← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 1-2 — cu Ioan Calvin

Psalmii 1-2Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne îndreptăm spre comentariul lui Ioan Calvin la Psalmii 1 și 2, unde reformatorul explică cu grijă contrastul dintre cel drept și cel rău și triumful sigur al Împăratului uns al lui Dumnezeu. Expunerea lui Calvin ne invită să vedem acești psalmi de început ca pe o poartă către întregul Psaltire, întemeind nădejdea noastră în legea Domnului și în domnia lui Hristos. Pe măsură ce ascultăm cuvintele sale, fie ca inimile noastre să fie întărite de aceleași adevăruri care au mângâiat Biserica în vremea sa și care ne mângâie și pe noi acum.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima să asculte Cuvântul lui Dumnezeu citind Psalmii 1 și 2 cu încetineală și cu rugăciune. Observă fericirea făgăduită celui ce se desfată în lege și avertismentul dat celor ce se mânie împotriva Unsului Domnului. Lasă Duhul să te atragă în încrederea pe care acești psalmi o oferă într-o lume neliniștită.
Studiu
Calvin începe prin a explica fericirea omului care nu umblă în sfatul celor nelegiuiți. 1. Fericit este omul. [19] Înțelesul psalmistului, după cum am arătat mai sus, este că va fi întotdeauna bine cu slujitorii evlavioși ai lui Dumnezeu, al căror efort statornic este să înainteze în studiul legii Sale. Cea mai mare parte a oamenilor fiind obișnuită să batjocorească purtarea sfinților ca pe o simplă simplitate și să considere osteneala lor ca fiind cu totul zadarnică, era important ca cei drepți să fie întăriți în calea sfințeniei prin luarea în considerare a stării nenorocite a tuturor oamenilor fără binecuvântarea lui Dumnezeu și prin convingerea că Dumnezeu este binevoitor numai față de aceia care se dedică cu râvnă studiului adevărului dumnezeiesc. Mai mult, deoarece stricăciunea a domnit întotdeauna în lume, într-o asemenea măsură încât caracterul general al vieții oamenilor nu este altceva decât o îndepărtare continuă de legea lui Dumnezeu, psalmistul, înainte de a afirma fericirea celor ce studiază legea dumnezeiască, îi avertizează să se ferească de a fi duși de nelegiuirea mulțimii din jurul lor. Începând cu o declarație a aversiunii sale față de cei răi, el ne învață cât de imposibil este pentru cineva să-și aplice mintea la meditația asupra legilor lui Dumnezeu dacă nu s-a retras și nu s-a despărțit mai întâi de societatea celor nelegiuiți. O avertizare cu adevărat necesară; căci vedem cât de nepăsători se aruncă oamenii în cursele lui Satana; cel puțin, cât de puțini sunt, în comparație, cei care se păzesc de ademenirile păcatului. Ca să fim pe deplin conștienți de primejdia noastră, este necesar să ne amintim că lumea este plină de stricăciune aducătoare de moarte și că primul pas spre a trăi bine este să renunțăm la tovărășia celor nelegiuiți, altfel ea este sigură că ne va infecta cu propria ei poluare. Calvin se îndreaptă apoi spre desfătarea pe care o găsesc cei evlavioși în legea Domnului. În al doilea verset, psalmistul nu îi declară pur și simplu fericiți pe cei ce se tem de Dumnezeu, ca în alte locuri, ci desemnează evlavia prin studiul legii, învățându-ne că lui Dumnezeu I se slujește în mod drept numai atunci când legea Sa este ascultată. Nu este lăsat la îndemâna fiecărui om să alcătuiască un sistem de religie după propria sa judecată, ci standardul evlaviei trebuie luat din Cuvântul lui Dumnezeu. Când David vorbește aici despre lege, nu trebuie înțeles ca și cum celelalte părți ale Scripturii ar trebui excluse, ci mai degrabă, deoarece întreaga Scriptură nu este altceva decât o expunere a legii, sub ea ca și cap este cuprins întregul trup. Profetul, prin urmare, lăudând legea, include tot restul scrierilor inspirate. El trebuie, așadar, să fie înțeles ca vrând să-i îndemne pe credincioși la citirea Psalmilor de asemenea. Din faptul că îi caracterizează pe cei evlavioși ca desfătându-se în legea Domnului, putem învăța că ascultarea forțată sau slugarnică nu este deloc acceptabilă lui Dumnezeu și că numai aceia sunt vrednici studenți ai legii care vin la ea cu o minte veselă și se desfată atât de mult cu învățăturile ei, încât socotesc nimic mai de dorit sau mai delicios decât să înainteze în ea. Din această iubire a legii izvorăște meditația statornică asupra ei, pe care profetul o menționează în ultima parte a versetului; căci toți cei ce sunt cu adevărat mișcați de dragoste față de lege trebuie să simtă plăcere în studiul ei sârguincios. Despre metafora copacului înfloritor, Calvin ilustrează viața statornică a celui drept. Psalmistul ilustrează aici și, în același timp, confirmă printr-o metaforă afirmația făcută în versetul precedent; căci el arată în ce privință cei ce se tem de Dumnezeu trebuie socotiți fericiți, și anume, nu pentru că se bucură de o bucurie trecătoare și goală, ci pentru că se află într-o stare de dorit. În cuvinte există un contrast implicit între vigoarea unui copac plantat într-un loc bine udat și aspectul ofilit al unuia care, deși poate înflori frumos pentru o vreme, totuși se ofilește curând din cauza sterilității solului în care este așezat. În ceea ce privește pe cei nelegiuiți, după cum vom vedea mai târziu, (Psalmul 37:35) ei sunt uneori ca 'cedrii Libanului'. Ei au o asemenea abundență revărsată de bogății și onoruri, încât nimic nu pare să le lipsească pentru fericirea lor prezentă. Dar oricât de sus ar fi înălțați și oricât de departe și de larg și-ar întinde ramurile, totuși neavând rădăcină în pământ, nici măcar o cantitate suficientă de umezeală din care să tragă hrană, toată frumusețea lor dispare curând și se ofilește. Prin urmare, binecuvântarea lui Dumnezeu este singura care păstrează pe cineva într-o stare prosperă. Cei ce explică figura credincioșilor aducând rodul lor la timp, ca însemnând că ei discern cu înțelepciune când trebuie făcut un lucru ca să fie făcut bine, după părerea mea, arată mai multă agerime decât judecată, punând un înțeles asupra cuvintelor profetului pe care acesta nu l-a intenționat niciodată. El a vrut în mod evident să spună nimic mai mult decât că copiii lui Dumnezeu înfloresc neîncetat și sunt mereu udați cu influențele ascunse ale harului dumnezeiesc, astfel încât orice li s-ar întâmpla le este de folos pentru mântuirea lor; în timp ce, pe de altă parte, cei nelegiuiți sunt duși de furtuna bruscă sau mistuiți de căldura arzătoare. Iar când spune că își aduce rodul la timp, [23] el exprimă deplina maturitate a rodului produs, în timp ce, deși cei nelegiuiți pot prezenta aparența unei rodiri timpurii, totuși ei nu produc nimic care să ajungă la desăvârșire.
Considerați

Consideră

Calvin stabilește legătura tipologică dintre împărăția lui David și împărăția lui Hristos. Dar acum este timpul potrivit să ajungem la substanța tipului. Că David a profețit despre Hristos este clar din faptul că el știa că propria sa împărăție este doar o umbră. Și pentru a învăța să aplicăm lui Hristos tot ce a cântat David, în vremurile trecute, despre sine, trebuie să ținem acest principiu, pe care îl întâlnim pretutindeni la toți profeții, că el, împreună cu urmașii săi, a fost făcut împărat, nu atât de mult pentru sine, cât pentru a fi un tip al Răscumpărătorului. Vom avea adesea prilejul să revenim la aceasta mai târziu, dar deocamdată aș dori să-i informez pe scurt pe cititorii mei că, deoarece împărăția vremelnică a lui David a fost un fel de arvună pentru poporul antic al lui Dumnezeu a împărăției veșnice, care în cele din urmă a fost cu adevărat stabilită în persoana lui Hristos, acele lucruri pe care David le declară despre sine nu sunt aplicate lui Hristos în mod violent sau chiar alegoric, ci au fost cu adevărat prezise despre El. Dacă luăm în considerare cu atenție natura împărăției, vom percepe că ar fi absurd să trecem cu vederea scopul sau țelul și să ne oprim la simpla umbră. Că împărăția lui Hristos este descrisă aici de duhul profeției este suficient de atestat pentru noi de apostoli, care, văzând pe cei nelegiuiți uneltind împotriva lui Hristos, se înarmează în rugăciune cu această învățătură, (Faptele 4:24.) Dar pentru a pune credința noastră dincolo de atingerea oricăror obiecții, este clar arătat din toți profeții că acele lucruri pe care David le-a mărturisit despre propria sa împărăție sunt aplicabile în mod propriu lui Hristos. Să fie ținut, așadar, ca un punct stabilit, că toți cei ce nu se supun autorității lui Hristos fac război împotriva lui Dumnezeu. Deoarece i se pare bine lui Dumnezeu să ne conducă prin mâna propriului Său Fiu, cei ce refuză să asculte de Hristos Însuși neagă autoritatea lui Dumnezeu și este zadarnic pentru ei să mărturisească altfel. Căci este o vorbă adevărată,
Răspunde
1. Unde în viața ta zilnică ai cea mai mare nevoie să te retragi din sfatul celor nelegiuiți? 2. Cum modelează desfătarea în Cuvântul lui Dumnezeu felul în care înfrunți opoziția sau incertitudinea? 3. În ce feluri îți aduce mângâiere domnia lui Hristos atunci când națiunile par să se mânie?
Roagă-te
Părinte milostiv, plantează-ne ca niște copaci lângă râurile de apă vie, ca desfătarea noastră să fie în legea Ta zi și noapte și frunza noastră să nu se vestejească. Când neamurile se întărâtă și conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Ta și a Unsului Tău, fixează-ne privirile asupra Fiului Tău așezat în putere suverană pe dealul sfânt al Sionului și păzește-ne de sfatul celor răi prin harul legământului Tău. Dă-ne bucurie statornică în Cuvântul Tău până când fiecare vrăjmaș va fi supus sub picioarele Lui. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →