Eterniseed › Curriculum › Coloseni
Coloseni 1 — cu Eadie
Deschidere
În tăria liniştită a tradiţiei reformate scoţiene ne întoarcem astăzi la Comentariul lui John Eadie asupra textului grec al capitolului întâi din Coloseni. Cu precizie cuvioasă Eadie urmăreşte cuvintele de început ale apostolului, arătând cum fiecare frază slujeşte Evanghelia lui Hristos şi bunăstarea Bisericii Sale. Exegeza sa atentă ne invită să zăbovim asupra salutului, a mulţumirii şi a nădejdii care ancorează toată viaţa creştină. Duhul care l-a călăuzit pe Pavel să ne călăuzească şi pe noi în ascultare şi în inimi pe măsură ce studiem împreună.
Citește
Citire
Să auzim acum capitolul de început al Epistolei către Coloseni. Ascultaţi autoritatea apostolică, calda laudă a credinţei şi a dragostei şi nădejdea păstrată în ceruri. Citiţi încet, lăsând cuvintele să se aşeze în inimă înainte de a ne întoarce la expunerea lui Eadie.
Studiu
Eadie începe prin a examina salutul apostolic din versetul întâi.
Versetul 1. (Coloseni 1:1.) Παῦλος, ἀπόστολος ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ διὰ θελήματος Θεοῦ, καὶ Τιμόθεος ὁ ἀδελφός „Pavel, apostol al lui Iisus Hristos prin voia lui Dumnezeu şi Timotei fratele”. [Efeseni 1:1; Efeseni 4:11.] Pavel era apostol al lui Iisus Hristos, căci purta însărcinarea Sa, se bucura de inspiraţia Sa, făcea lucrarea Sa şi în toate căuta primirea Sa. Chemarea sa la apostolat a fost printr-o chemare clară şi neîndoielnică a voii dumnezeieşti. Deoarece foloseşte o frază asemănătoare în atâtea epistole ale sale, nu există temei pentru presupunerea lui Hrisostom şi a unor imitatori greci ai acestuia, că apostolul, afirmând aici legătura sa cu Hristos atât de hotărât, ar respinge orice misiune din partea duhurilor inferioare care ocupau un loc atât de proeminent în angelologia învăţătorilor mincinoşi ce încercau să strice Biserica din Colose.El examinează apoi adresarea către sfinţii şi fraţii credincioşi din Colose.
Versetul 2. (Coloseni 1:2.) Τοῖς ἐν Κολοσσαῖς ἁγίοις καὶ πιστοῖς ἀδελφοῖς ἐν Χριστῷ „către sfinţii din Colose şi fraţii credincioşi în Hristos”. Pentru diferitele forme de scriere a numelui cetăţii, vezi Introducerea. Potrivit versiunilor lui Hrisostom, Ecuimeniu, De Wette şi alţii, apostolul îşi adresează astfel scrisoarea: „către cei din Colose care sunt sfinţi şi fraţi credincioşi în Hristos”; dar, după Meyer, „către sfinţii din Colose, adică fraţii credincioşi în Hristos”. Înclinăm spre ultima interpretare, deoarece epitetul ἅγιος a ajuns să aibă forţa unui nume propriu şi nu avea nevoie de ἐν Χ. pentru a-l califica. El stă adesea singur, ca în Faptele Apostolilor 9:13; 9:32; 9:41; 26:10; în Romani 1:7; 12:13; 15:25-26; 15:31 şi în multe alte cazuri din celelalte epistole. Adevărat, în Filipeni 1:1, cuvintele ἐν Χ. ᾿Ι.Apoi desfăşoară temeiurile mulţumirii aduse pentru coloseni.
Versetul 3. (Coloseni 1:3.) Εὐχαριστοῦμεν τῷ Θεῷ καὶ Πατρὶ τοῦ Κυρίου ἡμῶν ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ πάντοτε, περὶ ὑμῶν προσευχόμενοι „Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, totdeauna, rugându-ne pentru voi”. Există variaţii în text, unele dintre ele putând fi notate. Unii citesc τῷ πατρί fără mare autoritate, iar Textul Primit introduce καί fără dovezi concludente. Alte manuscrise citesc ca printr-o corectură εὐχαριστῶ la singular, iar περί, găsit în A, C, D3, E2, J, K, pare să aibă o autoritate mai mare decât ὑπέρ, preferat de Lachmann şi Griesbach. Sensul distinctiv al lui ὑπέρ şi περί într-o asemenea legătură poate fi văzut la Efeseni 6:19. Nu putem fi de acord cu Bähr, Steiger, Baumgarten-Crusius şi Conybeare, care îşi închipuie că Pavel se referă pur şi simplu la sine în pluralul εὐχαριστοῦμεν. Că el poate folosi uneori acest stil nu negăm.În cele din urmă arată cum vestea credinţei şi a dragostei duce la o rugăciune plină de recunoştinţă.
Versetul 4. (Coloseni 1:4.) ᾿Ακούσαντες τὴν πίστιν ὑμῶν ἐν Χριστῷ ᾿Ιησοῦ, καὶ τὴν ἀγάπην ἣν ἔχετε εἰς πάντας τοὺς ἁγίους. Cuvintele ἣν ἔχετε sunt introduse în text pe autoritatea comună a lui A, C, D, E1, F, G, a Vulgata şi a altor versiuni, împreună cu mulţi dintre Părinţi. Apostolul exprimă acum motivul pentru care a mulţumit, participiul având sens cauzal, Kühner, § 667; Stuart, § 169. O frază asemănătoare apare în Efeseni 1:15. Articolul este omis înaintea numelor proprii Χ. ᾿Ι. Winer, § 19, 2. În Efeseni, apostolul adaugă κύριος şi pune articolul înaintea epitetului oficial; dar aici numele simplu Χ. ᾿Ι. din uzul comun apare fără el. Galateni 3:26. O formă diferită de construcţie, introducând articolul înaintea prepoziţiei- πίστει τῇ ἐν Χ. ᾿Ι.-apare în 1 Timotei 3:13 şi similar în 2 Timotei 1:13.
Considerați
Considerare
Eadie subliniază legătura dintre harurile prezente şi nădejdea păstrată în ceruri.
„Auzind de credinţa voastră în Hristos Iisus şi de dragostea pe care o aveţi către toţi sfinţii, ori de câte ori ne rugăm pentru voi, mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, din pricina nădejdii păstrate pentru voi în ceruri.” Adică, vestea credinţei şi a dragostei lor l-a îndemnat să mulţumească; dar pe măsură ce mulţumea, împlinirea finală şi cununa acelor haruri s-au ridicat în faţa lui, şi adaugă: „din pricina nădejdii păstrate pentru voi în ceruri”. Credinţa şi dragostea lor, privite nu doar în exerciţiul prezent, ci şi în împlinirea şi fericirea lor ultimă, au fost temeiurile mulţumirii sale. Nădejdea, după cum sugerează Bengel, arată quanta sit causa gratias agendi pro dono fidei et amoris. Al patrulea verset abia poate fi numit paranteză. Această vedere este, în general, aceea a lui Atanasie, Bullinger, Calixt, Elsner, Cocceius, Storr, Zanchius, Bengel, Schrader, Peile şi Conybeare.El încheie prin a explica siguranţa şi bucuria viitoare a acelei nădejdi cereşti.
Aceste prepoziţii ar fi arătat că nădejdea era în sine marele temei al recunoştinţei; dar apostolul, folosind διά, spune că nădejdea, deşi este atât de nobilă şi plină de făgăduinţă, are o legătură specială şi ultimă cu credinţa şi dragostea, a căror veste i-a bucurat atât de mult inima. Nădejdea era prezentă în mintea lui când a spus εὐχαριστοῦμεν, dar alte gânduri subordonate intervin, iar ideea sa este modificată într-o anumită măsură, astfel încât atunci când a ajuns să scrie ἐλπίδα, a pus înainte διά. ᾿Ελπίς este obiectul sperat- τὸ ἐλπιζόμενον. [Efeseni 1:18.] În τὴν ἀποκειμένην este ideea de rezervare şi siguranţă. (Luca 19:20; 2Timotei 4:8; 1 Petru 1:4.) Nu se bucură acum-dar există acum; este ţinută în păstrare şi va fi cu siguranţă posedată. Şi este păstrată ἐν τοῖς οὐρανοῖς, „în ceruri”-în acea regiune înaltă a fericirii şi a slavei-la dreapta lui Dumnezeu, care o păzeşte, şi în prezenţa lui Hristos, care a câştigat-o şi o va dărui.
Răspunde
Răspuns
Cum întăreşte voia lui Dumnezeu în apostolatul lui Pavel încrederea voastră în Evanghelia pe care aţi primit-o? În ce feluri modelează nădejdea păstrată în ceruri credinţa şi dragostea voastră zilnică faţă de sfinţi? Unde aţi putea mulţumi mai lesne când vă amintiţi că orice har duhovnicesc îndreaptă spre cununa sa finală în Hristos?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv al Domnului nostru Iisus Hristos, Te binecuvântăm pentru cuvântul pe care l-ai dat prin apostolul Tău. Dă-ne, asemenea celor din Colose, o credinţă care se odihneşte numai în Hristos şi o dragoste care îmbrăţişează pe toţi sfinţii Tăi. Ţine înaintea ochilor noştri nădejdea păstrată în ceruri, ca să mulţumim fără încetare şi să ne rugăm cu inimi statornice. Adevărul Evangheliei să aducă roadă în noi şi să crească în toată lumea, până vom intra în moştenirea pe care Hristos a asigurat-o. În numele Său cerem. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →