← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Domnul este Împărat și Dumnezeul Răzbunării: Psalmii 93 și 94

Psalmii 93-94Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale)20 min
Deschidere
Psalmul 93 este un cântec de întronare, cântat în Răsărit la Mezoriul Primei: 'Domnul este Împărat și S-a îmbrăcat cu veșminte slăvite; Domnul S-a îmbrăcat cu veșmintele Sale și S-a încins cu putere.' Părinții lui Neale, împreună cu Eusebiu al Cezareei, aud în el 'un imn al Împărăției lui Hristos' — Împăratul care, biruind moartea, 'S-a îmbrăcat cu slava Învierii', lepădând haina muritorului și îmbrăcându-Se cu veșmântul nemuririi, slăvit și puternic deopotrivă. Alături de acest imn împărătesc stă un psalm mai întunecat și mai aspru. Psalmul 94 strigă dintr-o lume în care 'cei nelegiuiți triumfă' și 'ucid pe văduvă și pe străin': 'Doamne Dumnezeule, al Cărui este răzbunarea… arată-Te.' Este rugăciunea Bisericii asuprite către Judecătorul ei drept — și nu se sfârșește în deznădejde, ci în mărturisire și încredere: 'Dar Domnul este scăparea mea, și Dumnezeul meu este tăria încrederii mele.' Împăratul Psalmului 93 este Judecătorul Psalmului 94; tronul Său este peste apele învolburate, iar dreptatea Sa nu va dormi veșnic.
Citește

Citire

Citește mai întâi Psalmul 93; este scurt și maiestuos. 'Domnul este Împărat și S-a îmbrăcat cu veșminte slăvite… El a întărit lumea rotundă așa încât nu poate fi clintită. Din veșnicie a fost pregătit scaunul Tău; Tu ești din veșnicie.' Apoi apele se ridică împotriva tronului: 'Apele s-au ridicat, Doamne, apele și-au înălțat glasul; apele își înalță valurile. Valurile mării sunt puternice și urlă groaznic; dar totuși Domnul, care locuiește în înălțimi, este mai puternic.' Se încheie în sfințenia casei Sale: 'Mărturiile Tale, Doamne, sunt foarte sigure; sfințenia se cuvine casei Tale în veșnicie.' Acum citește Psalmul 94, strigătul către Judecător. 'Doamne Dumnezeule, al Cărui este răzbunarea… Scoală-Te, Judecător al lumii, și răsplătește pe cei mândri după meritul lor.' Numește pe asupritori care spun: 'Ptiu, Domnul nu va vedea', și le răspunde: 'Cel ce a sădit urechea, oare nu va auzi? Sau Cel ce a făcut ochiul, oare nu va vedea?' Apoi se întoarce spre mângâiere: 'Fericit este omul pe care Tu îl mustri, Doamne, și îl înveți în legea Ta… Căci Domnul nu va părăsi pe poporul Său, nici nu va lepăda moștenirea Sa.' Și se sfârșește în mărturisirea sufletului: 'Când am zis: Piciorul meu a alunecat, îndurarea Ta, Doamne, m-a ținut.'
Studiu
Inima mângâierii Psalmului 94 este versetul al optulea și cele ce urmează — descoperirea că ceea ce pare tăcere nu este absență. 'Când am zis: Piciorul meu a alunecat, îndurarea Ta, Doamne, m-a ținut.' Fericitul Augustin se oprește asupra cuvântului 'zis' și face ca toată siguranța noastră să atârne de mărturisirea cinstită. Primul lucru pe care Dumnezeu îl cere de la un suflet care alunecă nu este puterea, ci adevărul: dacă ai început să aluneci, dacă ai început să te clatini, mărturisește-ți alunecarea. De ce să mărturisim atât de repede, chiar de la prima clătinare? Augustin răspunde cu urgența unui tată: ca să nu fie nevoie să plângi căderea ta, ca El să te ajute, ca sufletul tău să nu fie în iad. Întreaga taină este descoperită într-o singură frază: Dumnezeu dorește mărturisirea, dorește smerenia. Sufletul mândru spune că stă în picioare când cade; sufletul smerit spune 'piciorul meu a alunecat' — și chiar rostirea aceasta este mâna îndurării care îl ține. Aceasta este cheia răsăriteană a întregului psalm: Dumnezeul răzbunării care 'va răsplăti pe cei mândri' este același Dumnezeu care aleargă să ridice pe cel ce mărturisește. Răzbunarea este pentru cei nepocăiți care se împietresc; îndurarea este pentru cel care, în clipa în care se clatină, strigă adevărul.
Considerați

Considerare

Augustin citește piciorul care alunecă nu doar al sufletului individual, ci al întregului Trup al lui Hristos, împreună cu Capul său. 'Picioarele' Domnului, spune el, sunt Apostolii și propovăduitorii Săi, care Îl poartă prin lume — și chiar acele picioare au alunecat. aceste picioare ale Sale au alunecat, când și-au pierdut credința în timpul patimii Sale. Petru s-a lepădat, iar ceilalți L-au părăsit și au fugit; totuși căderea nu a fost sfârșitul. dar îndurarea lui Dumnezeu i-a ajutat îndată pe aceste picioare care alunecau, conducându-le înapoi la credință prin pocăință. Așadar nicio alunecare nu este definitivă pentru cel ce se întoarce; aceeași îndurare care i-a restabilit pe Apostoli ne așteaptă și pe noi. Iar psalmul învață cum Dumnezeu își mângâie ai Săi între timp: ziua necazului nu este părăsire. Părinții greci, ne spune Neale, au citit acea zi ca judecata finală a celor nelegiuiți și țin că suferința răbdată cu răbdare în această lume face tribunalul lui Hristos mai puțin înfricoșător și asigură o sentință mai blândă. Mângâierea pe care Dumnezeu o trimite este lăuntrică, nu din afară — Fericitul Augustin și Părinții notează că Dumnezeu nu dă mângâieri trupești celor drepți în această viață ca o compensație pentru durerile trupești; mai degrabă, ci le dă mângâieri duhovnicești ca un sprijin atât în necazul trupesc cât și în cel sufletesc. 'În mulțimea necazurilor ce le aveam în inima mea, mângâierile Tale mi-au înviorat sufletul.'
Răspunde

Răspuns

Acești doi psalmi te întreabă, mai întâi, să mărturisești pe Împărat. Domnul este Împărat, îmbrăcat în slava Învierii Sale, tronul Său întemeiat înainte de începerea lumii și mai puternic decât toate apele învolburate ale mâniei omenești; oricare valuri de necaz sau rău s-ar ridica împotriva ta, Cel ce locuiește în înălțimi este mai puternic decât ele. Pune-ți picioarele pe împărăția Sa nezdruncinată, căci nu poate fi clintită. Și te întreabă, în al doilea rând, să-ți mărturisești alunecările — repede, cu smerenie, în clipa în care piciorul începe să se clatine. Nu fi sufletul mândru care pretinde că stă în picioare în timp ce cade; fii cel ce spune 'piciorul meu a alunecat' și simte îndată îndurarea care i-a ținut pe Apostoli după ce au fugit. Când cei nelegiuiți par să triumfe și văduva și străinul par uitați, nu spune 'Domnul nu va vedea' — Cel ce a făcut ochiul vede toate și nu va părăsi pe poporul Său. În ziua necazului, caută mângâierea Sa nu în ușurarea din afară, ci în înviorarea lăuntrică pe care o dă sufletului ce se încrede în El. Astfel vei spune împreună cu psalmistul, chiar în mijlocul mulțimii necazurilor: 'Domnul este scăparea mea, și Dumnezeul meu este tăria încrederii mele.'
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, Împăratul nostru, care Te-ai îmbrăcat cu veșmintele slăvite ale Învierii Tale și Te-ai încins cu putere, al cărui tron este din veșnicie și a cărui împărăție nu poate fi clintită: fii Tu mai puternic decât orice ape care se ridică împotriva noastră și întărește-ne picioarele pe stânca mărturiilor Tale sfinte. Tu ești Dumnezeul al Cărui este răzbunarea, totuși alergi să ridici pe cel ce mărturisește; așa ne învață smerenia, ca în clipa în care piciorul începe să alunece să-Ți spunem: Piciorul meu a alunecat, și să simțim îndurarea Ta ținându-ne. Precum i-ai condus pe Apostolii Tăi căzuți înapoi la credință prin pocăință, condu-ne înapoi ori de câte ori rătăcim și lasă ca nicio cădere a noastră să nu fie definitivă. Când cei mândri triumfă și cei neajutorați sunt asupriți, scoală-Te, Judecător al lumii; și în zilele noastre de necaz, înviază-ne sufletele cu mângâierile lăuntrice ale Duhului Tău, ca mulțimea necazurilor noastre să fie răspunsă de mulțimea mângâierilor Tale. Căci Tu ești scăparea noastră și tăria încrederii noastre; și Ție, Împăratului și Judecătorului tuturor, împreună cu Tatăl Tău care este din veșnicie și cu Duhul Tău cel Sfânt care este sfințenia casei Tale, Îți înălțăm slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →