← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 47-48 — cu Coke

Geneza 47-48Comentariul lui Thomas Coke la Sfânta Biblie20 min
Deschidere
În spiritul devoțiunii metodiste timpurii, ne întoarcem astăzi la Comentariul lui Thomas Coke la Sfânta Biblie pentru capitolele 47 și 48 din Geneză. Ca asociat de încredere al lui Wesley și primul episcop metodist, Coke aduce căldură pastorală și o expunere atentă acestor scene de încheiere ale pelerinajului lui Iacov. Cuvintele sale ne invită să urmărim credincioșia lui Dumnezeu prin foamete, favoare și faptele finale de credință ale patriarhului. Ascultăm cu inimi gata să primească atât îndrumare cât și încurajare pentru propria noastră călătorie spre țara cerească.
Citește

Citire

Să citim acum capitolele 47 și 48 din Geneză, acordând atenție înțelepteia conduceri a lui Iosif în Egipt, audienței lui Iacov la Faraon și adopției și binecuvântării tandre a lui Efraim și Manase. Pe măsură ce auzim textul sacru, Duhul Sfânt să ne pregătească mințile să primim perspectivele pe care Coke le dezvăluie din aceste narațiuni patriarhale.
Studiu
Coke începe prin a considera binecuvântarea lui Iacov asupra lui Faraon. Versetul 7. Geneza 47:7. Iacov l-a binecuvântat pe Faraon — Când cuvântul 'binecuvânta' este aplicat lui Dumnezeu, spune Calmet, înseamnă a mulțumi sau a lăuda; când este aplicat oamenilor, înseamnă a le dori sănătate, prosperitate sau fericire: în acest din urmă sens este folosit aici. Iacov l-a binecuvântat pe Faraon, adică i-a dorit sănătate și o domnie lungă și fericită, în recunoștință pentru protecția cu care îl onorase pe el și familia sa; și probabil a făcut aceasta în numele Dumnezeului părinților săi. Salutul obișnuit printre evrei, 'O, rege, trăiește pentru totdeauna!', era de același fel. El continuă să dezvăluie sensul descrierii vieții lui Iacov ca un pelerinaj. Versetul 9. Geneza 47:9. Al pelerinajului meu — Viața unui credincios nu este altceva decât un pelerinaj; cât timp este departe de țara sa cerească, el nu are cetate statornică. Aceasta este ideea frumoasă sub care limbajul Sfintei Scripturi reprezintă viața în general. Este aplicabilă în mod deosebit vieților patriarhilor, dar niciunuia dintre ei atât de mult ca vieții lui Iacov. Căci ce putea fi mai cu adevărat un pelerinaj decât acela al acestui om sfânt, mereu aruncat din loc în loc, în Mesopotamia, în Canaan, în Egipt, de la Sucot, de la Sihem, de la Betel, de la Hebron? Viețile lor erau o dovadă și o mărturisire a unei stări viitoare: astfel s-au declarat pelerini și străini pe pământ, dorind o țară mai bună, adică una cerească, Evrei 11:13; Evrei 11:40. O sută treizeci de ani — Nu trebuie să presupunem că Moise relatează toată conversația care a avut loc între Faraon și Iacov: dar ceea ce a relatat este extrem de important pentru a fixa cronologia sacră; căci vârsta lui Iacov când a venit în Egipt servește la descoperirea vârstei fiecăruia dintre fiii săi și la verificarea diferitelor epoci capitale ale istoriei sacre. Iacov a trăit șaptesprezece ani după sosirea sa în pământul Goșen și a murit la vârsta de o sută patruzeci și șapte de ani, o viață deși lungă în comparație cu a noastră, totuși scurtă comparată cu a lui Avraam, care a trăit o sută șaptezeci și cinci de ani, și a lui Isaac, care a trăit o sută optzeci. În această lumină zilele sale au fost puține și rele, pline de trudă și dureri și amare de multe nenorociri. Coke oferă apoi reflecții devoționale asupra întâlnirii cu Faraon. Faraon întreabă cu bunătate despre vârsta sa, căci părul alb inspiră respect. Iacov răspunde cu supunerea unui inferior; și cu pietatea unui patriarh îl binecuvântează pe Faraon. Observă: (1.) Fiecare creștin își socotește viața un pelerinaj. (2.) Cea mai lungă vârstă nu este decât câteva zile comparată cu veșnicia; și cea mai fericită viață are un mare amestec de rău. (3.) Zilele noastre sunt considerabil scurtate: acum, comparate cu cele de odinioară, nu sunt decât o palmă lungi. (4.) Binecuvântarea unui bătrân trebuie respectată; și rugăciunile slujitorilor și sfinților în vârstă mult prețuite. 4. Prin grija lui Iosif, ei sunt așezați în cel mai bun pământ și aprovizionați din belșug cu tot ce este necesar. Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru acel Iisus mai bun, care satură sufletele poporului său cu belșug. El încheie secțiunea notând pregătirea lui Iacov pentru moarte. El dorește să fie îngropat în pământul făgăduinței, ca o confirmare pentru posteritatea sa a stăpânirii lor asupra lui și ca un semn al propriei sale speranțe în acea odihnă mai bună care a rămas pentru poporul lui Dumnezeu. Iosif, la dorința sa, îl vizitează și jură să împlinească această poruncă muribundă; apoi Israel este mulțumit și se închină în recunoașterea îndurării. Observă: Când putem cu încredere ne încrede în făgăduința dumnezeiască și ne odihni pe jurământul dumnezeiesc, vom spune cu plăcere: Acum slobozește pe robul tău în pace.
Considerați

Considerare

Coke subliniază binecuvântarea de a fi prezent la plecarea sfinților muribunzi. După cum este datoria noastră să vizităm bolnavii, tot așa este o îndurare deosebită să fim prezenți la plecarea sfinților muribunzi; precum se povestește despre lebăda muribundă, ei cântă adesea atunci cel mai dulce și lasă în urmă o amintire profundă a cuvintelor lor. 2. Ca nu cumva strălucirea pompii lumii să pară a face disprețuită favoarea pe care Iacov o conferă acum lui Iosif și fiilor săi, bătrânul patriarh amintește făgăduința pe care Dumnezeu i-o făcuse, pentru a-i încuraja, în ciuda aparențelor prezente, să prefere speranța lui Israel onorurilor Egiptului. Observă: (1.) Cei care, încrezându-se în făgăduințele lui Dumnezeu, renunță la lume, ca să sufere ocara și necazul cu poporul lui Dumnezeu, vor găsi la sfârșit înțelepciunea alegerii lor. (2.) Nu putem fi prea expliciți în testamentele noastre, pentru a preveni dispute după ce vom fi morți. Despre preferința arătată lui Efraim, el încheie cu sfatul secret al lui Dumnezeu. Este de observat cum Dumnezeu, de la început, a preferat foarte des pe cel mai tânăr celui mai mare, ca Abel înaintea lui Cain, Sem înaintea lui Iafet, Isaac înaintea lui Ismael, Iacov înaintea lui Esau, Iuda și Iosif înaintea lui Ruben și aici Efraim înaintea lui Manase, iar mai târziu Moise înaintea lui Aaron și David cel mai tânăr înaintea tuturor fraților săi. Aceasta trebuie rezolvată în întregime în sfatul înțelept dar secret al lui Dumnezeu, în ceea ce privește binecuvântările vremelnice și privilegiile naționale, după cum ne spune Apostolul, Romani 9:11. Dar această preferință nu are legătură cu conferirea de către Dumnezeu a unei măsuri mai mari a iubirii și aprobării sale unei persoane decât alteia; căci aceasta, suntem siguri, nu poate izvorî decât din caracterele spirituale și morale ale oamenilor; este hotărârea adevărului că la Dumnezeu nu este părtinire; ci în orice neam, cel ce se teme de El și lucrează dreptatea este primit de El, Faptele Apostolilor 10:34-35.
Răspunde

Răspuns

Cum modelează viziunea vieții ca pelerinaj încrederea ta în făgăduințele lui Dumnezeu astăzi? În ce feluri te poți pregăti acum pentru o plecare credincioasă din această lume? Unde vezi lucrând harul ales al lui Dumnezeu dincolo de așteptările omenești?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, îți mulțumim pentru mărturia credincioasă a slujitorului tău Thomas Coke și pentru lumina pe care comentariul său o aruncă asupra acestor capitole. Dă-ne har să trăim ca niște pelerini a căror speranță este fixată pe țara cerească. Întărește-ne să binecuvântăm pe alții în numele tău și să prețuim făgăduințele care l-au susținut pe Iacov. Fă să fim găsiți gata când pelerinajul nostru se sfârșește, odihnindu-ne pe jurământul și făgăduința Dumnezeului legământului nostru. Prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.

Comentariul lui Thomas Coke la Sfânta Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →