← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Ioan

1 Ioan 4 — cu Comentariul Catolic al lui Haydock

1 Ioan 4Comentariul Bibliei Haydock20 min
Deschidere
Bine ați venit la lecția Eterniseed de astăzi extrasă din Comentariul Catolic al Familiei Biblice a lui Haydock pe capitolul 4 din 1 Ioan. Această venerabilă compilație adună perspectivele exegeților catolici de-a lungul secolelor pentru a ilumina chemarea urgentă a apostolului de a discerne adevărul de eroare și de a rămâne în iubirea dumnezeiască. Pe măsură ce parcurgem aceste versete, notele lui Haydock ne călăuzesc în încercarea fiecărui duh după regula credinței transmise de Biserică. Să lase înțelepciunea comentariului inimile noastre statornice în mijlocul multelor glasuri care încă pretind că vorbesc în numele lui Dumnezeu. Fie ca acest studiu sfânt să ne adâncească atât vigilența cât și caritatea.
Citește

Citire

Luați Biblia și citiți capitolul 4 din 1 Ioan într-un mod liniștit și fără grabă. Ascultați temele gemene ale apostolului: discernerea duhurilor și trăirea în iubire. Faceți pauză după fiecare paragraf pentru a lăsa cuvintele să se așeze. Observați cum textul trece de la avertizarea împotriva învățătorilor mincinoși la porunca tandră ca să ne iubim unii pe alții deoarece iubirea este de la Dumnezeu. Lăsați Duhul Sfânt să vă pregătească inima pentru comentariul care urmează.
Studiu
Haydock începe prin a aborda porunca de a încerca duhurile. Comentariul Catolic al Bibliei Haydock Încercați duhurile; adică fiecare învățătură pe care o auziți: căci acum sunt mulți învățători mincinoși, doctori mincinoși și profeți mincinoși. (Witham) --- Încercați, etc. adică prin examinarea dacă învățătura lor este în acord cu regula credinței catolice și cu doctrina Bisericii. Căci, după cum spune el (ver. 6) 'Cel ce cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă pe noi: (păstorii Bisericii) ...prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii.' (Challoner) --- Biserica singură, nu fiecare om particular, are datoria de a dovedi și discerne duhurile. El oferă apoi primul semn general pentru recunoașterea Duhului lui Dumnezeu. Prin aceasta se cunoaște Duhul lui Dumnezeu. El dă noilor convertiți primul semn general prin care puteau avea temeiuri bune să creadă că învățătorii pe care îi întâlneau în acele zile aveau un duh bun, erau de la Dumnezeu, dacă mărturiseau și recunoșteau că Iisus Hristos a venit din cer și a fost făcut trup, sau făcut om; adică să fie cu adevărat Dumnezeu și cu adevărat om. Dar dacă (ver. 3) întâlneau învățători de un astfel de duh care desface pe Iisus,[1] negând fie că este Mesia, fie că este cu adevărat Dumnezeu, fie că este un om adevărat, puteau conchide cu siguranță că astfel de oameni nu aveau un duh adevărat, ci erau eretici, antihriști și premergători ai marelui antihrist. Astfel, chiar în vremea Sfântului Ioan, a fost Simon magul, care, potrivit Sfântului Epifanie (hær. xxi. p. 55. Ed Petav.), pretindea printre compatrioții săi, samaritenii, că el însuși era Dumnezeu Tatăl, iar printre evrei că era Dumnezeu Fiul și că Iisus a suferit moartea doar în aparență. Ucenicul său, de asemenea, Meander, spunea că a fost trimis din cer pentru mântuirea oamenilor. Vezi Sfântul Epifanie, hær xxii. p. 61. 3. Cerint, ca și Carpocrat, susțineau că Iisus era un simplu om, născut din Iosif și Maria, și de asemenea diferit de Hristos. Vezi Sfântul Epifanie, hær. xxxvii. și xxix. p. 102. și 110. 4. Ebion susținea cam același lucru. Vezi același Sfânt Epifanie, hær. xxx. p. 142. Acești eretici și diverși urmași ai lor au despărțit pe Iisus și au distrus credința și taina întrupării. (Witham) --- Orice duh care mărturisește, etc. Nu că mărturisirea acestui punct de credință singur este în toate timpurile și în toate cazurile suficientă; ci că în legătură cu acel timp și pentru acea parte a doctrinei creștine care trebuia atunci în mod deosebit mărturisită, învățată și menținută împotriva ereticilor acelor zile, acesta era semnul cel mai potrivit prin care învățătorii adevărați puteau fi deosebiți de cei mincinoși. (Challoner) Mai târziu comentariul prezintă al doilea semn general centrat pe ascultarea apostolilor și a succesorilor lor. Noi (creștinii) suntem de la Dumnezeu, am primit Duhul; noi, apostolii lui Hristos, am fost trimiși în mod legitim de el. --- Cel ce cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă pe noi, etc. Adică cei ce iubesc și slujesc pe Dumnezeu și se conformează doctrinei Fiului său, Iisus Hristos, ascultă și urmează doctrina pe care am fost însărcinați de el să o învățăm. --- Cel ce nu este de la Dumnezeu nu ne ascultă pe noi. Nu sunt de la Dumnezeu cei ce refuză să asculte și să asculte de glasul Bisericii și al celor pe care Hristos i-a numit să conducă Biserica sa, după cum s-a observat în altă parte. --- Prin aceasta cunoaștem Duhul adevărului și duhul rătăcirii. Aici Sfântul Ioan le dă al doilea semn și regulă generală, pentru a-i păstra pe ei și pe toți creștinii de erori și erezii până la sfârșitul lumii. Cel ce cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă pe noi, apostolii, pe care el ne-a trimis, și ascultă pe succesorii noștri, învestiți cu aceeași misiune și autoritate, pe care Hristos i-a trimis, așa cum Tatăl său ceresc l-a trimis pe el, pe care i-a numit să conducă Biserica sa și cu care a promis să rămână până la sfârșitul lumii. (Witham)
Considerați

Considerare

Haydock trece apoi la îndemnul repetat de a ne iubi unii pe alții. Să ne iubim unii pe alții. Aceasta este îndemnarea repetată a Sfântului Ioan, evanghelistul, atât în această epistolă cât și până la sfârșitul vieții sale, după cum relatează Sfântul Ieronim în Epist. ad Galat. (cap. vi. tom. 4, part 1, p. 414) că apostolul fiind foarte bătrân și când era dus la adunările Bisericii creștinilor, fiind rugat să le dea vreo îndemnare, abia spunea altceva decât 'iubiți-vă unii pe alții;' și fiind obositor pentru ucenicii săi să audă mereu același lucru, doreau vreo altă învățătură, cărora (spune Sfântul Ieronim) le-a dat acest răspuns, demn de Sfântul Ioan: că aceasta era porunca Domnului nostru și că dacă era împlinită, era suficientă. --- Caritatea este de la Dumnezeu, este iubire, este izvorul și sursa a toată bunătatea și mila, infinit bun în sine și în iubirea și mila sa față de omenire. Această iubire și caritate a lui Dumnezeu a apărut prin trimiterea Fiului său unuia născut în lume, ca să putem trăi prin el. Vezi Ioan i. 14. --- Astfel Dumnezeu, iubindu-ne mai întâi pe noi (ver. 10) când eram păcătoși și dușmanii săi, să nu fim atât de nerecunoscători încât să nu-l iubim pe el și să nu ne iubim unii pe alții după exemplul său. (Witham) Comentariul reflectă apoi asupra relației dintre caritatea desăvârșită și frica sfântă. Frica nu este în caritate, etc. Prin frica pe care o caritate desăvârșită și iubirea de Dumnezeu o exclude, putem înțelege o frică de pierderi temporare în această lume, de pierderea bunurilor, de exil, de chinuri, de moartea însăși, pe care iubirea de Dumnezeu i-a făcut pe atâția martiri glorioși să o disprețuiască; sau o frică servilă anxioasă de pedeapsă în lumea viitoare, căci cu cât caritatea și iubirea de Dumnezeu este mai desăvârșită, cu atât mai mult alungă această frică imperfectă și servilă; dar cum caritatea desăvârșită nu exclude o iubire și dorință constantă de a-l iubi pe Dumnezeu ca scopul nostru ultim, pentru a cărui bucurie am fost creați, tot așa nu exclude o frică de a-l displăcea, ofensa și pierde prin păcat. (Witham) --- Caritatea desăvârșită, sau iubirea, alungă frica omenească, adică frica de oameni; de asemenea orice frică tulburătoare care îi face pe oameni să se îndoiască sau să deznădăjduiască de mila lui Dumnezeu; și acel fel de frică servilă care îi face să se teamă mai mult de pedeapsa păcatului decât de ofensa adusă lui Dumnezeu. Dar nu exclude nicidecum frica sănătoasă a judecăților lui Dumnezeu, atât de des recomandată în Sfânta Scriptură, nici acea frică și cutremur cu care ni se spune să ne lucrăm mântuirea. (Filipeni ii. 12.) (Challoner)
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea zilnică sunt cel mai ispitit să accept învățături fără a le încerca după regula credinței Bisericii? 2. Cum dezvăluie sau ascunde iubirea mea pentru frații și surorile pe care îi pot vedea iubirea mea pentru Dumnezeu pe care nu îl pot vedea? 3. În ce mod concret pot crește în acea caritate desăvârșită care alungă frica anxioasă păstrând totodată frica reverentă de Domnul?
Roagă-te

Rugăciune

O, Dumnezeule, care ai revelat prin Apostolul Tău că orice duh trebuie încercat prin mărturisirea Fiului Tău venit în trup, dăruiește-ne harul de a rămâne în iubirea Ta și de a ne iubi unii pe alții așa cum Tu ne-ai iubit mai întâi. Alungă toată frica din inimile noastre prin caritatea desăvârșită care izvorăște numai de la Tine și păstrează-ne statornici în adevărul credinței catolice. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a tuturor sfinților, să locuim cu încredere în Tine acum și în ziua judecății. Amin.

Comentariul Bibliei Haydock · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →