← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iosua

Iosua 3-4 — cu Simeon

Iosua 3-4Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În cadența măsurată a căii de mijloc, intrăm în tezaurul omiletic al lui Charles Simeon din Horae Homileticae. Pe aceste pagini, predicatorul evanghelic deschide Scriptura cu exactitate reverentă, permițând textului să vorbească, în timp ce îi apasă cerințele asupra inimii și conștiinței. Astăzi, expunerea sa din Iosua 3–4 invită Biserica să stea din nou la malul Iordanului, pentru a privi atât puterea cât și dragostea legământului lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm, același Duh care a călăuzit pana lui Simeon să ne grăbească și nouă auzirea, ca îndurările străvechi să devină din nou chemări prezente la credință și ascultare.
Citește

Citire

Să luăm acum seama la însăși narațiunea sfântă. Cu așteptare liniștită citim capitolele 3 și 4 din Iosua, urmărind cum Israel trece prin apele umflate ale Iordanului, cu chivotul legământului deschizând calea. Domnul să ne dăruiască inimi cu luare-aminte, ca evenimentele consemnate să fie primite nu doar ca istorie, ci ca mărturie vie a credincioșiei Sale.
Studiu
Simeon începe prin a statornici datoria solemnă a pomenirii. A pomeni îndurările lui Dumnezeu față de noi și a transmite pomenirea lor generațiilor viitoare este o datorie solemnă ce ne este impusă, mai ales acolo unde îndurările sunt de o asemenea natură încât privesc bunăstarea urmașilor noștri la fel ca pe a noastră [Notă: Psalmii 78:4-8 .]. În diferite ocazii Dumnezeu a rânduit pomeniri în acest scop anume; și a poruncit ca copiii din toate generațiile următoare să facă întrebări cu privire la ele și să primească un răspuns de la cineva îndreptățit să dea învățătura dorită. Așa a fost cu Paștele, care a fost instituit pentru a perpetua pomenirea izbăvirii lui Israel de sabia îngerului nimicitor, când au fost uciși toți întâii-născuți ai Egiptului [Notă: Exodul 12:24-27 . La fel și cu pâinea nedospită, 13:7, 8.]. Trecerea Israeliților prin Iordan trebuia de asemenea purtată în veșnică pomenire. El detaliază apoi mijloacele rânduite pentru a perpetua evenimentul. Ce dovadă era aici că trecerea nu a fost deschisă prin mijloace naturale, ci prin lucrarea nemijlocită a lui Dumnezeu Însuși! Poporul „a grăbit peste”, căci, unde era atât de mult de făcut într-o singură zi, nu era timp de pierdut; dar nu socotim că graba lor venea dintr-o teamă necredincioasă de potopul ce amenința; ea arăta mai degrabă o încredere fără teamă în ocrotirea dumnezeiască și o asigurare că dușmanii pe care îi invadau nu aveau să fie lăsați să biruiască împotriva lor.] Așa a fost îndurarea dăruită lor. Să trecem acum mai îndeaproape la, II. Mijloacele folosite pentru a perpetua pomenirea ei— În acest scop au fost ridicate două monumente; unul, din douăsprezece pietre, în Iordan, chiar pe locul unde stătuseră preoții care purtau chivotul, care era probabil vizibil la ape mici; și celălalt în Ghilgal, unde au tăbărât îndată după aceea. Simeon dezvăluie apoi dovezile puterii dumnezeiești arătate acolo. În textul nostru sunt date două motive pentru ridicarea lor; ele trebuiau să slujească, atât lui Israel cât și lumii întregi, 1. Ca dovezi ale puterii lui Dumnezeu— [Ce nu ar putea face Dumnezeu, care printr-un simplu act de voință a săvârșit o asemenea minune? Minunea nu putea fi tăgăduită, pentru că pietrele care o pomeneau au fost luate din mijlocul râului de persoane alese anume din toate semințiile. Cine deci, ne putem întreba, cine I se poate împotrivi cu succes? S-ar părea că Cananeiții, dacă ar fi urmat regulile războiului, ar fi trebuit să se împotrivească Israeliților la trecerea lor: dar nimicirea lui Faraon la Marea Roșie răspândise o asemenea panică prin țară, încât ei nu au îndrăznit să folosească vreun avantaj presupus, ca nu cumva să piară după pilda acestuia. Evenimentul arată într-adevăr cât de zadarnică ar fi fost orice încercare din partea lor.
Considerați

Considerare

În încheiere, Simeon apasă aplicarea personală a acestor pomeniri. Să luăm seama și să purtăm în pomenire îndurările lui Dumnezeu față de noi— [Nu este nimeni care, dacă ar fi luat seama la purtările lui Dumnezeu față de sine, să nu găsească multe prilejuri de a ridica monumente laudei Sale: nici nu este ceva care să fie mai de folos mângâierii noastre; căci fiecare îndurare trecută poate fi socotită ca un zălog al binecuvântărilor viitoare. Modul de a argumenta al Psalmistului poate fi adoptat în siguranță de fiecare copil al lui Dumnezeu: „Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte: nu vei izbăvi Tu picioarele mele de cădere, ca să umblu înaintea Domnului în lumina celor vii [Notă: Psalmii 56:13 .]?” Ridicați deci în propriile voastre piepturi un Eben-Ezer, ori de câte ori Dumnezeu vă dăruiește vreo izbăvire deosebită [Notă: 1 Samuel 7:12 .]: atunci veți avea în voi înșivă un izvor de mângâiere care nu seacă niciodată și un îndemn de neîmpotrivit de a „se teme de Domnul.”] 2. În cele din urmă, el îndeamnă la transmiterea acestei cunoștințe generațiilor viitoare. Astfel li s-a arătat că răscumpărarea noastră de la început până la sfârșit este rodul jertfei lui Hristos: de la ea trebuie să ne hrănim pentru a primi izbăvirea; și chiar în ceruri trebuie să atribuim slava mântuirii noastre „Celui care ne-a iubit și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său.” Să ne străduim deci să răspândim această cunoștință mântuitoare, pe măsură ce se ivește prilejul, ca semenii noștri să culeagă foloasele rânduite pentru ei, iar Dumnezeu să aibă slava cuvenită numelui Său.
Răspunde

Răspuns

Unde a ridicat Domnul deja un Eben-Ezer în propria voastră călătorie și cum îl marcați? În ce feluri ar putea gospodăria sau parohia voastră să transmită mai departe povestea faptelor puternice ale lui Dumnezeu celor care vin după? Pe măsură ce cugetați la trecerea prin râul morții, ce încredere trezesc în voi astăzi făgăduințele lui Hristos?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeule al lui Israel, care ai despărțit apele Iordanului înaintea poporului Tău, ca să treacă pe uscat, dă-ne har să ne aducem aminte de minunile Tale cu inimi mulțumitoare și să ridicăm pomeniri ale puterii Tale ca altare de laudă. Fie ca fiecare izbăvire să fie un legământ al milei Tale ce dăinuie și păzește-ne prin acest pelerinaj până ce ne vei duce la urmă în Canaanul cel ceresc, prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →