Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 8 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la capitolul 8 din Ioan oferă o meditație bogată, verset cu verset, asupra întâlnirilor lui Hristos în templu. Reflecțiile sale evidențiază atât mila cât și adevărul pătrunzător pe care Isus îl aduce celor prinși în păcat și acuzare. De-a lungul capitolului Henry urmărește cum Domnul transformă constant capcanele în oportunități de condamnare și har. Lecția de astăzi se inspiră din tratarea sa a femeii prinse în adulter, invitându-ne să stăm cu aceleași cuvinte care au redus la tăcere pe acuzatorii ei și au eliberat-o pe cea pocăită. Vom asculta aceeași voce care încă cheamă pe păcătoși să se ridice și să umble în noutatea vieții.
Citește
Citire
Faceți o citire lentă și rugătoare a capitolului 8 din Ioan. Observați tensiunea dintre cărturari și farisei și autoritatea liniștită a lui Isus. Permiteți narațiunii femeii aduse înaintea lui să se desfășoare fără a grăbi concluziile. Lăsați cuvintele atât ale acuzării cât și ale achitării să se așeze în inima voastră în timp ce vă pregătiți să auziți perspectivele lui Matthew Henry.
Studiu
Henry începe prin a descrie retragerea lui Hristos seara din cetate.
I. Retragerea sa seara din cetate (v. 1): S-a dus la muntele măslinilor; fie la casa vreunui prieten, fie la vreun cort ridicat acolo, acum la sărbătoarea corturilor, nu este sigur; fie s-a odihnit acolo, fie, cum cred unii, a continuat toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu, nu ni se spune. Dar a ieșit din Ierusalim, poate pentru că nu avea niciun prieten acolo care să aibă fie bunătate fie curaj suficient să-i ofere un loc de dormit pentru o noapte; în timp ce prigonitorii săi aveau casele lor unde să meargă (cap. vii. 53), el nu putea nici măcar să împrumute un loc unde să-și așeze capul, ci trebuia să meargă o milă sau două în afara cetății. S-a retras (cum cred unii) pentru că nu voia să se expună pericolului unei tulburări populare în noapte. Este prudent să ieși din calea pericolului ori de câte ori poți face asta fără a ieși din calea datoriei. În timpul zilei, când avea de lucru în templu, se expunea de bunăvoie și era sub protecție specială, Isa. xlix. 2. Dar noaptea, când nu avea de lucru, se retrăgea la țară și se adăpostea acolo.Henry examinează apoi actul deliberat al lui Hristos de a scrie pe pământ.
(1.) Părea să disprețuiască lucrul și întorcea o ureche surdă la el: S-a aplecat și a scris pe pământ. Este imposibil de spus și deci inutil de întrebat ce a scris; dar aceasta este singura mențiune din evanghelii despre scrisul lui Hristos. Eusebiu vorbește într-adevăr despre scrisoarea sa către Abgarus, regele Edessei. Unii cred că au libertatea de a conjectura ce a scris aici. Grotius spune că a fost vreo zicală gravă și importantă și că era obișnuit pentru oamenii înțelepți, când erau foarte gânditori cu privire la ceva, să facă așa. Ieronim și Ambrozie presupun că a scris: Să fie scrise numele acestor oameni răi în țărână. Alții aceasta: Pământul acuză pământul, dar judecata este a mea. Hristos prin aceasta ne învață să fim înceți la vorbire când ni se propun cazuri dificile, să nu tragem repede săgeata; și când ni se dau provocări sau suntem luați în râs, să ne oprim și să reflectăm înainte de a răspunde; să gândim de două ori înainte de a vorbi o dată: Inima înțeleptului studiază să răspundă. Traducerea noastră din unele manuscrise grecești, care adaugă me prospoioumenos (deși majoritatea manuscriselor nu o au), dă această explicație a motivului scrierii sale pe pământ, ca și cum nu i-ar fi auzit. A făcut ca și cum ar privi în altă parte, pentru a arăta că nu era dispus să ia în seamă adresa lor, spunând în esență: Cine m-a pus judecător sau împărțitor? Este sigur în multe cazuri să fii surd la ceea ce nu este sigur să răspunzi, Ps. xxxviii. 13. Hristos nu ar vrea ca slujitorii săi să fie implicați în treburi lumești. Să se angajeze mai degrabă în orice studii îngăduite și să-și umple timpul scriind pe pământ (ceea ce nimeni nu va lua în seamă), decât să se ocupe de ceea ce nu le aparține. Dar, când Hristos părea că nu i-a auzit, a arătat că nu numai că le-a auzit cuvintele, ci le-a cunoscut și gândurile.Henry înregistrează apoi singurul cuvânt care i-a dezarmat pe acuzatori.
[2.] În cele din urmă i-a pus pe toți la rușine și tăcere cu un singur cuvânt: S-a ridicat, trezindu-se ca unul din somn (Ps. lxxviii. 65), și le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce primul cu piatra la ea.Henry încheie scena arătând cum femeia a rămas singură cu Isus.
[5.] Când acuzatorii îngâmfați au părăsit câmpul de luptă și au fugit, prizoniera auto-condamnată și-a păstrat poziția, cu hotărârea de a se supune judecății Domnului nostru Isus: Isus a rămas singur, departe de tovărășia cărturarilor și fariseilor, liber de molestările lor, iar femeia stând în mijlocul adunării care asculta predica lui Hristos, unde au așezat-o, v. 3. Ea nu a căutat să fugă, deși avea ocazia; dar acuzatorii ei au apelat la Isus, și la el voia să meargă, la el va aștepta judecata ei. Notați: Cei a căror cauză este adusă înaintea Domnului nostru Isus nu vor avea niciodată ocazia să o mute în altă instanță, căci el este refugiul penitenților. Legea care ne acuză și cere judecată împotriva noastră este făcută de evanghelia lui Hristos să se retragă; cererile ei sunt împlinite, iar strigătele ei sunt reduse la tăcere prin sângele lui Isus. Cauza noastră este depusă în curtea evangheliei; suntem lăsați singuri cu Isus, doar cu el avem de-a face acum, căci la el este încredințată toată judecata; să ne asigurăm deci interesul în el și vom fi mântuiți pentru totdeauna. Să ne conducă evanghelia lui și ne va mântui în mod infailibil.
Considerați
Considerare
Henry reflectă asupra descărcării durabile pe care Hristos o acordă femeii iertate.
(b.) Ca descărcare de la pedeapsa veșnică. Căci Hristos să spună: Eu nu te condamn este, în efect, să spună: Eu te iert; și Fiul omului avea putere pe pământ să ierte păcatele și putea pe temeiuri bune să dea această absolvire; căci cum cunoștea inimile împietrite și nepocăite ale acuzatorilor și de aceea a spus ceea ce îi va încurca, tot așa cunoștea gingășia și pocăința sinceră a prizonierei și de aceea a spus ceea ce o va mângâia, cum a făcut acelei femei care era o păcătoasă, o astfel de păcătoasă ca aceasta, care era de asemenea privită cu dispreț de un fariseu (Luca vii. 48, 50): Păcatele tale îți sunt iertate, mergi în pace. Așa și aici: Nici eu nu te condamn. Notați: (a.) Cei cu adevărat fericiți sunt aceia pe care Hristos nu îi condamnă, căci descărcarea lui este un răspuns suficient la toate celelalte provocări; toate sunt coram non judice — înaintea unui judecător neautorizat. (b.) Hristos nu va condamna pe aceia care, deși au păcătuit, vor merge și nu vor mai păcătui, Ps. lxxxv. 8; Isa. lv. 7. El nu va lua avantajul pe care îl are împotriva noastră pentru rebeliunile noastre anterioare, dacă vom depune armele și ne vom întoarce la supunerea noastră. (c.) Favorea lui Hristos față de noi în iertarea păcatelor trecute ar trebui să fie un argument convingător pentru noi să mergem și să nu mai păcătuim, Rom. vi. 1, 2. Nu te va condamna Hristos? Mergi atunci și nu mai păcătui.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața voastră simțiți că Isus se apleacă să scrie, invitându-vă să vă opriți înainte de a vorbi? Cum provoacă tăcerea acuzatorilor orice tendință din voi de a condamna pe alții? Ce pas de pocăință vă cheamă Isus să faceți ca să puteți cu adevărat merge și să nu mai păcătuiți?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Isuse, în lumina Cuvântului Tău ai descoperit fiecare inimă acuzatoare și ai arătat milă celui prins în păcat, zicând: „Nici Eu nu te condamn.” Dă-ne har prin Duhul Tău să lăsăm fiecare piatră, să rămânem cu Tine când alții se întorc și să mergem înainte iertați și liberi. Ține-ne aproape de adevărul Tău astăzi, ca să trăim ca cei pe care Tu nu i-ai condamnat. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →