Eterniseed › Curriculum › 1 Împărați
1 Regi 3-4 — cu Matthew Henry
Deschidere
Matthew Henry ne călăuzește prin primele zile ale domniei lui Solomon, unde înțelepciunea divină întâlnește responsabilitatea umană. Comentariul său dezvăluie cum inima unui tânăr rege a fost încercată și modelată la altar înainte de a fi dovedită pe banca de judecată. Privim cum rugăciunea, discernământul și frica de Domnul se unesc pentru a întemeia un tron care va fi pomenit de-a lungul generațiilor. Expunerea atentă a lui Henry ne invită să reflectăm atât la puteri cât și la compromisurile subtile care au marcat acest anotimp hotărâtor. Astăzi zăbovim cu înțelegerile sale asupra 1 Regi 3-4, lăsându-le să trezească o foame proaspătă după înțelepciunea care vine de sus.
Citește
Așază-te în textul sfânt din 1 Regi capitolele 3 și 4. Ascultă glasul lui Dumnezeu care îi oferă lui Solomon orice dorește și observă cum cererea regelui modelează tot ce urmează. Lasă narațiunea celor două mame și descrierile unei împărății înfloritoare să te învăluie. Cere Duhului să-ți pregătească inima ca să primești aceeași înțelepciune care odinioară s-a odihnit peste regele lui Israel.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a examina ceea ce a fost fără îndoială bun în purtarea timpurie a lui Solomon.
I. Ceva ce a fost fără îndoială bun, pentru care trebuie lăudat și în care trebuie urmat. 1. El a iubit pe Domnul, v. 3. S-a luat în seamă în mod deosebit dragostea lui Dumnezeu față de el, 2 Sam. xii. 24. El și-a primit numele de la ea: Iedidia — iubit de Domnul. Și aici aflăm că el a întors acea dragoste, așa cum Ioan, ucenicul iubit, a fost cel mai plin de dragoste. Solomon era un om înțelept, un om bogat; totuși cea mai strălucită laudă a lui este aceea care este caracterul tuturor sfinților, chiar și al celor mai săraci: El a iubit pe Domnul, așa spune Chaldeea; toți cei ce iubesc pe Dumnezeu iubesc închinarea Lui, iubesc să audă de la El și să vorbească cu El, și astfel să aibă comuniune cu El. 2. El a umblat în rânduielile lui David, tatăl său, adică în rânduielile pe care i le-a dat David, cap. ii. 2, 3; 1 Cron. xxviii. 9, 10 (încărcarea tatălui său pe patul de moarte era sfântă și ca o lege pentru el), sau în rânduielile lui Dumnezeu, în care a umblat David, tatăl său, înaintea lui; el s-a ținut strâns de orânduirile lui Dumnezeu, le-a observat cu grijă și le-a urmat cu sârguință. Cei ce iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor face conștiință din a umbla în rânduielile Lui. 3. El a fost foarte liber și generos în ceea ce a făcut pentru cinstea lui Dumnezeu. Când a adus jertfă, a adus ca un rege, într-o oarecare măsură cu bogăția sa mare, o mie de arderi-de-tot, v. 4. Unde Dumnezeu seamănă din belșug, așteaptă să secere în mod corespunzător; și cei ce iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și închinarea Lui nu vor cruța cheltuielile religiei lor. Am putea fi ispitiți să spunem: La ce bun această risipă? Nu puteau aceste vite să fie date săracilor? Dar nu trebuie să socotim niciodată risipit ceea ce este cheltuit în slujba lui Dumnezeu. Pare ciudat cum atâtea animale au putut fi arse pe un singur altar într-o singură sărbătoare, deși a durat șapte zile; dar focul de pe altar se presupune că este mai iute și mai mistuitor decât focul obișnuit, căci el înfățișa acea mânie aprigă și puternică a lui Dumnezeu care a căzut peste jertfe, ca cei ce aduceau jertfele să scape. Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. Episcopul Patrick citează ca tradiție a evreilor că fumul jertfelor se înălța direct într-un stâlp drept și nu se împrăstia, altfel i-ar fi sufocat pe cei ce slujeau, când se aduceau atâtea jertfe câte erau aici.Henry explorează apoi întâlnirea plină de har de la Gabaon și rugăciunea care a urmat.
III. Cererea evlavioasă pe care Solomon a făcut-o apoi lui Dumnezeu. El a pus mâna fără ezitare pe această ofertă. De ce neglijăm oferta asemănătoare făcută nouă, ca Ahaz, care a zis: Nu voi cere? Isa. vii. 12. Solomon s-a rugat în somn, harul lui Dumnezeu ajutându-l; totuși a fost o rugăciune vie. Ceea ce ne preocupă cel mai mult și care face cea mai mare impresie asupra noastră când suntem treji, ne afectează de obicei când dormim; și prin visele noastre, uneori, putem ști la ce se gândesc inimile noastre și cum bate pulsul nostru. Plutarch face din visele virtuoase o dovadă a creșterii în virtute. Totuși aceasta trebuie atribuită unei surse mai înalte. Faptul că Solomon a făcut o alegere atât de inteligentă când dormea și puterile rațiunii erau cel mai puțin active, a arătat că venea în mod curat din harul lui Dumnezeu, care a lucrat în el aceste dorințe pline de har. Dacă rărunchii lui îl învață astfel în timpul nopții, trebuie să binecuvânteze pe Domnul care i-a dat sfat, Ps. xvi. 7. Acum, în această rugăciune,Henry descifrează apoi răspunsul divin care i-a acordat mult mai mult decât a cerut Solomon.
4. Răspunsul favorabil pe care Dumnezeu l-a dat cererii sale. A fost o rugăciune plăcută (v. 10): Cuvântul a plăcut Domnului. Dumnezeu este bine plăcut de lucrarea Sa proprie în poporul Său, dorințele aprinse de El Însuși, rugăciunile dictate de Duhul Său. Prin această alegere Solomon a arătat că dorea să fie bun mai mult decât mare și să slujească cinstea lui Dumnezeu mai mult decât să-și înainteze propria sa. Cei acceptați de Dumnezeu sunt cei ce preferă binecuvântările duhovnicești celor vremelnice și sunt mai preocupați să fie găsiți în calea datoriei lor decât în calea înaintării. Dar nu a fost totul; a fost o rugăciune biruitoare și a biruit mai mult decât a cerut. (1.) Dumnezeu i-a dat înțelepciune, v. 12. L-a pregătit pentru toată marea lucrare la care l-a chemat, i-a dat o înțelegere dreaptă a legii după care trebuia să judece și a cazurilor pe care trebuia să le judece, încât era fără egal pentru un cap limpede, o judecată solidă și un ochi pătrunzător. O asemenea pătrundere și o asemenea prevedere nu a avut niciodată un prinț. (2.) I-a dat bogății și cinste peste măsură, în plus (v. 13), și i s-a făgăduit că în acestea va întrece pe predecesorii, pe urmașii și pe toți vecinii săi, așa cum a făcut în înțelepciune. Și acestea sunt darul lui Dumnezeu și, în măsura în care este bine pentru ei, sunt făgăduite tuturor celor ce caută mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, Mat. vi. 33. Să învețe tinerii să prefere harul aurului în tot ce aleg, pentru că evlavia are făgăduința vieții de acum, dar viața de acum nu are făgăduința evlaviei. Cât de deplin binecuvântat a fost Solomon, care a avut și înțelepciune și bogăție! Cel ce are bogăție și putere fără înțelepciune și har este în primejdie să facă rău cu ele; cel ce are înțelepciune și har fără bogăție și putere nu este în stare să facă atât de mult bine cu ele ca cel ce are pe amândouă. Înțelepciunea este bună, este cu atât mai bună cu o moștenire, Ecl. vii. 11. Dar, dacă ne asigurăm de înțelepciune și har, acestea vor aduce fie prosperitate exterioară, fie vor îndulci lipsa ei. Dumnezeu i-a făgăduit lui Solomon bogății și cinste în mod absolut, dar viață lungă sub condiție (v. 14). Dacă vei umbla în căile Mele, cum a făcut David, atunci îți voi lungi zilele. El a eșuat în condiție; și de aceea, deși a avut bogății și cinste, nu a trăit atât de mult ca să se bucure de ele cât ar fi putut în cursul firesc al naturii. Lungimea zilelor este binecuvântarea din dreapta înțelepciunii, tip al vieții veșnice; dar în mâna ei stângă sunt bogățiile și cinstea, Prov. iii. 16. Să vedem aici, [1.] Că calea de a obține binecuvântările duhovnicești este să fim stăruitori după ele, să ne luptăm cu Dumnezeu în rugăciune pentru ele, așa cum a făcut Solomon pentru înțelepciune, cerând numai aceea, ca singurul lucru necesar. [2.] Că calea de a obține binecuvântările vremelnice este să fim indiferenți față de ele și să ne încredințăm lui Dumnezeu în privința lor. Solomon a primit înțelepciune pentru că a cerut-o și bogăție pentru că nu a cerut-o.Henry prezintă în cele din urmă cazul celebru al celor două mame ca dovadă vie a acelei înțelepciuni.
III. Hotărârea lui. Solomon, după ce a ascultat cu răbdare ce aveau ambele părți de spus, rezumă dovezile, v. 23. Și acum toată curtea așteaptă ce cale va lua înțelepciunea lui Solomon ca să afle adevărul. Unul nu știe ce să spună; altul, poate, ar hotărî prin sorți. Solomon cere o sabie și dă poruncă să se împartă copilul cel viu între cele două pretendente. Acum, 1. Aceasta părea o hotărâre ridicolă a cazului și o tăiere brutală a nodului pe care nu-l putea desface. 'Este aceasta,' gândesc înțelepții legii, 'înțelepciunea lui Solomon?' fără să bănuiască la ce țintea el. Inimile regilor, astfel de regi, sunt de ne cerceta, Prov. xxv. 3. Era o lege privitoare la împărțirea unui bou viu și a unuia mort. (Exod. xxi. 35), dar aceea nu atingea acest caz. Dar, 2. S-a dovedit o descoperire eficientă a adevărului. Unii cred că Solomon însuși l-a deslușit, înainte de a face acest experiment, după chipurile femeilor și felul lor de a vorbi: dar prin aceasta a dat mulțumire întregii companii și a redus la tăcere pe prefăcuta. Ca să afle mama adevărată, nu putea încerca pe care o iubea copilul mai mult și trebuia deci să încerce pe care iubea copilul mai mult; amândouă pretindeau o afecțiune de mamă, dar sinceritatea lor va fi încercată când copilul este în primejdie. (1.) Cea ce știa că copilul nu era al ei, dar în cearta pentru el stătea pe un punct de onoare, era pe deplin mulțumită să fie împărțit. Cea ce își acoperise propriul copil nu-i păsa ce se întâmpla cu acesta, numai ca mama adevărată să nu-l aibă: Să nu fie nici al meu, nici al tău, ci împarte-l. Prin aceasta s-a arătat că ea știa că titlul ei era rău și se temea că Solomon îl va găsi astfel, deși bănuia puțin că se trăda singură, ci credea că Solomon vorbea serios. Dacă ar fi fost mama adevărată, nu și-ar fi pierdut interesul în copil acceptând atât de lesne această hotărâre sângeroasă. Dar, (2.) Cea ce știa că copilul era al ei, mai degrabă decât să fie măcelărit copilul, îl dă adversarei. Cât de simțitor strigă ea: O, domnul meu! dă-i ei copilul cel viu, v. 26. 'Să-l văd al ei, mai degrabă decât să nu-l văd deloc.' Prin această duioșie față de copil s-a arătat că nu era mama nepăsătoare care își acoperise copilul mort, ci era mama adevărată a celui viu, care nu putea îndura să-i vadă moartea, având milă de fiul pântecelui ei. 'Cazul este limpede,' zice Solomon; 'ce nevoie de martori? Dă-i ei copilul cel viu; căci toți vedeți, prin această milostivire neprefăcută, ea este mama lui.' Să arate părinții dragostea lor față de copii îngrijindu-se de ei, mai ales îngrijindu-se de sufletele lor și, cu o violență sfântă, smulgându-i ca niște tăciuni din foc. Cei mai înclinați să aibă mângâierea copiilor sunt cei ce își fac datoria față de ei. Satana pretinde inima omului, dar prin aceasta se arată că este doar un prefăcut, că ar fi mulțumit să împartă cu Dumnezeu, pe când adevăratul suveran al inimii va avea totul sau nimic.
Considerați
Reflectează
Henry reflectă asupra respectului larg răspândit pe care l-a produs înțelepciunea lui Solomon printre popor.
IV. Ni se spune ce mare reputație și-a câștigat Solomon printre poporul său prin aceasta și prin alte dovezi ale înțelepciunii sale, care ar avea o mare influență asupra ușurării guvernării sale: Ei s-au temut de rege (v. 28), l-au respectat mult, nu au îndrăznit în nici un lucru să i se împotrivească și s-au temut să facă un lucru nedrept; căci știau, dacă venea vreodată înaintea lui, el l-ar descoperi cu siguranță, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el, adică acea înțelepciune cu care Dumnezeu făgăduise să-l înzestreze. Aceasta i-a făcut fața să strălucească, Ecl. viii. 1. Aceasta l-a întărit, Ecl. vii. 19. Aceasta i-a fost mai bună decât armele de război, Ecl. ix. 18. Pentru aceasta a fost și temut și iubit.Henry încheie punând măreția lui Solomon alături de slava mai mare a lui Hristos.
O pildă a înțelepciunii pe care Dumnezeu a dat-o lui Solomon am avut-o la sfârșitul capitolului precedent. În acesta avem o socoteală a bogăției și prosperității sale, cealaltă ramură a făgăduinței făcute acolo. Avem aici, I. Măreția curții sale, slujitorii săi de stat (ver. 1-6) și îngrijitorii casei sale (ver. 7-19) și slujba lor, ver. 27, 28. II. Proviziile pentru masa sa, ver. 22, 23. III. Întinderea stăpânirii sale, ver. 21-24. IV. Numărul, starea și pacea supușilor săi, ver. 20-25. V. Grajdurile sale, ver. 26. VI. Marea sa reputație pentru înțelepciune și învățătură, ver. 29-34. Atât de mare a fost Solomon, dar Domnul nostru Iisus a fost mai mare decât el (Mat. xii. 42), deși a luat chip de rob; căci dumnezeirea, în cea mai de jos umilire a ei, întrece la infinit regalitatea în cea mai înaltă înălțare a ei.
Răspunde
Unde, în responsabilitățile tale actuale, simți nevoia unei inimi înțelegătoare ca a lui Solomon? Cum ai putea cultiva aceeași prioritate de a cere mai întâi înțelepciune mai degrabă decât daruri mai mici? În ce domeniu al vieții te invită Domnul să aduci o chestiune dificilă înaintea Lui pentru discernământ divin?
Roagă-te
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru pilda evlaviei timpurii a lui Solomon și pentru înțelepciunea pe care ai dat-o atât de liber. Învață-ne să prețuim o inimă înțelegătoare mai presus de bogății sau cinste. Ajută-ne să aducem fiecare hotărâre, fiecare relație și fiecare povară la Tine în rugăciune smerită. Unde am compromis sau am devenit nepăsători, restaurează-ne la o dragoste din toată inima pentru Tine și căile Tale. Fie ca înțelepciunea care a marcat tronul lui Solomon să se odihnească peste noi când căutăm să Te cinstim în casele noastre, în lucrarea noastră și în mărturia noastră. Cerem aceasta în numele lui Iisus, care este mai mare decât Solomon. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →