← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Apocalipsa

Apocalipsa 17 — cu Comentariul Catolic al lui Haydock

Apocalipsa 17Comentariul Bibliei Haydock20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din Comentariul Catolic al Familiei Haydock la Biblia pe capitolul 17 din Apocalipsă. Comentariul Catolic al lui Haydock adună înțelepciunea Părinților și a interpreților ulteriori pentru a ghida cititorii prin viziunile simbolice ale Apocalipsei. În sesiunea de astăzi vom asculta textul sacru și apoi ne vom întoarce la expunerea atentă a lui Haydock asupra sensului său. Comentariul ne ajută să vedem cum imaginile desfrânatei și ale fiarei vorbesc despre lupta perenă dintre cetatea lui Dumnezeu și puterile acestei lumi. Pregătiți-vă inima să primească atât cuvântul Scripturii cât și lumina tradiției catolice.
Citește

Citire

Luați Biblia și citiți Apocalipsa capitolul 17 încet și cu rugăciune. Observați imaginile izbitoare ale femeii așezate pe multe ape, ale fiarei stacojii și ale celor șapte munți. Lăsați limbajul profetic să vorbească mai întâi imaginației voastre înainte de a căuta explicații. Citiți capitolul o dată pentru mișcarea de ansamblu și a doua oară notând orice expresii care ies în evidență. Lăsați textul să se odihnească în tăcere o clipă înainte de a ne întoarce la îndrumarea lui Haydock.
Studiu
Haydock începe prin a prezenta trei moduri principale de a expune viziunile Apocalipsei. Haydock Catholic Bible Commentary Rev 17:1 trebuie să repet ceea ce am observat deja, atât în prefața la Apocalipsă, cât și uneori în adnotări, că există trei moduri de a expune toate viziunile acestei revelații, de la sfârșitul cap. iii. până la sfârșitul ver. 10. cap. xx. toate acestea par întemeiate pe opiniile Părinților antici. Potrivit primului, toate aceste viziuni urmează să se împlinească doar în vremea lui anticrist, puțin înainte de sfârșitul lumii. Potrivit celui de-al doilea, viziunile pot fi aplicate unor evenimente particulare care s-au întâmplat în primele trei sau patru veacuri, sub păgânii persecutori, până când, prin Constantin și împărații creștini succesori, idolatría a fost extirpată treptat, iar credința lui Hristos a triumfat asupra tuturor dușmanilor săi, fie evrei fie păgâni. Potrivit celui de-al treilea, prin marea cetate a Babilonului este semnificată în mod mistic și metaforic toate cetățile mari și rele din lume, toată mulțimea celor răi răspândiți în toate națiunile, fericirea lor scurtă și zadarnică, persecuțiile și asupririle lor asupra celor buni și credincioși slujitori ai lui Dumnezeu, care trăiesc cu evlavie în această lume și care sunt chemați să fie cetățeni ai Ierusalimului ceresc în împărăția lui Dumnezeu, unde El domnește veșnic cu Îngerii și sfinții Săi, și unde toți domnesc cu El, fericiți în vederea și bucuria Lui. Sunt din ce în ce mai înclinat spre această a treia expunere, citind acest capitol 17, cu conținutul capitolelor 18, 19 și 20, până la versetul 11, și citind ceea ce spune Sfântul Ieronim în termeni generali, în epistola sa către Marcela, tom. 4, partea 1, p. 166, edit. nov. 'că toată această carte (a Apocalipsei) trebuie expusă fie spiritual, fie, dacă urmăm o interpretare carnală, trebuie să ne mulțumim cu fabulele evreiești. Și mai ales citind ceea ce ne-a transmis Sfântul Augustin asupra principalelor dificultăți ale Apocalipsei, în cartea a 20-a din De Civ. Dei [Cetatea lui Dumnezeu], de la cap. vi. la cap. xvi. și de la p. 578. la p. 594. tom. 7. edit. nov. Să expunem atunci aceste capitole împreună potrivit acestei a treia interpretări. (Witham) --- Despre marea desfrânată. Nimic nu poate fi aplicat mai bine decât acest epitet Romei antice, care a cucerit aproape toate regatele lumii cunoscute, așa cum se spune în ver. 18. ea este marea cetate, o împărăție care are stăpânire peste regii pământului; ver. 9. a fost zidită pe șapte munți; ver. 6. a fost udată cu sângele sfinților și al martirilor lui Iisus Hristos; și în fine, ver. 5. a fost marele Babilon, așa cum Sfântul Petru, în prima sa epistolă, place să o numească. (Calmet) --- Vino, îți voi arăta osânda marii desfrânate,...Babilon....mama desfrânărilor. Prin această desfrânată și acest Babilon este semnificată mulțimea tuturor celor răi din toate timpurile și locurile, care s-au abandonat plăcerilor senzuale și și-au căutat fericirea în bogății și măreție lumească; din acest motiv se spune că poartă pe fruntea ei această inscripție, o taină; adică, să fie înțeleasă în sens mistic despre toți cei răi, care alcătuiesc ca o singură cetate, așa cum observă Sfântul Augustin, care poate fi numită Babilon, cetatea confuziei, cetatea idolatriei și a tot felul de vicii. --- Fiara, adică diavolul, o poartă, ale cărui sugestii le urmează cei răi. El iese din adâncul fără fund. El a fost, adică a avut o putere mult mai mare și mai extinsă asupra lumii rele înainte de venirea și întruparea lui Hristos; și el nu este, adică potrivit Sfântului Augustin, puterea lui a fost mult diminuată și micșorată de atunci. El este legat sau înlănțuit pentru o mie de ani, așa cum se spune, cap. xx. 2. Prin care poate fi înțeles tot timpul de la venirea lui Hristos și stabilirea Bisericii Sale creștine, până la ultima și cea mai aspră persecuție sub anticrist. Vezi Sfântul Augustin, lib. xx. de Civ. Dei. cap. vii. Și când va veni din nou și va fi lăsat liber, ca să zicem așa, în vremea lui anticrist, trebuie să continue puțin timp: căci toți Părinții antici sunt de acord, prin interpretările pe care le dau Scripturii, că anticristul, și în consecință diavolul cu anticrist, trebuie să domnească doar puțin timp. Fiara de culoare stacojie, diavolul, numit prințul acestei lumi, pe care desfrânata aurită cu aur a stat; adică toți cei răi, și în special toți regii și prinții răi, cu măreția lor lumească, care s-au îmbătat cu vinul desfrânării ei; adică care s-au abandonat și și-au îngăduit patimile cu toate plăcerile senzuale și s-au mulțumit cu fericirea zadarnică și înșelătoare a acestei vieți; pentru a fi convinși de aceasta, Îngerul se spune că l-a luat pe Sfântul Ioan în duh într-un pustiu departe de compania lumii rele, pentru a vedea și contempla mai bine deșertăciunea fericirii lor scurte și false. Această femeie, desfrânata, acest Babilon, această mulțime a celor răi, în special împărații păgâni persecutori la Roma și în toate celelalte locuri, (și cei care au acționat împotriva creștinilor sub ei) se spune că sunt beți de sângele sfinților și sângele martirilor, prin punerea la moarte a creștinilor, a catolicilor și a slujitorilor lui Dumnezeu, de la întemeierea lumii până la împlinirea ei, prin instigarea fiarei, diavolul. Fiara, diavolul, este reprezentată cu șapte capete și zece coarne; adică cu multe capete și multe coarne, semnificate prin numerele șapte și zece. Vezi Sfântul Augustin, cap. xxiii. p. 606. --- Cele șapte capete, așa cum se spune, ver. 9, sunt șapte munți și șapte regi, adică foarte mulți. Și de asemenea cele zece coarne, (ver. 12.) sunt zece regi. (Witham) Comentariul clarifică apoi sensul termenului taină din versetul 5. O taină. Adică un secret, deoarece ceea ce urmează despre numele și titlul marii desfrânate trebuie luat în sens mistic. --- Babilon. Fie cetatea diavolului în general; sau, dacă acest loc trebuie înțeles despre o cetate anume, Roma păgână, care atunci și timp de 300 de ani a persecutat Biserica și a fost principalul sediu atât al imperiului cât și al idolatriei. (Challoner) Haydock continuă identificând fiara care susține desfrânata. Fiara pe care ai văzut-o. Această fiară, care susține Babilonul, poate semnifica puterea diavolului; care a fost și nu este, fiind mult limitată de venirea lui Hristos, dar va exercita din nou sub anticrist. Cele șapte capete ale acestei fiare sunt șapte munți sau imperii, instrumente ale tiraniei sale; dintre care cinci căzuseră atunci, ca mai sus, cap. xiii. ver. 1. Fiara însăși se spune că este a opta și este din a șaptea; deoarece toate acționează sub diavol și prin instigarea lui, astfel încât puterea lui este în toate, totuși astfel încât să alcătuiască, ca să zicem așa, un al optulea imperiu distinct de toate. (Challoner)
Considerați

Considerare

Haydock încheie reflectând asupra soartei finale a desfrânatei și a apelor pe care stă. Apele pe care le-ai văzut, unde stă desfrânata, semnifică diferitele națiuni, în toate care este o mulțime de răi, în special printre cei mari ai acestei lumi. (Witham) --- Și cele zece coarne....vor urî desfrânata. Adică Roma antică; o vor face pustie, pustiind toate provinciile ei; o vor face....goală, dezbrăcând-o de podoabele ei strălucitoare, palatele ei fastuoase, obeliscurile egiptene, templele magnifice, teatrele, arcurile de triumf, etc. --- Îi vor mânca carnea, jefuind-o de bogățiile și averile cu care s-a hrănit jefuind restul lumii; și în cele din urmă, o vor arde cu foc; toate acestea știm că au fost împlinite, chiar până la o iotă. (Pastorini) --- Alaric, gotul, în 410, a luat cetatea, a jefuit-o și a dat-o focului și prăzii soldaților săi timp de trei zile. Singurele locuri privilegiate care au scăpat au fost bisericile. (Calmet) --- Genseric a jefuit-o timp de paisprezece zile, în 455, și a dat foc. Odoacer a luat-o și l-a depus pe împărat, în 476; și Totila, în 546, a ars-o și a redus-o la o pustietate. Procopius spune că nu a lăsat nicio ființă umană în cetate. (Pastorini) --- Aceștia vor urî desfrânata. Nu există dragoste sau prietenie adevărată între ei: cei răi se urăsc, invidiază, fac război împotriva celor răi, deși uneori fac alianțe unii cu alții. --- Căci Dumnezeu a pus în inimile lor, le permite și îi folosește ca instrumente ale dreptății Sale, unii împotriva altora: și își dau împărăția fiarei: cei răi domnesc sub prințul acestei lumi, diavolul, atât timp cât place lui Dumnezeu, și până când cuvintele și judecățile Lui sunt împlinite. Tot conținutul capitolelor următoare este de acord cu această expunere. Când Îngerul strigă, (cap. xviii.) Babilonul cel mare a căzut, a căzut, falsa fericire a celor răi a ajuns la ultima ei perioadă; deși Sfântul Ioan vorbește uneori prin anticipare, în special când sunt reprezentate bucuriile sfinților și nenorocirile și consternarea celor răi, pentru a încuraja slujitorii lui Dumnezeu la răbdare și perseverență sub încercările și persecuțiile lor în această viață muritoare. Babilonul va fi în scurt timp locuința diavolilor: și de aceea cei buni sunt avertizați prin aceste cuvinte, ieșiți din ea, poporul Meu, evitați și detestați căile ei rele. Dumnezeul Atotputernic și-a adus aminte de nelegiuirile ei, de provocările celor răi, nici nu pot scăpa de mâna dreptății Lui. Ei au trăit ca și cum nu ar fi fost niciodată chemați la socoteală. Babilonul, orbit de desfătări senzuale, mândrie și deșertăciune, a spus în inima ei, stau ca o regină deasupra altora, și durere nu voi vedea; ca cel rău din psalmist, cine este Domn peste noi? (Psalmul xi.) Dar toate plăgile ei (cap. xviii. 8.) vin într-o zi, în ziua morții sau ziua judecății. Atunci sunt reprezentate plânsul și bocetul tuturor complicilor celor răi, ca dezamăgirea negustorilor prin arderea și distrugerea unei mari cetăți, unde au găsit atât de mare profit în dispunerea și vânzarea mărfurilor lor. După aceasta, în capitolul 19, fericiții din ceruri cântă Aleluia, etc. Dumnezeul Atotputernic a domnit, sau este pe cale să domnească. La sfârșitul capitolului 19, ver. 17, se spune, am văzut un Înger stând în soare; spunând tuturor păsărilor, etc. Aici sunt reprezentate judecățile lui Dumnezeu asupra celor răi, ca după o mare bătălie, în care regi și mulți nobili sunt uciși, astfel încât păsările sunt invitate să bea din sângele lor. --- Fiara a fost luată și cu ea prorocul mincinos. Putem lua aceasta ca spusă prin anticipare despre anticrist și marele său impostor sau proroc mincinos. Căci și după aceasta, (cap. xx. 7,) este prevestit, potrivit Sfântului Augustin, ultima persecuție de către diavol și de către anticrist, cu Gog și Magog; căci atunci focul a coborât din cer și urma să-i devoreze; și acolo se exprimă că diavolul, care i-a sedus pe ei și pe toți cei răi, a fost aruncat în lacul de foc, în iad, unde și fiara, anticristul și prorocul mincinos vor fi chinuiți în veci. Acum, pentru a da o scurtă relatare a celorlalte două expuneri. Prima dintre ele, urmată de mulți, (așa cum se poate vedea în Alcazar și Cornelius a Lapide) susține că toate aceste viziuni vor avea loc în scurta domnie a lui anticrist, puțin înainte de sfârșitul lumii. Acești interpreți sunt împărțiți cu privire la semnificația Babilonului: unii înțeleg Babilonul metropola Caldeei, unde cred că anticrist va începe să domnească; alții înțeleg Constantinopolul, sediul imperiului turc, care este de asemenea construit pe șapte dealuri: dar mulți înțeleg Roma, nu Roma creștină, ci Roma care a fost cetate păgână în primele veacuri și care cred că va fi din nou Roma păgână în vremea lui anticrist. Vezi un mare număr de Părinți și interpreți pentru această opinie citați de Cornelius a Lapide. Prin fiara care o poartă cu idolatría și viciile ei, ei înțeleg diavolul; și prin cele șapte capete și zece coarne, regi, care vor fi în vremea lui anticrist și se vor supune lui. Toți acești regi și persecutori își vor primi puterea o oră după, sau cu fiara, prin care înțeleg mai degrabă anticristul, a cărui domnie va fi scurtă, la fel ca și cea a diavolului, care va fi lăsat liber și va avea putere mai mare pentru puțin timp. Prin al optulea, care este din cei șapte, ei înțeleg diavolul, deoarece toți cei șapte vor fi ca instrumentele lui. Aceiași regi care au comis desfrânare cu desfrânata sunt de asemenea spuși că o urăsc și o ard, spune Gagneius, fiind cauza osândirii și distrugerii ei: căci nimeni nu sunt dușmani mai mari decât complicii păcătoșilor. Cât despre cealaltă expunere, (pentru care vezi Alcazar, episcopul de Meaux, etc.) ei consideră că toate aceste viziuni până la ultima persecuție sub anticrist, (cap. xx. 7. 10.) au fost deja împlinite prin distrugerea imperiului roman păgân, așa cum sunt expuse și de Dr. Hammond. Babilonul este Roma păgână antică, mama desfrânării, adică a idolatriei și a tot felul de vicii, stând pe o fiară stacojie, susținută de împărații păgâni în toată măreția, pompa și deșertăciunea lor. Când se spune despre ea că a fost și nu este, aceasta nu trebuie luat cu privire la viziunile una după alta reprezentate Sfântului Ioan, nici cu privire la timpul când a scris el sub Domițian. Se spune că vine din nou din adâncul fără fund, când aceeași închinare păgână a fost din nou reînnoită de Iulian apostatul, care a avut un plan și a încercat să distrugă religia creștină. Cele șapte capete sunt aplicate ingenios lui Dioclețian, Maximian Herculeus, Constantius Chlorus, Maximus și Maxențiu, care într-o viziune a Sfântului Ioan se spune că sunt cei cinci care au căzut. Unul, anume Maximinus, este al șaselea, reprezentat ca fiind atunci în ființă; și altul, al șaptelea, se spune că nu a venit încă; anume Licinius, a cărui persecuție a durat puțin timp. Al optulea, care este numit și unul din cei șapte, ei îl iau ca fiind Maximian Heruleus, care a depus imperiul cu Dioclețian, dar l-a luat din nou, și astfel a fost al optulea, dar din cei șapte menționați mai înainte. Cele zece coarne reprezentate ca neavând încă o împărăție, dar care urmează să primească putere ca regi, o oră după fiară, sau la căderea imperiului, sunt acei regi și prinți prin care imperiul roman a fost distrus; ca goții, vandalii, longobarzii, burgunzii, francii, hunii, alanii, suevii, de asemenea perșii și sarazinii, care au invadat și au dezmembrat diferite părți ale imperiului: dar nu trebuie pus accent mare pe numărul exact zece; care, așa cum spune Sfântul Augustin, poate fi luat pentru foarte mulți. Toți vin cu același plan, (ver. 13.) de a se îmbogăți și așeza în domeniile imperiului; totuși mai târziu și-au dat puterea fiarei, intrând în alianțe cu împărații, așa cum a făcut Alaric, gotul, și alții. Ei au luptat mai întâi cu Mielul, fiind atunci păgâni, și mai târziu mulți dintre ei arieni, până când Mielul i-a biruit și i-a adus la adevărata credință creștină. Se spune că au urât desfrânata, făcând-o lipsită prin jefuirea Romei și a altor cetăți diverse: au devorat carnea ei, comorile ei, Dumnezeu punând în inimile lor, folosindu-i ca instrumente pentru a pedepsi acești răi idolatri persecutori; totuși uneori au fost de acord să-i dea puterea lor prin acorduri și alianțe, până la timpul când Dumnezeu a decretat ca imperiul să fie într-un fel distrus. Acești interpreți concluzionează că prin Babilon trebuie neapărat înțeleasă Roma, deoarece se spune că șapte capete, pe care stă femeia, sunt șapte munți; și se știe bine că Roma este construită pe șapte dealuri; și în al doilea rând, deoarece femeia se spune că este cetatea care are stăpânire peste regii pământului. Dar mai întâi, acei șapte munți sunt de asemenea numiți șapte regi; în al doilea rând, Constantinopolul este de asemenea construit pe șapte dealuri; în al treilea rând, șapte poate fi luat pentru mulți. Și nu pot să nu observ că unele expresii din acest capitol și din următorul par să se potrivească mai bine cu acea expunere care ia Babilonul ca mulțimea tuturor celor răi: ca atunci când citim, (cap. xviii. 3.) că toate națiunile au băut din vinul mâniei desfrânării ei; (ver. 23.) că toate națiunile au fost înșelate de vrăjitoriile ei; (ver. 24.) că în ea s-a format sângele profeților și al sfinților și al tuturor celor uciși pe pământ. Căci deși imperiul roman a avut o întindere atât de mare, totuși o parte mai mare a lumii nu a fost niciodată supusă romanilor: mulți apostoli și martiri nu au fost uciși la Roma, nici de romani, ci de perși și în India, etc. astfel aceste expresii generale sunt explicate mai ușor dacă prin marea cetate a Babilonului înțelegem mulțimea celor răi în toate părțile lumii: nu că aceste viziuni nu pot privi și Roma păgână ca locul principal unde au fost săvârșite astfel de persecuții și unde au fost practicate tot felul de vicii. --- N. B. Unii au observat că protestanții englezi tipăresc versetul 5 al acestui capitol cu litere mari: Taină Babilonul cel mare, mama desfrânatelor și a urâciunilor pământului. Voi presupune că aceste cuvinte sunt tipărite astfel doar pentru că conțin o inscripție; așa cum se spune că cel care a fost numit Cuvântul lui Dumnezeu avea scris pe el, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, care cuvinte sunt de asemenea tipărite cu litere mari: dar dacă adversarii noștri fac aceasta pentru a face Biserica Romei să fie privită ca desfrânata Babilonului și papa ca anticrist, nimic nu poate fi mai nedrept, nimic mai ridicol, așa cum voi arăta în capitolele următoare. (Witham)
Răspunde

Răspuns

Cum modelează preferința lui Haydock pentru citirea spirituală a Babilonului viziunea voastră asupra locului Bisericii în lume astăzi? În ce moduri ar putea accentul comentariului pe puterea limitată a fiarei încuraja perseverența în mijlocul încercărilor prezente? Unde simțiți invitația de a vă detașa de promisiunile false ale puterii și prestigiului lumesc?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Isuse, Miel biruitor, deschide inimile noastre la deșertăciunea trecătoare a oricărei puteri pământești și păstrează Biserica Ta statornică în mijlocul seducțiilor Babilonului. Prin mărturia martirilor și rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria, întărește-ne să dăm mărturie credincioasă până când ne vei aduce în siguranță în Ierusalimul ceresc. Amin.

Comentariul Bibliei Haydock · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →