Eterniseed › Curriculum › Iacov
Iacov 3 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la capitolul 3 din Iacov oferă o perspectivă atemporală asupra puterii limbii și a naturii adevăratei înțelepciuni. Expunerea sa atentă îi ajută pe credincioși să vadă cum vorbirea dezvăluie inima și cum înțelepciunea cerească diferă de strădaniile pământești. În următoarele câteva minute vom asculta cuvintele lui Henry, permițându-le să ne modeleze înțelegerea și practica. Pregătește-ți inima să primească atât mustrare cât și încurajare, pe măsură ce explorăm împreună aceste adevăruri străvechi.
Citește
Întoarce-te acum la capitolul 3 din Iacov și citește întregul capitol încet. Observă imaginile vii ale limbii ca un foc și un rău neliniștit, apoi contrastul clar dintre înțelepciunea de sus și cea de jos. Lasă pasajul să vorbească mai întâi; după aceea ne vom întoarce la Matei Henry pentru o reflecție mai profundă asupra sensului și aplicării sale.
Studiu
Henry începe prin a avertiza împotriva unui spirit magisterial arogant.
I. Să nu ne folosim limbile ca să dominăm peste alții: Frații mei, să nu fiți mulți învățători, etc., v. 1. Aceste cuvinte nu interzic să facem ce putem pentru a-i îndruma și instrui pe alții în calea datoriei lor sau pentru a-i mustra într-un mod creștin pentru ceea ce este greșit; dar nu trebuie să afectăm să vorbim și să acționăm ca cei care își asumă continuu scaunul, nu trebuie să prescriem unii altora, astfel încât să facem din propriile noastre sentimente un standard prin care să încercăm pe toți ceilalți, pentru că Dumnezeu dă daruri variate oamenilor și așteaptă de la fiecare potrivit cu acea măsură de lumină pe care o dă. 'De aceea să nu fiți mulți învățători' (sau învățători, cum citesc unii); 'nu vă dați aerul de învățători, impunători și judecători, ci mai degrabă vorbiți cu smerenia și spiritul celor care învață; nu vă cenzurați unii pe alții, ca și cum toți ar trebui aduși la standardul vostru.' Aceasta este întărită de două motive. 1. Cei care se ridică astfel ca judecători și cenzori vor primi o osândă mai mare. Judecata noastră asupra altora nu va face decât să facă judecata noastră mai strictă și mai severă, Matei 7:1, 2. Cei care sunt curioși să spioneze greșelile altora și aroganți în trecerea cenzurilor asupra lor, pot aștepta ca Dumnezeu să fie la fel de extrem în a marca ceea ce spun și fac greșit. 2. Un alt motiv dat împotriva unei astfel de acțiuni de maestru este pentru că suntem toți păcătoși: În multe lucruri greșim toți, v. 2. Dacă ne-am gândi mai mult la propriile noastre greșeli și ofense, am fi mai puțin înclinați să judecăm pe alți oameni. În timp ce suntem severi împotriva a ceea ce socotim ofensator la alții, nu luăm în considerare cât de mult este în noi care este pe drept ofensator pentru ei. Cei care se justifică pe sine sunt de obicei înșelători de sine. Suntem cu toții vinovați înaintea lui Dumnezeu; și cei care se laudă peste slăbiciunile și infirmitățile altora nu se gândesc deloc la câte lucruri greșesc ei înșiși. Ba chiar, purtarea lor magisterială și limbile cenzuratoare pot dovedi a fi mai rele decât orice greșeli pe care le condamnă la alții. Să învățăm să fim severi în judecarea noastră, dar milostivi în judecățile noastre asupra altor oameni.Henry ilustrează apoi puterea limbii cu două comparații familiare.
II. Suntem învățați să ne stăpânim limba astfel încât să ne dovedim oameni desăvârșiți și drepți, și ca unii care au o stăpânire deplină asupra noastră: Dacă vreun om nu greșește în cuvânt, acela este un om desăvârșit și este în stare să înfrâneze și trupul întreg. Se subînțelege aici că acela a cărui conștiință este afectată de păcatele limbii și care are grijă să le evite, este un om drept și are un semn neîndoielnic al harului adevărat. Dar, pe de altă parte, dacă un om pare a fi religios (cum s-a declarat în primul capitol) și nu își înfrânează limba, oricare ar fi profesia pe care o face, religia acelui om este zadarnică. Mai mult, acela care nu greșește în cuvânt nu numai că se va dovedi un creștin sincer, ci un creștin foarte avansat și îmbunătățit. Căci înțelepciunea și harul care îl fac să își stăpânească limba îl vor face să își stăpânească și toate acțiunile. Aceasta este ilustrată prin două comparații:—1. Stăpânirea și ghidarea tuturor mișcărilor unui cal, prin zăbala care este pusă în gura lui: Iată, punem zăbale în gurile cailor, ca să ne asculte, și le întoarcem trupul întreg, v. 3. Este multă ferocitate brută și nestăpânire în noi. Aceasta se arată foarte mult prin limbă: astfel încât aceasta trebuie înfrânată; după cum spune Ps. 39:1, Îmi voi păzi gura cu o zăbală (sau, Îmi voi înfrâna gura) cât timp cel rău este înaintea mea. Cu cât limba este mai iute și mai vie, cu atât mai mult trebuie să avem grijă să o stăpânim astfel. Altfel, așa cum un cal nestăpânit și necontrolabil fuge cu călărețul său sau îl aruncă, tot așa o limbă nestăpânită va servi în același mod pe cei care nu au nicio comandă asupra ei. În timp ce, lăsând rezoluția și vigilența, sub influența harului lui Dumnezeu, să înfrâneze limba, atunci toate mișcările și acțiunile trupului întreg vor fi ușor ghidate și stăpânite. 2. Stăpânirea unei corăbii prin gestionarea corectă a cârmei: Iată și corăbiile, care, deși sunt atât de mari și sunt mânate de vânturi puternice, totuși sunt întoarse cu o cârmă foarte mică oriunde voiește cârmaciul. Tot așa și limba este un mădular mic și se laudă cu lucruri mari, v. 4, 5. Așa cum cârma este o parte foarte mică a corăbiei, tot așa limba este o parte foarte mică a trupului: dar stăpânirea corectă a cârmei sau a cârmei va conduce și va întoarce corabia după cum dorește cârmaciul; și o gestionare corectă a limbii este, în mare măsură, stăpânirea omului întreg. Există o frumusețe minunată în aceste comparații, pentru a arăta cum lucrurile de mică mărime pot fi totuși de mare folos. Și de aici ar trebui să învățăm să facem din gestionarea cuvenită a limbilor noastre mai mult studiul nostru, pentru că, deși sunt mădulare mici, sunt capabile să facă mult bine sau mult rău. De aceea,Henry arată apoi cât de dificil este pentru oricine să îmblânzească limba.
IV. Suntem învățați în continuare cât de dificil lucru este să stăpânim limba: Căci orice fel de fiare și de păsări și de șerpi și de lucruri din mare este îmblânzit și a fost îmblânzit de omenire. Dar limba nu o poate îmblânzi niciun om, v. 7, 8. Ca și cum apostolul ar fi spus: 'Leii și cele mai sălbatice fiare, precum și caii și cămilele și creaturile de cea mai mare putere, au fost îmblânzite și stăpânite de oameni: tot așa și păsările, în ciuda sălbăticiei și timidității lor și a aripilor care le poartă continuu în afara razei noastre: chiar și șerpii, în ciuda veninului și a vicleniei lor, au fost făcuți familiari și inofensivi: și lucrurile din mare au fost luate de oameni și făcute de folos pentru ei. Și aceste creaturi nu au fost supuse sau îmblânzite doar prin minune (așa cum leii s-au plecat înaintea lui Daniel, în loc să îl devoreze, și corbii l-au hrănit pe Ilie, și o balenă l-a purtat pe Iona prin adâncurile mării la uscat), dar ceea ce se spune aici este ceva făcut în mod obișnuit; nu numai că a fost îmblânzit, ci este îmblânzit de omenire. Totuși limba este mai rea decât acestea și nu poate fi îmblânzită prin puterea și arta care servesc la îmblânzirea acestor lucruri. Niciun om nu poate îmblânzi limba fără har și ajutor supranatural.' Apostolul nu intenționează să o reprezinte ca pe un lucru imposibil, ci ca pe un lucru extrem de dificil, care va necesita deci mare vigilență, efort și rugăciune, pentru a o ține în ordine cuvenită. Și uneori totul este prea puțin; căci este un rău nestăpânit, plin de otravă mortală. Creaturile brute pot fi ținute în anumite limite, pot fi gestionate prin anumite reguli, și chiar șerpii pot fi folosiți astfel încât să nu facă rău cu tot veninul lor; dar limba este înclinată să rupă toate limitele și regulile și să își scuipe otrava cu o ocazie sau alta, în ciuda celei mai mari griji. Astfel încât nu numai că are nevoie să fie supravegheată, păzită și stăpânită, la fel de mult ca o fiară nestăpânită sau o creatură vătămătoare și otrăvitoare, dar mult mai multă grijă și efort vor fi necesare pentru a preveni izbucnirile și efectele vătămătoare ale limbii. Totuși,
Considerați
Consideră
Henry încheie prin a contrasta adevărata înțelepciune de sus cu contrafacerea ei.
I. Avem o oarecare socoteală despre adevărata înțelepciune, cu semnele și roadele ei distinctive: Cine este înțelept și înzestrat cu cunoștință printre voi? Să arate din bună purtare lucrările sale cu blândețea înțelepciunii, v. 13. Un om cu adevărat înțelept este un om foarte cunoscător: el nu se va ridica pentru reputația de a fi înțelept fără a pune la îndemână un bun stoc de cunoștințe; și nu se va prețui doar pe a cunoaște lucruri, dacă nu are înțelepciune să facă o aplicare și folosire corectă a acelei cunoștințe. Aceste două lucruri trebuie puse împreună pentru a face socoteala adevăratei înțelepciuni: cine este înțelept și înzestrat cu cunoștință? Acum, unde aceasta este cazul fericit al cuiva, vor fi următoarele lucruri:—1. O purtare bună. Dacă suntem mai înțelepți decât alții, aceasta ar trebui dovedită prin bunătatea purtării noastre, nu prin asprimea sau deșertăciunea ei. Cuvintele care informează, vindecă și fac bine sunt semnele înțelepciunii; nu cele care par mari și fac rău și sunt prilejuri de rău, fie în noi înșine, fie în alții. 2. Adevărata înțelepciune poate fi cunoscută prin lucrările ei. Purtarea de aici nu se referă doar la cuvinte, ci la întregul practicii oamenilor; de aceea se spune: Să arate din bună purtare lucrările sale. Adevărata înțelepciune nu stă în noțiuni sau speculații bune atât de mult cât în acțiuni bune și folositoare. Nu acela care gândește bine sau acela care vorbește bine este, în sensul scripturii, socotit înțelept, dacă nu trăiește și acționează bine. 3. Adevărata înțelepciune poate fi cunoscută prin blândețea spiritului și a temperamentului: Să arate cu blândețe, etc. Este o mare dovadă de înțelepciune să ne înfrânăm cu prudență propria mânie și să purtăm cu răbdare mânia altora. Și așa cum înțelepciunea se va dovedi în blândețe, tot așa blândețea va fi un mare prieten al înțelepciunii; căci nimic nu împiedică atât de mult înțelegerea regulată, judecata solidă și imparțialitatea gândirii, necesare pentru a acționa cu înțelepciune, ca patima. Când suntem blânzi și calmi, suntem cel mai capabili să auzim rațiunea și cel mai capabili să o vorbim. Înțelepciunea produce blândețe, iar blândețea sporește înțelepciunea.
Răspunde
Unde în vorbirea ta simți cel mai des nevoia unei mai mari stăpâniri de sine? Cum ar putea urmărirea înțelepciunii cerești schimba modul în care răspunzi la dezacord astăzi? În ce mod practic poți semăna pace în loc de ceartă într-o relație în această săptămână?
Roagă-te
Tată Ceresc, dăruiește-ne înțelepciunea de sus, care este curată, pașnică și plină de îndurare, ca limbile noastre să fie îmblânzite de Duhul Tău spre a vorbi binecuvântare mai degrabă decât blestem. Păzește inimile noastre de invidie pământească și de confuzie, și fă ca rodul neprihănirii să fie semănat în pace prin viețile noastre spre slava lui Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →