Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 57-58 — cu Simeon
Deschidere
În ritmul măsurat al căii de mijloc, ne îndreptăm astăzi către Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară a expunerii anglicane modelată de o viață de ascultare răbdătoare a Cuvântului. În Isaia 57 și 58, Simeon urmărește maiestatea Domnului, îndurarea Sa statornică față de cei îndărătnici și starea neliniștită a celor ce refuză pacea Sa. Metoda sa rămâne mereu aceeași: să lase Scriptura însăși să mustre, să mângâie și să cheme conștiința. Așadar, punem din nou aceste cuvântări înaintea Bisericii, ca același Duh care l-a călăuzit pe Simeon să poată din nou învia pe cei zdrobiți și să vindece pe cel ce s-a abătut.
Citește
Citire
Cititorul să asculte cu încetineală Isaia 57 și 58, îngăduind tonurilor alternante de avertizare și făgăduință ale proorocului să răsune fără grabă. Aceste capitole ne pun înainte atât pe Cel înalt și sfânt care locuiește cu cei smeriți, cât și marea tulburată care nu cunoaște odihnă. Primește textul așa cum l-a primit Simeon: ca o adresare vie, nu ca o istorie îndepărtată.
Studiu
Simeon deschide Discursul 989 punând la începutul expunerii sale proclamarea dumnezeiască.
Versetul 15. DISCURS: 989 MAIESTATEA ȘI SFINȚENIA LUI DUMNEZEU Isaia 57:15. —Așa zice Cel înalt și măreț care locuiește veșnicia, al cărui nume este sfânt: Eu locuiesc în locul înalt și sfânt, împreună cu cel ce are duh zdrobit și smerit, ca să înviu duhul celor smeriți și să înviu inima celor zdrobiți. Nu este nimic mai deșart decât încrederea în făptură: ea este sigură că va stârni nemulțumirea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, ne va dezamăgi pe noi înșine. Dimpotrivă, o încredere smerită în Domnul ne va asigura ajutorul Său eficient: ea va fi de ajuns pentru cei mai slabi dintre oameni și se va dovedi suficientă în împrejurările cele mai grele. Mărturiile Scripturii în acest sens sunt numeroase și hotărâtoare [Notă: Ieremia 17:5-8.].Apoi se îndreaptă spre controversa pe care Dumnezeu o poartă cu păcătoșii nepocăiți în Discursul 990.
Versetele 17-18. DISCURS: 990 ÎNDURAREA LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE CEI MAI ÎNDĂRĂTNICI PĂCĂTOȘI Isaia 57:17-18. —Pentru nelegiuirea lăcomiei lui M-am mâniat și l-am lovit: M-am ascuns și M-am mâniat, iar el a mers înainte cu îndărătnicie pe calea inimii sale. I-am văzut căile lui și îl voi vindeca: îl voi călăuzi și îi voi da mângâieri lui și celor ce plâng pentru el. Răutatea omului și îndurarea lui Dumnezeu se ilustrează reciproc. Nu există o agravare mai mare a păcatului decât împrejurarea că este săvârșit împotriva unui Dumnezeu al bunătății și compasiunii infinite: nici nu există ceva ce mărește mai mult dragostea lui Dumnezeu decât nevrednicia obiectului față de care este exercitată acea dragoste.Simeon încheie șirul cu Discursul 991 despre starea lăuntrică a celor răi.
Versetele 20-21. DISCURS: 991 FĂRĂ PACE PENTRU CEI RĂI Isaia 57:20-21. Cei răi sunt ca marea tulburată, care nu se poate odihni, ale cărei ape aruncă nămol și noroi. Nu este pace, zice Dumnezeul Meu, pentru cei răi. Nu trebuie să așteptăm până la o viață viitoare pentru a discerne deosebirea dintre cel drept și cel rău: ea este vizibilă acum în purtarea lor; nici nu este mai puțin vizibilă în starea lăuntrică a minților lor. Pentru un observator superficial, cei răi pot părea că au avantajul; ei fiind ușori și veseli, în timp ce cei drepți sunt adesea obosiți și împovărați: dar Dumnezeu, care vede prin vălul aparențelor exterioare, afirmă că tocmai contrariul este adevărat. Vom,
Considerați
Considerare
Simeon apasă aplicarea finală a Discursului 989 asupra conștiinței.
Oare nu pot fi gustate toate plăcerile simțurilor și toate mângâierile societății pe calea dreptății, la fel ca pe căile păcatului? Dar chiar presupunând că am fi lipsiți de acestea, oare prezența lui Dumnezeu în sufletele noastre nu ar compensa pierderea lor? Nu este nimic să-L avem pe Dumnezeu „arătându-Se nouă așa cum nu Se arată lumii”, ba chiar „locuind în noi și înviindu-ne” cu mângâierile Duhului Său! sau are omul nevoie de o lumânare, când se bucură de lumina soarelui de la amiază? Depărtați deci toate geloziile neîntemeiate pe acest cap. Să căutăm să gustăm mângâierile religiei, în loc să afirmăm în necunoștință că nu există. Și, în loc să condamnăm comunicările harului și ale păcii către suflet ca entuziaste și absurde, să ne rugăm ca noi înșine să fim „templele Duhului Sfânt”, „locuința lui Dumnezeu prin Duh” în veci.El încheie Discursul 990 îndemnând la primirea imediată a îndurării oferite.
Acum Dumnezeu ar vrea să ne „mângâie” dacă ne-am întoarce la El cu „jale”; dar atunci, chiar dacă am plânge și ne-am tângui oricât de mult, El nu ne va da nici o licărire din bunăvoința Sa, nici cea mai mică ușurare posibilă a durerii noastre. Să avem deci un simțământ recunoscător față de bunătatea Sa nespusă. Să ne „întoarcem la El cu plâns și cu jale”. Să ne smerim în țărână înaintea Lui; și să ne rugăm ca, unde a prisosit păcatul, harul Său să prisosească cu mult mai mult [Notă: Romani 5:20.].
Răspunde
Răspuns
Unde, în umblarea mea de acum, mai pun încă încredere în făptură mai degrabă decât încredere smerită în Domnul? Cum am primit sau am rezistat mustrările prin care Dumnezeu caută să vindece îndărătnicia mea? În ce măsură doresc cu adevărat pacea Evangheliei sau prefer încă mișcarea neliniștită a înclinațiilor neînfrânate?
Roagă-te
Rugăciune
O, Cel înalt și măreț, care locuiești veșnicia, dar locuiești cu cei zdrobiți, dă-ne duhul zdrobit pe care l-ai făgăduit că nu-l vei disprețui niciodată. Vindecă abaterile noastre, călăuzește-ne pe calea poruncilor Tale și dă mângâieri celor ce plâng pentru Tine. Să nu ne refuze marea tulburată a propriilor noastre pofte și firi pacea pe care lumea nu o poate da. Fă-ne temple ale Duhului Tău, ca să umblăm înaintea Ta în frumusețea sfințeniei, prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →