Eterniseed › Curriculum › 1 Ioan
1Io 1 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matei Henry deschide o fereastră către primul capitol al primei epistole a lui Ioan, unde apostolul dă mărturie despre Cuvântul veșnic întrupat. Expunerea atentă a lui Henry ne invită să zăbovim asupra mărturiei martorilor oculari care ancorează credința și bucuria creștină. Urmărindu-i paragrafele, descoperim cum realitatea persoanei lui Hristos modelează comuniunea noastră cu Tatăl și unii cu alții. Reflecțiile sale ne amintesc că Evanghelia nu este o doctrină abstractă, ci o comuniune vie cu viața veșnică care a intrat în lumea noastră. Lecția de astăzi se inspiră direct din tratarea lui Henry asupra 1 Ioan 1, permițând propriilor sale cuvinte să ne călăuzească meditația.
Citește
Citire
Așază-te într-un loc liniștit și citește 1 Ioan capitolul 1 încet, poate cu voce tare. Observă accentul repetat pe ceea ce a fost văzut, auzit și pipăit. Lasă versetele de început să trezească simțul realității tangibile a Cuvântului vieții. Fă o pauză după versetul 4 și din nou după versetul 10, permițând chemării de a umbla în lumină și promisiunii curățirii să se așeze în inima ta înainte de a trece la comentariul lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a prezenta caracterul persoanei Mijlocitorului.
I. Cu o prezentare sau caracterizare a persoanei Mijlocitorului. El este marele subiect al Evangheliei, temelia și obiectul credinței și speranței noastre, legătura și cimentul care ne unește cu Dumnezeu. El trebuie să fie bine cunoscut; și este prezentat aici, 1. Ca Cuvântul vieții, v. 1. În Evanghelie aceste două sunt despărțite, și El este numit mai întâi Cuvântul, Ioan 1:1, și apoi Viața, arătând totodată că El este viața intelectuală. În El era viața, și viața aceea era (în mod eficient și obiectiv) lumina oamenilor, Ioan 1:4. Aici ambele sunt unite: Cuvântul vieții, Cuvântul vital. Prin faptul că este Cuvântul, se arată că El este Cuvântul unei persoane sau alteia; și aceea este Dumnezeu, chiar Tatăl. El este Cuvântul lui Dumnezeu, și astfel se arată că purcede de la Tatăl, la fel de adevărat (deși nu în același mod) ca un cuvânt (sau vorbire, care este un șir de cuvinte) de la un vorbitor. Dar El nu este un simplu cuvânt vocal, un logos prophorikos gol, ci unul vital: Cuvântul vieții, Cuvântul viu; și de aceea, 1. Ca viață veșnică. Durata Sa arată excelența Sa. El era din veșnicie; și astfel este, în socoteala Scripturii, viață necesară, esențială, necreată. Că apostolul vorbește despre veșnicia Sa, à parte ante (cum spun ei) și ca din veșnicie, pare evident prin faptul că vorbește despre El așa cum era în și dintru început; când era atunci cu Tatăl, înainte de arătarea Sa nouă, ba chiar înainte de facerea tuturor lucrurilor care au fost făcute; ca în Ioan 1:2, 3. Astfel El este Cuvântul veșnic, vital, intelectual al Tatălui veșnic viu. 3. Ca viață arătată (v. 2), arătată în trup, arătată nouă. Viața veșnică ar fi îmbrăcat muritorul, ar fi îmbrăcat trup și sânge (în întreaga fire omenească), și astfel ar fi locuit printre noi și ar fi vorbit cu noi, Ioan 1:14. Aici era într-adevăr plecare și bunătate, ca viața veșnică (o persoană a vieții veșnice esențiale) să vină să-i viziteze pe muritori, și să le procure viața veșnică, și apoi să le-o dăruiască!El oferă apoi dovezile și asigurările convingătoare date apostolilor.
II. Cu dovezile și asigurările convingătoare pe care apostolul și frații săi le-au avut despre prezența și convorbirea Mijlocitorului în această lume. Au existat demonstrații suficiente ale realității șederii Sale aici, și ale excelenței și demnității persoanei Sale în modul arătării Sale. Viața, cuvântul vieții, viața veșnică, ca atare, nu puteau fi văzute și pipăite; dar viața arătată putea fi, și a fost așa. Viața a fost îmbrăcată cu trup, a îmbrăcat starea și obiceiul firii omenești smerite, și ca atare a dat dovada sensibilă a existenței și faptelor sale aici. Viața dumnezeiască, sau Cuvântul întrupat, s-a prezentat și s-a dovedit simțurilor înseși ale apostolilor. Ca, 1. Urechilor lor: Ceea ce am auzit, v. 1, 3. Viața și-a asumat o gură și o limbă, ca să rostească cuvinte de viață. Apostolii nu numai că au auzit despre El, dar L-au auzit pe El Însuși. Peste trei ani L-au putut însoți în slujirea Sa, au fost ascultători ai predicilor Sale publice și ale expunerilor Sale particulare (căci le expunea în casa Sa), și au fost fermecați de cuvintele Aceluia care a vorbit ca nimeni altcineva înainte sau după. Cuvântul dumnezeiesc ar folosi urechea, și urechea ar fi închinată Cuvântului vieții. Și era potrivit ca aceia care aveau să fie reprezentanții și imitatorii Săi în lume să fie personal familiarizați cu slujirile Sale. 2. Ochilor lor: Ceea ce am văzut cu ochii noștri, v. 1-3. Cuvântul ar fi devenit vizibil, nu numai auzit, ci văzut, văzut public, privat, de la distanță și la apropierea cea mai apropiată, ceea ce poate fi arătat în expresia, cu ochii noștri — cu tot folosul și exercițiul pe care l-am putea face cu ochii noștri. L-am văzut în viața și slujirea Sa, L-am văzut în schimbarea Sa la față pe munte, atârnând, sângerând, murind și mort, pe cruce, și L-am văzut după întoarcerea Sa din mormânt și învierea din morți. Apostolii Săi trebuie să fie martori oculari cât și martori auditivi ai Săi. De aceea, dintre acești oameni care ne-au însoțit tot timpul cât Domnul Isus a intrat și a ieșit printre noi, începând de la botezul lui Ioan, trebuie să fie rânduit unul care să fie martor cu noi al învierii Sale, Fapte 1:21, 22. Și am fost martori oculari ai măreției Sale, 2 Petru 1:16. 3. Simțului lor lăuntric, ochilor minții lor; căci așa (posibil) poate fi interpretată următoarea frază: Pe care L-am privit. Aceasta poate fi deosebită de percepția anterioară, văzând cu ochii; și poate fi același lucru cu ceea ce spune apostolul în Evanghelia sa (cap. 1:14), Și am privit—etheasametha, slava Sa, slava ca a Unuia-Născut din Tatăl. Cuvântul nu se aplică obiectului imediat al ochiului, ci la ceea ce a fost adunat rațional din ceea ce au văzut. „Ceea ce am discernut bine, am contemplat și am privit, ceea ce am cunoscut bine despre acest Cuvânt al vieții, vă vestim vouă.” Simțurile trebuie să fie informatorii minții. 4. Mâinilor lor și simțului pipăitului: Și mâinile noastre au pipăit (atins și simțit) din Cuvântul vieții. Aceasta se referă cu siguranță la deplina convingere pe care Domnul nostru a oferit-o apostolilor Săi despre adevărul, realitatea, soliditatea și organizarea trupului Său, după învierea Sa din morți. Când le-a arătat mâinile și coasta Sa, este probabil că le-a dat voie să-L atingă; cel puțin, știa de necredința lui Toma și de hotărârea sa mărturisită de a nu crede, până nu va fi găsit și simțit locurile și semnele rănilor prin care a murit. În consecință, la următoarea întâlnire l-a chemat pe Toma, în prezența celorlalți, să satisfacă chiar curiozitatea necredinței sale. Și probabil că și alții dintre ei au făcut la fel. Mâinile noastre au pipăit din Cuvântul vieții. Viața și Cuvântul nevăzut nu a disprețuit mărturia simțului. Simțul, în locul și sfera sa, este un mijloc pe care Dumnezeu l-a rânduit, și pe care Domnul Hristos l-a folosit, pentru informarea noastră. Domnul nostru a avut grijă să satisfacă (cât s-a putut) toate simțurile apostolilor Săi, ca ei să poată fi martori mai autentici ai Săi în lume. Cei care aplică toate acestea la auzirea Evangheliei pierd varietatea senzațiilor menționate aici, și proprietatea expresiilor, precum și rațiunea încurajării și repetării lor aici: Ceea ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim vouă, v. 3. Apostolii nu puteau fi înșelați într-un exercițiu atât de lung și variat al simțului lor. Simțul trebuie să slujească rațiunii și judecății; și rațiunea și judecata trebuie să slujească primirii Domnului Isus Hristos și Evangheliei Sale. Respingerea revelației creștine se rezolvă în cele din urmă în respingerea simțului însuși. El i-a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, pentru că nu au crezut pe cei ce L-au văzut după ce a înviat, Marcu 16:14.Henry dezvăluie apoi rațiunea dublă a mărturiei apostolului.
1. Ca credincioșii ei să fie înaintați la aceeași fericire cu ei (cu apostolii înșiși): Ceea ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi, v. 3. Apostolul nu înțelege o părtășie personală sau o asociere în aceleași administrări bisericești, ci una care este compatibilă cu distanța personală unul de altul. Este comuniunea cu cerul, și în binecuvântările care vin de acolo și tind acolo. „Aceasta vestim și mărturisim, ca să împărtășiți cu noi privilegiile și fericirea noastră.” Spiritele evanghelice (sau aceia care sunt făcuți fericiți prin harul evangheliei) ar dori ca și alții să fie fericiți. Vedem, de asemenea, că există o părtășie sau comuniune care străbate întreaga Biserică a lui Dumnezeu. Pot exista unele distincții și particularități personale, dar există o comuniune (sau participare comună la privilegiu și demnitate) care aparține tuturor sfinților, de la cel mai înalt apostol până la cel mai de jos credincios. Așa cum există aceeași credință prețioasă, există aceleași promisiuni prețioase care înalță și încununează acea credință și aceleași binecuvântări și glorii prețioase care îmbogățesc și umplu acele promisiuni. Acum, ca credincioșii să fie ambițioși de această comuniune, ca să fie îndemnați să rețină și să țină cu tărie credința care este mijlocul unei astfel de comuniuni, ca apostolii să-și manifeste și dragostea față de ucenici ajutându-i la aceeași comuniune cu ei înșiși, ei indică ce este și unde este: Și cu adevărat părtășia noastră (sau comuniunea) este cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos. Avem comuniune cu Tatăl, și cu Fiul Tatălui (ca în 2 Ioan 3, El este numit cel mai emfatic), în relația noastră fericită cu Ei, în primirea binecuvântărilor cerești de la Ei, și în convorbirea noastră spirituală cu Ei. Avem acum o astfel de conversație supranaturală cu Dumnezeu și cu Domnul Hristos care este un arvun și o pregustare a locuirii noastre veșnice cu Ei, și a bucuriei de Ei, în slava cerească. Vedeți spre ce tinde revelația evangheliei — să ne înalțe mult deasupra păcatului și a pământului și să ne poarte la o comuniune binecuvântată cu Tatăl și cu Fiul. Vedeți pentru ce scop viața veșnică a fost făcută trup — ca să ne înalțe la viața veșnică în comuniune cu Tatăl și cu Sine. Vedeți cât de mult trăiesc sub demnitatea, folosul și scopul credinței și instituției creștine aceia care nu au o comuniune spirituală binecuvântată cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos.
Considerați
Considerare
Henry încheie prin a trage concluzia practică pentru toți cei care mărturisesc această Evanghelie.
II. Există o concluzie dreaptă de tras din acest mesaj și raport, și aceea pentru considerarea și convingerea celor ce mărturisesc religia, sau a celor ce primesc această Evanghelie. Această concluzie se împarte în două ramuri:—1. Pentru convingerea acelor mărturisitori care nu au o adevărată părtășie cu Dumnezeu: Dacă zicem că avem părtășie cu El, și umblăm în întuneric, mințim, și nu facem adevărul. Se știe că a umbla, în socoteala Scripturii, înseamnă a rândui și a încadra cursul și acțiunile vieții morale, adică a vieții atât cât este capabilă de supunere față de legea dumnezeiască. A umbla în întuneric înseamnă a trăi și a acționa potrivit unei astfel de necunoștințe, erori și practici greșite, care sunt contrare dictatelor fundamentale ale sfintei noastre religii. Acum pot exista aceia care pot pretinde mari realizări și bucurii în religie; ei pot mărturisi că au comuniune cu Dumnezeu; și totuși viețile lor pot fi nereligioase, imorale și necurate. Unora ca aceștia apostolul nu s-ar teme să le dea minciuna: Ei mint, și nu fac adevărul. Ei Îl mint pe Dumnezeu; căci El nu are nicio părtășie sau comuniune cerească cu sufletele necurate. Ce părtășie are lumina cu întunericul? Ei se mint pe ei înșiși, sau mint despre ei înșiși; căci nu au astfel de comunicări de la Dumnezeu nici acces la El. Nu este adevăr în mărturisirea lor nici în practica lor, sau practica lor dă minciuna mărturisirii și pretențiilor lor, și demonstrează nebunia și falsitatea lor. 2. Pentru convingerea și satisfacția ulterioară a celor ce sunt aproape de Dumnezeu: Dar, dacă umblăm în lumină, avem părtășie unii cu alții, și sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat. Așa cum Dumnezeul binecuvântat este lumina veșnică nemărginită, și Mijlocitorul este, de la El, lumina lumii, tot așa instituția creștină este marele luminător care apare în sfera noastră, și strălucește aici jos. O conformitate cu aceasta în duh și practică demonstrează părtășia sau comuniunea cu Dumnezeu. Aceia care umblă astfel arată că Îl cunosc pe Dumnezeu, că au primit din Duhul lui Dumnezeu, și că pecetea sau chipul dumnezeiesc este întipărit pe sufletele lor. Atunci avem părtășie unii cu alții, ei cu noi și noi cu ei, și amândoi cu Dumnezeu, în comunicările Sale binecuvântate sau beatifice către noi. Și aceasta este una dintre acele comunicări beatifice către noi — că sângele sau moartea Fiului Său ne este aplicat sau imputat: Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat. Viața veșnică, Fiul veșnic, a îmbrăcat trup și sânge, și astfel a devenit Isus Hristos. Isus Hristos Și-a vărsat sângele pentru noi, sau a murit ca să ne spele de păcatele noastre în sângele Său. Sângele Său aplicat nouă ne descarcă de vina oricărui păcat, atât original cât și actual, inerent și săvârșit: și astfel stăm drepți în ochii Săi; și nu numai atât, dar sângele Său ne procură acele influențe sfinte prin care păcatul trebuie să fie supus din ce în ce mai mult, până ce este cu totul desființat, Gal. 3:13, 14.
Răspunde
Răspuns
1. Cum întărește certitudinea martorilor oculari pe care o subliniază Henry propria ta încredere în Evanghelie?
2. În ce domeniu al vieții este chemarea de a umbla în lumină cea mai provocatoare pentru tine acum?
3. Unde simți că Duhul te invită la o părtășie mai adâncă cu Tatăl și cu Fiul?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Milostiv, după cum Cuvântul Tău declară că Tu ești lumină și în Tine nu este deloc întuneric, atrage-ne să umblăm în lumina Fiului Tău, ca să ne bucurăm de adevărata părtășie cu Tine și unii cu alții. Curățește-ne de orice păcat pe care îl mărturisim prin sângele lui Isus și umple inimile noastre cu bucuria care izvorăște din această comuniune. Prin Duhul Tău, ține-ne statornici în adevărul Cuvântului Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →