← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 11 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanonice)

Romani 11Eterniseed Original — Vocea Catolică22 min
Deschidere
În desfăşurarea sacră a istoriei mântuirii, al unsprezecelea capitol din Romani atrage pe credincioşi în taina alegerii divine şi a iubirii veşnice a legământului. Pavel, scriind în cadrul Tradiţiei vii a Bisericii, descoperă cum Dumnezeu nu şi-a părăsit poporul făgăduinţei, ci a împletit pe credincioşii dintre neamuri în rădăcina străveche prin mila arătată în Hristos. Acest pasaj răsună cu viaţa sacramentală a Bisericii, unde Euharistia adună laolaltă pe iudeu şi pe grec în jurul aceleiaşi mese a Mielului, iar Preacurata Fecioară Maria stă ca semn viu al rămăşiţei credincioase a lui Israel acum preaslăvită în cer. Aici însăşi liturgia repetă uimirea apostolului, invitând pe cei botezaţi să se apropie de text nu ca nişte observatori îndepărtaţi, ci ca unii deja altoiţi prin botez şi hrăniţi de taine. Capitolul păzeşte împotriva trufiei, chemând pe fiecare credincios la smerenie înaintea adâncului judecăţilor lui Dumnezeu şi la o nădejde încrezătoare că darurile şi chemarea lui Dumnezeu rămân irevocabile. În acest fel Romani unsprezece continuă să modeleze viaţa de evlavie a Bisericii, amintind credincioşilor că mântuirea este întotdeauna primită ca har şi niciodată pretinsă ca drept.
Citește

Citire

Luaţi textul sfânt al capitolului unsprezece din Romani şi citiţi-l încet, lăsând întrebările şi imaginile sale să se aşeze în inimă. Observaţi cum Pavel trece între tânguire şi laudă, urmărind rămăşiţa care a existat întotdeauna prin har şi felul surprinzător în care credincioşii dintre neamuri au fost altoiţi în măslinul lui Israel. Căutaţi insistenţa repetată că poticnirea multora nu a însemnat lepădare finală, ci a devenit prilejul ca mila să se reverse peste neamuri. Luaţi seama mai ales la avertismentul împotriva trufiei şi la declaraţia solemnă că darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără pocăinţă. Lăsaţi doxologia de încheiere să înalţe mintea spre înţelepciunea de nepătruns care rânduieşte toate spre lauda slavei divine. Citiţi în duhul liturghiei Bisericii, unde acest capitol răsună adesea în timpuri ce sărbătoresc credincioşia lui Dumnezeu faţă de făgăduinţele sale.
Studiu
Pavel începe prin a întreba dacă Dumnezeu şi-a lepădat poporul şi răspunde îndată cu existenţa unei rămăşiţe credincioase alese prin har, aşa cum s-a întâmplat în zilele lui Ilie. Această rămăşiţă nu este păstrată doar prin descendenţă etnică, ci prin aceeaşi alegere milostivă care a susţinut întotdeauna pe Israel. Apostolul arată apoi că împietrirea de acum a multora a slujit unui scop mai larg: prin greşeala lor, mântuirea a ajuns la neamuri, stârnind poporului ales o sfântă râvnă şi o viitoare restaurare. Imaginea măslinului face taina vizibilă. Patriarhii alcătuiesc rădăcina sfântă; unele ramuri fireşti au fost rupte din pricina necredinţei, în timp ce lăstari de măslin sălbatic — neamurile — au fost altoiţi prin credinţă. Totuşi ramurile altoite nu trebuie niciodată să se laude, căci ele stau doar prin bunătatea cultivatorului şi pot fi tăiate dacă încetează să rămână în acea bunătate. Ramurile fireşti, de asemenea, pot fi altoite din nou, căci Dumnezeu are puterea să le restaureze. Astfel pasajul desfiinţează orice formă de trufie, fie printre iudei fie printre neamuri, şi le aşază pe toate sub singura milă a lui Dumnezeu. Pavel descoperă apoi taina că o împietrire a venit peste o parte din Israel până când numărul deplin al neamurilor va intra, după care tot Israelul va fi mântuit. Această viitoare includere se întemeiază nu pe realizarea omenească, ci pe caracterul irevocabil al darurilor legământului lui Dumnezeu. Capitolul ţine deci împreună suveranitatea divină şi responsabilitatea omenească, avertizând pe credincioşi împotriva curiozităţii ce caută să pătrundă în sfaturile ascunse ale lui Dumnezeu, invitându-i totodată să se odihnească în mila descoperită care a apărut în Hristos. În economia sacramentală această învăţătură îşi găseşte expresia vie ori de câte ori Biserica se roagă pentru poporul iudeu şi ori de câte ori convertiţi din toate neamurile sunt primiţi în unicul trup prin botez şi Euharistie.
Considerați

Considerare

Romani unsprezece stă în convorbire vie cu întreaga Scriptură, răsunând făgăduinţele făcute lui Avraam şi oracolele profetice ce vorbesc despre o rămăşiţă curăţită care se întoarce la Domnul. Aceeaşi taină apare în relatările Evangheliei unde Iisus adună ucenici din Israel şi primeşte credinţa celor din afară, şi continuă în Faptele Apostolilor pe măsură ce Biserica se extinde ca să cuprindă atât pe cei circumcişi cât şi pe cei necircumcişi. În cadrul moştenirii interpretative a Bisericii, pasajul a modelat rugăciuni liturgice ce pomenesc pe patriarhi şi matriarhi la fiecare Euharistie, şi a hrănit convingerea că Maria, fiica Sionului, întrupează Israelul credincios acum luat în slava cerească. Avertismentul împotriva lăudăroşeniei îşi găseşte ecou în chemarea constantă a Bisericii la smerenie şi în timpurile pocăinţei ce păzesc pe cei botezaţi de mândria duhovnicească. Nădejdea restaurării lui Israel răsună cu mijlocirea zilnică a Bisericii pentru mântuirea tuturor popoarelor şi cu aşteptarea eshatologică ce marchează fiecare celebrare a Cinei Domnului. Astfel capitolul nu stă singur, ci aparţine marii simfonii a credincioşiei legământului pe care Tradiţia a auzit-o întotdeauna în pagina sfântă.
Răspunde

Răspuns

Cum apare smerenia cerută de Pavel ramurilor altoite în atitudinile mele zilnice faţă de cei ce nu împărtăşesc încă plinătatea credinţei catolice? În ce feluri concrete mă pot alătura rugăciunii Bisericii pentru poporul iudeu, aducându-mi aminte că darurile şi chemarea lui Dumnezeu rămân irevocabile? Unde în viaţa mea sunt ispitit să prezum asupra harului în loc să stau în frică sfântă şi recunoştinţă înaintea milei care m-a făcut părtaş al rădăcinii?
Roagă-te

Rugăciune

O, Dumnezeule al lui Avraam, Isaac şi Iacov, a cărui milă a legământului dăinuieşte din generaţie în generaţie, noi adorăm adâncul de nepătruns al judecăţilor tale şi bogăţia harului tău. Tu nu ţi-ai uitat poporul, ci ai atras neamurile în acelaşi măslin prin sângele Fiului tău. Păstrează-ne pe noi, ramurile tale altoite, în credincioşie smerită, ca să nu cădem din bunătatea ce ne susţine. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, fiica Sionului şi mama Bisericii, dăruieşte ca tot Israelul să ajungă la plinătatea mântuirii şi ca fiecare neam să fie adunat în singura turmă a Păstorului celui Bun. Fie ca tainele pe care le celebrăm să ne întărească ca să perseverăm în credinţă, nădejde şi dragoste până în ziua când slava ta va fi descoperită şi toată limba va mărturisi că Iisus Hristos este Domn, spre lauda milei tale veşnice. Amin.

Eterniseed Original — Vocea Catolică · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.