Eterniseed › Curriculum › Luca
Luca 14 — cu Matthew Henry
Deschidere
Astăzi îl primim pe Matthew Henry cu comentariul său atemporal în ritmul nostru zilnic în timp ce deschidem capitolul 14 din Luca. Expunerea atentă a lui Henry ne atrage în masa de sabat, vindecările neașteptate și pildele căutătoare care dezvăluie inima adevăratei ucenicii. Cuvintele sale ne invită să stăm la masă cu Isus, să observăm atât harul extins cât și scuzele oferite. În timp ce ascultăm, Duhul să trezească o foame proaspătă pentru ospățul împărăției pe care Henry îl descrie atât de viu. Fiecare rând să pregătească sufletele noastre să primească și să răspundă.
Citește
Citire
Luați un moment liniștit pentru a citi Luca 14 în întregime. Lăsați narațiunea vindecării din ziua de sabat, pilda așezării la masă și invitația la marea cină să se așeze în duhul vostru. Observați unde inima voastră tinde spre scuză sau spre acceptare smerită. Lăsați textul să vă citească pe voi în timp ce îl citiți.
Studiu
Henry începe prin a reflecta asupra cadrului sabatului.
I. Că Fiul omului a venit mâncând și bând, conversând familiar cu tot felul de oameni; fără a refuza societatea vameșilor, deși aveau o reputație proastă, nici pe cea a fariseilor, deși îi purtau răutate, ci acceptând invitațiile prietenești atât ale unora cât și ale celorlalți, pentru ca, dacă era posibil, să facă bine ambelor părți. Aici a intrat în casa unuia dintre fariseii cei mai de seamă, un conducător, poate, și un magistrat în țara sa, ca să mănânce pâine în ziua de sabat, v. 1. Vedeți cât de binevoitor este Dumnezeu față de noi, că ne îngăduie timp, chiar în ziua Lui, pentru împrospătări trupești; și cât de atenți trebuie să fim să nu abuzăm de acea libertate sau să o transformăm în desfrânare. Hristos a mers doar ca să mănânce pâine, ca să ia acea împrospătare necesară în ziua de sabat. Mesele noastre de sabat trebuie, cu o grijă deosebită, să fie păzite împotriva oricărui fel de exces. În zilele de sabat trebuie să facem ca Moise și Ietro, să mâncăm pâine înaintea lui Dumnezeu (Exod 18,12), și, după cum se spune despre creștinii din primele veacuri, în ziua Domnului, să mâncăm și să bem ca unii care trebuie să se roage din nou înainte de a ne odihni, ca să nu fim nepotriviți pentru aceea.Henry subliniază apoi opoziția cu care s-a confruntat Hristos din partea celor care îl pândeau.
III. Că a îndurat împotrivirea păcătoșilor împotriva Sa: L-au pândit, v. 1. Fariseul care L-a invitat, se pare, a făcut-o cu intenția de a găsi vreo ceartă cu El; dacă a fost așa, Hristos a știut și totuși a mers, căci Se știa un potrivnic pentru cei mai subtili dintre ei și știa cum să Își rânduiască pașii cu ochiul la observatorii Săi. Cei care sunt pândiți au nevoie să fie precauți. Este, după cum observă dr. Hammond, contrar tuturor legilor ospitalității să cauți avantaj împotriva celui pe care l-ai invitat să fie oaspetele tău, căci pe un astfel de om l-ai luat sub protecția ta. Acești legiști și farisei, asemenea vânătorului care stă la pândă ca să prindă păsările, și-au ținut pacea și au acționat foarte tăcut. Când Hristos i-a întrebat dacă socotesc că este îngăduit să vindece în ziua de sabat (și în aceasta se spune că le-a răspuns, căci a fost un răspuns la gândurile lor, iar gândurile sunt cuvinte pentru Isus Hristos), ei nu au vrut să spună nici da, nici nu, căci scopul lor era să Îl pârască, nu să fie învățați de El. Nu au vrut să spună că este îngăduit să vindece, căci atunci s-ar fi împiedicat singuri să Îi impute aceasta ca o crimă; și totuși lucrul era atât de clar și de evident prin sine că nu au putut din rușine să spună că nu este îngăduit. Observați, oamenii buni au fost adesea prigoniți pentru că au făcut ceea ce chiar prigonitorii lor, dacă și-ar fi lăsat conștiințele să vorbească deschis, nu ar fi putut decât să recunoască drept îngăduit și bun. Multe fapte bune a făcut Hristos, pentru care au aruncat cu pietre în El și în numele Lui.Henry arată apoi cum Hristos Și-a justificat faptele.
V. Că Domnul nostru Isus nu a făcut nimic decât ceea ce putea justifica, spre convingerea și rușinarea celor ce se certau cu El, v. 5, 6. El le-a răspuns totuși gândurilor și i-a făcut să tacă de rușine pe cei ce mai înainte tăcuseră din subtilitate, printr-un apel la propria lor practică, așa cum obișnuia să facă în astfel de ocazii, ca să le arate cum, condamnându-L pe El, se condamnau pe ei înșiși: care dintre voi va avea un măgar sau un bou căzut într-o groapă, din întâmplare, și nu îl va scoate în ziua de sabat, și aceasta îndată, fără a amâna până ce sabatul se sfârșește, ca nu cumva să piară? Observați, nu atât din milă față de bietul animal fac aceasta, cât din grija pentru propriul lor interes. Este boul lor și măgarul lor, care valorează bani, și vor trece peste legea sabatului pentru a-l salva. Acum aceasta era o dovadă a ipocriziei lor și că nu din vreo considerație reală față de sabat au găsit ei vină lui Hristos pentru că a vindecat în ziua de sabat (aceasta era doar pretenția), ci cu adevărat pentru că erau supărați de faptele minunate bune pe care le-a săvârșit Hristos și de dovada pe care a dat-o astfel a misiunii Sale dumnezeiești și de interesul pe care l-a câștigat astfel printre oameni. Mulți pot trece ușor peste ceea ce nu pot trece pentru slava lui Dumnezeu și binele fraților lor, din interesul lor propriu. Această întrebare i-a redus la tăcere: Nu au putut să-I mai răspundă la aceste lucruri, v. 6. Hristos va fi justificat când vorbește, și orice gură trebuie să fie închisă înaintea Lui.
Considerați
Considerare
Henry aplică aceste principii tuturor credincioșilor în reflecția următoare.
3. A aplicat aceasta în general și a vrut ca noi toți să învățăm să nu ne gândim la lucruri înalte, ci să ne mulțumim cu lucruri smerite, ca și din alte motive, tot așa și din acesta, pentru că mândria și ambiția sunt rușinoase înaintea oamenilor: căci oricine se înalță pe sine va fi smerit; dar smerenia și lepădarea de sine sunt cu adevărat onorabile: cel ce se smerește pe sine va fi înălțat, v. 11. Vedem în alte cazuri că mândria unui om îl va coborî, dar cinstea va susține pe cel smerit la duh, și înainte de cinste este smerenia.
Răspunde
Răspuns
Unde în rutinele mele zilnice mai pândesc eu pe Isus în loc să-L primesc? Cum ar putea smerenia la masă să schimbe felul în care îi găzduiesc sau îi primesc pe alții în această săptămână? Ce scuză sunt cel mai tentat să ofer când invitația evangheliei se apropie?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Isuse, te lăudăm pentru ospățul pe care l-ai pregătit și pentru invitația plină de har pe care o întinzi celor smeriți și nevoiași. Dăruiește-ne smerenia de a lua locul cel mai de jos, eliberează-ne de orice scuză care ne-ar ține departe de masa Ta și umple-ne cu Duhul Tău ca să-i primim pe cei săraci cu inimi generoase. Dă-ne curaj să Te urmăm fără rezerve, trăind în nădejdea sigură a învierii. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →