← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 39-40 — cu Ioan Calvin

Geneza 39-40Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la perspectivele profunde ale lui Ioan Calvin, pe măsură ce el dezvăluie încercările și triumfurile lui Iosif în Geneza 39 și 40. Comentariul lui Calvin descoperă prezența statornică a lui Dumnezeu în mijlocul nedreptății și ispitei omenești, călăuzindu-ne prin povestea unui slujitor credincios pus la încercare într-o țară străină. Cuvintele sale ne invită să vedem binecuvântarea divină chiar și în greutăți și să ne agățăm de integritate când lumea apasă. Pe măsură ce studiem împreună, fie ca expunerea atentă a lui Calvin să ne întărească încrederea în mâna nevăzută a lui Dumnezeu la lucru.
Citește

Citire

Să citim acum capitolele 39 și 40 din Geneză, urmărind călătoria lui Iosif din casa lui Potifar în închisoare. Observați tema repetată a prezenței Domnului cu el chiar și atunci când împrejurările se întorc împotriva lui. Pe măsură ce citiți, gândiți-vă cum Dumnezeu îl susține pe slujitorul său prin trădare, acuzație falsă și promisiuni uitate. Lăsați narațiunea să vă pregătească inima pentru reflecțiile lui Calvin despre credincioșie sub presiune.
Studiu
Calvin începe prin a relata coborârea lui Iosif în Egipt. 1. Și Iosif a fost coborât. Pentru a o lega cu partea rămasă a istoriei, Moise repetă ceea ce atinsese pe scurt, că Iosif fusese vândut lui Potifar egipteanul: apoi adaugă că Dumnezeu era cu Iosif, astfel încât a prosperat în toate. Căci deși se întâmplă adesea ca toate să meargă cu cei răi după dorința lor, pe care Dumnezeu totuși nu îi binecuvântează cu favoarea sa; totuși sentimentul este adevărat și expresia lui potrivită, că niciodată nu este bine cu oamenii, decât în măsura în care Domnul se arată a fi îndurător față de ei. Căci El acordă binecuvântarea Sa, pentru o vreme, chiar și celor osândiți, cu care este pe drept mânios, pentru ca să îi invite cu blândețe și chiar să îi atragă la pocăință; și să îi facă mai de neiertat, dacă rămân îndărătnici; între timp, El blestemă fericirea lor. De aceea, în timp ce ei cred că au ajuns la culmea norocului, prosperitatea lor, în care s-au bucurat, se transformă în ruină. Acum, ori de câte ori Dumnezeu îi lipsește pe oameni de binecuvântarea Sa, fie că sunt străini sau din casa Sa, ei trebuie neapărat să decadă; pentru că niciun bine nu curge decât de la El ca izvor. Lumea își formează într-adevăr o zeiță a norocului, care învârte treburile oamenilor; sau fiecare om își adoră propria industrie; dar Scriptura ne îndepărtează de această imaginație depravată și declară că adversitatea este un semn al absenței lui Dumnezeu, iar prosperitatea, un semn al prezenței Sale. Totuși, nu există nicio îndoială că favoarea deosebită și extraordinară a lui Dumnezeu a apărut față de Iosif, astfel încât El a fost cunoscut clar ca fiind binecuvântat de Dumnezeu. Moise adaugă imediat după aceea că Iosif era în casa stăpânului său, pentru a ne învăța că nu a fost ridicat imediat la o condiție onorabilă. Nimic nu era mai de dorit decât libertatea; dar el este socotit printre sclavi și trăiește precar, ținându-și însăși viața supusă voinței stăpânului său. Să învățăm atunci, chiar în mijlocul suferințelor noastre, să percepem harul lui Dumnezeu; și să ne fie de ajuns, când ceva sever trebuie îndurat, să avem paharul nostru amestecat cu o parte de dulceață, ca să nu fim nerecunoscători față de Dumnezeu, care, în acest fel, declară că este prezent cu noi. Trecând la ispită, Calvin examinează răspunsul lui Iosif la soția stăpânului său. 7. Culcă-te cu mine [145] Moise atinge doar pe scurt punctele principale și suma lucrurilor pe care le relatează. Căci nu există nicio îndoială că această femeie necurată a încercat, prin diverse arte, să atragă tânărul pios și că s-a insinuat prin lingușiri indirecte, înainte de a izbucni într-un asemenea fel de licență nerușinată. Dar Moise, omițând alte lucruri, arată că ea fusese împinsă atât de departe de pofta josnică, încât nu a ezitat să solicite deschis o legătură cu Iosif. Acum, deoarece această murdărie este o dovadă clară că pofta carnală acționează din impulsuri oarbe și furioase; tot așa, în persoana lui Iosif, un exemplu admirabil de credincioșie și continență ne este pus înainte. Credincioșia și integritatea lui apar în aceasta, că el recunoaște că este cu atât mai strict legat, cu cât puterea cu care este încredințat este mai mare. Bărbații ingenui și curajoși au această proprietate, că cu cât li se încredințează mai mult, cu atât pot suporta mai puțin să înșele: dar este o virtute rară ca cei care au puterea de a face rău să cultive onestitatea în mod gratuit. De aceea Iosif este lăudat pe nedreptate de Moise, pentru că a privit autoritatea cu care fusese investit de stăpânul său, ca pe o frână pentru a-l reține de la depășirea limitelor datoriei. În plus, el dă și o dovadă a recunoștinței sale, aducând în față beneficiile primite de la stăpânul său, ca motiv pentru care nu ar trebui să îl supună niciunei dizgrații. Și cu adevărat de aici apare astăzi o asemenea confuzie pretutindeni, că oamenii sunt pe jumătate brutali, pentru că această legătură sacră a societății mutuale este ruptă. Toți, într-adevăr, recunosc că, dacă au primit vreun beneficiu de la altul, sunt obligați față de el: unul chiar reproșează altuia ingratitudinea; dar sunt puțini cei care urmează sincer exemplul lui Iosif. Ca să nu pară totuși că este reținut doar de o privire la om, el declară de asemenea că fapta ar fi ofensatoare pentru Dumnezeu. Și, într-adevăr, nimic nu este mai puternic pentru a depăși ispita decât frica de Dumnezeu. Dar el a lăudat în mod intenționat generozitatea stăpânului său, pentru ca femeia rea să renunțe la scopul ei abandonat. La același punct este obiecția pe care o menționează, Nici nu a ținut nimic înapoi de la mine decât pe tine, pentru că ești soția lui. De ce spune asta, dacă nu pentru ca, reamintind obligația religioasă a căsătoriei, să rănească mintea coruptă a femeii și să o vindece de pasiunea ei nebună? De aceea el nu doar se străduiește cu putere să se elibereze de aluziile ei rele; ci, ca pofta ei să nu se dovedească de neînvins, el îi propune cel mai bun remediu. Și putem ști că sfințenia căsătoriei este aici lăudată nouă în istoria lui Iosif, prin care Domnul ar declara că El este menținătorul fidelității matrimoniale, astfel încât niciunul care încalcă patul altuia să nu scape de răzbunarea Lui. Căci El este un garant între bărbat și soția lui și cere castitate mutuală de la fiecare. De unde rezultă că, pe lângă vătămarea adusă omului, Dumnezeu Însuși este grav nedreptățit. Calvin descrie apoi momentul în care femeia adaugă forță solicitărilor sale. 11. Și s-a întâmplat în acest timp. Adică, în cursul timpului, văzând că ea nu va înceta să îl solicite pe sfântul Iosif, se întâmplă în cele din urmă că ea adaugă forță lingușirilor. Acum, Moise descrie aici criza [147] a luptei. Iosif arătase deja un exemplu nobil și memorabil de constanță; pentru că, ca un tânăr, atât de des ispitit, printr-o succesiune constantă de multe zile, își păstrase drumul uniform; și la acea vârstă, căreia i se acordă de obicei iertare, dacă izbucnește în necumpătare, el era mai moderat decât aproape orice bătrân. Dar acum, când femeia se înfurie deschis, iar dragostea ei s-a transformat în furie, cu cât lupta a devenit mai grea, cu atât mai demnă de laudă este mărinimia lui, care rămâne inflexibilă împotriva acestui asalt. Iosif a văzut că trebuie să suporte pericolul de a-și pierde și caracterul și viața: a ales să-și sacrifice caracterul și era pregătit să renunțe la însăși viața, mai degrabă decât să fie vinovat de o asemenea răutate înaintea lui Dumnezeu. Văzând că Duhul lui Dumnezeu ne propune un asemenea exemplu într-un tânăr, ce scuză lasă El pentru bărbați și femei de vârstă matură, dacă se aruncă voluntar în crimă sau cad în ea printr-o ispită ușoară? La aceasta, deci, trebuie să ne îndreptăm toate eforturile, ca grija doar pentru Dumnezeu să prevaleze pentru a subjuga toate afecțiunile carnale, și chiar ca noi să prețuim mai mult o conștiință bună și dreaptă decât aplauzele întregii lumi. Căci nimeni nu va dovedi că iubește cu adevărat virtutea, decât cel care, mulțumindu-se cu Dumnezeu ca singurul său martor, nu ezită să se supună oricărei dizgrații, mai degrabă decât să se abată de la calea datoriei. Și cu adevărat, deoarece chiar și printre păgâni sunt curente astfel de proverbe, „că conștiința este o mie de martori” și că este „un teatru cel mai frumos”, ar trebui să ne fie rușine de stupoarea noastră, dacă tribunalul lui Dumnezeu nu stă atât de vizibil în vederea noastră, încât să arunce toate judecățile perverse ale lumii în umbră. De aceea, departe cu acele pretexte deșarte, „Vreau să evit ofensa”, „Mi-e teamă ca oamenii să nu interpreteze greșit ceea ce am făcut corect”; pentru că Dumnezeu nu se consideră a fi onorat în mod cuvenit, decât dacă noi, încetând să fim îngrijorați de propria noastră reputație, urmăm oriunde El singur ne cheamă; nu că El dorește ca noi pur și simplu să fim indiferenți față de propria noastră reputație, ci pentru că este o nedemnitate, precum și o absurditate, ca El să nu fie preferat oamenilor. Să încerce atunci credincioșii, pe cât le stă în putință, să edifice pe semenii lor prin exemplul unei vieți drepte; și în acest scop, să se ferească cu prudență de orice semn al răului; dar dacă este necesar să îndure infamia lumii, să treacă prin această ispită și să înainteze în direcția chemării lor divine.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă asupra modului în care Domnul a fost cu Iosif chiar și în închisoare. 21. Dar Domnul era cu Iosif. Se pare, din mărturia Psalmistului tocmai citată, că suferințele extreme ale lui Iosif nu au fost alinate imediat. Domnul l-a lăsat în mod intenționat să fie redus la extremitate, pentru ca să îl aducă înapoi ca din mormânt. Știm că, așa cum lumina soarelui este văzută cel mai clar când privim dintr-un loc întunecat; tot așa, în întunericul nenorocirilor noastre, harul lui Dumnezeu strălucește mai luminos când, dincolo de așteptare, El ne ajută. Mai mult, Moise spune, Domnul era cu Iosif, pentru că a extins acest har sau milă față de el; de unde putem învăța că Dumnezeu, chiar și atunci când ne eliberează de violența nedreaptă, sau când ne ajută într-o cauză bună, este totuși determinat să facă acest lucru prin bunătatea Sa proprie. Căci deoarece suntem nevrednici ca El să ne acorde ajutorul Său, cauza comunicării lui trebuie să fie în El Însuși; văzând că El este milostiv. Cu siguranță, dacă meritele, care ar trebui să îl pună pe Dumnezeu sub obligație, trebuie căutate la oameni, ele ar fi fost găsite în Iosif; totuși Moise declară că el a fost ajutat de favoarea gratuită a lui Dumnezeu. Acest lucru, totuși, nu este un obstacol pentru ca el să fi primit răsplata evlaviei sale, ceea ce este perfect compatibil cu bunătatea gratuită a lui Dumnezeu. Modul de exercitare a acestei bunătăți este de asemenea adăugat; și anume, că Domnul i-a dat favoare față de paznicul închisorii. Nu există, într-adevăr, nicio îndoială că Iosif a fost acceptabil paznicului din multe motive: căci chiar virtutea își conciliază favoarea; și Moise a arătat mai înainte că omul sfânt era amabil în multe feluri; dar pentru că se întâmplă adesea ca copiii lui Dumnezeu să fie tratați cu o inumanitate la fel de mare ca și cum ar fi cei mai răi dintre toți oamenii, Moise declară în mod expres că paznicul închisorii, în cele din urmă, a devenit uman; pentru că mintea lui, care nu era spontan dispusă la echitate, fusese înclinată divin spre aceasta. De aceea, că paznicul închisorii, după ce și-a lăsat deoparte cruzimea, a acționat cu bunătate și blândețe, a fost o schimbare care a provenit de la Dumnezeu, care guvernează inimile oamenilor după voia Sa proprie. Dar este o minune că paznicul închisorii nu s-a temut să nu suporte nemulțumirea lui Potifar: și chiar că Potifar însuși, care fără dificultate ar fi putut interveni, totuși a permis ca un om pe care îl ura de moarte să fie tratat astfel cu bunătate și generozitate. Se poate răspunde cu adevărat că cruzimea lui fusese reținută divin: dar este de asemenea probabil că el bănuise și, în cele din urmă, fusese făcut cunoscut cu schema subtilă a soției sale. Totuși, deși ar putea fi împăcat față de sfântul Iosif, nu a vrut să îl achite spre propria sa dezonoare. Între timp, integritatea remarcabilă a lui Iosif se manifestă în aceasta, că atunci când este făcut paznicul închisorii și are administrarea liberă a ei, el totuși nu încearcă să evadeze, ci așteaptă sezonul potrivit al eliberării sale.
Răspunde

Răspuns

Cum pune accentul lui Calvin pe prezența lui Dumnezeu la încercare modul tău de a vedea anotimpurile dificile? În ce feluri ar putea exemplul lui Iosif de integritate să vorbească unei ispite sau încercări actuale cu care te confrunți? Unde simți că Dumnezeu te invită să ai încredere în favoarea Sa nevăzută chiar și atunci când alții te judecă greșit?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Suveran, Tu l-ai susținut pe slujitorul Tău în mijlocul ispitei aprige și a închisorii nedrepte, dovedind credincioșia legământului Tău și grija Ta suverană în orice împrejurare. Prin același har, întărește-ne prin Duhul Tău să umblăm în integritate când păcatul apasă și situațiile par întunecate, ca să ne odihnim doar în prezența Ta. Păstrează-ne inimile credincioase până în ziua lui Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →