← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Eclesiastul

Deșertăciune a deșertăciunilor: Urcarea de la nisipul vieții la Binele care cu adevărat este

Eclesiastul 1-2Omilii la Ecclesiast și la Cântarea Cântărilor de Sfântul Grigore de Nyssa (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)22 min
Deschidere
Eclesiastul începe cu un strigăt care a tulburat pe fiecare cititor care îl aude: 'Deșertăciune a deșertăciunilor; totul este deșertăciune.' Sfântul Grigore de Nyssa — marele Părinte capadocian, fratele Sfântului Vasile cel Mare, adâncul contemplativ al Bisericii Răsăritene — nu citește aceasta ca pe disperarea unui cinic, ci ca pe cea mai înaltă dintre urcări. Predicatorul, învață el, nu este doar un fiu al lui David de mult mort; adevăratul Eclesiast este Cel care adună risipiții într-o singură plinătate, Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel care a întemeiat Biserica prin Evanghelie. Iar 'deșertăciunea' lui nu este o calomnie împotriva creației, ci un nume adevărat pentru tot ce nu subzistă — tot ce nu are ființă statornică când este măsurat față de viața care cu adevărat este. Nyssa face ca însăși elementele să ne predice: soarele care răsare doar ca să apună, marea care înghite fiecare râu și totuși nu se umple, generațiile care se împing una pe alta afară din viață ca valurile — toate sunt o oglindă ținută în fața propriei noastre trecătorimi. Lucrurile pe care le urmărim cu atâta râvnă sunt, spune el, jucăriile de nisip ale pruncilor: ambiția este nisip, puterea este nisip, bogăția este nisip, iar când osteneala încetează, nisipul curge înapoi și nu lasă nimic. De ce deci Eclesiastul dezbracă toate acestea? Ca sufletul, după ce a gustat goliciunea a ceea ce trece, să se întoarcă în cele din urmă spre Binele care cu adevărat este — Binele neschimbător, care este bun pentru orice vârstă, pe care sațietatea nu îl obosește niciodată, în care dorința nu face decât să crească odată cu bucuria. Întreaga carte, spune Nyssa, conduce mintea deasupra lucrurilor pe care simțurile le pot atinge, până la Cel care singur rămâne.
Citește

Citire

Citește Eclesiastul 1–2 — 'Deșertăciune a deșertăciunilor, zice Predicatorul, deșertăciune a deșertăciunilor; totul este deșertăciune. Ce folos are omul din toată osteneala sa pe care o ia sub soare?' Generațiile trec, pământul rămâne, soarele se grăbește spre locul său, vântul se învârte, râurile curg spre mare și marea nu se umple; 'ochiul nu se satură de vedere, nici urechea nu se umple de auzire'; 'nu este nimic nou sub soare.' Apoi marea mărturisire a Predicatorului despre propriile sale lucrări: 'Mi-am făcut lucrări mari; mi-am zidit case; mi-am sădit vii… mi-am făcut grădini și livezi… am adunat și argint și aur… Așa am fost mare și am crescut mai mult decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalim.' Iar verdictul asupra tuturor: 'Atunci m-am uitat la toate lucrările pe care mâinile mele le-au făcut… și, iată, totul era deșertăciune și necaz al duhului, și nu era niciun folos sub soare.' Totuși în același capitol: 'Ochii înțeleptului sunt în capul lui; dar nebunul umblă în întuneric'; și cuvântul mai înalt — că nu este bine pentru om decât ca înțelepciunea și cunoștința și bucuria să îi fie date 'din mâna lui Dumnezeu'.
Studiu
Ce înseamnă să numești toate lucrurile deșertăciune? Nyssa insistă că nu este o acuzare împotriva Creatorului, ci o învățătură despre unde trebuie să privească firea noastră. Întregul scop al acestei cărți, spune el, este să întoarcă sufletul de la simțuri la ceea ce simțurile nu pot atinge: a ridica mintea deasupra simțirii și, după ce a încetat, a lăsa în urmă tot ce apare mare și strălucitor în lucrurile existente. Iar Cel care ne adună în acea viață mai înaltă, adevăratul Predicator, este numit pentru noi de Evanghelie: cine altul ar putea fi decât adevăratul Împărat al lui Israel, Fiul lui Dumnezeu. De ce începe atunci cu deșertăciunea? Pentru că însăși elementele expun goliciunea urmăririlor noastre, iar Nyssa lasă Predicatorul să strige Bisericii prin ele: O, oameni, privind universul, înțelegeți propria voastră fire. Soarele, pământul, marea toate se întorc și se întorc și nu câștigă nimic; tot așa și sufletul care trăiește pentru cele văzute. Iar imaginea cea mai ascuțită este nisipul copiilor: ambiția este nisip, puterea este nisip, bogăția este nisip, fiecare dintre lucrurile de care se bucură cu râvnă prin trup este nisip. Când efortul se sfârșește, nisipul curge înapoi și nimic din ceea ce s-a ostenit nu rămâne — și nu ducem cu noi, spune el, nimic deloc în afară de conștiința noastră singură.
Considerați

Considerare

Dar Eclesiastul nu lasă sufletul în câmpul de nisip; îl învață să zidească în altă parte. Omul care cunoaște deșertăciunea marmurei și a aurului se întoarce la un material mai bogat, iar Nyssa descrie sufletul care își împodobește propria locuință ca să primească pe Dumnezeu ca locatar — aurul său extras din gândurile Scripturii, podeaua pavată cu continență, acoperișul nădejdea cerului. Iar a doua omilie apasă punctul pe care Însuși Hristos l-ar învăța: că sufletul nu este hrănit de ceea ce umple pântecele. Virtutea nu este hrănită de pâine, nu prin cărnuri se înzdrăvenește și se îngrașă puterea sufletului. Adevărata hrană este altfel: Hrana binelui este cumpătarea, pâinea înțelepciunea, gustarea dreptatea, băutura lipsa de patimă. Iar ochii unui astfel de suflet sunt îndreptați în direcția cea bună — căci omul înțelept, spune Nyssa, își are ochii în capul său, iar acel cap este Hristos: ar fi binecuvântat pentru agerimea vederii, având acolo ochii unde nu este umbrirea răului. Nebunul umblă în întuneric, strălucitor și priceput despre cele de jos, dar orb la singurul lucru de trebuință. Așa că întregul acestor capitole este o singură urcare: sufletul care a învățat goliciunea nisipului privește în sus, își fixează ochii pe Hristos capul său și este hrănit în cele din urmă din Binele nepieritor. Iar primul pas, învață Nyssa, este limpede: începutul vieții după virtute este a deveni în afara răului.
Răspunde

Răspuns

Ia o măsură cinstită a ceea ce zidești. Nyssa îți arată că marile lucrări ale Predicatorului — casele, viile, argintul și aurul adunate — au ajuns în cele din urmă la un singur verdict: totul era deșertăciune, și nu era niciun folos sub soare. Așa că nu-ți da viața nisipului. Ambiția, reputația, bogăția, plăcerile trupului: fiecare este bun pentru clipă și dispare odată cu efortul, iar când ești dezbrăcat de această viață nu duci cu tine din ea nimic în afară de conștiința ta. Zidește în schimb locuința care rămâne. Extrage aurul Scripturii pentru zidurile ei; pavează-i podeaua cu continență; lasă nădejdea cerului să fie acoperișul ei, ca să poți într-o zi primi pe Dumnezeu Însuși ca Cel care locuiește în tine. Și hrănește-ți sufletul cu hrana sa proprie — nu cu ceea ce umple pântecele, ci cu cumpătare și înțelepciune și dreptate și lipsă de patimă, pâinea și gustarea și băutura binelui. Mai presus de toate, învață unde să-ți fixezi ochii. Nebunul este ager la vedere despre tot ce este jos și orb la singurul lucru care contează; dar omul înțelept își are ochii în capul său, iar acel cap este Hristos. Privește acolo, unde nu este umbrirea răului, și vei vedea Binele care cu adevărat este — bun pentru orice vârstă, bun în bucurie și în întristare, niciodată obosind, niciodată lipsind — iar cu cât guști mai mult din el, cu atât dorința ta pentru el va crește.
Roagă-te

Rugăciune

O, Hristoase Dumnezeul nostru, adevărat Eclesiast, care aduni pe cei risipiți și rătăciți într-o singură turmă ca nimic să nu fie fără a auzi glasul Păstorului: mărturisesc că mi-am cheltuit osteneala pe nisip — pe ambiție și putere și bogăție și plăcerile acestui trup — și am aflat la sfârșitul a toate doar deșertăciune, și niciun folos sub soare. Învață-mă să înțeleg propria mea fire din lucrurile pe care le văd: că precum soarele răsare și apune, și râurile curg și nu câștigă nimic, așa trece tot ceea ce am ostenit. Ridică-mi mintea deasupra lucrurilor pe care simțurile le pot atinge, și lasă-mă să las în urmă tot ce apare mare și strălucitor în această lume. Zidește Tu în mine locuința care rămâne, împodobită cu aurul cuvintelor Tale și cu virtuțile unei vieți curate, ca să locuiești în mine ca în templul Tău. Nu mă hrăni cu pâinea pântecelui, ci cu cumpătare și înțelepciune și dreptate și lipsă de patimă; și așază-mi ochii în capul meu, care Tu ești, unde nu este umbrirea răului, ca privind numai la Tine să aflu Binele care cu adevărat este. Ție, o, Hristoase Dumnezeul nostru, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Omilii la Ecclesiast și la Cântarea Cântărilor de Sfântul Grigore de Nyssa (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →