Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 15-16 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra legilor levitice deschide o fereastră spre chemarea antică a lui Dumnezeu la sfințenie. În capitolele 15 și 16 întâlnim atât diagnosticul sobru al necurăției omenești, cât și harul providenței ispășirii. Calvin ne călăuzește prin aceste rânduieli cu precizie pastorală, arătând cum riturile exterioare îndreptau pe Israel spre curăția lăuntrică și, în cele din urmă, spre Hristos. Comentariul său ne invită să reflectăm cât de serios ia Dumnezeu păcatul și cât de deplin El oferă leacul. Ascultând astăzi cuvintele lui Calvin, fie ca inimile noastre să fie mișcate spre o mai mare evlavie și recunoștință pentru lucrarea împlinită a Mântuitorului nostru.
Citește
Citire
Luați textul din Leviticul 15 și 16 și citiți cu încetineală. Observați îndrumările detaliate privitoare la necurăția trupească și ceremonia elaborată a Zilei Ispășirii. Lăsați greutatea acestor capitole să se așeze asupra voastră. Gândiți-vă cum fiecare rânduială descoperă atât gravitatea pângăririi, cât și necesitatea curățirii. Cereți Duhului să vă pregătească inima pentru a primi perspectivele lui Calvin asupra acestor umbre străvechi care îndreaptă spre Hristos.
Studiu
Calvin își începe tratarea capitolului 15 examinând legea privitoare la scurgeri.
2 Când un om are o scurgere. El face aluzie aici la alte specii de pângărire, pentru care se cere o curățire solemnă. Și, întâi, învață că bărbații sunt pângăriți de scurgerea lichidului seminal, care se produce în două feluri, fie când iese involuntar în somn, fie când se scurge treptat în boala pe care grecii o numesc gonoree. Acest adaos ar putea, după cum am spus, fi alipit la a șaptea poruncă, deoarece orice [17] neorânduială izvorâtă din poftă pare aici condamnată; dar, dacă privim mai de aproape, vom vedea că este o lege generală pentru cultivarea curăției și care nu trebuie mărginită doar la castitate. Căci această scurgere, ivită din boală și slăbiciune, dacă nu este pricinuită de o împreunare neînfrânată, nu are nimic comun cu pofta trupească. Apoi, ceea ce se adaugă îndată despre menstruația femeilor este legat de alte forme de necurăție și pângărire. Suma este deci că scurgerea seminală este socotită printre pângăririle care îi împiedicau pe israeliți să intre în cort și să aducă slujba exterioară lui Dumnezeu; și de aici trebuie pururea ținută minte rânduiala că tot ce iese dintr-un om necurat este stricat și că nimeni nu poate oferi cu vrednicie nici pe sine, nici ce are, lui Dumnezeu, decât acela care este curat și desăvârșit în suflet și în trup. Astfel Pavel explică scopul și obiectul acestei ceremonii, când îndeamnă pe credincioși ca, fiind primiți ca popor deosebit al lui Dumnezeu, să se curățeascăTrecând la capitolul 16, Calvin introduce ispășirea solemnă anuală.
1. Și Domnul a vorbit lui Moise. O descriere bogată este dată aici a ceea ce am amintit recent doar în treacăt, adică ispășirea solemnă care se făcea în fiecare an în luna a șaptea; căci când Moise îi învăța ce jertfe trebuiau aduse la fiecare sărbătoare, a exceptat în mod expres, deși doar printr-un singur cuvânt, această jertfă, acolo unde vorbea despre ziua ispășirii însăși, în care își chinuiau sufletele. Acum, deci, o expunere clară și distinctă este dată separat. Căci deși și în alte vremuri ale anului atât păcatele lor publice, cât și cele particulare erau ispășite, și în acest scop slujeau jertfele zilnice, totuși acest rit mai solemn era menit să trezească mințile poporului, ca ei să se aplice cu mai multă râvnă tot anul la căutarea cu sârguință a iertării și a îndurării. Ca să fie mai îngrijorați să-L îmblânzească pe Dumnezeu, o ispășire se săvârșea la sfârșitul anului care să întărească pe toate celelalte. Dar, ca să observe cu mai multă sârguință ce este poruncit, Moise amintește de vremea în care Legea a fost dată, și anume când Nadab și Abihu au fost omorâți de Dumnezeu, după ce pângăriseră cu nepăsare altarul.Calvin explică apoi modul îndoit al ispășirii folosind cei doi țapi.
7. Și să ia cei doi țapi. Un mod îndoit de ispășire ni se înfățișează aici; căci unul dintre cei doi țapi era adus ca jertfă potrivit rânduielilor Legii, celălalt era trimis ca un lepădat sau gunoi (katharma vel peripsema [242]). Împlinirea ambelor chipuri s-a arătat însă în Hristos, deoarece El a fost și Mielul lui Dumnezeu, a cărui jertfă a șters păcatele lumii, și, ca să fie ca un gunoi (katharma), frumusețea Lui a fost nimicită și a fost lepădat de oameni. O speculație mai subtilă ar putea fi înaintată, anume că după ce țapul a fost înfățișat, trimiterea lui a fost un chip al învierii lui Hristos; ca și cum uciderea unui țap ar mărturisi că satisfacerea pentru păcate trebuia căutată în moartea lui Hristos; în timp ce păstrarea și trimiterea celuilalt ar arăta că, după ce Hristos a fost jertfit pentru păcat și a purtat blestemul oamenilor, El a rămas viu. Eu îmbrățișez însă ceea ce este mai simplu și mai sigur și mă mulțumesc cu aceea; adică țapul care a plecat viu și liber a fost o ispășire, [243] ca prin plecarea și fuga lui poporul să fie încredințat că păcatele lor au fost îndepărtate și au dispărut. Aceasta a fost singura jertfă ispășitoare din Lege fără sânge; nici nu contrazice spusa Apostolului, căci deoarece doi țapi au fost aduși împreună, a fost de ajuns ca moartea unuia să aibă loc și sângele lui să fie vărsat pentru ispășire; căci sorțul nu a fost aruncat până când ambii țapi au fost aduși la ușa cortului; și astfel, deși preotul a înfățișat pe unul dintre ei viu 'ca să facă ispășire cu el', după cum spune Moise în chip lămurit, totuși Dumnezeu nu a fost îmblânzit fără sânge, deoarece puterea ispășirii depindea de jertfa celuilalt țap. Cât despre cuvântul Azazel, [244] deși tâlcuitorii diferă, nu mă îndoiesc că el desemnează locul unde era dus țapul ispășitor. Este cu siguranță un cuvânt compus, echivalent cu 'plecarea țapului', pe care grecii l-au tradus, fie cuvenit sau nu nu pot spune, apopompaion. Mă tem că ispășirea este cu siguranță prea subtilă pe care o dau unii tâlcuitori, că țapul a fost numit astfel ca 'alungătorul răului', după cum neamurile [245] au născocit anumiți zei, numiți alexikakous. Ceea ce am spus se potrivește cel mai bine cu plecarea țapului; deși difer de iudei, care socotesc că acest loc era vecin cu muntele Sinai; ca și cum sorțul pentru Azazel nu ar fi fost aruncat în fiecare an, când poporul era foarte departe de muntele Sinai. Să ne fie de ajuns, deci, că a fost ales un loc singuratic și cu totul nelocuibil unde să fie dus țapul, ca nu cumva blestemul lui Dumnezeu să rămână peste popor.
Considerați
Reflectare
Calvin leagă țapul viu de transferul păcatelor și de necesitatea pocăinței adevărate.
20. Și când a isprăvit de făcut ispășire. Modul ispășirii cu celălalt țap este acum explicat mai limpede, anume că el să fie pus înaintea lui Dumnezeu și ca preotul să-și pună mâinile pe capul lui și să mărturisească păcatele poporului, ca să arunce blestemul asupra țapului însuși. Aceasta, după cum am spus, a fost singura jertfă fără sânge (anaimaton); totuși este numită în chip lămurit o 'ofrandă', [248] cu referire însă la uciderea primului țap și era, deci, în ce privește puterea ei de a îmblânzi, cu nici un chip de despărțit de ea. Nu era deloc cuvenit ca un animal nevinovat să fie pus în locul oamenilor, ca să fie expus blestemului lui Dumnezeu, decât ca credincioșii să învețe că ei nu sunt nicidecum în stare să poarte judecata Lui, nici nu pot fi izbăviți de ea altfel decât prin transferul vinei și al crimei lor. Căci, deoarece oamenii simt că sunt cu totul copleșiți de mânia lui Dumnezeu, care stă peste ei toți, ei încearcă zadarnic să ușureze sau să scuture în felurite chipuri această povară de nesuferit; căci nici o iertare nu este de așteptat decât prin mijlocirea unei satisfacții; și nu este îngăduit să se impună aceasta după bunul plac al omului sau, în trufia lor nebună, să caute în ei înșiși prețul cu care păcatele lor pot fi compensate. Un alt mijloc, deci, de a face ispășire lui Dumnezeu a fost descoperit când Hristos, 'făcându-Se blestem pentru noi', a transferat asupra Sa păcatele care îi înstrăinau pe oameni de Dumnezeu. (2 Corinteni 5:19; Galateni 3:13.) Mărturisirea tindea să umilească poporul și astfel acționa ca un stimulent la pocăință sinceră; deoarece 'jertfele lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit' (Psalmul 51:17); nici nu se cuvine ca alții decât cei smeriți să fie înălțați de îndurarea lui Dumnezeu, nici ca alții decât aceia care se osândesc de bunăvoie să fie iertați. Îngrămădirea cuvintelor tinde la aceasta, 'toate nelegiuirile, toate fărădelegile lor, toate păcatele lor', ca credincioșii să nu mărturisească ușor și doar ca o datorie că sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu, ci mai degrabă să suspine sub greutatea vinei lor. Deoarece acum în Hristos nu este prescrisă nicio zi anume din an în care Biserica să-și mărturisească păcatele într-o ceremonie solemnă, să învețe credincioșii, ori de câte ori se adună împreună în numele lui Dumnezeu, să se supună cu smerenie osândirii de sine de bunăvoie și să se roage pentru iertare, ca și cum Duhul lui Dumnezeu le-ar dicta o formulă; și astfel fiecare în particular să se conformeze acestei rânduieli.
Răspunde
Răspuns
Unde simțiți în viața voastră nevoia unei curățiri mai adânci pe care aceste capitole o descriu? Cum modelează accentul lui Calvin pe singura jertfă de ajuns a lui Hristos privirea voastră asupra pocăinței continue? În ce feluri ați putea cultiva o mai mare smerenie înaintea lui Dumnezeu când vă adunați cu poporul Său pentru închinare?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care ai arătat sfințenia Ta desăvârșită în rânduielile privitoare la necurăție și ai orânduit Ziua Ispășirii ca o umbră a singurei jertfe depline, dă-ne pocăință adevărată pentru necurățiile noastre și credință statornică în sângele lui Hristos, Marele nostru Preot. Prin mila legământului Tău, curățește-ne înăuntru și în afară, ca să trăim înaintea Ta în ascultare smerită și în bucuroasa siguranță a păcatelor iertate. Prin Isus Hristos Domnul nostru ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →