← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exod 35-36 — cu Ioan Calvin

Exodul 35-36Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Exod 35-36, unde construirea cortului se desfășoară prin inimi binevoitoare și îndemânare dăruită de Duhul. Comentariul lui Calvin arată cum Dumnezeu Își mișcă poporul spre slujire generoasă și rânduielnică, fără constrângere. Cuvintele sale ne invită să vedem același Duh lucrând în Biserică astăzi, modelând atât darurile cât și dăruitorii pentru locuința lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie trezite la ascultare voioasă și la dependență smerită de harul dumnezeiesc.
Citește

Citire

Pregătește-te acum să auzi textul biblic însuși. Exod 35 și 36 povestesc adunarea materialelor, chemarea lucrătorilor iscusiți și răspunsul îmbelșugat al poporului. Citește cu încetineală, observând accentul repetat pe inimile binevoitoare și supravegherea atentă care a ferit lucrarea de prisos. Lasă narațiunea să se așeze înainte de a te întoarce la perspectivele lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a reveni la îndemnul pentru o jertfă de bunăvoie din capitolul 35. 5. Luați dintre voi o jertfă. Am introdus un pasaj din capitolul 35, în care Moise cere din nou ceea ce prescrisese mai înainte; dar intră mai mult în amănunte și tratează mai pe larg despre părțile cortului. În pasajul anterior a folosit un verb, unde aici folosește un substantiv, „de bunăvoie sau de voie liberă a inimii”. Nu există totuși nicio ambiguitate în înțeles; deoarece în ambele locuri Dumnezeu cere o râvnă voioasă, ca ei să nu contribuie doar din belșug, ci și de bunăvoie. El va folosi mai târziu o altă formă de exprimare, anume că și-au împlinit datoria cei a căror inimă i-a trezit sau i-a mișcat, ca să-i deosebească de cei indiferenți și înceți. -- 5:21. Calvin examinează apoi răspunsul poporului și înțelesul duhurilor lor binevoitoare. Rezumatul acestei relatări este că tot ce era necesar pentru construirea cortului a fost contribuit cu dărnicie. Trebuie observat că ei plecaseră din prezența lui Moise: căci deducem din această împrejurare că, retrăgându-se fiecare în cortul său, se gândiseră aparte, între ei, ce aveau să dea. De aceea dărnicia lor merită o laudă mai mare, pentru că a fost premeditată; căci adesea se întâmplă ca atunci când cineva a fost darnic dintr-un impuls brusc, să se căiască mai târziu. Când se adaugă că „au venit, fiecare”, este o întrebare dacă înseamnă că mințile întregului popor erau gata și voioase să dea, sau dacă mustră indirect zgârcenia și meschinăria celor care își neglijau cu zgârcenie datoria. În oricare dintre feluri am alege să o luăm, Moise repetă ceea ce am văzut mai înainte, că darurile nu erau smulse prin forță sau necesitate, ci că veneau din simțăminte de bunăvoie și din inimă. Astfel înțeleg cuvintele: „Au venit, fiecare, după cum inima fiecăruia îl mișca”, ca și cum ar fi spus că nu erau constrânși de nicio lege impusă asupra lor, ci că fiecare era propriul său legiuitor, din propria sa bunăvoință. Acest pasaj este răstălmăcit în mod absurd de papistași ca dovadă a voinței libere; ca și cum oamenii ar fi îndemnați de ei înșiși să acționeze drept și bine; căci Moise, chiar lăudând simțămintele lor spontane, nu intenționează să excludă harul Duhului, prin care singur inimile noastre sunt înclinate spre afecțiuni sfinte; dar această mișcare este pusă în contrast cu lipsa de voie prin care oamenii nelegiuiți sunt reținuți și opriți. Așadar, pe cei pe care Duhul îi conduce, El nu îi târăște fără voie printr-un impuls violent și exterior, cum se spune, ci lucrează în ei asupra voinței lor, astfel încât credincioșii se mișcă singuri și Îl urmează de bunăvoie pe El. Așa încât, când se adaugă: „al cărui duh era darnic în el însuși”, [293] începutul faptelor bune nu este atribuit oamenilor, nici nu este lăudată chiar și conlucrarea lor, ca și cum ar coopera în afara lui Dumnezeu, ci doar impulsul lăuntric al minților lor și sinceritatea dorințelor lor? Despre contribuțiile bărbaților și femeilor, Calvin scrie în continuare. 22. Și au venit, atât bărbați cât și femei. Se face mențiune expresă despre femei, nu doar a căror dărnicie, ci și a căror trudă, după cum apare îndată după aceea, Dumnezeu a intenționat să o folosească în lucrarea sanctuarului. Moise mărește râvna dorințelor lor evlavioase, pentru că nu și-au cruțat podoabele; de care oamenii, și mai ales femeile, sunt în general atât de atașați, încât ar prefera să sufere frig, foame sau sete, decât să le atingă. [294] A fost, așadar, un semn al unei râvne neobișnuite să se lipsească de inelele și brățările lor, de care mulți sunt atât de încet să se despartă, chiar când mor de foame. Din nou, contribuția celor care au dat aramă, fier, lemn de salcâm și piei de berbec este lăudată; astfel încât săracii să nu se îndoiască că, deși puterea lor nu era egală cu dorințele lor, jertfa pe care au adus-o de bunăvoie în sărăcia lor nu era mai puțin plăcută lui Dumnezeu decât atunci când bogatul din belșugul său dădea ceva de o sută de ori mai de preț.
Considerați

Considerare

Calvin leagă chemarea lui Bețaleel de lucrarea Duhului în construirea templului duhovnicesc. 30. Vezi, Domnul l-a chemat pe nume pe Bețaleel. Aceasta a fost un mare stimulent pentru a-i încuraja, când au văzut limpede că Dumnezeu prezida lucrarea; o dovadă evidentă a fost acea putere nouă și extraordinară cu care Bețaleel și Aholiab au fost înzestrați; căci deși fuseseră mai înainte meșteri nobili și iscusiți, totuși nu încape îndoială că au fost înzestrați și mai mult cu daruri mai înalte, chiar până la minune. De aceea nu fără motiv îi îndeamnă pe oameni să ia aminte la această manifestare neașteptată a puterii lui Dumnezeu; deoarece era exact ca și cum El Și-ar fi întins mâna din cer pentru înaintarea lucrării. Din acest motiv este menționat și seminția fiecăruia dintre ei, din cauza excelenței evidente a harului, a cărei amintire se cuvenea să fie celebrată în toate generațiile. Acum, după cum Dumnezeu a conferit această cinste arhitecților sanctuarului văzut, tot așa El declară că numele lor vor fi glorioase în cer, cei care, fiind înzestrați cu darurile ilustre ale Duhului, își folosesc cu credincioșie truda la construirea templului Său duhovnicesc. (Daniel 12:3.) El reflectează mai departe asupra modului în care Duhul produce slujire de bunăvoie fără a acorda voință liberă independentă de har. 2. Și Moise i-a chemat pe Bețaleel și Aholiab. Nu fără motiv Moise înalță atât de des harul Duhului lui Dumnezeu în ingeniozitatea și îndemânarea artistică a lucrătorilor. În primul rând îi descrie ca arhitecți iscusiți, apoi, prin corectare, adaugă că au fost înzestrați de sus cu o astfel de inteligență. Astfel este respinsă absurditatea papistașilor, care, pentru a dovedi voința liberă, socotesc suficient să aducă înainte pasajele în care este lăudată dreptatea voinței: în timp ce, chiar dacă oamenii pot voi drept, este nebunesc să deducem că de aceea posedă voință liberă, dacă nu se dovedește că voința pornește de la ei înșiși. Prin urmare, ceea ce urmează în text, -- că fiecare a contribuit fie cu truda sa fie cu bunurile sale la construirea cortului, după cum inima îi mișca, -- nu îi face pe oameni autorii afecțiunilor evlavioase, ca să-L lipsească pe Dumnezeu de lauda Sa. Este adevărat că oamenii înțeleg -- voiesc -- se încurajează singuri la strădanii sfinte; dar întrebarea este, de unde vine inteligența lor, voința lor și râvna lor în a face binele? Scriptura hotărăște că sunt darurile lui Dumnezeu și ale Duhului: papistașii și le atribuie în mod nepotrivit lor înșiși.
Răspunde

Răspuns

Unde simți că Duhul îți mișcă propria inimă spre dărnicie generoasă sau slujire iscusită? Cum apără accentul lui Calvin pe inițiativa dumnezeiască împotriva mândriei și a pasivității în umblarea ta cu Dumnezeu? În ce domeniu al vieții ar putea fi nevoie să dai înapoi ca provizia lui Dumnezeu, mai degrabă decât strădania ta, să primească slava?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Suveran, care prin Duhul Tău ai trezit inimile lui Israel să aducă daruri de bunăvoie pentru tabernacol și l-ai înzestrat pe Bețaleel cu pricepere ca să lucreze toate după porunca Ta, mișcă-ne și pe noi să ne înfățișăm pe noi înșine și darurile noastre fără ezitare sau ostentație. Dă ca orice abilitate pe care o folosim să fie recunoscută ca fiind doar harul Tău, ca lucrarea poporului legământului Tău să înainteze spre slava Numelui Tău. Păstrează-ne statornici până când locuința pe care ai rânduit-o va fi desăvârșită, odihnindu-ne în răscumpărarea împlinită a Fiului Tău. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →