Eterniseed › Curriculum › Marcu
Marcu 11 — cu Simeon
Deschidere
În spiritul căii de mijloc, ne îndreptăm astăzi spre Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară a expunerii anglicane care desfăşoară Scripturile cu căldură omiletică şi precizie pastorală. În capitolul al unsprezecelea din Marcu, Simeon ne îndreaptă privirea spre învăţătura Domnului despre rugăciune, arătând cum numai credinţa dă acces la tronul harului. Discursul său ne invită să examinăm atât natura rugăciunii în credinţă, cât şi promisiunile pe care se întemeiază, pentru ca cererile noastre să fie înălţate cu sfântă îndrăzneală şi încredere copilărească.
Citește
Citire
Să ascultăm acum textul sfânt însuşi. Cu atenţie liniştită citim capitolul al unsprezecelea din Evanghelia Sfântului Marcu, oprindu-ne îndeosebi la cuvintele Domnului despre credinţă şi rugăciune. Duhul care a inspirat aceste versete să ne pregătească inimile pentru a primi învăţătura care urmează.
Studiu
Simeon defineşte mai întâi credinţa cerută în rugăciune.
Ce este acea credinţă pe care trebuie s-o exercităm în rugăciune — [Mulţi fac distincţie între credinţa care săvârşeşte minuni şi cea prin care dobândim mântuirea: dar mă îndoiesc mult de justeţea acestei distincţii, aşa cum este ea de obicei explicată. Se presupune că însăşi credinţa este diferită: dar eu înţeleg că diferenţa nu stă în credinţă, ci în obiectele acelei credinţe: credinţa este aceeaşi; însă lucrarea ei este diferită, după obiectele asupra cărora se exercită. Aş spune despre credinţă, în măsura în care se referă la subiectul nostru prezent, că este o aşteptare întemeiată pe o promisiune. A aştepta ceva ce Dumnezeu nu a promis este prezumţie: a te îndoi de împlinirea a ceea ce El a promis este necredinţă: a aştepta împlinirea cuvântului Său este credinţă.El distinge apoi felul în care trebuie primite promisiunile condiţionate.
]; şi tot astfel cele ce oferă temeiuri largi de nădejde tuturor celor ce vor crede în Hristos [Nota: Isaia 55:7. Ioan 6:37. Faptele Apostolilor 13:39. 1 Ioan 1:7.]. Trebuie să le credem pe acestea ca adevărate şi sigure, independent de orice titlu sau interes pe care l-am avea noi faţă de ele. Aplicate nouă înşine, ele pot fi socotite condiţionate; dar luate în mod nedeterminat, pot fi numite absolute. Există alte promisiuni pe care le numim condiţionate; pentru că sunt făcute unor persoane de un anumit caracter sau la împlinirea de către noi a anumitor condiţii [Nota: Matei 5:3-10; Matei 7:7-8; Matei 11:28-29. Faptele Apostolilor 16:31.]: şi pe acestea trebuie să le credem ca fiind infailibil sigure pentru toţi cei ce dobândesc calităţile sau împlinesc condiţiile.Simeon declară apoi succesul sigur care însoţeşte rugăciunea în credinţă.
] 2. Cu ea, nici o rugăciune, chiar pentru cea mai mare binecuvântare, nu poate eşua — [Credinţa cinsteşte fiecare desăvârşire a Dumnezeirii: puterea, dragostea, credincioşia Sa sunt toate recunoscute, când ne ducem la El cu o aşteptare fermă că Îşi va împlini promisiunile. De aceea unor astfel de rugători le dă libertatea 'să ceară orice vor' şi le asigură că le va împlini toate cererile [Nota: Ioan 14:13-14; Ioan 15:7; Ioan 16:24.]. El nu Se leagă totuşi de un anumit timp sau mod de a răspunde rugăciunilor lor: poate socoti potrivit să amâne răspunsul pentru un timp considerabil; dar nu va întârzia dincolo de timpul cel mai bun [Nota: Luca 18:7.]. Poate de asemenea să reţină binecuvântarea anume cerută; dar va da una mai bună în locul ei; aşa cum a refuzat lui Moise permisiunea de a intra în ţara Canaanului, dar i-a dat o vedere a Canaanului şi apoi l-a luat sus în cer [Nota: Deuteronom 3:25-26. cu 34:4, 5.].
Considerați
Considerare
Simeon încheie prin a recomanda înţelepciunea de a preţui promisiunile lui Dumnezeu.
Ne ducem cu încredere la un om de onoare, când avem o promisiune sub propria sa mână: cu ce încredere ne putem atunci duce la Dumnezeu, când putem lua cu noi promisiunile Sale! Priviţi la Iacov, cum se roagă lui Dumnezeu cu o promisiune ce i se dăduse cu mulţi ani înainte [Nota: Geneza 28:15. cu 32:12.]: vedeţi pe David rugându-se în acelaşi fel [Nota: 2 Samuel 7:25. Psalmii 119:49; Psalmii 119:49.]: şi învăţaţi de la ei adevărata folosire a promisiunilor; 'nici să nu clătinaţi vreodată din pricina necredinţei; ci să fiţi tari în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu'. Ele sunt 'prea mari şi scumpe', potrivite cu toate nevoile noastre. Să socotim deci că nimic nu este prea mare ca să cerem; ci 'să ne deschidem gura larg, ca Dumnezeu s-o umple': 'nici o iotă sau o frântură de slovă nu va trece din toate lucrurile bune pe care le-a promis nouă'.
Răspunde
Răspuns
Cum arată practica mea actuală a rugăciunii prezenţa sau absenţa credinţei aşteptătoare? În ce fel sunt ispitit să tratez promisiunile lui Dumnezeu ca fiind condiţionate de vrednicia mea mai degrabă decât de cuvântul Său? Ce promisiune din Scriptură sunt invitat să o iau din nou astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, care ne-ai dat promisiuni prea mari şi scumpe, dă-ne har să ne apropiem de Tine cu acea credinţă care cinsteşte credincioşia Ta şi primeşte darurile Tale. Curăţeşte-ne de orice îndoială care necinsteşte puterea şi dragostea Ta; învaţă-ne să ne ţinem de cuvântul Tău în caracterul său propriu, fie absolut fie condiţionat, şi să aşteptăm împlinirea lui în felul pe care l-ai rânduit. Astfel rugăciunile noastre să devină mijlocul prin care Tu Îţi slăveşti numele şi împlineşti fiecare nevoie a noastră, prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →