Eterniseed › Curriculum › Daniel
Umilit înaintea Veghetorului ceresc
Deschidere
În Prophets and Kings Ellen G. White dezvăluie povestea lui Nebucadnețar din Daniel 4, arătând cum Preaînaltul încă atinge inimile mândre. Cuvintele ei ne invită să urmărim calea de la auto-înălțare la lauda umilă, dezvăluind că adevărata măreție se găsește doar în predarea Dumnezeului viu. Pe măsură ce ascultăm, același apel care a venit odinioară la Babilon răsună către noi astăzi.
Citește
Întoarce-te acum la Daniel 4 și citește capitolul încet. Lasă cuvintele Scripturii să-ți pregătească inima pentru a primi sfatul pe care Ellen White îl extrage din această veche consemnare de avertizare, judecată și restaurare.
Studiu
Studiază
White prezintă mai întâi pomul înalt care umple viziunea de noapte a lui Nebucadnețar:
În îndurare Dumnezeu i-a mai dat regelui un vis, ca să-l avertizeze de primejdia lui și de cursa care fusese întinsă pentru pieirea lui. Într-o viziune a nopții, Nebucadnețar a văzut un pom mare crescând în mijlocul pământului, cu vârful ajungând până la ceruri și cu ramurile întinzându-se până la marginile pământului. Turmele și cirezile de pe munți și dealuri se bucurau de adăpost sub umbra lui, iar păsările cerului își făceau cuiburile în ramurile lui. 'Frunzele lui erau frumoase și rodul lui mult, și în el era hrană pentru toți: . . . și toată carnea se hrănea din el.'Ea consemnează apoi interpretarea credincioasă a lui Daniel:
Atunci Daniel a făcut cunoscut porunca Celui Atotputernic. 'Pomul pe care l-ai văzut', a zis el, 'care a crescut și a fost puternic, a cărui înălțime a ajuns până la cer și vederea lui până la tot pământul; ale cărui frunze erau frumoase și rodul mult, și în el era hrană pentru toți; sub care locuiau fiarele câmpului și în ale cărui ramuri își aveau sălașul păsările cerului: ești tu, o, împărate, care ai crescut și ai devenit puternic: căci mărimea ta a crescut și ajunge până la cer, iar stăpânirea ta până la capătul pământului.White arată cum profetul îl îndeamnă pe rege să se pocăiască și să caute îndurare:
După ce a interpretat cu credincioșie visul, Daniel l-a îndemnat pe mândrul monarh să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, ca prin fapte drepte să poată îndepărta nenorocirea amenințătoare. 'O, împărate', a implorat profetul, 'fie-ți sfatul meu plăcut și rupe-ți păcatele prin dreptate și nelegiuirile tale prin arătare de îndurare față de cei săraci; dacă va fi o prelungire a liniștii tale.'Ea urmărește cum avertizarea a fost curând uitată și mândria s-a întors:
Pentru o vreme impresia avertizării și sfatul profetului au fost puternice asupra lui Nebucadnețar; dar inima care nu este transformată de harul lui Dumnezeu pierde curând impresiile Duhului Sfânt. Îngăduința de sine și ambiția nu fuseseră încă eradicate din inima regelui, iar mai târziu aceste trăsături au reapărut. În ciuda instrucțiunii date cu atâta îndurare și a avertizărilor din experiența trecută, Nebucadnețar s-a lăsat din nou controlat de un spirit de gelozie împotriva regatelor care aveau să urmeze. Stăpânirea lui, care până atunci fusese într-o mare măsură dreaptă și îndurătoare, a devenit asupritoare. Împietrindu-și inima, și-a folosit talentele date de Dumnezeu pentru auto-slăvire, înălțându-se mai presus de Dumnezeu care îi dăduse viață și putere. Timp de luni de zile judecata lui Dumnezeu a întârziat. Dar în loc să fie condus la pocăință de această îndelungă răbdare, regele și-a îngăduit mândria până când a pierdut încrederea în interpretarea visului și a glumit pe seama temerilor sale de odinioară.
Considerați
Consideră
White ne îndreaptă atenția spre mărturia publică finală a regelui despre rațiunea restaurată și laudă:
Fostul monarh mândru devenise un copil umil al lui Dumnezeu; conducătorul tiranic și autoritar, un rege înțelept și plin de compasiune. Cel care sfidase și blasfemase pe Dumnezeul cerului recunoștea acum puterea Preaînaltului și căuta cu ardoare să promoveze teama de Iehova și fericirea supușilor săi. Sub mustrarea Celui care este Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Nebucadnețar învățase în cele din urmă lecția pe care toți conducătorii trebuie să o învețe — că adevărata măreție constă în adevărata bunătate. El L-a recunoscut pe Iehova ca pe Dumnezeul cel viu, zicând: 'Eu, Nebucadnețar, laud, preamăresc și cinstesc pe Împăratul cerului, ale cărui lucrări sunt toate adevărate și căile Lui judecată: și pe cei ce umblă în mândrie El este în stare să-i coboare.'Ea încheie notând cum scopul lui Dumnezeu pentru cel mai mare regat a fost în cele din urmă împlinit:
Scopul lui Dumnezeu ca cel mai mare regat din lume să arate lauda Lui a fost acum împlinit. Această proclamare publică, în care Nebucadnețar a recunoscut îndurarea, bunătatea și autoritatea lui Dumnezeu, a fost ultima faptă a vieții sale consemnată în istoria sfântă.
Răspunde
Unde în viața mea mai revendic eu meritul care aparține numai lui Dumnezeu? Ce avertizare am primit, dar am lăsat-o să se stingă? Cum voi alege astăzi umilința ca adevărata măreție să se formeze în mine?
Roagă-te
Preaînalte, Stăpânitor al împărățiilor oamenilor, ne plecăm înaintea aceluiași Veghetor care i-a vorbit lui Nebucadnețar. Dezbracă-ne de orice gând mândru și dă-ne inimi care să-și amintească că numai Tu dai putere și viață. Fie ca lecția pomului căzut să devină ocrotirea noastră zilnică, ca să umblăm în umilința care duce la pace durabilă. Restaurează-ne prin îndurarea Ta și lasă buzele noastre să se alăture regelui în binecuvântarea stăpânirii Tale veșnice. În numele lui Isus, nădejdea noastră binecuvântată, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →