Eterniseed › Curriculum › Înțelepciunea lui Isus Sirah
Iartă și vei fi iertat: Rugăciunea Domnului auzită în Ben Sira
Deschidere
Cu mult înainte ca Domnul să-i învețe pe ucenicii Săi să se roage, cererea răsuna deja în Israel: 'Iartă-ți aproapele dacă ți-a făcut rău, și atunci păcatele tale îți vor fi iertate când te vei ruga.' Sfântul Rabanus Maurus -- stareț al Fuldei, cinstit printre Părinții Bisericii nedivizate, Răsărit și Apus -- aude în Ben Sira cuvintele Evangheliei așteptând să fie rostite cu voce tare. Aceste trei capitole din Sirah urmăresc un curent al milei prin întreaga viață: mila pe care o datorăm aproapelui care ne-a rănit, mila mâinii deschise care împrumută și dăruiește săracilor, și mila pe care trebuie să o arătăm sufletelor noastre ținându-le în sfințenia dreptății. Capitolul 28 pune focul limbii neiertătoare împotriva cuvântului blând care stinge mânia; capitolul 29 ne îndeamnă să ne adunăm comoara nu sub o piatră ci în poruncile Celui Preaînalt; capitolul 30 declară că bucuria inimii este viața omului, și că sănătatea sufletului cântărește mai mult decât tot aurul. Vino, deci, să înveți harul unic care le leagă: să fii iertat iertând, și să găsești viața dăruind-o.
Citește
Citire
Citește cu încetineală capitolul al douăzeci și optulea din Eclesiasticul și auzi cum sfatul său merge înaintea Evangheliei. Se deschide cu mila grea a răbdării: adu-ți aminte de sfârșitul tău, încetează de la dușmănie, iartă aproapelui răul pe care ți l-a făcut. Apoi se întoarce la limbă -- acea scânteie mică care, suflată, aprinde o pădure de certuri, dar pe care un cuvânt blând o poate stinge deodată. Pe măsură ce citești, observă că Ben Sira nu tratează iertarea ca pe o virtute printre multe altele; o face condiția însăși de a fi auzit când ne rugăm. 'Iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri' -- rugăciunea pe care o spui în fiecare zi era deja scrisă în înțelepciunea lui Israel. Citește, deci, punând întrebarea cutremurătoare: este vreun aproape pe care îl țin încă în temnița mâniei mele, în timp ce Îl rog pe Dumnezeu să mă elibereze pe mine?
Studiu
Rabanus citește capitolul 28 ca pe Evanghelia iertării auzită dinainte -- răbdare sub nedreptate și paza veghetoare a limbii. Motivul pentru care trebuie să iertăm este precis și inevitabil: rugăciunea însăși este stearpă fără dragoste față de frate. Ca și cum celui ce își hrănește mânia și totuși caută iertarea lui Dumnezeu, Rabanus răspunde că
oricine se roagă lui Dumnezeu pentru el în zadar dacă nu vrea să aibă dragostea față de fratele său pe care Dumnezeu o poruncește. Din inima în care arde mânia, capitolul trece la limba pe care mânia o înarmează, căci cele două nu sunt niciodată departe. Aici Rabanus pune greutatea înfricoșătoare a cuvântului:
moartea și viața sunt în mâinile limbii. Totuși aceeași gură care poate vărsa sânge poate vărsa și pace, iar leacul este aproape. Unde Sirah vorbește despre suflat pe o scânteie sau scuipat pe ea, Rabanus găsește întreaga disciplină a răspunsului blând:
din vorbirea nechibzuită se aprinde mânia, iar dacă se rostește un cuvânt cu chibzuință și cumpătare, mânia aprinsă se stinge deodată. Focul de care ne temem este în propria noastră păstrare; un cuvânt blând, dat pentru Dumnezeu, îl poate stinge.
Considerați
Cugetare
De ce condiționează iertarea noastră iertarea lui Dumnezeu? Rabanus răspunde din inima legământului: Dumnezeu Însuși a legat cele două printr-un legământ, iar Rugăciunea Domnului este acel legământ rostit înapoi către El. Cel ce se teme de Dumnezeu, spune Rabanus, nu uită legământul Celui Preaînalt,
care a statornicit un legământ între Sine și oameni, ca oricine ar voi să primească de la El iertarea păcatelor să nu refuze el însuși să ierte cu duh binevoitor greșelile aprozilor săi. Aceasta nu este o simplă regulă, ci însăși economia milei: precum ne purtăm cu datornicii noștri, așa ni se poartă nouă. Iar aceeași milă care iartă pe frate se întinde către fratele aflat în nevoie, căci capitolul 29 întoarce inima deschisă către mâna deschisă. Milostenia, învață Rabanus, este ea însăși o curățire:
precum apa stinge focul, așa milostenia stinge păcatul. Așadar, când Sirah ne îndeamnă să ne punem comoara în poruncile Celui Preaînalt, Rabanus aude sfatul Evangheliei de a aduna comoară în cer, unde nu poate fi pierdută:
porunca Celui Preaînalt este să dăm milostenie celor lipsiți; aceasta ne va folosi mai mult decât aurul, pentru că ne va aduce răsplata vieții veșnice. Inima iertată și mâna care dăruiește sunt o singură mișcare a harului și amândouă sunt zăvoade puse la Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
Cum vom răspunde unei asemenea mile? Capitolul 29 ne arată milostenia care izbăvește, iar capitolul 30 bucuria pe care o lasă în urmă în suflet. Rabanus nu ne lasă să credem că ceea ce dăm este pierdut; este cea mai sigură investiție, răsplătită dincolo de orice socoteală:
Pierde bani în chip vremelnic cel ce îi împarte cu milă săracilor; dar îi va primi însutit. Iar rodul unei asemenea vieți nu este datoria mohorâtă, ci bucuria, căci capitolul 30 încununează toată învățătura cu versetul că bucuria inimii este viața omului. Acea bucurie, insistă Rabanus, nu este o plăcere superficială, ci însăși dragostea prin care iertăm și dăruim:
Adevărata bucurie a inimii nu stă nicăieri altundeva decât în adevărata dragoste, unde și viața omului cu comoara virtuților rămâne fără lipsă de sfințenie. În această săptămână, deci, fă cei doi pași pe care Ben Sira și Rabanus îi pun înaintea ta: iartă un aproape pe care l-ai ținut strâns și pune o milostenie în tăcere în inima cuiva aflat în nevoie. Nu amâna niciunul și nu le face cu tristețe; fă-le ca însăși viața sufletului tău și vei găsi bucuria pe care nici o bogăție nu o poate cumpăra.
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care ai legat mila Ta de a noastră și ne-ai învățat să ne rugăm, Iartă-ne nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri: dezleagă-ne de mânia pe care o ținem împotriva fraților noștri, ca rugăciunea noastră să nu se întoarcă goală. Pune o strajă pe limbile noastre, ca scânteia mâniei să fie stinsă de cuvântul blând, și fă inimile noastre deschise către săraci, ca milostenia pe care o dăm să stingă păcatele noastre precum apa stinge focul. Învață-ne să ne adunăm comoara nu sub piatra unei inimi împietrite, ci în poruncile Tale, unde nu poate fi pierdută; și dă-ne acea adevărată bucurie a inimii care este însăși dragostea, viața sufletului și comoară fără lipsă de sfințenie. Căci Tu ești iubitorul de oameni, care ierți pe cel ce se pocăiește și încununezi pe cel milostiv, și Ție Îți înălțăm slavă, împreună cu Tatăl Tău cel fără de început și cu Duhul Tău cel prea-sfânt, bun și de viață dătător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →