Eterniseed › Curriculum › Zaharia
Zaharia 11-12 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În lecția de astăzi ascultăm pe Ioan Calvin în timp ce deschide capitolele 11 și 12 din Zaharia. Expunerea atentă a lui Calvin arată cum cuvintele severe ale profetului servesc atât avertisment cât și mângâiere, ferind pe credincioși de prezumție în timp ce expune obstinația care în cele din urmă epuizează răbdarea divină. Comentariul său ne ajută să citim aceste capitole nu ca amenințări izolate ci ca contrapărțile necesare promisiunilor anterioare de restaurare. Prin Calvin învățăm să ținem împreună mila lui Dumnezeu și judecata sa dreaptă, permițând textului să cerceteze inimile noastre. Fie ca cuvintele sale să ne întărească în timp ce considerăm grija de păstorire a Domnului și costul respingerii ei.
Citește
Citire
Cităm acum capitolele 11 și 12 din Zaharia. Ascultați trecerea de la promisiunile anterioare de binecuvântare la avertismentele solemne de judecată. Observați cum profetul înfățișează Libanul, păstorii și leii, și cum Domnul declară că nu va mai avea milă de locuitorii țării. Lăsați cuvintele să se așeze, cerând Duhului să vă pregătească inima pentru expunerea lui Calvin asupra acestor adevăruri sobru totuși necesare.
Studiu
Calvin începe prin a expune scopul amenințărilor severe ale capitolului.
Acest capitol conține amenințări severe, prin care Dumnezeu a intenționat la timp să avertizeze pe iudei, ca, dacă mai era vreo nădejde de pocăință, ei să fie restaurați prin frică pe calea cea dreaptă, iar alții, cei răi și cei osândiți, să fie făcuți de neiertat, și de asemenea ca credincioșii să se întărească împotriva ispitei puternice de a deznădăjdui văzând o nenorocire atât de înfricoșătoare așteptând acea națiune.Calvin abordează apoi aparenta neconcordanță cu profețiile precedente de nădejde.
Această profeție nu pare într-adevăr în acord cu profețiile precedente; căci profetul a încurajat până acum nu numai poporul să nutrească nădejde, ci a declarat de asemenea că starea lor va fi atât de fericită încât nimic nu va lipsi ca să fie cu adevărat binecuvântați: dar acum el vestește ruină și începe cu osândire; căci spune că Dumnezeu a fost mult timp păstorul acelei națiuni, dar că acum renunță la toată grija față de ei; căci, obosit, nu va mai îndura acea răutate perversă pe care a găsit-o în ei toți. Aceste lucruri par a fi în neacord: dar putem observa că era necesar mai întâi să se pună înaintea iudeilor binefacerile lui Dumnezeu, ca ei să înainteze cu mai multă promptitudine la lucrarea de zidire a templului și să știe că osteneala lor nu va fi în zadar; și acum era necesar să se schimbe tonul, ca nu cumva ipocriții, încrezându-se zadarnic în aceste promisiuni, să devină împietriți, cum se întâmplă de obicei; și de asemenea, ca nu cumva credincioșii să nu aibă frica cuvenită și astfel să meargă fără grijă înaintea lui Dumnezeu; căci nimic nu este mai pierzător decât siguranța, întrucât atunci când se ia licență de a păcătui, judecata lui Dumnezeu atârnă peste noi. De aceea vedem cât de folositor și de rațional a fost acest avertisment al profetului, deoarece i-a făcut pe iudei să înțeleagă că Dumnezeu nu va fi milostiv poporului său fără a pedepsi răutatea și obstinația lor.Despre motivul pentru care Dumnezeu trebuie să acționeze atât de sever, Calvin scrie:
Aici se dă un motiv pentru care Dumnezeu a intenționat să trateze atât de sever poporul său — chiar pentru că obstinația lor nu merita iertare. Așadar, la începutul capitolului profetul a amenințat cu ruină pe iudei, iar acum le amintește că pedeapsa lor era aproape și că nu puteau fi tratați mai blând, deoarece răutatea lor era cu totul incurabilă. Acum percepem intenția profetului; dar el îi acuză pe iudei mai ales de ingratitudine, deoarece au răspuns atât de josnic și de rușinos la binefacerile singulare ale lui Dumnezeu.
Considerați
Considerare
Calvin subliniază în continuare bunătatea statornică a Domnului chiar față de o turmă disprețuită.
El adaugă apoi o altă împrejurare, care arată și mai mult bunătatea minunată și de nespus a lui Dumnezeu — anume că El fusese păstorul unei turme care nu fusese hărțuită doar de lupi și tâlhari, ci și de propriii ei păstori. În scurt, sensul întregului este că, deși lupii și tâlharii se purtaseră cu mare barbarie printre popor, totuși Dumnezeu fusese întotdeauna păstorul lor.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea am tratat răbdarea lui Dumnezeu ca pe o permisiune de a persista în păcat? Cum modelează accentul lui Calvin pe milă și judecată felul în care primesc astăzi îndreptarea Domnului? Cum ar arăta pentru mine să răspund glasului Păstorului cu ascultare recunoscătoare mai degrabă decât cu rezistență?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Suveran, Cel ce rânduiești și îndepărtezi păstorii peste turma Ta după sfântul Tău plan, varsă peste noi Duhul harului și al cererii stăruitoare, ca să privim la Cel pe care L-am străpuns și să plângem cu inimi pocăite. Susține-ne în îndurarea legământului Tău, ca nu cumva să ne împietrim împotriva avertizărilor Tale sau să ne bizuim pe răbdarea Ta, și dă-ne să-L prețuim numai pe Hristos ca Păstorul care Își dă viața pentru oi. Păstrează-ne statornici în dependența smerită de harul Tău suveran până în ziua arătării Tale.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →