Eterniseed › Curriculum › 2 Samuel
Prins în Stejar: Providența Distruge Sfatul Cel Rău și Durerea Tatălui
Deschidere
Răscoala ajunge la punctul culminant, iar providența lui Dumnezeu se mișcă în tăcere sub suprafața evenimentelor. Ahitofel, cel mai înțelept dintre sfetnici, dă lui Absalom un sfat care l-ar fi terminat pe David imediat; dar Fericitul Teodoret al Cirului arată cum mâna dumnezeiască a lucrat împreună cu Hușai pentru a zădărnici acel sfat, și cum Ahitofel, prevăzând ruina pe care o pusese în mișcare, și-a întors propriile mâini împotriva sa și a avut 'un sfârșit de trei ori nenorocit'. Teodoret aude în aceasta chiar cuvintele pe care David le cântase: omul care săpase o groapă a căzut în groapa pe care o făcuse. Apoi armatele se întâlnesc, iar comandantul îi interzice regelui să iasă la luptă, temându-se atât pentru viața sa, cât și ca, învingător fiind, să nu-l ierte pe uzurpator. Și așa se întâmplă: Judecătorul cel drept, care a îngăduit aceste nenorociri pentru a-l pedepsi pe David pentru păcatul său, cere de la Absalom o pedeapsă vrednică de faptele sale. Călărind sub un stejar mare, capul rebelului este prins strâns în ramuri; catârul fuge mai departe, iar el rămâne atârnat viu între cer și pământ — 'un spectacol foarte plăcut pentru cei evlavioși', spune Teodoret, 'arătând sentința Providenței care cârmuiește toate lucrurile'. Ioab, lăsând deoparte compasiunea tatălui, își înfige săgețile în acea 'inimă cea mai spurcată'. Totuși, când vestea ajunge la David, bucuria învingătorului se preface în durerea unui tată: 'O, Absalom, fiul meu, fiul meu! de-ar fi voit Dumnezeu să mor eu în locul tău'. Teodoret explică durerea cu blândețe — David era iubitor de copii și de oameni, iar firea i-a smuls aici dureri mai mari decât oriunde; dar mai ales, ca om evlavios, plângea un fiu care nu mai putea fi vindecat prin pocăință, căci după moarte rana păcatului este incurabilă. Biserica aude în acel strigăt neconsolat un ecou al inimii lui Dumnezeu, care se întristează pentru cei pierduți și a voit ca niciunul să nu piară.
Citește
Citire
Citește 2 Samuel 17–18 — Ahitofel îl sfătuiește pe Absalom să-l lovească pe David îndată, noaptea; dar Hușai sfătuiește amânarea, 'căci Domnul hotărâse să zădărnicească sfatul cel bun al lui Ahitofel, ca Domnul să aducă rău peste Absalom'. Când Ahitofel vede că sfatul său este respins, își pune casa în ordine 'și s-a spânzurat și a murit'. David își adună oamenii, dar aceștia nu-l lasă să meargă la luptă: 'Tu ești cât zece mii dintre noi'. El le poruncește tuturor: 'Purtați-vă cu blândețe, pentru mine, cu tânărul, chiar cu Absalom'. Lupta este în pădurea lui Efraim; 'pădurea a mistuit mai mulți oameni în ziua aceea decât a mistuit sabia'. Absalom, călărind catârul său, 'a trecut pe sub ramurile dese ale unui stejar mare, și capul i s-a prins de stejar, și a rămas atârnat între cer și pământ'. Ioab ia trei săgeți și le înfige 'prin inima lui Absalom', iar oamenii săi termină lucrarea și-l aruncă într-o groapă. Străjerii aduc vestea, iar David este zguduit: 'O, fiul meu Absalom, fiul meu, fiul meu Absalom! de-ar fi voit Dumnezeu să mor eu în locul tău, o, Absalom, fiul meu, fiul meu!'
Studiu
Teodoret citește căderea lui Ahitofel ca autodistrugerea răutății și lucrarea unei providențe care preface în nimic sfatul cel rău. Sfatul trădătorului se întoarce asupra capului său:
A plătit îndată pedeapsa pentru acel sfat nelegiuit și rău. Căci, după ce a înarmat pe fiu împotriva tatălui, și-a înarmat din nou propriile mâini împotriva sa. Și insistă că aceasta nu a fost un accident al politicii, ci lucrarea ascunsă a lui Dumnezeu prin Hușai:
Însă Scriptura dumnezeiască învață că Dumnezeu a lucrat împreună cu Hușai. Aceeași providență dreaptă cârmuiește moartea lui Absalom; Teodoret vede în nenorociri un scop dublu — să vindece fărădelegea lui David și să răsplătească uzurpatorul așa cum merita:
Judecătorul cel drept a îngăduit ca aceste nenorociri să fie aduse peste David pentru a vindeca fărădelegea care se întâmplase, dar a cerut de la acel ticălos o pedeapsă vrednică de faptele sale.Apoi se întoarce la durerea tatălui și o citește ca dovadă a blândeții lui David față de copiii săi și față de toți oamenii:
Era și iubitor de copii și iubitor de oameni.
Considerați
Considerare
Teodoret vede două providențe împletite în aceste capitole: pedeapsa dreaptă a rebelului și vindecarea prin pedeapsă a regelui. Absalom prins în stejar, atârnat viu între cer și pământ în timp ce catârul fuge mai departe, este pentru Antiohian o 'sentință a Providenței care cârmuiește toate lucrurile' — fiul fărădelege predat chiar copacului mândriei sale. Și totuși, când Ioab și-a înfipt săgețile și vestea se întoarce, David nu se bucură. Nota cea mai adâncă a întregii istorii este strigătul tatălui: 'O, Absalom, fiul meu, fiul meu! de-ar fi voit Dumnezeu să mor eu în locul tău'. De ce un rege atât de bun plânge un fiu atât de rău? Teodoret răspunde cu mare blândețe că David era 'iubitor de copii și iubitor de oameni', iar firea i-a smuls aici durerile ei cele mai ascuțite. Dar adaugă motivul care deschide strigătul spre cer:
ca om evlavios plângea pe unul care nu mai putea fi vindecat prin pocăință; căci după moarte rana păcatului este incurabilă.David plânge nu atât pentru un prinț pierdut, cât pentru un suflet tăiat dincolo de atingerea pocăinței. Și aici regele pedepsit devine, pentru o clipă, o imagine a inimii lui Dumnezeu. Căci și Domnul 'nu are plăcere de moartea celui rău' (Iez 33:11), se întristează pentru cei pierduți și a voit ca niciunul să nu piară; iar un Fiu mai mare al lui David a făcut ceea ce David nu putea decât să dorească — a murit pentru fiii săi rebeli, ca rana păcatului să fie vindecată înainte ca moartea să o facă incurabilă. Dorul lui David, 'de-ar fi voit Dumnezeu să mor eu în locul tău', primește răspuns pe cruce, unde adevăratul Rege a murit pentru vrăjmașii Săi. Astfel, durerea neconsolată a tatălui, pe care Teodoret o citește atât de cumpătat, devine o fereastră spre dragostea care caută pe cel pierdut cât timp mai este vreme — și o chemare la pocăință acum, cât rana mai poate fi vindecată.
Răspunde
Răspuns
Citește mai întâi avertismentul scris în Ahitofel și Absalom. Teodoret îți arată o providență care este răbdătoare dar nu se lasă batjocorită: sfatul cel rău se întoarce asupra capului care l-a născocit, iar rebelul este prins chiar în copacul mândriei sale. Nu-ți închipui că istețimea poate întrece pe Dumnezeu care 'a lucrat împreună cu Hușai', nici că răzvrătirea împotriva iubirii drepte poate prospera la sfârșit. Dar nu te opri la avertisment, căci inima acestor capitole este durerea unui tată. Auzi strigătul lui David, 'de-ar fi voit Dumnezeu să mor eu în locul tău', și învață ce înseamnă că durerea lui cea mai adâncă era pentru un fiu care nu mai putea fi vindecat prin pocăință — căci după moarte rana păcatului este incurabilă. Aceasta este urgența pe care întreaga istorie o apasă asupra ta: pocăiește-te acum, cât rana mai poate fi vindecată; nu amâna până mâine întoarcerea care, lăsată până la moarte, nu mai poate fi făcută. Și lasă durerea lui David să te învețe inima lui Dumnezeu față de cei pierduți. Dacă un tată pământesc pedepsit, chiar față de un fiu care i-a căutat viața, a putut plânge astfel și a dorit să moară în locul lui, cu cât mai mult se întristează Tatăl ceresc pentru fiecare suflet care piere, și cât de adevărat a murit Fiul lui David pentru copiii Săi rebeli? Așa că nu-ți împietri inima în nicio răzvrătire, mică sau mare. Vino acasă cât timp ușa este deschisă, pocăiește-te cât timp pocăința mai folosește, și fii, față de cei care ți-au greșit, o mică imagine a acelei iubiri care a plâns pentru un vrăjmaș și a dorit să moară în locul lui — iubirea care, în Hristos, a și făcut-o.
Roagă-te
Rugăciune
O, Judecătorule drept, care cârmuiești toate lucrurile prin providența Ta, care ai prefăcut în nebunie sfatul cel rău al lui Ahitofel și ai îngăduit ca rebelul să fie prins în copacul mândriei sale: învață-mă să mă tem de Tine, ca să nu-mi închipui niciodată că istețimea mea poate întrece dreptatea Ta sau că răzvrătirea mea poate prospera împotriva iubirii Tale. Totuși Tu nu ești doar Judecătorul, ci și iubitorul de oameni; și în durerea lui David, care a plâns pentru un fiu de nevindecat și a strigat 'de-ar fi voit Dumnezeu să mor eu în locul tău', mi-ai arătat o umbră a inimii Tale față de cei pierduți. Apasă asupra mea urgența acestor capitole: că după moarte rana păcatului este incurabilă, și că trebuie să mă pocăiesc acum, cât rana mai poate fi vindecată. Înmoaie-mi inima în orice răzvrătire și adu-mă acasă cât timp ușa mai stă deschisă. Fă-mă, față de cei care-mi greșesc, o mică imagine a acelei iubiri care a plâns pentru un vrăjmaș și a dorit să moară în locul lui — iubirea care, în Tine, o, Fiule al lui David, a și murit cu adevărat pentru copiii Tăi rebeli pe lemn. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, care Ți-ai pus viața pentru vrăjmașii Tăi, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →