Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 43-44 — Eterniseed (era Reformei / protestant istoric)
Deschidere
Profeția consemnată în capitolele patruzeci și trei și patruzeci și patru din Isaia expune hotărârea suverană a lui Dumnezeu de a-și răscumpăra poporul legământului chiar în timp ce acesta rămâne sub sentința judecății pentru fărădelegile sale. Aici Domnul vorbește nu ca unul care reacționează la evenimente, ci ca acela care a decretat deja atât necazul cât și eliberarea care urmează. Accentul cade pe scopul său ales, pe pretenția sa exclusivă la divinitate și pe neputința totală a oricărui pretendent rival la slavă. Capitolele desfășoară un singur argument: Dumnezeul care l-a întocmit pe Israel pentru sine nu va părăsi lucrarea mâinilor sale, totuși el va împlini acea lucrare potrivit sfatului său propriu și nu potrivit vreunui merit sau puteri aflate în poporul însuși.
Citește
Citește cele două capitole în succesiune, observând afirmațiile repetate că Domnul singur este Dumnezeu și că și-a răscumpărat poporul prin decretul său propriu. Observă cum promisiunea păstrării prin ape și foc este întemeiată pe răscumpărarea anterioară mai degrabă decât pe ascultarea prezentă. Notează contrastul extins dintre Dumnezeul cel viu care vestește sfârșitul de la început și idolii muți care nu pot nici prevedea nici acționa. Marchează chemarea finală de a se întoarce la acela care l-a întocmit și ales pe Iacov.
Studiu
Studiază
Argumentul acestor capitole pornește de la scopul statornic al lui Dumnezeu mai degrabă decât de la vreo schimbare în starea lui Israel. După ce a vestit judecata asupra națiunii, profetul declară imediat că același Domn care risipește va și aduna, deoarece răscumpărarea pe care o intenționează a fost hotărâtă înainte ca robia să aibă loc. Afirmația că poporul este prețios în ochii săi și că l-a iubit nu se întemeiază pe purtarea lor, ci pe voia sa aleasă proprie. Prin urmare, promisiunea că vor trece prin ape și nu vor fi înecați, și prin foc și nu vor fi arși, funcționează ca o asigurare că niciun instrument al necazului nu se află în afara controlului divin. Aceeași suveranitate care permite apele le și limitează. Când Domnul vestește că dă Egiptul și Etiopia ca răscumpărare pentru poporul său, el arată că națiunile servesc doar ca mijloace pentru a împlini scopurile pe care le-a numit deja. Porunca de a nu mai pomeni lucrurile dintâi este de asemenea o îndemnare de a înceta măsurarea îndurării prezente după experiența trecută; lucrul nou pe care Dumnezeu îl va face pornește numai din sfatul său. Acuzația extinsă a fabricării idolilor din capitolul patruzeci și patru expune contrastul radical dintre Creatorul care își întocmește slujitorul din pântece și meșteșugarul care întocmește un dumnezeu din rămășița unui copac. Idolatrul nu poate cunoaște viitorul deoarece nu are acces la decret; Domnul, dimpotrivă, vestește ce va veni deoarece el a orânduit-o. Chemarea finală de a pomeni aceste lucruri readuce cititorul la temelia legământului: Domnul și-a revărsat Duhul asupra seminției lui Iacov, asigurând astfel continuitatea poporului pe care l-a ales. De-a lungul întregului text se menține că răscumpărarea este un act al inițiativei divine care precede și produce răspunsul celor răscumpărați.
Considerați
Consideră
Același tipar apare și în alte locuri din Scriptură ori de câte ori Dumnezeu se adresează poporului său aflat sub judecată. În scrierile apostolului Pavel, doctrina alegerii este prezentată ca temei al perseverenței, astfel încât necazurile veacului de acum nu pot despărți pe cei aleși de dragostea lui Dumnezeu în Hristos. De asemenea, epistola către Evrei tratează generația din pustiu ca un avertisment că apartenența exterioară la legământ nu garantează moștenirea finală, totuși afirmă simultan că promisiunea rămâne sigură pentru cei chemați potrivit scopului. Reformatorii au citit Isaia patruzeci și trei și patruzeci și patru ca o confirmare că continuitatea bisericii se întemeiază pe decretul imuabil mai degrabă decât pe fidelitatea membrilor săi. Această lectură păstrează atât realitatea pedepsirii divine cât și certitudinea păstrării divine, refuzând să dizolve vreunul din aceste adevăruri în celălalt.
Răspunde
În ce încercare prezentă te ispitești să măsori credincioșia lui Dumnezeu după absența necazului mai degrabă decât după decretul său anterior de răscumpărare? Cum expune demascarea idolatriei din aceste capitole orice încredere prezentă în mijloace create ca și cum acestea ar poseda putere independentă de a asigura sau de a distruge? În ce fel anume schimbă asigurarea că Domnul te-a întocmit deja pentru sine felul în care privești atât eșecurile tale cât și păstrarea ta?
Roagă-te
O, Doamne Dumnezeule, care ți-ai ales poporul potrivit sfatului voii tale proprii și l-ai răscumpărat prin cuvântul decretului tău, dă-ne să ne odihnim în certitudinea scopului tău mai degrabă decât în nesiguranța propriilor noastre stări. Ferește-ne de a măsura credincioșia ta după măsura necazului prezent și învață-ne să privim fiecare încercare ca fiind mărginită de aceeași suveranitate care a numit deja eliberarea noastră. Păzește-ți biserica de orice formă de idolatrie care ar atribui creaturii ceea ce ți se cuvine numai ție și fă-ne să ne aducem aminte că suntem lucrarea mâinilor tale. Prin Isus Hristos, Domnul nostru, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.