← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iona

Iona 1-2 — cu Ioan Calvin

Iona 1-2Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la comentariul lui Ioan Calvin asupra capitolelor de început din Iona. Calvin urmărește cu atenție chemarea neașteptată a profetului și răspunsul său surprinzător, arătând cum Cuvântul lui Dumnezeu confruntă atât vechea Ninive cât și fiecare inimă reticentă. Expunerea sa evidențiază greutatea poruncii divine și lupta umană de a asculta. Prin cuvintele lui Calvin suntem invitați să ne examinăm propria disponibilitate de a urma oriunde ne trimite Domnul. Fie ca acest studiu să ne adâncească reverența față de direcția suverană a lui Dumnezeu.
Citește

Citire

Vă invităm să citiți capitolele 1 și 2 din Iona cu încetineală și rugăciune. Observați fuga profetului, furtuna pe mare și mila surprinzătoare extinsă chiar și în adâncuri. Lăsați narațiunea să trezească propriul vostru simț al urmăririi neîncetate a lui Dumnezeu. Luați-vă timp să auziți textul din nou înainte de a vă întoarce la perspectivele lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a explica semnificația mărimii Ninivei în porunca divină. Cât privește mărimea cetății, chiar dacă scriitorii profani n-ar fi spus nimic, mărturia lui Iona ar trebui să ne fie de ajuns. Acum, fiindcă i se poruncește să meargă și să înainteze spre Ninive, Domnul îi dă oarecare nădejde de succes. El a lucrat cu adevărat prin mâna slujitorului Său, Nahum; care, deși a rămas acasă, a profețit totuși împotriva niniviților; dar cu o altă vedere și pentru un alt scop. Căci, fiindcă poporul era atunci în mare necaz și vedea monarhia Asiriei într-o stare înfloritoare, ar fi trebuit să deznădăjduiască, dacă nu li s-ar fi dat vreo mângâiere. De aceea Nahum a arătat că Dumnezeu va fi judecător împotriva niniviților; că, deși i-a favorizat și i-a cruțat o vreme, totuși planează asupra lor judecata înfricoșătoare despre care vorbește el. Nahum, deci, nu a fost dat ca învățător niniviților, ci a fost doar un vestitor, ca evreii să-și întărească credința prin această mângâiere — că nu au fost cu totul lepădați de Domnul, căci El va răzbuna la vremea potrivită nedreptățile lor. Cu Iona a fost altfel: căci el a fost trimis chiar la cetate, ca să îndemne pe niniviți la pocăință. Acum Domnul, vorbind în mod expres despre mărimea cetății, a intenționat astfel să-l pregătească cu fermitate, ca nu cumva să fie înspăimântat de strălucirea, bogăția și puterea acelei cetăți: căci știm cât de greu este să întreprinzi lucruri mari și anevoioase, mai ales când ne simțim lipsiți de putere. Când avem de-a face cu mulți și puternici potrivnici, nu numai că suntem slăbiți, ci curajul nostru dispare cu totul. Ca nu cumva, deci, mărimea Ninivei să-l umple pe Iona de groază, el este aici pregătit și înarmat cu fermitate. "Mergi deci la Ninive și nu lăsa puterea acelei monarhii să te împiedice să împlinești ce-ți poruncesc; și anume, să arăți niniviților păcatele lor și să le vestești pieirea, dacă nu se pocăiesc." Calvin explorează apoi diversele motive care l-au determinat pe Iona să fugă. A fost mai întâi un lucru nou și neobișnuit ca profeții să fie trași de la poporul ales și trimiși la neamuri. Când Petru a fost trimis la Corneliu (Faptele Apostolilor 10:17), deși fusese instruit cu privire la chemarea viitoare a neamurilor, totuși s-a îndoit, a ezitat până când a fost silit ca printr-o viziune. Ce trebuie să fi venit atunci în mintea lui Iona? Dacă doar din pricina unui singur om mintea lui Petru a fost tulburată, încât să creadă că este o iluzie, când a fost trimis ca învățător la Corneliu, ce trebuie să fi gândit Iona, când a fost trimis într-o cetate atât de populată? De aceea noutatea, fără îndoială, trebuie să fi zguduit cu violență curajul sfântului profet și l-a determinat să se ducă în altă parte, ca unul lipsit de înțelegere. Din nou, îndoiala ar fi putut avea influență asupra lui: căci cum ar fi putut spera că un popor, vestit pentru desfrânarea sa, va fi convertit? El avusese deja experiența împietririi poporului ales. Fusese credincios în slujba sa, nu omisese nimic pentru a întări închinarea la Dumnezeu și religia adevărată printre poporul lui Israel: dar realizase prea puțin; și totuși evreii fuseseră chemați din pântece. Ce putea deci spera, când Domnul l-a mutat la Ninive? căci acolo domnea o desfrânare neînfrânată; era acolo și o orbire extremă, nu aveau cunoștință de închinarea divină; într-un cuvânt, erau cufundați în întuneric extrem, iar diavolul domnea acolo în toate privințele. Îndoiala deci trebuie să fi doborât spiritul lui Iona, încât a nesocotit porunca lui Dumnezeu. Mai departe, slăbiciunea cărnii trebuie să-l fi împiedicat să-și urmeze chemarea legitimă: "Ce atunci? chiar aceasta, — trebuie să merg la cetatea cea mai de seamă a acelei monarhii, care în ziua de azi calcă sub picioare întreg pământul; trebuie să merg acolo, un om obscur și disprețuit; și apoi trebuie să vestesc un mesaj care va stârni cea mai mare ură și va aprinde îndată mințile oamenilor de mânie; și ce trebuie să spun niniviților? Voi sunteți oameni răi, Dumnezeu nu mai poate îndura nelegiuirea voastră; deci, o răzbunare înfricoșătoare este aproape." Cum voi fi primit?" Iona deci, fiind încă înconjurat de slăbiciunile cărnii, trebuie să fi cedat în fața fricii, care a alungat dragostea de ascultare. Calvin își încheie analiza rezumând factorii din spatele neascultării lui Iona. De aceea socotesc că Iona a nesocotit porunca lui Dumnezeu, în parte pentru că slăbiciunea cărnii a fost o piedică, în parte din pricina noutății mesajului și în parte pentru că a deznădăjduit de rod sau de succesul învățăturii sale.
Considerați

Reflectare

Calvin reflectă asupra gravității neascultării chemării lui Dumnezeu. Dar el a călcat fără îndoială grav: căci prima regulă, în privința tuturor acțiunilor noastre, este să urmăm chemarea lui Dumnezeu. Deși cineva poate excela în virtuți eroice, totuși toate virtuțile sale sunt simple fumuri, care strălucesc înaintea ochilor oamenilor, dacă scopul nu este să asculte de Dumnezeu. Chemarea lui Dumnezeu deci, după cum am spus, ocupă primul loc în privința conduitei oamenilor; și dacă nu punem această temelie, facem ca acela care ar zidi o casă în aer. Dezordonat va fi deci întregul curs al vieții noastre, dacă Dumnezeu nu prezidează și nu ne călăuzește și nu ridică peste noi, ca să zicem așa, propriile Sale steaguri. Deoarece deci Iona a răsturnat prima și singura temelie fermă a unei conduite drepte, ce ar fi putut rămâne pentru el? Nu este deci niciun motiv să-i micșorăm vina, căci nu ar fi putut păcătui mai grav decât părăsind pe Dumnezeu, refuzând să asculte chemarea Sa: a fost, ca să zicem așa, să scuture jugul; și el însuși mărturisește aceasta. Calvin explică mai departe implicațiile mai profunde ale fugii de prezența lui Dumnezeu. Acum, în privința fugii sale, trebuie să avem în vedere ce am spus mai înainte — că toți fug de prezența lui Dumnezeu, cei care nu ascultă de bunăvoie poruncile Sale; nu că ar putea pleca mai departe de El, ci caută, pe cât pot, să-L închidă pe Dumnezeu în limite strâmte și să se scutească pe ei înșiși de a fi supuși puterii Sale. Nimeni nu mărturisește deschis aceasta; totuși faptul însuși arată că nimeni nu se retrage de la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu fără a căuta să-I micșoreze și, ca să zicem așa, să-I ia puterea, ca El să nu mai domnească. Oricine deci nu se supune de bunăvoie lui Dumnezeu, este același lucru ca și cum și-ar întoarce spatele și ar respinge autoritatea Sa ca să nu mai fie sub puterea și stăpânirea Sa.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră simțiți că Dumnezeu vă cheamă la o sarcină dificilă sau neașteptată? Ce temeri sau îndoieli vă țin cel mai adesea de la ascultarea imediată? Cum ar putea amintirea că Dumnezeu merge cu voi să vă schimbe răspunsul la poruncile Sale?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, Dumnezeul nostru, care stăpânești mările și rânduiești peștele cel mare să împlinească scopul Tău suveran, iartă fuga noastră de porunca Ta clară, așa cum a fugit Iona la Tarșiș. În mila legământului Tău, supune inimile noastre răzvrătite, dăruiește pocăință din adâncuri și înnoiește-ne să ascultăm cu bucurie, încrezându-ne că mântuirea este numai a Ta. Întărește-ne să umblăm în harul care urmărește și restaurează poporul Tău. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →