Eterniseed › Curriculum › 2 Samuel
iiSam 13-14 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la 2 Samuel 13–14 deschide o fereastră sobră asupra desfășurării disciplinei divine în gospodăria lui David. Pe măsură ce consecințele promise ale păcatului anterior al regelui se desfășoară, Henry urmărește interacțiunea dureroasă dintre dreptate, milă și nebunia omenească. Reflecțiile sale ne invită să considerăm cum Cuvântul lui Dumnezeu rămâne credincios chiar și atunci când inimile omenești șovăie. Prin aceste capitole observăm cum afecțiunea unui tată se ciocnește cu responsabilitatea regală și viitorul unei națiuni atârnă în balanță. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să auzim atât avertismentul cât și invitația la smerenie. Lecția de astăzi se inspiră din perspectivele sale pentru a ne ghida meditația asupra acestor evenimente străvechi, dar mereu relevante.
Citește
Citire
Pune deoparte timp fără grabă pentru a citi integral 2 Samuel capitolele 13 și 14. Permite narațiunii să se desfășoare fără grabă, observând tensiunea crescândă dintre durerea lui David și dreptatea sa amânată. Acordă o atenție specială rolurilor lui Ioab și ale femeii înțelepte din Tecoa. Lasă textul să vorbească mai întâi; apoi revino la comentariul lui Henry pentru o perspectivă mai profundă. Cere Duhului să-ți pregătească inima pentru ceea ce aceste evenimente dezvăluie despre milă, disciplină și costul păcatului nerezolvat.
Studiu
Henry începe prin a rezuma evenimentele din capitolul 14.
Cum s-a aruncat Absalom în afara protecției și favorii tatălui său regal citim în capitolul precedent, ceea ce l-a lăsat exilat, scos în afara legii și proscris; în acest capitol avem artele folosite pentru a-i aduce din nou pe el și pe tatăl său împreună și cum, în cele din urmă, s-a făcut acest lucru, ceea ce este consemnat aici pentru a arăta nebunia lui David de a-l cruța și de a-l îngădui în răutatea sa, pentru care a fost curând corectat sever prin rebeliunea sa nenaturală. I. Ioab, aducând o problemă prefăcută (cum spun juriștii) pentru a fi judecată înaintea lui, în cazul unei văduve sărace din Tecoa, obține de la el o judecată în general, Că cazul ar putea fi astfel încât pedepsirea cu moarte a unui ucigaș să fie dispensată, ver. 1-20. II. Prin aplicarea acestui lucru, obține de la el un ordin de a-l aduce pe Absalom înapoi la Ierusalim, în timp ce îi era încă interzisă curtea, ver. 21-24. III. După o relatare despre Absalom, persoana și familia sa, ni se spune cum, în cele din urmă, a fost introdus de Ioab în prezența regelui și regele s-a împăcat pe deplin cu el, ver. 25-33.Henry detaliază apoi motivațiile lui Ioab în căutarea întoarcerii lui Absalom.
Aici este, I. Planul lui Ioab de a-l face pe Absalom rechemat din exil, crima sa iertată și confiscarea sa anulată, v. 1. Ioab s-a făcut foarte ocupat în această afacere. 1. Ca un curtean care era studios, prin toate căile posibile, să se facă pe placul principelui său și să-și îmbunătățească interesul în favoarea sa: A perceput că inima regelui era către Absalom și că, căldura nemulțumirii sale fiind trecută, el își păstra încă vechea afecțiune pentru el și dorea doar un prieten care să-l îndemne să se împace și să conceapă pentru el cum ar putea face acest lucru fără a aduce atingere onoarei dreptății sale. Ioab, aflând cum era afectat David, a întreprins această bună slujbă. 2. Ca un prieten al lui Absalom, pentru care poate avea o afecțiune deosebită, pe care cel puțin îl privea ca pe soarele răsare, căruia îi era interesul să se recomande. A prevăzut clar că tatăl său s-ar împăca în cele din urmă cu el și de aceea a crezut că ar trebui să-și facă amândoi prietenii dacă ar fi instrumental în a aduce acest lucru. 3. Ca un om de stat și unul preocupat de bunăstarea publică. Știa cât de mult era Absalom dragul poporului și, dacă David ar muri în timp ce el era în exil, ar putea provoca un război civil între cei care erau pentru el și cei care erau împotriva lui; căci este probabil că, deși tot Israelul iubea persoana sa, totuși erau mult divizați în privința cazului său. 4. Ca unul care era el însuși un delincvent, prin uciderea lui Abner. Era conștient de vinovăția sângelui și că el însuși era supus justiției publice și de aceea orice favoare pe care ar putea obține să fie arătată lui Absalom ar corobora grațierea sa.Henry explorează apoi aplicarea parabolei de către femeie la situația proprie a lui David.
5. Cazul fiind astfel judecat în favoarea fiului ei, este acum timpul să-l aplicăm la fiul regelui, Absalom. Masca începe aici să fie aruncată și o altă scenă deschisă. Regele este surprins, dar deloc nemulțumit, să constate că umila sa petiționară, dintr-o dată, devine mustrătoarea sa, sfetnicul său privat, un avocat pentru prințul său fiu și gura poporului, întreprinzând să-i reprezinte sentimentele. Ea cere iertarea și răbdarea sa pentru ceea ce mai avea de spus (v. 12) și primește voie să spună, regele fiind foarte mulțumit de inteligența și umorul ei. (1.) Ea presupune că cazul lui Absalom este, în esență, același cu cel pe care l-a pus ca fiind al fiului ei; și de aceea, dacă regele ar proteja fiul ei, deși și-a ucis fratele, cu atât mai mult ar trebui să-și protejeze pe al său și să-și aducă acasă pe cel exilat, v. 13. Mutato nomine, de te fabula narratur—Schimbă doar numele, ție îți aparține povestea. Ea nu-l numește pe Absalom, nici nu era nevoie să-l numească. David tânjea atât de mult după el și îl avea atât de mult în gânduri, încât a fost curând conștient pe cine înțelegea ea prin exilatul său. Și în acele două cuvinte erau două argumente pe care spiritul tandru al regelui le-a simțit forța: 'El este exilat și a suferit timp de trei ani dizgrația și teroarea și toate inconvenientele exilului. Suficient pentru unul ca acesta este această pedeapsă. Dar el este exilatul tău, propriul tău fiu, o bucată din tine însuți, fiul tău drag, pe care îl iubești.' Este adevărat, cazul lui Absalom diferea foarte mult de cel pe care ea l-a pus. Absalom nu și-a ucis fratele dintr-o pasiune pripită, ci cu răutate și dintr-o veche ranchiună; nu pe câmp, unde nu erau martori, ci la masă, înaintea tuturor oaspeților săi. Absalom nu era un fiu unic, ca al ei; David avea mulți alții și unul născut recent, mai probabil să fie succesorul său decât Absalom, căci el a fost numit Iedidia, pentru că Dumnezeu l-a iubit. Dar David era el însuși prea bine afectat de cauză pentru a fi critic în observațiile sale asupra disparității cazurilor și era mai dornic decât putea ea să aducă acea judecată favorabilă propriului său fiu pe care o dăduse cu privire la al ei. (2.) Ea raționează asupra acestui lucru cu regele, pentru a-l convinge să-l recheme pe Absalom din exil, să-i dea iertarea și să-l ia din nou în favoarea sa. [1.] Ea pledează interesul pe care poporul lui Israel îl avea în el. 'Ceea ce se face împotriva lui se face împotriva poporului lui Dumnezeu, care își au ochii asupra lui ca moștenitor al coroanei, cel puțin își au ochii asupra casei lui David în general, cu care este făcut legământul și care de aceea nu pot vedea cu indiferență diminuarea și decăderea ei prin căderea atâtor ramuri ale sale în floarea vârstei lor. De aceea regele vorbește ca unul care este vinovat, căci el va prevedea ca numele și memoria soțului meu să nu fie tăiate și totuși nu ia nicio grijă deși a lui este în pericol, care este de mai multă valoare și importanță decât zece mii ale noastre.' [2.] Ea pledează mortalitatea omului (v. 14): 'Trebuie să murim. Moartea este rânduită pentru noi; nu putem evita lucrul în sine, nici nu-l putem amâna până la un alt timp. Suntem cu toții sub o necesitate fatală de a muri; și, când suntem morți, suntem dincolo de rechemare, ca apa vărsată pe pământ; ba chiar în timp ce suntem vii, suntem așa, ne-am pierdut nemurirea, dincolo de recuperare. Amnon ar fi trebuit să moară, la un moment dat, dacă Absalom nu l-ar fi ucis; și, dacă Absalom este acum omorât pentru că l-a ucis, asta nu-l va readuce la viață.' Aceasta era o raționare slabă și ar servi împotriva pedepsirii oricărui ucigaș: dar, se pare, Amnon era un om puțin respectat de popor și moartea sa puțin plânsă, și se credea în general greu ca o viață atât de dragă ca a lui Absalom să meargă pentru una atât de puțin apreciată ca a lui Amnon. [3.] Ea pledează mila lui Dumnezeu și clemența sa față de bieții păcătoși vinovați: 'Dumnezeu nu ia sufletul sau viața, ci născocește mijloace ca exilații săi, copiii săi care l-au ofensat și sunt supuși dreptății sale, așa cum Absalom este al tău, să nu fie alungați pentru totdeauna de la el', v. 14. Aici sunt două mari exemple ale milei lui Dumnezeu față de păcătoși, îndemnate în mod corespunzător ca motive pentru a arăta milă:—În primul rând, Răbdarea pe care o exercită față de ei. Legea sa este încălcată, totuși el nu ia imediat viața celor care o încalcă, nu lovește păcătoșii morți, așa cum ar putea pe drept, în actul păcatului, ci rabdă cu ei și așteaptă să fie milostiv. Răzbunarea lui Dumnezeu a permis lui Absalom să trăiască; de ce atunci dreptatea lui David nu ar trebui să-l permită? În al doilea rând, Prevederea pe care a făcut-o pentru restaurarea lor la favoarea sa, că deși prin păcat s-au exilat de la el, totuși să nu fie alungați sau lepădați pentru totdeauna. Ispășirea putea fi făcută pentru păcătoși prin jertfă. Leproșii și alții necurați ceremonial erau exilați, dar s-a făcut prevedere pentru curățirea lor, ca, deși pentru un timp excluși, să nu fie în cele din urmă alungați. Starea păcătoșilor este o stare de exil de la Dumnezeu. Bieții păcătoși exilați sunt susceptibili de a fi alungați pentru totdeauna de la Dumnezeu dacă nu se ia vreo măsură pentru a preveni acest lucru. Este împotriva minții lui Dumnezeu ca ei să fie așa, căci el nu vrea ca vreunul să piară. Înțelepciunea infinită a născocit mijloace potrivite pentru a preveni acest lucru; astfel încât este vina proprie a păcătoșilor dacă sunt lepădați. Acest exemplu al bunăvoinței lui Dumnezeu față de noi toți ar trebui să ne încline să fim miloși și compătimitori unii față de alții, Mat. xviii. 32, 33.
Considerați
Considerare
Henry încheie prin a reflecta asupra înfățișării exterioare a lui Absalom versus caracterul său interior.
II. Ocazie luată de aici pentru a da o relatare despre Absalom. Nimic nu se spune despre înțelepciunea și evlavia sa. Deși era fiul unui tată atât de devotat, nu citim nimic despre devotamentul său. Părinții nu pot da har copiilor lor, deși le dau o educație oricât de bună. Tot ce se spune aici despre el este, 1. Că era un om foarte frumos; nu era egalul său în tot Israelul pentru frumusețe, (v. 25), o laudă slabă pentru un om care nu avea nimic altceva valoros în el. Frumoși sunt cei care fac lucruri frumoase. Multe suflete poluate și deformate locuiesc într-un trup frumos și plăcut; martor sufletul lui Absalom, care era poluat cu sânge și deformat cu o afecțiune nenaturală față de tatăl și prințul său. În trupul său nu era nicio pată, dar în mintea sa nimic decât răni și vânătăi. Poate frumusețea sa a fost un motiv pentru care tatăl său era atât de îndrăgostit de el și l-a protejat de justiție. Aceia au motive să se teamă de afecțiune în copiii lor care sunt mai mulțumiți de frumusețea lor decât de virtutea lor. 2. Că avea un păr foarte frumos. Fie că era lungimea, sau culoarea, sau moliciunea extraordinară a acestuia, ceva era care îl făcea foarte valoros și un mare ornament pentru el, v. 26. Această mențiune se face despre părul său, nu ca părul unui nazireu (el era departe de acea strictețe), ci ca părul unui dandy. L-a lăsat să crească până când a devenit o povară pentru el și era greu pe el, nici nu l-ar tăia atâta timp cât putea suporta; așa cum mândria nu simte frigul, tot așa nu simte căldura, și ceea ce o hrănește și o satisface nu este plâns, deși foarte incomod. Când îl tundea la anumite timpuri, pentru ostentație îl cântărea, ca să se vadă cât de mult îl depășea pe al altor bărbați, și cântărea 200 de sicli, pe care unii îi socotesc a fi trei livre și două uncii din greutatea noastră; și cu uleiul și pudra, mai ales dacă era pudrat (cum spune Iosif că era moda atunci) cu praf de aur, episcopul Patrick crede că nu este deloc incredibil ca să cântărească atât de mult. Acest păr fin i-a dovedit ștreangul, cap. xviii. 9. 3. Că familia sa a început să fie zidită. Este probabil că a trecut mult timp înainte de a avea un copil; și atunci a fost când, disperând de a avea unul, a ridicat acel stâlp care este menționat cap. xviii. 18, pentru a-și purta numele; dar mai târziu a avut trei fii și o fiică, v. 27. Sau poate acești fii, în timp ce el clocea rebeliunea sa, au fost cu toții tăiați de mâna dreaptă a lui Dumnezeu, și prin urmare a ridicat acel monument.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta afecțiunea a riscat să anuleze dreptatea necesară? Cum ai putea echilibra mai bine compasiunea cu responsabilitatea în relațiile tale? Ce pași poți face astăzi pentru a aborda orice consecințe persistente ale alegerilor trecute înainte ca ele să devină mai mari?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Milostiv, în lumina Cuvântului Tău care descoperă ruina pe care păcatul o aduce familiilor și inimilor, Îți cerem Duhului Tău să ne dea curaj să înfruntăm ceea ce trebuie înfruntat și smerenie să primim disciplina Ta dreaptă. Dă-ne har să prețuim sfințenia mai presus de confort și să căutăm împăcarea care izvorăște din Evanghelia Fiului Tău. Restaurează ceea ce păcatul a rupt între noi și ține-ne aproape de Tine în dependență credincioasă. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →