Eterniseed › Curriculum › Numeri
Numeri 31-32 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Numeri 31-32 ne invită să urmărim cum Dumnezeu Își conduce poporul prin conflict și consacrare. În aceste capitole, Domnul poruncește lui Israel să execute judecata asupra Madianului, învățându-i în același timp sfințenia în victorie. Comentariul lui Calvin evidențiază echilibrul delicat dintre răzbunarea divină și ascultarea omenească, arătând cum fiecare poruncă slujește scopurilor mai largi ale lui Dumnezeu pentru poporul Său legământal. Ascultând cuvintele sale astăzi, ni se reamintește că Scriptura consemnează aceste evenimente nu doar ca istorie, ci ca instruire pentru cei care vor să umble cu credincioșie cu Domnul. Fie ca perspectivele lui Calvin să ne deschidă inimile pentru a primi aceleași lecții de încredere, curăție și recunoștință pe care vechii israeliți au fost chemați să le învețe.
Citește
Citire
Ne întoarcem acum la paginile din Numeri 31 și 32. Lăsăm textul să vorbească mai întâi, relatând porunca Domnului de a lovi Madianul, strângerea a douăsprezece mii de războinici, întoarcerea cu prada, cerințele de curățire și împărțirea atentă a prăzii. Citim încet, permițând detaliilor ascultării, judecății și consacrării să se înregistreze. Observăm cum narațiunea trece de la luptă la ritual la așezare, fiecare pas fiind rânduit de cuvântul Domnului.
Studiu
Calvin începe prin a aborda porunca Domnului din Numeri 31.
1. Și Domnul a vorbit lui Moise. Printre celelalte privilegii pe care Dumnezeu le-a conferit Bisericii Sale, este celebrat și acesta, că El i-a înarmat pe cei evlavioși 'ca să execute răzbunarea asupra neamurilor, -- să execute asupra lor judecata care este scrisă' (Psalmul 149:7-9) și, deși Duhul declară că aceasta se va întâmpla sub împărăția lui Hristos, totuși El se referă la exemplele antice, dintre care unul, demn de pomenire, este consemnat aici. Madianiții organizaseră o conspirație rea pentru distrugerea poporului lui Dumnezeu: iar Dumnezeu, întreprinzând să pedepsească acest act crud al lor, a dat o dovadă izbitoare a favorii Sale părintești față de israeliți; în timp ce acest har este dublat prin faptul că El îi constituie pe ei slujitorii judecății Sale. Acest pasaj, așadar, ne arată cât de îngrijorat era Dumnezeu pentru bunăstarea poporului Său ales, când S-a ridicat împotriva dușmanilor lor, ca și cum ar fi făcut cauză comună în toate privințele cu ei. În același timp, trebuie să observăm această favoare suplimentară față de ei, că, deși israeliții înșiși nu erau fără vină, El a binevoit totuși să-i numească judecători ai madianiților. Totuși, deoarece El interzice pretutindeni poporului Său să se lase purtat de pofta răzbunării, nu trebuie să uităm distincția dintre răzbunarea oamenilor și a Sa. El ar vrea ca slujitorii Săi, răbdând cu răbdare nedreptățile, să biruiască răul cu binele; în același timp, El nu renunță nicidecum la puterea Sa, ci Își rezervă dreptul de a pedepsi. Ba chiar, Pavel, dorind să-i îndemne pe credincioși la îndelungă răbdare, îi readuce la principiul că Dumnezeu Își asumă oficiul de a răzbuna. [203] Așadar, deoarece Dumnezeu este liber să execute răzbunarea, nu doar prin Sine, ci și prin slujitorii Săi, după cum am văzut deja, aceste două lucruri nu sunt inconsistente unul cu altul: că patimile celor evlavioși sunt ținute sub control prin Cuvânt, ca să nu caute, când sunt nedreptățiți, răzbunare sau să răsplătească relele primite, și totuși ca ei să fie executorii drepți și legitimi ai răzbunării lui Dumnezeu, când sabia este pusă în mâinile lor. Rămâne ca oricine este chemat la acest oficiu să pedepsească crima cu zel cinstit, ca slujitor al lui Dumnezeu, și nu ca acționând în cauza sa privată. Dumnezeu a încredințat aici oficiul răzbunării poporului Său, dar nicidecum ca ei să se lase purtați de pofta firii lor: căci simțământul lor ar fi trebuit să fie acesta, că ar fi trebuit să fie gata să ierte pe madianiți, [204] și totuși ca ei să se ridice din toată inima pentru a le aplica pedeapsa.Calvin continuă prin a examina instrucțiunile lui Moise către popor.
3. Și Moise a vorbit poporului. Nu încape îndoială că Moise a transmis poruncile pe care le primise de la Dumnezeu; așadar, deși se afirmă [205] că doar zece mii au ieșit la război, totuși faptele însele demonstrează că numărul, precum și modul de purtare a războiului, au fost prescrise de Dumnezeu. Și cu siguranță ar fi fost necugetat din partea lui Moise să atace un popor atât de mare cu o bandă atât de mică; și astfel ar fi meritat pe bună dreptate pedeapsa temerității sale, dacă ar fi încercat-o din proprie inițiativă; totuși, când porunca lui Dumnezeu precedase, el a încheiat fericit lucrul, care fusese întreprins în mod potrivit și drept. Nici nu se poate pune la îndoială că Dumnezeu a dorit prin această încercare să probeze credința poporului Său. Căci, potrivit înțelegerii omenești, era o nebunie să se expună fără motiv; și obiecția era evidentă că nu era deloc recomandabil, când șase sute de mii de bărbați erau la îndemână, să restrângă la atât de puțini oficiul de a purta un război atât de primejdios. Așadar, după cum Dumnezeu a distrus mai târziu marea armată a madianiților cu doar patru sute de bărbați sub conducerea lui Ghedeon, tot așa sub mâna lui Moise a trimis doar o mie din fiecare seminție pentru distrugerea acelei națiuni. Seminția lui Zabulon ar fi putut furniza de cinci ori mai mulți soldați decât a luat Dumnezeu din tot poporul. Astfel, așadar, și-au dovedit credința, când, bazându-se doar pe ajutorul lui Dumnezeu, nu au ezitat să se arunce cu îndrăzneală împotriva dușmanilor lor. Iar evenimentul însuși a ilustrat mai deplin harul lui Dumnezeu decât dacă ar fi luptat cu toate forțele lor, căci atunci s-ar fi crezut că madianiții au fost copleșiți de mulțimea infinită de oameni. Așadar, după cum poporul și-a mărturisit ascultarea prin conformare promptă, tot așa au experimentat în rezultat că nu este nimic mai bun decât să ne supunem lui Dumnezeu și să lăsăm perspectiva succesului atât de complet în mâna Sa, încât încrederea noastră să depindă doar de El.Calvin examinează apoi conduita bătăliei înseși.
7. Și au purtat război împotriva madianiților. A fost un exemplu remarcabil de ascultare, că doisprezece mii de bărbați nu au refuzat să se angajeze într-un război plin de primejdie, când era rezonabil să obiecteze că nu era drept ca ei să fie expuși la măcel, ca să zicem așa, în timp ce poporul stătea în tabără, care prin numărul lor mare și cu puțină trudă ar fi învins și biruit dușmanul. A fost, așadar, o dovadă neobișnuită de evlavie că au ascultat porunca lui Dumnezeu și nu au căutat niciun pretext pentru a-și acoperi lașitatea. Dumnezeu, de asemenea, a arătat prin rezultat că nu i-a expus cu ușurință pe slujitorii Săi la primejdie; căci este în puterea Sa să-i scape pe cei pe care îi ia sub protecția Sa de o sută de morți. De aici învățăm, de asemenea, că nu există mijloc mai sigur de siguranță decât să urmăm acolo unde El conduce. Ceea ce adaugă mai târziu Moise tinde să aducă laudă perseverenței lor, cu o singură excepție, au avut dreptate să ucidă toți bărbații, până la regi, despre care Moise relatează că au fost uciși în măcelul general; și mai ales că au aplicat pedeapsa lui Balaam, care prin viclenia și cursele sale încercase să distrugă poporul lui Dumnezeu. Au avut dreptate, de asemenea, să prade toată țara; nici nu au acționat cu mai puțină proprietate și discreție dărâmând toate cetățile și orașele, care ar fi putut fi o ispită pentru cei timizi și inactivi să-și ia locuința acolo; căci, după cum am văzut mai înainte, toate piedicile trebuiau îndepărtate, ca poporul să poată înainta liber și fără obstacole în țara Canaanului; altfel, când era ocazie de odihnă, mulți ar fi renunțat de bunăvoie la moștenirea promisă. De aceea cetățile au fost mistuite de foc, ca să nu ofere niciun sprijin celor care ar fi vrut să rămână. Până aici soldații aleși și-au îndeplinit cu credincioșie datoria: într-un singur aspect au eșuat, în aceea că, sub impulsul fie al lăcomiei, fie al poftei, au păstrat femeile în viață: despre acest punct vom vedea mai mult în curând.
Considerați
Considerare
Calvin trece apoi la curățirea cerută după victorie.
19. Și să rămâneți în afara taberei șapte zile. Am văzut în altă parte [209] că, dacă cineva atinsese un trup mort, era socotit necurat. Moise, extinzând acum ceremonia ispășirii la omuciderea legitimă, arată cât de atent trebuie să ne ferim de vărsarea sângelui omenesc. Israeliților li s-a cerut să înainteze cu putere prin mijlocul măcelului; dar, întrucât este într-un fel contrar ordinii firii ca oamenii să fie uciși de oameni, ca și cum ar înfuria împotriva propriilor măruntaie, Dumnezeu ar vrea ca unele urme de umanitate să fie păstrate chiar și în pedepsele drepte, ca să pună o frână oricărei cruzimi în abstract. Nici nu este fără motiv că Scriptura, chiar și când laudă vitejia eroică, folosește această formă de exprimare, că 'și-au pătat mâinile cu sânge', cei care au ucis pe vreunul dintre dușmanii lor, adică pentru ca noi să urâm toate actele de omucidere, ca fiind potrivnice păstrării rasei omenești. Așadar, deși israeliții îi uciseseră pe madianiți nu doar pe drept, ci și prin porunca lui Dumnezeu, totuși, ca să nu se obișnuiască cu vărsarea nediscriminată a sângelui, li se poruncește să se curețe în ziua a treia și a șaptea, înainte de a se întoarce în tabără, ca necurăția lor să nu infecteze poporul. Motivul curățirii prăzii era diferit, și anume că necurăția vaselor lor indica cât de detestabil era acest popor, ale cărui unelte, până nu erau curățite fie prin foc, fie prin apă, pângăreau pe oricine doar prin atingere. Ca nu cumva, totuși, soldații să refuze să asculte sau să se conformeze fără tragere de inimă, Eleazar le reamintește că nu li se cerea nimic mai mult decât respectarea unei porunci vechi. Nici nu este de îndoială că Moise a cedat în mod intenționat oficiul de învățare nepotului său, deoarece interpretarea legii urma să fie căutată din gura preotului
Răspunde
Răspuns
Unde simt în propria mea viață că Dumnezeu mă cheamă la o ascultare costisitoare pe care aș prefera să o evit? Cum răspund când Domnul cere atât curaj în acțiune, cât și o sfințenie atentă după aceea? Ce practici de recunoștință și consacrare ar putea fi nevoie să recuperez după anotimpuri de victorie sau eliberare?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care poruncești cu suveranitate poporului Tău și dai biruință după credincioșia legământului Tău, întărește-ne prin Duhul Tău să ascultăm Cuvântul Tău chiar când ne duce la conflict și curățește inimile noastre de toată lăcomia și voia proprie. Dă-ne să ne întoarcem cu mâini curate, aducând doar Ție tributul cuvenit, ca fiecare bătălie să se întoarcă spre lauda harului Tău în Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →