Eterniseed › Curriculum › 2 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni 3 — cu Barnes
Deschidere
Deschidem lecția noastră zilnică cu Notele lui Albert Barnes asupra Bibliei, îndreptându-ne spre expunerea sa atentă a capitolului 3 din 2 Tesaloniceni. Barnes călăuzește cititorii prin instrucțiunile practice ale apostolului pentru Biserică, îmbinând claritatea doctrinară cu grija pastorală. Tratarea sa îi invită pe credincioși să primească atât promisiunile cât și poruncile Scripturii cu aceeași seriozitate. În acest capitol accentul cade pe rugăciune, munca credincioasă și viața ordonată a comunității creștine. Duhul care a inspirat textul să lumineze și aceste pagini pentru creșterea noastră în har.
Citește
Citire
Cu Bibliile deschise citim acum integral capitolul 3 din 2 Tesaloniceni. Ascultăm cererea apostolului pentru rugăciune, asigurarea sa încredințată în credincioșia Domnului și îndrumările sale ferme, dar blânde, privitoare la lene și dezordine. Cuvintele să se așeze în inimă așa cum le-a auzit întâi Biserica din Tesalonic. Apoi vom reveni la Barnes pentru lumină mai deplină asupra textului.
Studiu
Barnes începe cu analiza capitolului.
Introducere. Analiza capitolului 2 Tesaloniceni 3:0 cuprinde îndemnuri și îndrumări privind împlinirea diferitelor îndatoriri creștine. (1) Apostolul cere rugăciunile lor; 2 Tesaloniceni 3:1-2. El dorește ca ei să se roage îndeosebi ca adevărata religie să prospere și ca, în propovăduirea Evangheliei, el să fie izbăvit de împotrivirea oamenilor nerezonabili și răi. (2) El își exprimă încrederea că Dumnezeu îi va îndemna să facă ce este drept și se roagă ca El să le țină inimile în dragostea Sa și în așteptarea răbdătoare a Mântuitorului; 2 Tesaloniceni 3:3-5. (3) Le poruncește să îndepărteze din mijlocul lor pe cei dezordonați și mai ales pe cei leneși și le adresează o îndemnare stăruitoare acestei categorii, ca să se îndeletnicească cu sârguință în lucrarea chemărilor lor potrivite; 2 Tesaloniceni 3:6-12. (4) Îi îndeamnă să nu obosească în a face binele; 2 Tesaloniceni 3:13. (5) Îndrumă ca, dacă cineva nu va asculta poruncile date în această Epistolă, să fie notat și ei să se despartă de el. Totuși să nu-l socotească dușman, ci să-l mustre ca pe un frate; 2 Tesaloniceni 3:14-15. (6) Epistola se încheie cu obișnuitele salutări; 2 Tesaloniceni 3:16-18.Barnes trece apoi la cererea apostolului pentru rugăciune.
Versetul 1. În cele din urmă, fraților, rugați-vă pentru noi - adică pentru Pavel, Sila și Timotei, atunci angajați în lucrări istovitoare la Corint. Această cerere pentru rugăciunile creștinilor este una pe care Pavel o face adesea; vezi notele, 1 Tesaloniceni 5:25. Ca Cuvântul Domnului să aibă cale liberă - adică Evanghelia. În margine scrie 'să alerge'. La fel și greaca. Ideea este ca ea să nu întâmpine nicio piedică, ci să fie purtată cu repeziciunea unui alergător din calea căruia orice obstacol a fost îndepărtat. Evanghelia s-ar răspândi repede pe pământ dacă toate piedicile pe care oamenii le-au pus în calea ei ar fi îndepărtate; și ca ele să fie îndepărtate trebuie să fie unul dintre subiectele constante ale rugăciunii. Și să fie slăvită - să fie cinstită; sau să apară ca fiind slăvită. Așa cum este și la voi - Este limpede din aceasta că Pavel a întâmpinat unele piedici în propovăduirea Evangheliei acolo unde lucra atunci. Care erau acestea, le menționează în versetul următor. El era atunci la Corint (vezi introducerea) și istoria din Faptele Apostolilor ne informează despre dificultățile pe care a trebuit să le înfrunte acolo; vezi Faptele Apostolilor 18.Barnes abordează apoi porunca privitoare la purtarea dezordonată.
Versetul 6. Acum vă poruncim, fraților - Apostolul se îndreaptă acum 2 Tesaloniceni 3:6-12 spre un subiect important - metoda potrivită de a-i trata pe cei leneși și dezordonați din Biserică. În epistola anterioară atinsese acest subiect, dar în limbajul blând al îndemnării. Când a scris acea epistolă știa că erau unii printre ei care erau înclinați să fie leneși și îi îndemnase cu blândețe 'să stea liniștiți, să-și vadă de treburile lor și să lucreze cu mâinile lor'; 1 Tesaloniceni 4:11. Dar se pare că îndemnul și exemplul lui Pavel însuși când era acolo 1 Tesaloniceni 2:9 nu fuseseră de ajuns ca să-i facă harnici. A devenit deci necesar să folosească limbajul puternic al poruncii, așa cum face aici, și să ceară ca, dacă nu vor lucra, Biserica să se retragă de la ei. Care a fost cauza inițială a lenei lor nu se știe.Barnes continuă cu regula privind munca și hrana.
Versetul 10. Căci chiar când eram cu voi, aceasta v-am poruncit - S-ar părea din aceasta că răul de care se plânge aici apostolul începuse să lucreze chiar când era cu ei. Erau unii care erau înclinați să fie leneși și care aveau nevoie de porunca solemnă a unui apostol ca să-i îndemne la muncă. Ca, dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce - adică pe cheltuiala obștească. Ei nu trebuie să fie întreținuți de Biserică. Aceasta era o maximă printre evrei (vezi Wetstein, în loc.) și același gând se poate găsi la Homer, Demostene și Pitagora; vezi Grotius, în loc. Maxima este întemeiată pe o dreptate evidentă și este în acord cu marea lege sub care ne-a așezat Creatorul nostru; Geneza 3:19. Această lege, în împrejurări, a fost binevoitoare și ar trebui să ne fie țelul s-o împlinim în privința noastră și a altora. Legea aici așezată de apostol se extinde la toți cei care sunt în stare să muncească pentru trai și care nu vor s-o facă și ne obligă să nu contribuim la întreținerea lor dacă nu vor munci pentru ea. Ea trebuie privită ca extinzându-se: (1) La membrii unei Biserici - care, deși săraci, nu trebuie să fie întreținuți de frații lor, decât dacă sunt dispuși să lucreze în orice fel pot pentru propria lor întreținere. (2) La cei care cerșesc din ușă în ușă, care nu trebuie ajutați niciodată decât dacă sunt dispuși să facă tot ce pot pentru propria lor întreținere. Nimeni nu poate fi îndreptățit să ajute un om leneș. În nicio împrejurare posibilă nu trebuie să contribuim la încurajarea lenei. Un om ar putea la fel de bine să ajute la întreținerea viciului deschis.
Considerați
Considerare
Barnes subliniază credincioșia Domnului.
Versetul 3. Dar Domnul este credincios - Deși ființele omenești nu pot fi de încredere, Dumnezeu este credincios promisiunilor și scopurilor Sale. El poate fi întotdeauna încredințat; și când oamenii sunt necredincioși, perversi, neîndurători și înclinați să ne facă rău, putem merge la El și vom găsi întotdeauna în El pe cineva în care să ne încredem. Aceasta este o declarație nespus de interesantă și o ilustrare frumoasă a resursei pe care o va simți o minte cu adevărat evlavioasă că o are. Avem adesea prilejul să știm, spre întristarea noastră, că 'nu toți oamenii au credință'. Vedem necredința lor. Vedem cum se întorc de la adevăr. Vedem pe mulți care odinioară dădeau vreo dovadă că aveau 'credință' și o părăsesc cu totul; și vedem pe mulți în Biserică care par să nu aibă credință adevărată și care refuză să-și dea ajutorul la promovarea cauzei religiei.Barnes încheie secțiunea despre disciplină cu duhul cerut față de un frate rătăcit.
Versetul 15. Totuși să nu-l socotiți dușman, ci să-l mustrați ca pe un frate - Aceasta arată adevăratul duh în care trebuie administrată disciplina în Biserica creștină. Nu trebuie să ne purtăm cu un om ca cu un adversar asupra căruia căutăm să dobândim o biruință, ci ca cu un frate rătăcit - un frate totuși, deși greșește. Era nevoie de această precauție. Există mare primejdie ca atunci când întreprindem lucrarea de disciplină să uităm că cel care este subiectul ei este un frate și să-l privim și să-l tratăm ca pe un dușman. Așa este firea omenească. Ne așezăm în rând împotriva lui. Îl tăiem ca pe unul care nu este vrednic să umble cu noi. Triumfăm asupra lui și-l socotim îndată dușman al Bisericii și ca pierzând orice pretenție la simpatia ei. Îl părăsim milei gingașe a unei lumi reci și nepăsătoare și-l lăsăm să-și urmeze cursul. Poate îl urmărim cu anateme și îl arătăm ca nedemn de încrederea omenirii. Acum toate acestea sunt cu totul diferite de metoda și țelul disciplinei așa cum cere Noul Testament. Acolo totul este bun și blând, deși ferm; cel ce greșește este om și frate totuși; el trebuie urmat cu simpatie duioasă și rugăciune, iar inimile și brațele frăției creștine trebuie să fie deschise ca să-l primească din nou când dă vreo dovadă de pocăință.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează chemarea de a ne ruga pentru înaintarea Evangheliei propria voastră mijlocire? În ce feluri v-ar putea întări credincioșia Domnului atunci când alți credincioși se dovedesc nesiguri? Unde vă invită Domnul să lucrați cu sârguință în timp ce extindeți mustrare răbdătoare altora?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, întărește inimile noastre în dragostea Ta și întărește-ne cu răbdarea lui Hristos în așteptarea arătării Sale. Păzește-ne de lenevie și de orice cale dezordonată și fă-ne sârguincioși în lucrarea pe care ne-ai încredințat-o, avertizând cu blândețe pe cei ce rătăcesc. Prin Duhul Tău cel credincios, plămădește Biserica Ta în sfințenie și milostivire până la întoarcerea Mântuitorului. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →