← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Macabei

2 Macabei 9-10 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)

2 Macabei 9-10Eterniseed Original — Vocea Catolică22 min
Deschidere
Capitolele nouă și zece din 2 Macabei prezintă moartea lui Antioh Epifanes în îndepărtata Persie și purificarea templului sub Iuda Macabeul, care a instituit sărbătoarea de opt zile a Dedicării. În timp ce 1 Macabei a consemnat aceste evenimente cu o cronică sobră, 2 Macabei le prezintă cu accent teologic. Capitolul nouă este una dintre cele mai clare descrieri din Vechiul Testament a patului de moarte al unui tiran — regele a cărui mândrie ajunsese până la ceruri învățând în boala sa că propriul trup este mai fragil decât structurile pe care le zidise, carnea sa fiind consumată de viermi încă în viață, mărturisirea de pe patul morții venind prea târziu pentru a desface ceea ce viața sa săvârșise. Tradiția catolică a citit acest capitol ca pe o școală a providenței și ca pe un avertisment deosebit împotriva pocăinței târzii care confundă moartea trupului cu mântuirea sufletului. Capitolul zece se îndepărtează apoi de la moartea prigonitorului spre restaurarea templului, cu atenție la arătările îngerești care l-au întărit pe Iuda și pe oamenii săi.
Citește

Citire

Citiți capitolele 9 și 10 din 2 Macabei cu atenție la traiectoriile contrastante. În capitolul nouă, luați aminte la campania orientală a lui Antioh și la încercarea sa asupra templului Nanee din Persepolis, de unde a fost alungat; la furia sa la auzul înfrângerii lui Nicanor în Iudeea; la jurământul său de a face din Ierusalim un cimitir; la lovitura imediată prin care viermii trupului său s-au înmulțit când a căzut din car; la scrisorile de pe patul morții către iudei, prin care oferea pace, restaurarea bunurilor templului și convertire la iudaism; la moartea sa în pământ străin, departe de palat, urât de propria curte. În capitolul zece, luați aminte la Iuda Macabeul și la oamenii săi care purifică templul, reconstruiesc altarul, restaurează sanctuarul, aprinderea candelelor și aducerea jertfei zilnice; la instituirea sărbătorii de opt zile pe care editorul inspirat o identifică explicit ca o aducere-aminte asemenea sărbătorii Corturilor; la campaniile ulterioare ale lui Iuda împotriva popoarelor învecinate; și la arătările îngerești ale călăreților care au apărut din cer ca să conducă și să întărească armata macabeică.
Studiu
Capitolul nouă din 2 Macabei prezintă moartea lui Antioh al IV-lea Epifanes cu un accent teologic deliberat. Textul consemnează că regele, care amenințase să facă din Ierusalim un cimitir pentru iudei, a fost lovit în propriul trup de o boală pe care autorul inspirat o descrie cu dureroasă precizie: o durere de intestine incurabilă, o plagă care înmulțea viermii și consuma carnea încă vie, o incapacitate de a suporta propriul miros. Textul pune pe buzele sale o tânguire de pe patul morții pe care Părinții au citit-o cu grijă teologică: acum îmi amintesc de relele pe care le-am făcut la Ierusalim, când am luat tot argintul și aurul care era acolo și am trimis să distrug fără pricină pe locuitorii Iudeii. Tradiția catolică a observat de mult că portretul autorului inspirat combină realitățile istorice ale morții lui Antioh (regele a murit într-adevăr în Persia în 164 î.Hr., de o boală, în timp ce încerca o altă campanie orientală) cu un accent teologic care atrage atenția cititorului asupra orânduirii providențiale prin care trupul prigonitorului este consumat tocmai de viermii pe care el încercase să-i hrănească cu trupuri evreiești. Sfântul Augustin în Cetatea lui Dumnezeu, Cartea XVIII (capitolul 36 și capitolele învecinate) tratează moartea lui Antioh ca pe una dintre marile instanțe veterotestamentare ale lucrării providenței prin cursul natural al evenimentelor pentru a-și dezvălui judecata și notează că amintirea de pe patul morții a relelor săvârșite este ea însăși o mărturie a lucrării conștiinței chiar în figura tipologiei antihristice. Tradiția catolică a cultivat o distincție teologică atentă cu privire la scrisorile de pe patul morții ale lui Antioh și la aparenta sa convertire. Textul consemnează că regele a scris scrisori către iudei prin care oferea pace, restaurarea bunurilor templului, convertire la iudaism și numirea fiului său într-o relație pașnică cu națiunea iudaică. Părinții, începând cu Augustin, au citit aceste scrisori cu ochi sobri: convertirea de pe patul morții, forțată de experiența morții iminente și a agoniei fizice, nu este convertirea în care tradiția catolică a avut încredere ca fiind în mod obișnuit mântuitoare. Aquino în II-II q.18 (despre speranță) și II-II q.19 (despre darul fricii) tratează specia de frică pe care perspectiva iminentă a morții o produce și o deosebește de frica filială de Dumnezeu, care este substratul propriu al convertirii. Antioh de pe patul morții manifestă frica servilă (timor servilis) care cedează în fața pedepsei fără a ceda în fața iubirii de Dumnezeu; aceasta nu este convertirea care stabilește sufletul în har. Tradiția catolică nu s-a pronunțat asupra dispunerii veșnice a lui Antioh, dar a citit patul său de moarte ca pe un avertisment împotriva încrederii în convertirea care vine doar atunci când nu mai rămâne nicio alternativă. Capitolul zece se îndepărtează apoi de la moartea prigonitorului spre restaurarea templului. Textul descrie purificarea cu aceeași atenție liturgică pe care i-o dăduse 1 Macabei capitolul patru — alegerea preoților fără prihană, distrugerea altarului pângărit, construirea unui nou altar din pietre netăiate potrivit prescripției mozaice, restaurarea vaselor sfinte, aprinderea candelelor, aducerea jertfei zilnice. Editorul inspirat al 2 Macabei adaugă două detalii pe care 1 Macabei nu le-a păstrat. Mai întâi, el identifică explicit sărbătoarea de opt zile a Dedicării cu sărbătoarea Corturilor în structura ei octavă, scriind că au ținut zilele ca pe o sărbătoare a Corturilor, aducându-și aminte cum, cu puțin înainte, în timpul sărbătorii Corturilor, rătăceau prin munți și peșteri ca fiarele sălbatice. Tradiția catolică a citit această identificare ca pe substanța teologică a motivului pentru care sărbătoarea Dedicării este de opt zile: cele opt zile ale Corturilor în calendarul mozaic erau încheierea bucuroasă a anului recoltei în care Israel locuia în corturi vremelnice pentru a-și aminti rătăcirea prin pustiu, iar cele opt zile ale Dedicării transpun această bucurie a Corturilor în restaurarea templului după lunga rătăcire a prigoanei religioase. Octava Paștelui creștin moștenește atât substratul Corturilor (bucuria recoltei), cât și substratul Dedicării (curățirea templului) în octava pascală a calendarului Bisericii. În al doilea rând, capitolul povestește arătările îngerești ale călăreților care au apărut din cer ca să conducă armata macabeică. Textul descrie cum cinci bărbați strălucitori au apărut din cer pe cai cu frâie de aur, înconjurând armata lui Iuda, și cum apariția lor a aruncat groază în dușmani. Tradiția catolică a citit acest pasaj ca pe una dintre mărturiile scripturistice fundamentale ale slujirii îngerești în protecția poporului lui Dumnezeu, paralelă cu protecția slujitorului lui Elisei la Dotan în 2 Regi 6 și cu îngerul Paștelui în Exod 12. Sfântul Toma de Aquino în Summa I q.113 a.1-3 (despre îngerii păzitori) se inspiră din mărturia scripturistică mai largă a protecției îngerești, din care 2 Macabei capitolul zece este o instanță; doctrina că națiunile și comunitățile, precum și sufletele individuale, sunt încredințate grijii îngerești își are temelia scripturistică în astfel de pasaje.
Considerați

Considerare

Luați în considerare patul de moarte al lui Antioh ca pe o școală a limitelor convertirii care vine doar atunci când nu mai rămâne nicio alternativă. Tradiția catolică a fost atentă la acest lucru — convertirea de pe patul morții poate fi autentică și poate duce la mântuirea sufletului, dar Biserica nu a avut încredere în ea ca într-un substitut pentru orânduirea răbdătoare a vieții spre Dumnezeu în timpul în care alternativele rămân disponibile. Sfântul Alfons de Liguori în Pregătirea pentru moarte (Apparecchio alla Morte) s-a inspirat tocmai din acest substrat din 2 Macabei pentru a avertiza împotriva prezumției că orice convertire poate fi amânată până pe patul morții. Unde, în propria voastră orânduire a vieții, ați fost tentați să amânați întoarcerea substanțială spre Dumnezeu pe presupunerea că veți avea timp mai târziu? Luați în considerare, de asemenea, identificarea editorului inspirat a sărbătorii Dedicării cu sărbătoarea Corturilor. Tradiția catolică a păstrat această structură tipologică în octava ei pascală: cele opt zile de la Duminica Paștelui până în duminica următoare (Duminica Milostivirii Divine în calendarul postconciliar) sunt moștenirea liturgică perpetuă atât a bucuriei Corturilor, cât și a restaurării Dedicării. Ați cultivat octava pascală ca pe cele opt zile substanțiale pe care Biserica le-a păstrat, sau ea s-a redus în practica voastră la o singură celebrare de Duminică a Paștelui? Luați în considerare, în cele din urmă, arătările îngerești din capitolul zece. Tradiția catolică susține cu statornicie că națiunile, precum și sufletele individuale, sunt încredințate grijii îngerești; îngerul păzitor al unei națiuni este o realitate teologică pe care tradiția patristică și scolastică a cultivat-o. În vremuri de criză națională, tradiția catolică a recomandat practica invocării îngerului păzitor al națiunii alături de sfinții patroni. Ați cultivat această practică pentru propria voastră țară?
Răspunde

Răspuns

Angajați-vă în această săptămână la un act substanțial care vă orânduiește viața spre Dumnezeu înainte de patul morții — o spovadă după un interval prelungit, o disciplină reînnoită a rugăciunii, o împăcare amânată de mult cu o persoană înstrăinată de voi, un examen serios de conștiință care duce la o schimbare de obicei. Capitolul despre Antioh este avertismentul pe care tradiția catolică l-a păstrat de mult; lăsați ca avertismentul să fie primit, nu admirat de la distanță.
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic și veșnic, care prin moartea lui Antioh Epifanes ai păstrat pentru Biserica Ta avertismentul împotriva convertirii amânate pe patul morții și care prin restaurarea templului de către Iuda Macabeul ai dat poporului Tău sărbătoarea de opt zile a Corturilor-Dedicare ce prefigurează octava pascală a noului legământ, susține în inimile noastre orânduirea răbdătoare a timpului prezent spre slujirea Ta. Prin mijlocirea sfinților îngeri a căror arătare l-a întărit pe Iuda și pe oamenii săi la Bet-Tsur și prin rugăciunile Fericitei Fecioare Maria, regina îngerilor și a fiecărui sanctuar restaurat, dă-ne nouă întoarcerea substanțială spre Tine care nu așteaptă eșecul alternativelor. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu Tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.

Eterniseed Original — Vocea Catolică · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.