← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Ezec. 41-42 — cu Matthew Henry

Ezechiel 41-42Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matthew Henry asupra lui Ezechiel 41–42 ne invită într-o viziune a sfințeniei măsurate și a închinării ordonate. Reflecțiile sale asupra dimensiunilor templului, a camerelor și a hotarelor sacre arată cum prezența lui Dumnezeu modelează atât adunarea publică cât și devoțiunea particulară. Urmărind îndrumarea lui Henry prin aceste capitole complexe, descoperim o nouă încurajare de a ne lărgi inimile în credință și de a cinsti deosebirea dintre sfânt și obișnuit. Lecția de astăzi ne atrage mai adânc în acea viziune pentru ca viețile noastre să reflecte aceeași reverență atentă și harul larg.
Citește

Citire

Acordă acum timp pentru a citi Ezechiel capitolele 41 și 42 încet și cu rugăciune. Observă măsurătorile precise, progresia de la curțile exterioare la sanctuarul interior și accentul repetat pe sfințenie. Lasă textul să trezească atât uimire față de ordinea lui Dumnezeu cât și dorul după realitățile mai mari pe care aceste viziuni le prefigurează în Hristos și în Biserica Sa.
Studiu
Henry începe prin a examina dimensiunile generale ale templului și provocările arhitecturale. S-a dat socoteală de pridvorul casei la sfârșitul capitolului precedent; aceasta ne aduce la templul însuși, a cărui descriere dată aici creează multe dificultăți exegeților critici și prilejuiește deosebiri între ei. Cei ce sunt atenți la cercetările lor în înțelesul amănuntelor acestei descrieri trebuie să-i consulte; nouă ne va fi de ajuns să observăm: I. Dimensiunile casei, stâlpii ei (v. 1), ușa (v. 2), zidul și camerele laterale (v. 5, 6), temeliile și zidul camerelor, ușile lor (v. 8-11) și casa însăși, v. 13. II. Dimensiunile locului preasfânt, v. 3, 4. III. O descriere a altei clădiri din fața locului despărțit, v. 12-15. IV. Felul în care a fost zidită casa, v. 7, 16, 17. V. Podoabele casei, v. 18-20. VI. Altarul tămâierii și masa, v. 22. VII. Ușile dintre templu și locul preasfânt, v. 23-26. Există atâta deosebire atât în termeni cât și în regulile de arhitectură între o epocă și alta, între un loc și altul, încât nu trebuie să ne fie piatră de poticnire faptul că în aceste descrieri este mult întunecat și greu de înțeles, despre al cărui înțeles învățații nu sunt de acord. Pentru unul nepriceput în matematică, descrierea matematică a unei construcții moderne ar fi cu greu inteligibilă; și totuși, pentru un tâmplar sau zidar obișnuit dintre evrei la vremea aceea, toate acestea, în sensul lor literal, erau destul de ușoare. Henry reflectă apoi asupra progresului ghidat al proorocului în templul însuși. Suntem tot însoțind un prooroc aflat sub călăuzirea unui înger și de aceea să ascultăm cu reverență, deși suntem adesea în pierdere să știm atât ce este aceasta cât și ce înseamnă pentru noi. Observă aici: 1. După ce proorocul a observat curțile, a fost în cele din urmă adus la templu, v. 1. Dacă ascultăm cu sârguință de învățăturile date nouă în părțile mai clare ale religiei și tragem folos din ele, vom fi conduși mai departe într-o cunoaștere a tainelor împărăției cerurilor. Cei ce sunt dispuși să locuiască în curțile lui Dumnezeu vor fi în cele din urmă aduși în templul Lui. Ezechiel era el însuși preot, dar din pricina nelegiuirii și a nenorocirii vremurilor a fost lipsit de privilegiul său de naștere de a sluji în templu; însă Dumnezeu îi compensează pierderea introducându-l în acest templu proorocesc, evanghelic, ceresc și însărcinându-l să transmită o descriere a lui Bisericii, în care a fost înălțat mai presus de toți ceilalți din rânduiala sa. 2. Când Domnul nostru Iisus a vorbit despre dărâmarea acestui templu, pe care ascultătorii Săi l-au înțeles ca fiind acest al doilea templu din Ierusalim, El a vorbit despre templul trupului Său (Ioan 2:19, 21); și cu bună dreptate putea vorbi atât de ambiguu când viziunea lui Ezechiel avea o legătură comună cu amândouă împreună, incluzând și trupul Său mistic, Biserica, care este numită casa lui Dumnezeu (1 Tim 3:15), și toți membrii acelui trup, care sunt temple vii în care locuiește Duhul. 3. Chiar stâlpii acestui templu, ușorii ușilor, erau la fel de depărtați unul de altul și, în consecință, ușa era la fel de largă ca întreaga lățime a cortului lui Moise (v. 1), și anume doisprezece coți, Exod 26:16, 22, 25. În comparație cu ceea ce fusese sub lege putem spune: Largă este poarta care duce în Biserică, legea ceremonială, acel zid de despărțire care strâmtorase atât de mult poarta, fiind dărâmat. 4. Locul preasfânt era un pătrat exact, douăzeci de coți în fiecare direcție, v. 4. Căci Noul Ierusalim este exact pătrat (Apoc 21:16), arătând stabilitatea sa; căci așteptăm o cetate care nu poate fi clătinată. 5. Etajele de sus erau mai mari decât cele de jos, v. 7. Zidurile templului erau groase de șase coți la bază, cinci la etajul mijlociu și patru la cel mai înalt, ceea ce dădea loc să se lărgească camerele pe măsură ce urcau; dar s-a avut grijă ca lemnul să aibă priză sigură (deși Dumnezeu zidește înalt, zidește cu tărie), totuși fără a slăbi o parte pentru întărirea alteia; aveau priză, dar nu în zidul casei. Prin această lărgire treptată, camerele laterale care erau la înălțimea casei (în etajul cel mai de sus al tuturor) aveau șase coți, pe când cele de jos aveau doar patru; câștigau un cot la fiecare etaj. Cu cât ne zidim mai sus în credința noastră preasfântă, cu atât mai mult ar trebui ca inimile noastre, acele temple vii, să fie lărgite. Henry descrie apoi podoabele care împodobeau templul și altarul tămâierii. Aici este: 1. O descriere a unei clădiri care era înaintea locului despărțit (adică înaintea templului), la capătul spre apus (v. 12), care este măsurată aici și comparată (v. 13) cu măsura casei și se dovedește a avea dimensiuni egale cu ea. Aceasta stătea într-o curte de sine stătătoare, care este măsurată (v. 15) și galeriile sau camerele ei, stâlpii și ferestrele ei și podoabele lor, v. 15-17. Dar ce folos trebuia să se facă de această altă clădire nu ni se spune; poate că, în această viziune, însemna înființarea unei Biserici printre neamuri nu mai prejos de templul iudaic, dar de cu totul altă fire și care avea să-l înlocuiască curând. 2. O descriere a podoabelor templului și ale celeilalte clădiri. Zidurile dinăuntru de sus până jos erau împodobite cu heruvimi și palmieri, așezați alternativ, ca în templul lui Solomon, 1 Regi 6:29. Fiecare heruvim este spus aici că avea două fețe, fața unui om spre palmier pe o parte și fața unui leu tânăr spre palmier pe cealaltă parte, v. 19. Aceștia par să reprezinte îngerii, care au mai mult decât înțelepciunea unui om și curajul unui leu; și în amândouă au ochi la palmierii biruinței și ai triumfului care le sunt puși înainte și pe care îi vor dobândi cu siguranță în toate luptele lor cu puterile întunericului. Și în adunările sfinților îngerii sunt prezenți într-un mod special, 1 Cor 11:10. 3. O descriere a ușilor atât ale templului cât și ale sanctuarului; ele erau pătrate (v. 21), nu rotunde ca stâlpii; și înfățișarea uneia era ca înfățișarea celeilalte. În cort și în templul lui Solomon, ușa sanctuarului sau a locului preasfânt era mai îngustă decât cea a templului, dar aici era la fel de largă; căci în vremurile evanghelice calea spre Sfânta Sfintelor este făcută mai vădită decât era sub Vechiul Testament (Evr 9:8) și de aceea ușa este mai largă. Aceste uși sunt descrise, v. 23, 24. Templul și sanctuarul aveau fiecare ușa sa și erau uși cu două canaturi. 4. Avem aici descrierea altarului tămâierii, spus aici că este un altar de lemn, v. 22. Nu se face mențiune că ar fi fost acoperit cu aur; dar cu siguranță era intenționat să fie așa, altfel nu ar fi suportat focul cu care trebuia arsă tămâia, dacă nu vom presupune că servea doar pentru a pune cădelnițele. Sau altfel arată că tămâia care trebuia adusă în templul evanghelic va fi cu totul duhovnicească, iar focul duhovnicesc, care nu va mistui un altar de lemn. De aceea acest altar este numit masă. Aceasta este masa care este înaintea Domnului. Aici, ca și mai înainte, găsim altarul prefăcut în masă; căci, fiind adusă acum jertfa cea mare, ceea ce avem de făcut este să ne ospătăm din jertfă la masa Domnului. 5. Aici este împodobirea ușilor și ferestrelor cu palmieri, ca să fie la fel cu zidurile casei, v. 25, 26. Astfel templele vii sunt împodobite, nu cu aur sau argint sau îmbrăcăminte scumpă, ci cu omul ascuns al inimii, în ceea ce nu se strică. Henry continuă prin a examina camerele particulare care înconjoară curțile. I. Aici este o descriere a acestor camere, care (ca și cea care a precedat) ni se pare foarte încurcată și complicată, din pricina necunoașterii noastre a limbii ebraice și a regulilor de arhitectură de atunci. Vom observa doar, în general: 1. Că în jurul templului, care era locul închinării publice, erau camere particulare, ca să ne învețe că participarea noastră la Dumnezeu în rânduielile solemne nu ne va scuti de îndatoririle cămăruței. Nu trebuie să ne închinăm doar în curțile casei lui Dumnezeu, ci, atât înainte cât și după participarea noastră acolo, să intrăm în cămăruțele noastre, să intrăm în cămăruțele noastre și să citim, să medităm și să ne rugăm Tatălui nostru în ascuns; și mult mângâiere au găsit poporul lui Dumnezeu în comuniunea cu Dumnezeu în singurătate. 2. Că aceste camere erau multe; erau trei etaje ale lor și, deși etajele de sus nu erau atât de mari ca cele de jos, totuși serveau la fel de bine pentru retragere, v. 5, 6. Erau multe, ca să fie comodități pentru toți acei oameni evlavioși ca Ana proorocița, care nu se depărta de la templu nici noaptea nici ziua, Luca 2:37. În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. În casa Lui de pe pământ sunt așa; mulțimi prin credință și-au luat locuințe în sanctuarul Lui și totuși mai este loc. 3. Că aceste camere, deși erau particulare, totuși erau aproape de templu, în văzul lui, la îndemâna lui, ca să ne învețe să preferăm închinarea publică înaintea celei particulare (Domnul iubește porțile Sionului mai mult decât toate locuințele lui Iacov și tot așa trebuie și noi) și să raportăm închinarea noastră particulară la cea publică. Îndeplinirile noastre religioase în cămăruțele noastre trebuie să ne pregătească pentru exercițiile de evlavie în public și să ne ajute în folosirea lor, după cum ne sunt ocaziile. 4. Că înaintea acestor camere erau alei late de cinci coți (v. 4), în care cei ce aveau locuințe în aceste camere puteau să se întâlnească pentru conversație, puteau să umble și să vorbească împreună pentru zidirea lor reciprocă, puteau să-și împărtășească cunoștințele și experiențele. Căci nu trebuie să ne petrecem tot timpul între biserică și cămăruță, deși mult timp poate fi petrecut cu mult folos în amândouă. Dar omul este făcut pentru societate, iar creștinii pentru comuniunea sfinților; și îndatoririle acelei comuniuni trebuie să le împlinim cu conștiinciozitate, iar privilegiile și plăcerile acelei comuniuni trebuie să le luăm în mângâiere. I se făgăduiește lui Iosua, care era mare preot în al doilea templu, că Dumnezeu îi va da locuri de umblat printre cei ce stau lângă el, Zah 3:7.
Considerați

Considerare

Henry încheie prin a considera vastul teren măsurat care desparte sanctuarul de cel profan. Am urmat măsurarea acestui templu mistic și acum trebuie să vedem cât de departe se întinde pământul sfânt pe care călcăm; și acela este măsurat aici și se dovedește că cuprinde un spațiu mare. Observă: 1. Care erau dimensiunile lui. Se întindea în fiecare direcție cinci sute de trestii (v. 16-19), fiecare trestie având mai mult de trei coți și jumătate, astfel încât ajungea în fiecare direcție cam o milă englezească măsurată, care, terenul fiind pătrat, era mai mult de patru mile în jur. Atât de mari erau împrejurimile (cum le-aș putea numi) acestui templu mistic, însemnând marea întindere a Bisericii în vremurile evanghelice, când toate neamurile trebuiau să fie ucenicizate și împărățiile lumii să fie făcute împărățiile lui Hristos. Trebuia făcut loc în curțile lui Dumnezeu pentru numeroasele oștiri ale neamurilor care vor curge în ele, cum s-a prevestit, Isa 49:18; 60:4. Este împlinit în parte deja prin alipirea neamurilor la Biserică; și nădăjduim că va avea o împlinire mai deplină când va intra plinătatea neamurilor și tot Israelul va fi mântuit. 2. De ce dimensiunile lui au fost făcute atât de mari. Era ca să facă o despărțire, punând o distanță foarte mare între sanctuar și locul profan; și de aceea era un zid care-l înconjura, ca să țină departe pe cei necurați și să despartă între cel de preț și cel de lepădat. Observă: O deosebire trebuie pusă între lucrurile obișnuite și cele sfinte, între numele lui Dumnezeu și alte nume, între ziua Lui și alte zile, cartea Lui și alte cărți, rânduielile Lui și alte obiceiuri; și o distanță trebuie pusă între acțiunile noastre lumești și cele religioase, astfel încât să ne ocupăm totuși de închinarea lui Dumnezeu cu o pauză solemnă.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în ritmurile tale zilnice simți că Domnul te invită să-ți lărgești inima așa cum au fost lărgite camerele de sus? 2. Cum ar putea deosebirea dintre camerele sfinte și spațiile obișnuite să modeleze felul în care te pregătești pentru închinarea publică? 3. Ce pas practic poți face în această săptămână ca să cinstești deosebirea dintre timpul sacru și cel obișnuit?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, pe măsură ce cugetăm la viziunea măsurată a templului Tău arătată lui Ezechiel, dă-ne inimi care să prețuiască atât curțile deschise ale prezenței Tale, cât și cămările interioare unde ne întâlnim cu Tine în singurătate. Înrădăcinează-ne adânc în Cuvântul Tău, lărgindu-ne credința în sus, ca să cinstim deosebirea clară dintre ceea ce este sfânt și ceea ce este obișnuit. Duhul Tău să ne orânduiască viețile ca să reflecte frumusețea și sfințenia locașului Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →