Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 39-40 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Isaia 39-40 oferă o examinare profundă a întâlnirii lui Ezechia cu trimișii babilonieni și a mustrării ulterioare a profetului. Calvin arată cum prosperitatea poate eroda în tăcere smerenia și cum slujitorii lui Dumnezeu trebuie să vorbească cu curaj chiar și atunci când cuvintele lor rănesc. Reflecțiile sale trec de la momentul istoric la lecții durabile despre mândrie, pocăință și îndurarea care temperează judecata. Pe măsură ce urmăm expunerea sa, suntem invitați să vedem un rege evlavios care se poticnește și apoi se pleacă sub cuvântul Domnului. Atenția atentă a lui Calvin atât la narațiune cât și la avertismentul ei spiritual ne ajută să ne examinăm propriile inimi atunci când vine succesul. Această lecție ne pregătește să primim atât asprimea cât și bunătatea lucrărilor lui Dumnezeu cu poporul său.
Citește
Citire
Acordă-ți acum timp să citești capitolele 39 și 40 din Isaia într-un loc liniștit. Observă trecerea de la mândra arătare a comorilor lui Ezechia la vestirea solemnă a lui Isaia despre exilul care va veni. Vezi cum capitolul se încheie cu o promisiune de mângâiere și cu portretul maiestuos al Creatorului care își răscumpără poporul. Lasă contrastul dintre fragilitatea omenească și suveranitatea dumnezeiască să se așeze în mintea ta. Citește încet, poate cu glas tare, ca greutatea cuvintelor profetului să ajungă la inima ta înainte de a ne întoarce la expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin examinează mai îndeaproape faptele lui Ezechia.
Orice om care va citi doar această istorie va trage concluzia că Ezechia n-a făcut nimic rău; căci a fost un act de omenie să primească cu bucurie și ospitalitate pe trimiși și să le arate orice dovadă de bunăvoință; și ar fi fost un act de barbarie să disprețuiască pe cei care veniseră la el într-o vizită prietenească și să respingă prietenia unui rege atât de puternic. Dar totuși în inima lui se ascundea dorința unei ostentații deșarte; căci voia să se arate într-o lumină favorabilă, ca babilonianul să înțeleagă că această alianță nu-i va fi fără folos și să afle aceasta din bogăția, din oștile și din armele sale de război. Merita să fie mustrat și pe alt temei, că și-a îndreptat mintea spre un ajutor străin și nelegiuit și, în această măsură, a refuzat cinstea lui Dumnezeu, pe care îl cunoscuse de curând ca eliberator al său în două ocazii; căci altfel profetul n-ar fi mustrat acest act atât de aspru.Calvin descrie apoi sosirea lui Isaia.
3. Atunci a venit Isaia profetul. El continuă aceeași istorisire, dar adaugă totodată și învățătură. Deși nu spune că Dumnezeu l-a trimis, totuși este sigur că a făcut aceasta prin influența Duhului Sfânt și prin porunca lui Dumnezeu; și, de aceea, își atribuie sieși titlul de profet, prin care arată că n-a venit ca un om obișnuit, ci ca să împlinească o slujbă pe care Dumnezeu i-o încredințase, ca Ezechia să vadă limpede că nu are de-a face cu un om muritor.Despre rostirea judecății, Calvin subliniază îndrăzneala profetului.
Ascultă cuvântul Domnului oștirilor. Fiind pe cale să aducă o sentință aspră, începe prin a spune că este vestitorul lui Dumnezeu și, puțin mai târziu, repetă din nou că Dumnezeu i-a poruncit să facă aceasta, nu doar pentru a se apăra de ură, ci ca să facă o impresie adâncă în inima regelui. Aici vedem din nou statornicia și curajul său eroic. Nu se teme de fața regelui și nu se teme să-i facă cunoscută boala și să-i vestească judecata lui Dumnezeu; căci, deși pe atunci, ca și acum, regii aveau urechi delicate, totuși, fiind pe deplin conștient că Dumnezeu îi încredințase această datorie, el își împlinește cu îndrăzneală misiunea, oricât de neplăcută ar fi fost. Profeții erau, într-adevăr, supuși regilor și nu-și revendicau nimic pentru ei înșiși, decât atunci când era datoria lor să vorbească în numele lui Dumnezeu; iar în astfel de cazuri nu există nimic atât de înalt încât să nu trebuiască să fie smerit înaintea maiestății lui Dumnezeu. Iar dacă scopul lui ar fi fost să câștige bunăvoința principelui său, ar fi tăcut ca alți lingușitori; dar el are în vedere slujba sa și se străduiește să o împlinească cu cea mai mare credincioșie.
Considerați
Cugetare
Calvin trage o aplicație despre felul în care credincioșii ar trebui să primească cuvântul lui Dumnezeu.
Să învățăm deci, prin exemplul regelui evlavios, să ascultăm cu liniște pe Domnul, nu numai când ne îndeamnă sau ne sfătuiește, ci chiar când ne condamnă și ne înspăimântă prin amenințarea cu o pedeapsă dreaptă. Când spune că 'cuvântul lui Dumnezeu este bun', nu-i aduce doar lauda dreptății, ci se supune cu răbdare la ceea ce ar fi putut fi neplăcut din pricina asprimii sale; căci chiar și cei osândiți au fost uneori siliți să-și mărturisească vina; în timp ce răzvrătirea lor nu era domolită astfel încât să se abțină de la a murmura împotriva Judecătorului lor. Pentru ca amenințările lui Dumnezeu să ni se îmblânzească, trebuie să avem oarecare nădejde de îndurare, altfel inimile noastre vor vărsa mereu o amărăciune zadarnică; dar cel care va fi convins că Dumnezeu, atunci când pedepsește, nu-și leapădă nicidecum simțământul de afecțiune părintească, nu numai că va mărturisi că Dumnezeu este drept, ci va purta cu calm și blândețe asprimea Lui vremelnică. Într-un cuvânt, când vom avea o convingere puternică despre harul lui Dumnezeu, astfel încât să credem că El este Tatăl nostru, nu ne va fi greu sau neplăcut să stăm și să cădem după plăcerea Lui; căci credința ne va asigura că nimic nu ne este mai de folos decât mustrarea Sa părintească.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta te-a ispitit binecuvântarea recentă spre o mândrie tăcută? Cum răspunzi de obicei când o voce de încredere aduce un cuvânt nedorit de la Dumnezeu? Cum ar arăta pentru tine să primești atât asprimea cât și îndurarea lucrărilor lui Dumnezeu cu aceeași încredere smerită pe care a arătat-o în cele din urmă Ezechia?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne Suveran, al cărui Cuvânt rămâne veșnic și al cărui sfat nimeni nu-l poate zădărnici, păzește inimile noastre de mândria care se ridică odată cu binecuvântările înmulțite, ca nu cumva să uităm mâna care ne-a izbăvit și să atragem judecata pe care păcatele noastre o merită. Prin harul legământului Tău, fă-ne grabnici să primim mustrarea și statornici să vestim adevărul Tău, ca mângâierea promisă poporului Tău să ne întărească în orice încercare. Prin Isus Hristos, Răscumpărătorul nostru, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →