← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exodul 13-14 — cu Gill

Exodul 13-14Expoziția lui John Gill asupra întregii Biblii20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din Expunerea particular-baptistă a lui John Gill asupra întregii Biblii. Pe măsură ce deschidem capitolele 13 și 14 din Exod, tratamentul verset cu verset al lui Gill ne ghidează prin primii pași ai libertății lui Israel, consacrarea întâiului născut, porunca de a ne aminti de mâna puternică a lui Dumnezeu și ruta surprinzătoare aleasă de Domnul. Expunerea sa evidențiază atât ascultarea imediată cerută poporului răscumpărat, cât și scopurile mai profunde ale providenței divine. Fie ca aceste instrucțiuni antice să ne modeleze propria noastră umblare a credinței astăzi.
Citește

Citire

Acordați acum timp pentru a citi capitolele 13 și 14 din Exod cu încetineală și în rugăciune. Ascultați poruncile Domnului privitoare la întâiul născut și la pâinea nedospită, la stâlpul care a condus poporul și la eliberarea dramatică de la mare. Lăsați narațiunea să trezească recunoștință pentru Dumnezeul care își scoate poporul cu mână tare.
Studiu
Gill începe prin a explica porunca de a sfinți întâiul născut. Versetul 2. Sfințește-Mi pe toți întâii născuți ,.... Adică pe cei de parte bărbătească, după cum adaugă Targumul lui Ionatan, căci numai aceștia, și nu cele de parte femeiască, erau fie jertfiți, fie răscumpărați, vezi Exodul 13:12 , și această sfințire a lor Domnului înseamnă despărțirea sau închinarea lor la slujba lui Dumnezeu; dacă întâii născuți ai făpturilor curate trebuiau jertfiți, dacă erau necurați trebuiau răscumpărați cu un preț, și tot așa întâii născuți ai oamenilor, pentru că nu era îngăduit să-i jertfească; iar banii pentru răscumpărarea lor erau dați preoților, slujitorii Domnului, și astfel Lui; cine sunt acești întâi născuți este explicat mai departe: tot ce deschide pântecele printre copiii lui Israel, atât de om cât și de dobitoc ; adică dacă este de parte bărbătească; căci, dacă este de parte femeiască, chiar dacă deschide pântecele, nu era socotit întâi născut, pentru că nu trebuia oferit; nici chiar un băiat după nașterea unei fete, pentru că aceea nu deschide pântecele; și astfel, dacă un om se căsătorea cu o văduvă, și ea avusese copii de la fostul ei soț, chiar dacă ea îi aducea un fiu, care era întâiul lui născut, totuși, nefiind al ei și nefiind cel care deschidea pântecele, nu era supus acestei legi; dar dacă un om se căsătorea cu mai multe soții una după alta, sau împreună, care nu fuseseră niciodată căsătorite înainte sau nu avuseseră copii; dacă fiecare dintre ele îi aducea un fiu la prima naștere, toți erau întâi născuți și trebuiau sfințiți Domnului; dar evreii spun u, dacă o femeie la prima ei naștere aducea un băiat și o fată, tatăl era scutit de această lege a răscumpărării întâiului născut, pentru că fata putea ieși prima: această expresie, „printre copiii lui Israel”, arată că această lege aparținea numai lor și nu neamurilor; de aceea doctorii evrei spun w, dacă un om cumpără vite de la un păgân și îi vinde lui, sau este în tovărășie cu el și dă și primește de la el, este scutit de legea întâiului născut; căci se spune „printre israeliți” și nu printre alții: este al Meu : toate făpturile, om și dobitoc, sunt ale Domnului prin creație; dar acești întâi născuți erau ai Lui într-un mod deosebit și pe care El i-a rezervat pentru Sine, pentru folosul și slujba Sa; iar poporul lui Israel era sub mare obligație să i-L închine, deoarece El cruțase pe toți întâii lor născuți, când toți întâii născuți ai egiptenilor, atât de om cât și de dobitoc, fuseseră nimiciți: aceasta poate însemna interesul special și deosebit pe care Domnul îl are în adunarea generală și în biserica întâilor născuți, ale căror nume sunt scrise în ceruri, prin alegerea specială, particulară și veșnică a lor în Hristos și prin răscumpărarea lor la El prin prețul sângelui Său; și care, atât din cauza alegerii lui Dumnezeu, cât și a răscumpărării prin Hristos, sunt puși sub obligația de a se da pe ei înșiși lui Dumnezeu, o jertfă sfântă, vie și plăcută, care nu este decât slujba lor cuvenită. Gill se îndreaptă apoi spre îndemnul lui Moise de a-și aminti ziua plecării. Versetul 3. Și Moise a zis poporului ,.... După ce Domnul îi vorbise și spusese cele de mai sus: amintiți-vă de această zi în care ați ieșit din Egipt, din casa robiei ; sau „a slugilor” x unde fuseseră robi ai egiptenilor, de către care fuseseră siliți să slujească cu asprime și viețile lor fuseseră amare prin robie grea; acea țară fusese pentru ei ca o închisoare, unde fuseseră ținuți captivi și tratați într-un mod foarte crud; dar acum ieșiseră din acest loc și din această stare de robie, chiar în ziua aceea, a cincisprezecea a lui Nisan; și de aceea se cuvenea ca ei și urmașii lor, în toate generațiile următoare, să-și amintească, după cum Domnul poruncise, și ceea ce se repetă mai târziu pentru a le întipări mai adânc în minte și în memorie: căci cu mână tare v-a scos Domnul din acest loc ; nu prin puterea și tăria lor au fost răscumpărați din starea de robie, ci prin mâna puternică a Domnului care a făcut semne și minuni înaintea lui Faraon și a slugilor lui și a trimis asupra lor astfel de urgii, pe care numai o mână atotputernică le putea face, ceea ce i-a silit în cele din urmă să-i lase să plece: și dacă israeliții erau obligați, din cauza acestei răscumpărări, să-și amintească ziua în care fusese înfăptuită în acest mod minunat, cu atât mai mult avem noi motive să ne amintim de răscumpărarea prin Hristos, Răscumpărătorul cel puternic, a cărui braț a lucrat mântuirea pentru noi și ne-a eliberat din mâinile vrăjmașilor noștri duhovnicești, care erau mai tari decât noi, prin participarea frecventă la rânduiala Cinei Domnului, care este instituită pentru a aduce în amintirea noastră această faptă uimitoare și care trebuie continuată în acest scop până la a doua venire a lui Hristos: pâine dospită nu se va mânca ; după cum ei în ziua aceea nu aveau altceva decât pâine nedospită de mâncat, tot așa nu vor mânca alta în ziua aceasta și în cele șase zile următoare, în veacurile următoare până la venirea lui Mesia. Gill abordează apoi conducerea divină departe de drumul filistenilor. Versetul 17. Și s-a întâmplat, când Faraon a lăsat poporul să plece ,.... Le-a dat voie să plece din Egipt și chiar i-a îndemnat să plece în grabă după moartea întâiului său născut: că Dumnezeu nu i-a condus pe drumul țării filistenilor, deși acela era aproape ; țara filistenilor era Pentapolisul, sau cele cinci cetăți Gaza, Ascalon, Asdod, Ecron și Gat, care se aflau între Egipt și Canaan; iar drumul lor prin ea spre Canaan, din Egipt, era cel mai apropiat pe care puteau merge; și era, după cum spune Aben Ezra, cam de zece zile de mers; dar Filo Iudeul spune l că era doar trei zile de mers; și se pare, din duhurile lui Iacov care mergeau încoace și încolo după grâne, că nu era o călătorie foarte lungă: căci Dumnezeu a zis : în Sine, sau a declarat următorul motiv al acestei fapte lui Moise: ca nu cumva poporul să se pocăiască : ceea ce se spune nu din neștiință sau îndoială, ci, după cum spune Aben Ezra, după felul oamenilor: când vor vedea război : filistenii ieșind împotriva lor ca să le împiedice trecerea prin țara lor; ei fiind un popor războinic, îndrăzneț și curajos, iar israeliții, prin lunga lor robie, având o fire umilă, temătoare și lașă; și într-adevăr încă neînarmați și astfel foarte nepotriviți pentru a se angaja în război, și de aceea ar fi imediat intimidați: și se vor întoarce în Egipt ; socotind mai de dorit să continue în vechea lor robie, decât să cadă pradă în mâinile unor astfel de dușmani aprigi și cruzi.
Considerați

Considerare

Gill încheie prin a dezvălui motivele providențiale mai profunde ale drumului prin pustie. Acesta este singurul motiv menționat pentru a nu-i conduce pe această cale; dar au existat și alte motive ascunse pentru aceasta, care s-au deschis mai târziu în Providență, cum ar fi săvârșirea acelei lucrări minunate pentru ei, conducându-i prin Marea Roșie ca pe uscat și nimicirea lui Faraon și a oștirii lui în ea; și fiind aduși într-o pustie, într-o singurătate, ei s-ar fi aflat în locul cel mai potrivit pentru a primi și a asculta de corpul de legi dat lor și unde au fost formați într-o stare de comunitate și de biserică, înainte de intrarea și stăpânirea lor în țara Canaan; și aici au fost și smeriți, încercați și dovediți și au avut astfel de dovezi ale puterii și bunătății lui Dumnezeu față de ei, încât au fost de ajuns să-i lege de slujba Lui și să-i pună sub cea mai mare obligație față de El, precum și să fie de folos pentru a le întări credința și nădejdea în El în vremurile viitoare de greutate și necaz. l De Vita Mosis, l. 1. p. 627.
Răspunde
Cum modelează chemarea de a ne aminti de faptele puternice ale lui Dumnezeu umblarea voastră zilnică? În ce feluri v-ar putea conduce Domnul pe o rută neașteptată pentru binele vostru? Ce recunoștință proaspătă se naște când vă gândiți la răscumpărarea împlinită pentru voi?
Roagă-te
Doamne milostiv, Îți mulțumim pentru mâna cea tare care a scos pe Israel din Egipt și pentru aceeași putere răscumpărătoare care lucrează în viețile noastre. Învață-ne să ne amintim de faptele Tale puternice, să umblăm pe căile pe care le alegi și să ne încredem în scopurile Tale ascunse. Întărește-ne credința când calea pare lungă sau ciudată și ține-ne ochii ațintiți asupra Celui care ne conduce acasă. În numele lui Hristos ne rugăm, amin.

Expoziția lui John Gill asupra întregii Biblii · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →