Eterniseed › Curriculum › 1 Ioan
1Io 5 — cu Matthew Henry
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la bogatul comentariu al lui Matthew Henry despre Prima Epistolă a lui Ioan, capitolul 5. Expunerea sa atentă deschide învățătura apostolului despre credință, dragoste și biruință în Hristos. Ascultându-i glasul, suntem invitați să primim mărturia Duhului și să creștem în asigurarea vieții veșnice. Fie ca aceste perspective străvechi să ne împrospăteze umblarea cu Dumnezeu și să ne întărească rugăciunile.
Citește
Citire
Să citim acum Prima Epistolă a lui Ioan, capitolul 5, în întregime. Ascultați cu rugăciune glasul Duhului, în timp ce apostolul vestește biruința credinței, mărturia cerului și făgăduința vieții veșnice. Luați-vă timp să savurați fiecare verset înainte de a studia împreună reflecțiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a aborda versetele de deschidere.
I. Apostolul, încheind capitolul precedent, așa cum s-a observat acolo, a îndemnat la dragostea creștină din două motive, ca fiind potrivită profesiei creștine și poruncii dumnezeiești, adaugă aici un al treilea: o astfel de dragoste este potrivită și, într-adevăr, cerută de relația lor eminentă; frații noștri creștini sau credincioșii împreună sunt strâns legați de Dumnezeu; ei sunt copiii Lui: Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu, v. 1. Aici fratele creștin este, 1. Descris prin credința sa; cel ce crede că Isus este Hristosul – că El este Mesia Prințul, că El este Fiul lui Dumnezeu prin natură și slujbă, că El este cel mai mare dintre toți cei unși din lume, cel mai mare dintre toți preoții, profeții sau împărații care au fost vreodată unși de Dumnezeu sau pentru El, că El este pe deplin pregătit și înzestrat pentru întreaga lucrare a mântuirii veșnice – se predă în consecință grijii și îndrumării Sale; și atunci el este, 2. Înnobilat prin originea sa: El este născut din Dumnezeu, v. 1. Acest principiu al credinței și noua fire care îl însoțește sau din care izvorăște sunt generate de Duhul lui Dumnezeu; și astfel filiația și înfierea nu mai sunt rezervate seminției lui Avraam după trup, nici vechiului Israel al lui Dumnezeu; toți credincioșii, deși prin natură păcătoși dintre neamuri, sunt descendenți spirituali ai lui Dumnezeu și, în consecință, trebuie iubiți; așa cum se adaugă: Oricine iubește pe Cel ce a născut iubește și pe cel născut din El, v. 1. Pare firesc ca cel ce iubește pe Tatăl să-i iubească și pe copii și aceasta într-o anumită măsură proporțională cu asemănarea lor cu Tatăl și cu dragostea Tatălui față de ei; și astfel trebuie să iubim mai întâi și în principal pe Fiul Tatălui, așa cum este numit cu emfază în 2 Ioan 3, singurul (necesar) născut și Fiul dragostei Sale, iar apoi pe cei născuți de bunăvoie și înnoiți de Duhul harului.El continuă direct cu secțiunea următoare a capitolului.
II. Apostolul arată, 1. Cum putem discerne adevărul sau natura evanghelică adevărată a dragostei noastre față de cei născuți din nou. Temeiul ei trebuie să fie dragostea noastră față de Dumnezeu, ale cărui sunt ei: Prin aceasta știm că iubim pe copiii lui Dumnezeu, când Îl iubim pe Dumnezeu, v. 2. Dragostea noastră față de ei apare ca fiind sănătoasă și autentică atunci când nu-i iubim doar din motive lumești, ca de exemplu pentru că sunt bogați, învățați, buni cu noi sau de aceeași confesiune printre partidele religioase; ci pentru că sunt copiii lui Dumnezeu, harul Său regenerător apare în ei, chipul și pecetea Sa sunt asupra lor și astfel în ei Însuși Dumnezeu este iubit. Astfel vedem ce este acea dragoste față de frați care este atât de insistată în această epistolă; este dragoste față de ei ca și copii ai lui Dumnezeu și frați adoptați ai Domnului Isus. 2. Cum putem învăța adevărul dragostei noastre față de Dumnezeu – acesta apare în ascultarea noastră sfântă: Când Îl iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui, v. 2. Atunci Îl iubim cu adevărat și în socoteala evangheliei pe Dumnezeu, când păzim poruncile Lui: Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu, ca să păzim poruncile Lui; și păzirea poruncilor Lui cere un duh înclinat spre aceasta și care se bucură în ea; și astfel poruncile Lui nu sunt grele, v. 3. Sau, aceasta este dragostea de Dumnezeu, că, așa cum prin ea suntem hotărâți la ascultare și la păzirea poruncilor lui Dumnezeu, tot așa poruncile Lui ne sunt făcute ușoare și plăcute. Cel ce iubește pe Dumnezeu spune: 'O, cât de mult iubesc Legea Ta! Voi alerga pe calea poruncilor Tale, când Îmi vei lărgi inima (Ps. 119,32)', când o vei lărgi fie cu dragoste, fie cu Duhul Tău, izvorul dragostei.' 3. Ce este și trebuie să fie rezultatul și efectul regenerării – o biruință intelectuală spirituală asupra acestei lumi: Căci tot ce este născut din Dumnezeu, sau, cum este în unele manuscrise, oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea, v. 4. Cel născut din Dumnezeu este născut pentru Dumnezeu și, în consecință, pentru o altă lume. El are un temperament și o dispoziție care tind spre o lume mai înaltă și mai bună; și este înzestrat cu astfel de arme sau cu o astfel de armă prin care poate respinge și birui aceasta; așa cum se adaugă: Și aceasta este biruința care biruiește lumea, credința noastră, v. 4. Credința este cauza biruinței, mijlocul, instrumentul, armura și artileria spirituală prin care biruim; căci, (1.) În și prin credință ne alipim de Hristos, în dispreț și opoziție față de lume. (2.) Credința lucrează în și prin dragostea de Dumnezeu și de Hristos și astfel ne retrage de la dragostea lumii. (3.) Credința sfințește inima și o curățește de acele pofte senzuale prin care lumea obține o asemenea stăpânire asupra sufletelor. (4.) Ea primește și derivă putere de la obiectul ei, Fiul lui Dumnezeu, pentru a birui încruntările și lingușirile lumii. (5.) Ea obține prin făgăduința evangheliei dreptul la Duhul harului care locuiește în noi, care este mai mare decât cel ce locuiește în lume. (6.) Ea vede o lume nevăzută aproape, cu care această lume nu este vrednică să fie comparată și în care îi spune sufletului în care locuiește că trebuie să fie continuu pregătit să intre; și apoi,Henry trece apoi la dezvoltarea următoare din text.
III. Apostolul concluzionează că adevăratul creștin este adevăratul biruitor al lumii: Cine este deci cel ce biruiește lumea, decât cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? v. 5. Lumea este cea care stă în calea noastră spre cer și este marele impediment la intrarea noastră acolo. Dar cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu crede prin aceasta că Isus a venit de la Dumnezeu ca să fie Mântuitorul lumii și să ne conducă cu putere din lume la cer și la Dumnezeu, care va fi pe deplin savurat acolo. Și cel ce crede astfel trebuie neapărat prin această credință să biruiască lumea. Căci, 1. El trebuie să fie pe deplin mulțumit că această lume este un dușman aprig al sufletului său, al sfințeniei sale, al mântuirii sale și al fericirii sale. Căci tot ce este în lume, pofta cărnii, pofta ochilor și trufia vieții, nu este de la Tatăl, ci este din lume, cap. ii. 16. 2. El vede că trebuie să fie o mare parte din lucrarea Mântuitorului și din propria sa mântuire să fie răscumpărat și eliberat din această lume rea. El S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne izbăvească de lumea aceasta rea de acum, Gal. i. 4. 3. El vede în și prin viața și purtarea Domnului Isus pe pământ că această lume trebuie lepădată și biruită. 4. El percepe că Domnul Isus a biruit lumea nu numai pentru Sine, ci și pentru urmașii Săi; și ei trebuie să învețe să fie părtași biruinței Sale. Îndrăzniți, Eu am biruit lumea. 5. El este învățat și influențat de moartea Domnului Isus să fie mortificat și răstignit lumii. Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, iar eu față de lume, Gal. vi. 14. 6. El este născut prin învierea lui Isus Hristos din morți la nădejdea vie a unei lumi binecuvântate de sus, 1 Pet. i. 3. 7. El știe că Mântuitorul S-a dus la cer și pregătește acolo un loc pentru credincioșii Săi serioși, Ioan xiv. 2. 8. El știe că Mântuitorul Său va veni din nou de acolo și va pune capăt acestei lumi și va judeca pe locuitorii ei și îi va primi pe credincioșii Săi la prezența și slava Sa, Ioan xiv. 3. 9. El este stăpânit de un duh și de o dispoziție care nu pot fi mulțumite de această lume, care privesc dincolo de ea și tind, se străduiesc și se îndreaptă continuu spre lumea din cer. În aceasta gemem, dorind cu ardoare să fim îmbrăcați cu locuința noastră care este din cer, 2 Cor. v. 2. Astfel, religia creștină oferă prozeliților săi un imperiu universal. Revelația creștină este marele mijloc de a birui lumea și de a câștiga alta care este cea mai curată și pașnică, binecuvântată și veșnică. Acolo, în acea revelație, vedem care sunt prilejul și temeiul certului și al conflictului dintre Dumnezeul cel sfânt și această lume răzvrătită. Acolo întâlnim doctrina sfântă (atât speculativă, cât și practică), cu totul contrară conținutului, temperamentului și tendinței acestei lumi. Prin acea doctrină este comunicat și răspândit un duh care este superior și potrivnic duhului lumii. Acolo vedem că Mântuitorul Însuși nu a fost din această lume, că împărăția Lui nu a fost și nu este așa, că ea trebuie despărțită de lume și adunată din ea pentru cer și pentru Dumnezeu. Acolo vedem că Mântuitorul nu intenționează această lume ca moștenire și parte a companiei Sale mântuite. Așa cum El S-a dus la cer Însuși, tot așa le asigură că Se duce să pregătească pentru locuința lor acolo, intenționând ca ei să locuiască totdeauna cu El și îngăduindu-le să creadă că dacă în această viață și în această lume numai au nădejde în El, vor fi la urmă doar nenorociți. Acolo lumea binecuvântată veșnică este revelată și propusă cel mai clar afecțiunii și urmăririi noastre. Acolo suntem înzestrați cu cele mai bune arme și artilerie împotriva asalturilor și încercărilor lumii. Acolo suntem învățați cum lumea poate fi biruită cu propriile ei arme sau artileria ei întoarsă împotriva ei înseși; și opozițiile, întâlnirile și persecuțiile ei pot fi făcute de folos biruinței noastre asupra lumii și mișcării și înălțării noastre spre lumea cerească mai înaltă: și acolo suntem încurajați de o întreagă armată și nor de ostași sfinți, care în diferitele lor veacuri, posturi și stațiuni au biruit lumea și au câștigat cununa. Adevăratul creștin este eroul propriu-zis, care biruiește lumea și se bucură de o biruință universală. Nici nu plânge el (căci este cu mult superior monarhului grec) că nu mai este o altă lume de supus, ci pune mâna pe lumea veșnică a vieții și, într-un sens sacru, ia împărăția cerurilor prin violență de asemenea. Cine în toată lumea, în afară de cel ce crede în Isus Hristos, poate astfel să biruiască lumea?
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea întorcându-se la mărturia care confirmă credința.
Credința credinciosului creștin (sau a celui ce crede în Hristos), fiind astfel puternică și biruitoare, are nevoie să fie bine întemeiată, să fie înzestrată cu dovezi cerești de netăgăduit cu privire la misiunea, autoritatea și slujba divină a Domnului Isus; și așa este; El Își aduce credențialele cu Sine și le aduce într-un mod prin care a venit și în mărturia care Îl însoțește.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează biruința credinței alegerile tale zilnice? În ce fel răspunzi la mărturia Duhului în viața ta? Unde te-ar putea chema Dumnezeu la o dragoste mai adâncă față de copiii Săi?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Ceresc, Te lăudăm pentru mărturia sigură pe care ai dat-o despre Fiul Tău, că toți cei ce cred în El au viață veșnică. Întărește credința noastră ca să biruim lumea și, prin Duhul Tău, mărturisește în noi că suntem ai lui Hristos. Păzește inimile noastre de orice idol și atrage-ne tot mai aproape de Tine, prin Isus, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →