← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 43-44 — cu Matthew Henry

Psalmii 43-44Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Psalmii 43 și 44 oferă o călăuzire statornică credincioșilor care se confruntă cu necazuri repetate și încercări naționale. Henry arată cum psalmistul revine la aceleași remedii dovedite ale rugăciunii, speranței și amintirii lucrărilor trecute ale lui Dumnezeu. Reflecțiile sale ne reamintesc că anotimpurile de doborâre sunt întâmpinate de caracterul neschimbător al lui Dumnezeu ca judecător, călăuzitor și bucurie deplină. Prin aceste cuvinte străvechi învățăm să apelăm direct la cer atunci când curțile pământești eșuează și să ne lăudăm numai în Dumnezeu atunci când dușmanii prevalează. Tratamentul atent verset cu verset al lui Henry ne echipează să cântăm cu har chiar în timp ce așteptăm eliberarea. Lecția de astăzi ne invită să mergem cu el prin acești doi psalmi și să lăsăm adevărurile lor să se așeze adânc în inimile noastre.
Citește
Ia un moment liniștit pentru a citi Psalmii 43 și 44 în întregime. Observă strigătul repetat al sufletului doborât și chemarea statornică de a nădăjdui în Dumnezeu. Observă cum psalmistul trece de la apelul personal la memoria colectivă a faptelor puternice ale lui Dumnezeu. Lasă cuvintele să te învăluie înainte de a ne întoarce la expunerea lui Henry. Cere Duhului să-ți pregătească inima să primească atât lamentarea sinceră cât și așteptarea încrezătoare pe care acești psalmi le conțin.
Studiu
Henry începe prin a examina apelul lui David către Dumnezeu ca judecător drept. I. Ca judecător al său, judecătorul său drept, despre care știa că îl va judeca și care (fiind conștient de propria integritate) știa că va judeca în favoarea lui (v. 1): Judecă-mă, Dumnezeule! și apără cauza mea. Au fost unii care l-au acuzat; împotriva lor este pârât și de la curțile lor, unde a fost condamnat și osândit pe nedrept, el face apel la curtea cerului, judecătoria supremă, rugându-se ca judecata lor dată împotriva lui să fie răsturnată și nevinovăția sa să fie limpezită. Au fost unii care l-au nedreptățit; împotriva lor este reclamant și își prezintă plângerea celui care este răzbunătorul nedreptății, rugându-se pentru dreptate pentru sine și împotriva lor. Observă, 1. Cine erau dușmanii săi cu care a avut această luptă. Aici era un trup păcătos de oameni, pe care îi numește o națiune nelegiuită sau nemiloasă. Cei care sunt nemiloși arată că sunt nelegiuiți; căci cei care au vreo teamă sau dragoste față de stăpânul lor vor avea milă de semenii lor. Și aici era un om rău, capul lor, un om înșelător și nedrept, cel mai probabil Saul, care nu numai că nu a arătat nicio bunătate lui David, ci s-a purtat cu el în mod perfid și necinstit. Dacă Absalom era omul la care se referea, caracterul său nu era mai bun. Atâta timp cât există astfel de oameni răi în afara iadului și națiuni de ei, nu este de mirare că oamenii buni, care sunt încă în afara cerului, întâmpină un tratament dur și josnic. Unii cred că David, prin duhul profeției, a destinat acest psalm pentru folosul evreilor în captivitatea lor din Babilon și că caldeenii sunt națiunea nelegiuită menționată aici; pentru ei era foarte aplicabil, dar numai ca alte scripturi similare, niciuna dintre ele nefiind de interpretare privată. Dumnezeu ar fi putut să-l destineze pentru folosul lor, indiferent dacă David a făcut-o sau nu. 2. Care este rugăciunea sa cu referire la ei: Judecă-mă. Cât privește cearta pe care Dumnezeu o avea cu el pentru păcat, el se roagă: „Nu intra la judecată cu mine, căci atunci voi fi osândit;” dar, cât privește cearta pe care dușmanii săi o aveau cu el, se roagă: „Doamne, judecă-mă, căci știu că voi fi îndreptățit; apără cauza mea împotriva lor, ia partea mea și în providența ta arată-te de partea mea.” Cel care are o cauză cinstită poate aștepta ca Dumnezeu să o apere. „Apără cauza mea astfel încât să mă izbăvești de ei, ca ei să nu-și împlinească voia împotriva mea.” Trebuie să socotim cauza noastră suficient apărată dacă suntem izbăviți, chiar dacă dușmanii noștri nu sunt nimiciți. Henry arată apoi cum psalmistul privește la Dumnezeu ca călăuzitor credincios. III. Ca călăuzitor al său, călăuzitorul său credincios (v. 3): Călăuzește-mă, adu-mă la dealul tău cel sfânt. El se roagă, 1. Ca Dumnezeu prin providența sa să-l aducă înapoi din exilul său și să deschidă o cale pentru el din nou la bucuria liberă a privilegiilor sanctuarului lui Dumnezeu. Inima lui este îndreptată spre dealul cel sfânt și corturile, nu spre mângâierile familiei sale, spre preferințele de la curte sau spre distracțiile sale; el putea îndura lipsa acestora, dar este nerăbdător să vadă din nou corturile lui Dumnezeu; nimic nu este atât de plăcut în ochii săi ca acestea; acolo ar dori cu bucurie să fie adus înapoi. În acest scop se roagă: „Trimite lumina ta și adevărul tău; să am aceasta ca rod al bunăvoinței tale, care este lumină, și al împlinirii făgăduinței tale, care este adevăr.” Nu avem nevoie să dorim mai mult pentru a ne face fericiți decât binele care curge din bunăvoința lui Dumnezeu și este inclus în făgăduința sa. Acea îndurare, acel adevăr este de ajuns, este totul; și când vedem acestea în providențele lui Dumnezeu, ne vedem sub o călăuzire foarte sigură. Observă, Cei pe care Dumnezeu îi călăuzește, îi călăuzește la dealul său cel sfânt și la corturile sale; cei care pretind că sunt călăuziți de Duhul și totuși întorc spatele rânduielilor instituite se înșală cu siguranță pe ei înșiși. 2. Ca Dumnezeu prin harul său să-l aducă în comuniune cu sine și să-l pregătească pentru vederea și bucuria de sine în lumea cealaltă. Unii dintre scriitorii evrei prin lumina și adevărul de aici înțeleg pe Mesia Prințul și pe Ilie, înaintașul său: aceștia au venit, ca răspuns la rugăciunile Vechiului Testament; dar noi trebuie încă să ne rugăm pentru lumina și adevărul lui Dumnezeu, Duhul luminii și al adevărului, care împlinește lipsa prezenței trupești a lui Hristos, pentru a ne conduce în taina evlaviei și a ne călăuzi pe calea spre cer. Când Dumnezeu trimite lumina și adevărul său în inimile noastre, acestea ne vor călăuzi spre lumea de sus în toate închinările noastre, precum și în toate țelurile și așteptările noastre; și, dacă urmăm cu conștiinciozitate acea lumină și acel adevăr, ele ne vor aduce cu siguranță la dealul cel sfânt de sus. Henry prezintă apoi pe Dumnezeu ca speranța nedecepționantă a psalmistului. V. Ca speranța sa, speranța sa nedecepționantă, v. 5. Aici, ca și înainte, David se ceartă cu sine pentru deprimările și descurajările sale și recunoaște că a făcut rău cedând acestora și că nu avea niciun motiv să o facă: Pentru ce te dobori, suflete al meu? Apoi se liniștește în așteptarea credincioasă pe care o avea de a da slavă lui Dumnezeu (Nădăjduiește în Dumnezeu, căci îl voi lăuda iarăși) și de a se bucura de slavă cu Dumnezeu: El este sănătatea feței mele și Dumnezeul meu. Acesta este ceea ce nu putem insista prea mult, căci este ceea ce trebuie să trăim și să murim prin el.
Considerați

Consideră

Henry încheie secțiunea plasând psalmul în povestea mai largă a încercărilor bisericii. Nu ni se spune nici cine a fost autorul acestui psalm, nici când și cu ce ocazie a fost scris, cu o ocazie melancolică, suntem siguri, nu atât pentru autorul însuși (atunci am fi putut găsi destule ocazii pentru el în istoria lui David și a necazurilor sale), ci pentru biserica lui Dumnezeu în general; și de aceea, dacă presupunem că a fost scris de David, totuși trebuie să-l atribuim în mod exclusiv Duhului profeției și trebuie să concluzionăm că Duhul (oricare ar fi avut el însuși) avea în vedere captivitatea din Babilon, sau suferințele bisericii evreiești sub Antioh, sau mai degrabă starea de suferință a bisericii creștine în zilele sale timpurii (la care versetul 22 este aplicat de apostol, Romani 8:36), și într-adevăr în toate zilele sale pe pământ, căci este soarta ei hotărâtă ca ea să intre în împărăția cerurilor prin multe necazuri. Și, dacă avem psalmi evanghelici care indică privilegiile și mângâierile creștinilor, de ce să nu avem unul care să indice încercările și exercițiile lor? Este un psalm destinat unei zile de post și umilință cu ocazia vreunei calamități publice, fie apăsătoare, fie amenințătoare. În el biserica este învățată, I. Să recunoască cu recunoștință, spre slava lui Dumnezeu, lucrurile mari pe care Dumnezeu le-a făcut pentru părinții lor, ver. 1-8. II. Să prezinte o amintire a stării lor actuale de nenorocire, ver. 9-16. III. Să depună o protestare a integrității lor și a aderării la Dumnezeu cu toate acestea, ver. 17-22. IV. Să depună o cerere la tronul harului pentru ajutor și ușurare, ver. 22-26. În cântarea acestui psalm trebuie să dăm lui Dumnezeu lauda pentru ceea ce a făcut odinioară pentru poporul său, să prezentăm propriile noastre necazuri sau să simpatizăm cu acele părți ale bisericii care sunt în suferință, să ne angajăm, orice s-ar întâmpla, să ne ținem strâns de Dumnezeu și de datorie, și apoi să așteptăm cu bucurie evenimentul.
Răspunde
Unde în circumstanțele tale actuale ai nevoie să faci apel la Dumnezeu ca judecător drept al tău? Cum ar putea amintirea eliberărilor trecute ale lui Dumnezeu să-ți întărească speranța astăzi? În ce feluri poți transforma lamentarea ta actuală în laudă așteptătoare înainte ca ușurarea să sosească?
Roagă-te
Dumnezeule, trimite lumina Ta şi adevărul Tău ca să ne conducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşul locuinţei Tale, unde Tu singur eşti bucuria noastră peste măsură. Când pricini nedrepte ne apasă şi sufletele noastre sunt doborâte, fii tăria şi scăparea noastră; învaţă-ne să nădăjduim în Tine şi să Te lăudăm iarăşi. Prin Duhul Tău, ancorează inimile noastre în amintirea faptelor Tale puternice până vom sta în prezenţa Ta în veci. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →