← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Isaia

Isaia 29-30 — cu Matei Henry

Isaia 29-30Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Isaia 29–30 oferă o perspectivă pastorală constantă prin care să privim atât Ierusalimul antic, cât și inimile noastre. Reflecțiile sale trec de la avertizare la promisiune, arătând cum judecățile lui Dumnezeu slujesc îndurării și cum adevărata închinare trebuie să izvorască din inimă. Ascultând astăzi cuvintele sale, suntem invitați să ne examinăm propria receptivitate la glasul lui Dumnezeu și să ne încredem că Domnul care smerește și restaurează. Împărțirea atentă a capitolului de către Henry ne ajută să vedem tiparul lucrărilor divine care încă modelează viața credinței. Fie ca perspectivele sale să ne apropie de Sfântul lui Israel.
Citește

Citire

Acordă acum timp pentru a citi Isaia 29–30 încet și cu rugăciune. Observă chemările repetate la ascultare, avertizările împotriva religiei goale și licăririle harului viitor. Lasă cuvintele să se așeze; cere Duhului să-ți deschidă urechile și să-ți înmoaie inima în timp ce te pregătești să auzi expunerea lui Matei Henry alături de text.
Studiu
Henry începe prin a identifica Arielul și a stabili scena istorică. Că este Ierusalimul cel numit aici Ariel este convenit, căci aceea era cetatea unde locuia David; acea parte a ei numită Sion era într-un mod deosebit cetatea lui David, în care se aflau atât templul, cât și palatul. Dar de ce este numită astfel este foarte nesigur: probabil numele și motivul erau atunci bine cunoscute. Cetățile, ca și persoanele, primesc porecle. Ariel înseamnă leul lui Dumnezeu sau leul puternic: precum leul este rege printre fiare, tot așa era Ierusalimul printre cetăți, dând lege tuturor celor din jur; era cetatea marelui Împărat (Ps. 48:1, 2); era cetatea-cap a lui Iuda, care este numit pui de leu (Fac. 49:9) și a cărui stindard era un leu; iar Cel ce este leul seminției lui Iuda era slava ei. Ierusalimul era uneori o teroare pentru națiunile vecine și, cât timp a fost o cetate dreaptă, era îndrăzneț ca un leu. Unii fac din Ariel să însemne altarul arderilor-de-tot, care devora fiarele jertfite ca leul prada sa. Vai de altarul acela din cetatea unde locuia David; acela a fost distrus împreună cu templul de către caldeeni. Prefer să-l iau ca un vai de Ierusalim, Ierusalim; este repetat aici, ca în Mat. 23:37, ca să fie mai trezitor. Aici este, Henry se îndreaptă apoi spre toropeala spirituală a poporului sub judecata divină. Aici, I. Profetul stă uimit de prostia celei mai mari părți a națiunii iudaice. Aveau leviți care învățau buna cunoștință a Domnului și aveau încurajare de la Ezechia în a face aceasta, 2 Cron. 30:22. Aveau profeți care le aduceau mesaje direct de la Dumnezeu și le arătau care erau cauzele și care ar fi efectele nemulțumirii lui Dumnezeu față de ei. Acum, s-ar crede, cu siguranță această mare națiune, care are toate avantajele revelației divine, este un popor înțelept și priceput, Deut. 4:6. Dar, vai! era cu totul altfel, v. 9. Profetul se adresează părții cumpătate și gânditoare a lor, chemându-i să fie afectați de nepăsarea generală a vecinilor lor. Se poate citi: „Ei amână, ei întârzie pocăința, dar minunați-vă că sunt atât de proști. Se distrează cu propriile înșelări; se dezlănțuie și se desfătează; dar voi strigați, plângeți nebunia lor, strigați la Dumnezeu prin rugăciune pentru ei. Cu cât sunt mai insensibili la mâna lui Dumnezeu ieșită împotriva lor, cu atât mai mult puneți la inimă aceste lucruri.” Observă, securitatea păcătoșilor în calea lor păcătoasă este un motiv just de plângere și mirare pentru toți oamenii serioși, care ar trebui să se considere datori să se roage pentru cei ce nu se roagă pentru ei înșiși. Dar care este problema? La ce trebuie să ne minunăm astfel? 1. Ne putem minuna bine că majoritatea poporului este atât de prost și brutal, și atât de înnebunit, ca și cum ar fi beți: Sunt beți, dar nu de vin (nu numai de vin, deși cu acela erau adesea beți), și au rătăcit prin vin, cap. 28:7. Erau beți de dragostea plăcerilor, de prejudecăți împotriva religiei și de principiile corupte pe care le absorbiseră. Ca oamenii beți, nu știu ce fac sau spun, nici încotro merg. Nu sunt conștienți de mustrările divine sub care se află. M-au bătut și nu am simțit, spune bețivul, Prov. 23:35. Dumnezeu le vorbește o dată, ba chiar de două ori; dar, ca oamenii beți, nu percep, nu înțeleg, ci uită legea. Se clatină în sfaturile lor, sunt instabili și nesiguri, și se poticnesc de tot ce le stă în cale. Există un astfel de lucru ca beția spirituală. 2. Este și mai ciudat că Dumnezeu însuși ar fi turnat peste ei un duh de somn adânc și le-ar fi închis ochii (v. 10), că Cel ce le poruncește să se trezească și să-și deschidă ochii totuși să-i culce la somn și să le închidă ochii; dar este într-un mod de judecată dreaptă, ca să-i pedepsească pentru că au iubit întunericul mai mult decât lumina, somnul mai mult decât veghea. Când Dumnezeu prin profeții Săi i-a chemat, ei au spus: Încă puțin somn, puțină ațipeală; și de aceea i-a dat pradă amăgirilor puternice și a spus: Dormiți acum. Aceasta se aplică la iudeii necredincioși, care au respins Evanghelia lui Hristos și au fost pe drept întăriți în necredința lor, până când mânia a venit peste ei la culme. Rom. 11:8, Dumnezeu le-a dat duhul de toropeală. Și avem motive să ne temem că este cazul jalnic al multora care trăiesc în mijlocul luminii Evangheliei. 3. Este foarte trist că acesta ar trebui să fie cazul celor ce erau profeții, conducătorii și văzătorii lor, că cei ce ar fi trebuit să fie călăuzitorii lor au fost ei înșiși legați la ochi; și este ușor de spus care vor fi consecințele fatale când orbii conduc orbii. Aceasta s-a împlinit când, în zilele de pe urmă ale Bisericii iudaice, preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii poporului au fost marii opozanți ai lui Hristos și ai Evangheliei Sale și s-au adus sub o orbire judecătorească. 4. Efectul trist al acesteia a fost că toate mijloacele de convingere, cunoaștere și har, de care se bucurau, au fost ineficiente și nu au răspuns scopului (v. 11, 12): „Viziunea tuturor profeților, adevărați și falși, a devenit pentru voi ca cuvintele unei cărți sau scrisori care este pecetluită; nu puteți discerne adevărul viziunilor reale și falsitatea celor prefăcute.” Sau, fiecare viziune în mod deosebit pe care acest profet a văzut-o pentru ei și le-a publicat-o a devenit de neînțeles; o aveau printre ei, dar nu erau deloc mai înțelepți din cauza ei, mai mult decât un om (deși un bun cărturar) este pentru o carte încredințată lui pecetluită și pe care nu trebuie să deschidă pecețile. Vede că este o carte și atât; nu știe nimic din ce este în ea. Așa au știut că ceea ce spunea Isaia era o viziune și o profeție, dar sensul ei le era ascuns; era doar un sunet de cuvinte pentru ei, de care nu erau deloc alarmați, nici afectați; nu a răspuns intenției, căci nu a făcut nicio impresie asupra lor. Nici cei învățați, nici cei neînvățați nu au fost mai buni din toate mesajele pe care Dumnezeu le-a trimis prin slujitorii Săi profeții, nici nu au dorit să fie. Oamenii obișnuiți se scuzau de a lua în seamă ce spuneau profeții prin lipsa lor de învățătură și educație liberală, ca și cum nu ar fi fost datori să cunoască și să facă voia lui Dumnezeu pentru că nu erau cărturari de rasă: Nu este nimic pentru mine, nu sunt învățat. Cei de rang mai bun pretindeau că profetul avea un mod deosebit de a vorbi, care le era obscur și la care, deși erau oameni de litere, nu erau obișnuiți; și, Si non vis intelligi, debes negligi — Dacă nu vrei să fii înțeles, meriți să fii neglijat. Ambele sunt pretenții nefondate; căci profeții lui Dumnezeu nu au fost datornici necredincioși nici înțelepților, nici celor neînțelepți, Rom. 1:14. Sau putem lua astfel: — Cartea profeției le-a fost dată pecetluită, astfel încât nu au putut s-o citească, ca o judecată dreaptă asupra lor; pentru că le fusese adesea încredințată nepecetluită și nu au vrut să-și dea osteneala să învețe limba ei, și apoi și-au făcut scuză pentru că nu o citeau pentru că nu erau învățați. Dar observă, „Viziunea a devenit astfel pentru voi ale căror minți zeul acestei lumi le-a orbit; dar nu este așa în sine, nu este așa pentru toți; aceeași viziune care pentru voi este un miros de moarte spre moarte pentru alții este și va fi un miros de viață spre viață.” Cunoașterea este ușoară pentru cel ce înțelege. Henry expune apoi ipocrizia care marchează închinarea lor. 1. Păcatul care le este imputat aici — prefăcătoria cu Dumnezeu în îndeplinirile lor religioase, v. 13. Cel ce cunoaște inima și nu poate fi impus cu arătări și pretenții le impută, fie că inimile lor îi condamnă pentru aceasta sau nu. Cel ce este mai mare decât inima și cunoaște toate lucrurile știe că, deși se apropie de El cu gura și Îl cinstesc cu buzele, totuși nu sunt închinători sinceri. A-L închina pe Dumnezeu înseamnă a ne apropia de El și a-I prezenta adorările noastre; înseamnă a ne apropia de El ca cei ce au de-a face cu El, cu intenția de a-L cinsti în aceasta. Aceasta trebuie s-o facem cu gura și buzele noastre, vorbind despre El și vorbind cu El; trebuie să-I aducem vițeii buzelor noastre, Osea 14:2. Și, dacă inima este plină de dragostea și frica Lui, din belșugul aceleia va vorbi gura. Dar sunt mulți a căror religie este doar muncă de buze. Spun ceea ce exprimă o apropiere de Dumnezeu și o adorare a Lui, dar este doar din dinți în afară. Căci, (1.) Nu-și aplică mințile la slujire. Când pretind că vorbesc cu Dumnezeu, se gândesc la o mie de lucruri nepotrivite: Și-au îndepărtat inimile departe de Mine, ca să nu fie angajați în rugăciune, nici să nu vină la îndemâna cuvântului. Când era de făcut lucrare pentru Dumnezeu, care cerea inima, aceea a fost trimisă din cale înadins, cu ochii nebunului, la marginile pământului. (2.) Nu fac din cuvântul lui Dumnezeu regula închinării lor, nici voia Lui rațiunea lor: Frica lor față de Mine este învățată prin porunca oamenilor. Îl închinau pe Dumnezeul lui Israel, nu după rânduiala Lui, ci după invențiile lor, îndrumările profeților lor falși sau ale regilor lor idolatri, sau obiceiurile națiunilor din jurul lor. Tradiția bătrânilor avea mai multă valoare și validitate pentru ei decât legile pe care Dumnezeu le-a poruncit lui Moise. Sau, dacă Îl închinau pe Dumnezeu într-un mod conform instituției Lui în zilele lui Ezechia, un mare reformator, aveau mai mult ochi la porunca regelui decât la porunca lui Dumnezeu. Mântuitorul nostru aplică aceasta la iudeii din vremea Sa, care erau formali în devoțiunile lor și legați de invențiile lor, și pronunță despre ei că în zadar Îl închinau pe Dumnezeu, Mat. 15:8, 9.
Considerați

Considerare

Henry furnizează mai întâi structura generală și temele capitolului. Acest vai de Ariel, pe care îl avem în acest capitol, este același cu „povara văii viziunii” (cap. 22:1) și (este foarte probabil) indică același eveniment — asediul Ierusalimului de către armata asiriană, care a fost nimicită acolo de un înger; totuși este aplicabil la distrugerea Ierusalimului de către caldeeni și la ultimele sale pustiiri de către romani. Aici este, I. Evenimentul însuși prevestit, că Ierusalimul va fi foarte necăjit, ver. 1-4, 6), dar că dușmanii lor, care i-au necăjit, vor fi zădărniciți și înfrânți, ver. 5, 7, 8. II. O mustrare pentru trei feluri de păcătoși: — 1. Cei ce erau proști și nepăsători față de avertizările pe care le-a dat profetul, ver. 9-12. 2. Cei ce erau formali și ipocriți în îndeplinirile lor religioase, ver. 13, 14. 3. Acei politicieni care au disprețuit ateist și profan providența lui Dumnezeu și și-au pus propriile proiecte în competiție cu ea, ver. 15, 16. III. Prețioase promisiuni de har și îndurare pentru un rămășiță deosebită pe care Dumnezeu o va sfinți și în care El va fi sfințit, când dușmanii și prigonitorii lor vor fi nimiciți, ver. 17-24. Henry încheie arătând spre restaurarea viitoare a rămășiței. 17 Nu este încă foarte puțin timp și Libanul se va preface într-un ogor roditor, iar ogorul roditor va fi socotit ca o pădure? 18 Și în ziua aceea surzii vor auzi cuvintele cărții, iar ochii orbilor vor vedea din întuneric și din beznă. 19 Cei blânzi își vor spori bucuria în Domnul, iar săracii dintre oameni se vor bucura în Sfântul lui Israel. 20 Căci cel înfricoșător va fi nimicit, iar batjocoritorul va fi mistuit, și toți cei ce pândesc nelegiuirea vor fi tăiați: 21 Cei ce fac pe un om vinovat pentru un cuvânt și pun o cursă celui ce mustră la poartă și întorc pe cel drept pentru un lucru de nimic. 22 De aceea, așa zice Domnul, care l-a răscumpărat pe Avraam, despre casa lui Iacov: Iacov nu va mai fi rușinat acum, nici nu i se va mai albi fața acum. 23 Ci când va vedea copiii săi, lucrarea mâinilor Mele, în mijlocul lui, vor sfinți numele Meu și vor sfinți pe Sfântul lui Iacov și se vor teme de Dumnezeul lui Israel. 24 Și cei ce au rătăcit în duh vor veni la înțelegere, iar cei ce au cârtit vor învăța doctrina.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața mea sunt cel mai tentat să-I ofer lui Dumnezeu doar forme exterioare în timp ce inima mea rămâne distantă? Cum răspund când cuvântul lui Dumnezeu pare pecetluit sau greu de înțeles? În ce feluri caut să-mi ascund planurile de Domnul în loc să le supun Lui?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne, deschide-ne urechile prin Duhul Tău ca să primim Cuvântul Tău cu claritate și reverență, ca să nu ne poticnim în distragere, ci să ne apropiem în închinare sinceră. Unde am răsturnat lucrurile ca să ne ascundem de privirea Ta, dă-ne pocăință și înțelepciunea de sus. Sfințește numele Tău între noi și lasă rămășița pe care o chemi să se bucure în Sfântul lui Israel. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →