la număr și pierind de foame, și atât de însemnați cu ocară încât abia dacă cineva ar fi binevoit să vorbească cu ei, slava lui Dumnezeu a strălucit apoi cu atât mai strălucitor din acest întuneric, când, în al treilea secol de atunci, i-a scos în chip minunat, un neam puternic.Calvin reflectă apoi asupra aducerii lui Iacov înaintea lui Faraon.
7. Și Iosif l-a adus pe Iacov, tatăl său. Deși Moise relatează, într-o narațiune continuă, că Iacov a fost adus la rege, totuși nu mă îndoiesc că a intervenit un anumit timp; cel puțin până când a obținut un loc unde să poată locui; și unde să-și poată lăsa familia mai în siguranță și cu o minte mai liniștită; și de asemenea, unde să se poată odihni, pentru puțin timp, după oboseala călătoriei. Iar cu privire la faptul că se spune că a binecuvântat pe Faraon, prin acest termen Moise nu înțelege un salut obișnuit și profan, ci rugăciunea evlavioasă și sfântă a unui slujitor al lui Dumnezeu. Căci copiii acestei lumi salută pe regi și pe prinți de dragul cinstei, dar, în niciun caz, nu-și înalță gândurile la Dumnezeu. Iacov procedează altfel; căci el adaugă la reverența civilă acea afecțiune evlavioasă care îl face să încredințeze siguranța regelui lui Dumnezeu. Iar Ieremia prescrie această regulă evreilor, ca să se roage pentru pacea Babilonului atâta timp cât aveau să trăiască în exil; pentru că în pacea acelei țări și împărății ar fi fost implicată și pacea lor. (Ieremia 29:7.) Dacă această datorie a fost poruncită unor captivi nenorociți, lipsiți cu forța de libertate și smulși din propria lor țară; cu cât mai mult îi datora Iacov unui rege atât de uman și binefăcător? Dar oricare ar fi caracterul celor care stăpânesc peste noi, ni se poruncește să înălțăm rugăciuni publice pentru ei. (1 Timotei 2:1.) De aceea aceeași supunere față de autoritate este cerută fiecăruia dintre noi în parte.
Considerați
Considerare
Calvin extrage o lecție teologică mai largă din răspunsul lui Iacov către Faraon cu privire la viața de pelerinaj.
8. Câți ani ai? Această întrebare familiară dovedește că Iacov a fost primit cu curtoazie și fără ceremonie. Dar răspunsul este de o importanță mult mai mare, în care Iacov declară că timpul pelerinajului său a fost de o sută treizeci de ani. Căci Apostolul, în epistola sa către Evrei, (Evrei 11:13-16,) adună de aici doctrina memorabilă, că Dumnezeu nu s-a rușinat să fie numit Dumnezeul patriarhilor, pentru că ei se mărturisiseră a fi străini și pelerini pe pământ. Despre un singur om se menționează aceasta; dar pentru că fusese instruit de strămoșii săi și transmisese aceeași învățătură fiului său, Apostolul îi cinstește pe toți cu aceeași laudă. De aceea, după cum ei nu s-au rușinat să rătăcească în tot cursul vieții lor și să fie numiți cu ocară străini și pelerini oriunde veneau; tot așa Dumnezeu le-a acordat lor demnitatea incomparabilă ca ei să fie moștenitori ai cerului. Dar (după cum s-a spus mai înainte) nicio persoană nu a avut vreodată o posesiune mai deosebită și ereditară în lume decât au avut sfinții părinți în pământul Canaan. Domnul se spune că și-a aruncat funia, pentru ca să atribuie fiecărei națiuni hotarele sale: dar o posesiune veșnică, printr-o succesiune continuă de veacuri, nu a fost niciodată făgăduită niciunei națiuni, așa cum a fost făgăduită posterității lui Avraam. În ce duh, atunci, ar trebui să locuim într-o lume în care nu ni se făgăduiește nicio odihnă sigură sau locuință fixă? Mai mult, aceasta este descrisă de Pavel ca fiind condiția comună a tuturor persoanelor evlavioase sub domnia lui Hristos, ca ei să „nu aibă locuință sigură”; (1 Corinteni 4:11;) nu ca toți să fie deopotrivă izgoniți ca exilați, ci pentru că Domnul își cheamă pe toți oamenii săi, ca prin sunetul trâmbiței, să fie rătăcitori, ca nu cumva să se fixeze în cuiburile lor pe pământ. De aceea, fie că cineva rămâne în propria sa țară, fie că este silit să-și schimbe mereu locul, să se exercite cu sârguință în meditația că el este un pelerin, pentru scurt timp, pe pământ, până când, după ce își va fi împlinit alergarea, va pleca în patria cerească.
Răspunde
Răspuns
Unde în propria ta viață a folosit Dumnezeu împrejurări umile pentru a te ține distinct de lumea din jurul tău? Cum schimbă ideea de a trăi ca un pelerin felul în care ții bunurile și planurile? În ce domeniu ești invitat să ai încredere în credincioșia pe termen lung a lui Dumnezeu mai degrabă decât în confortul imediat?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care ai rânduit în chip suveran toate lucrurile spre binele poporului legământului Tău, dă-ne să ne odihnim în providența Ta neclintită, așa cum a făcut Iacov în țara Egiptului, neagățându-ne de siguranța pământească, ci doar de promisiunile Tale. Fixează inimile noastre ca niște peregrini asupra moștenirii care este la Tine și întărește-ne prin harul Tău ca să îndurăm fiecare vreme de nevoie cu credință răbdătoare, până vom vedea fața Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →