← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni

1Corinteni 16 — cu Matthew Henry

1 Corinteni 16Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În ritmul liniștit al studiului zilnic al Scripturii ne oprim înaintea capitolului final din Prima Epistolă către Corinteni. Expunerea atentă a lui Matthew Henry deschide o fereastră asupra instrucțiunilor finale ale lui Pavel, arătând cum faptele obișnuite de generozitate și credința statornică leagă biserica laolaltă. Reflecțiile sale ne amintesc că fiecare cuvânt al apostolului, deși scris cu mult timp în urmă, vorbește încă cu putere vie comunităților și chemărilor noastre. Pe măsură ce ascultăm, descoperim curaj proaspăt pentru a da, a veghea și a onora pe cei care lucrează printre noi. Să lăsăm glasul lui Henry să ne însoțească în timp ce deschidem textul împreună, cerând Duhului să facă aceste îndrumări străvechi roditoare în viețile noastre de astăzi.
Citește

Citire

Cu inimi gata să primească, citim acum integral capitolul al șaisprezecelea din Prima Epistolă către Corinteni. Ascultați chemarea blândă dar urgentă la dragoste practică, planurile de călătorie ale apostolului și recomandările sale calde pentru lucrătorii împreună cu el. Lăsați cuvintele să se așeze încet; observați cum Pavel împletește milostenia, curajul și curtoazia. La încheierea capitolului, primiți binecuvântarea ca o binecuvântare personală rostită peste ziua voastră.
Studiu
Henry începe prin a explica modul în care Pavel introduce îndrumarea sa pentru strângerea de ajutoare. I. Cum introduce el îndrumarea sa. Nu era un serviciu deosebit pe care îl cerea de la ei; dăduse porunci similare bisericilor din Galatia, v. 1. Dorea doar ca ei să se conformeze acelorași reguli pe care le dăduse altor biserici cu un prilej similar. Nu dorea ca alții să fie ușurați și ei împovărați, 2 Cor. viii. 13. De asemenea, menționează cu înțelepciune aceste porunci ale sale date bisericilor din Galatia, pentru a stârni emulație și a-i îndemna să fie darnici, potrivit împrejurărilor și prilejului. Cei care întreceau cele mai multe biserici în daruri duhovnicești și, după cum este probabil, în bogăție lumească (vezi argumentul), cu siguranță nu s-ar fi lăsat întreceți de nimeni în dărnicia lor față de frații lor suferinzi. Observație: Exemplul bun al altor creștini și biserici ar trebui să stârnească în noi o emulație sfântă. Este potrivit pentru un creștin să nu suporte să fie întrecut de un alt creștin în ceva virtuos și demn de laudă, cu condiția ca această considerație doar să-l facă să se străduiască, nu să invidieze pe alții; și cu cât avem mai multe avantaje față de alții, cu atât mai mult ar trebui să ne străduim să-i întrece. Biserica din Corint nu trebuia să fie întrecută în acest serviciu al dragostei de bisericile din Galatia, care nu par să fi fost îmbogățite cu daruri duhovnicești egale sau cu capacitate exterioară. Apoi se îndreaptă spre modul în care urma să se facă strângerea. 1. Modul în care urma să se facă strângerea: Fiecare trebuia să pună deoparte în vistierie (v. 2), să aibă o vistierie sau un fond la el, în acest scop. Înseamnă că trebuia să pună deoparte cât putea cruța din când în când și prin acest mijloc să adune o sumă pentru acest scop milostiv. Observație: Este un lucru bun să aduni în vistierie pentru fapte bune. Cei care sunt bogați în lumea aceasta ar trebui să fie bogați în fapte bune, 1 Tim. vi. 17, 18. Cel mai bun mod de a fi astfel este să aloce din venitul lor și să aibă o vistierie în acest scop, un fond pentru săraci precum și pentru ei înșiși. Prin acest mijloc vor fi gata pentru orice faptă bună când se ivește prilejul; și mulți care muncesc cu mâinile lor pentru trai ar trebui să lucreze astfel încât să poată da celui ce are nevoie, Ef. iv. 28. Într-adevăr, vistieria lor pentru fapte bune nu poate fi niciodată foarte mare (deși, după împrejurări, poate varia considerabil); dar cel mai bun mod din lume pentru ei de a obține o vistierie în acest scop este să pună deoparte din când în când, pe cât își permit. Unii dintre părinții greci observă pe bună dreptate aici că acest sfat a fost dat pentru cei mai săraci dintre ei. Trebuiau să pună deoparte săptămână de săptămână și să nu aducă în vistieria comună, pentru ca prin acest mijloc contribuțiile lor să le fie ușoare și totuși să crească într-un fond pentru alinarea fraților lor. 'Fiecare puțin', cum spune proverbul, 'ar face mult'. Într-adevăr, toată milostenia și bunăvoința noastră ar trebui să fie libere și cu bucurie, și din acest motiv ar trebui să ni se facă cât mai ușoare nouă înșine. Și ce mod mai potrivit de a ne face ușori în această privință decât astfel să punem deoparte? Putem da cu bucurie când știm că putem cruța și că am pus deoparte în vistierie ca să putem. Apoi, Henry abordează timpul stabilit pentru acest act milostiv. 3. Iată timpul când trebuie făcut acest lucru: Prima zi a săptămânii, kata mian sabbaton (Luca xxiv. 1), ziua Domnului, sărbătoarea creștină, când se țineau adunări publice și se săvârșea închinarea publică, iar instituțiile și tainele creștine (cum le numeau cei din vechime) erau urmate; atunci fiecare să pună deoparte la el. Este o zi de odihnă sfântă; și cu cât mintea are mai multă vacanță de la grijile și trudele lumești, cu atât are mai multă dispoziție să arate milostenie: iar celelalte îndatoriri ale zilei ar trebui să ne îndemne la împlinirea acesteia; faptele de milostenie ar trebui să însoțească întotdeauna faptele de evlavie. Adevărata evlavie față de Dumnezeu va naște dispoziții bune și prietenoase față de oameni. Această poruncă o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său, 1 Ioan iv. 21. Faptele de milostenie sunt roadele autentice ale adevăratei iubiri față de Dumnezeu și de aceea sunt un serviciu potrivit în ziua Sa. Observație: Ziua lui Dumnezeu este un timp potrivit pentru a pune deoparte pentru scopuri milostive sau a cheltui în ele, după cum ne-a binecuvântat; este plata unui tribut pentru binecuvântările săptămânii trecute și este un mod potrivit de a dobândi binecuvântarea Sa asupra lucrului mâinilor noastre pentru următoarea.
Considerați

Considerare

Henry reflectă mai târziu asupra planurilor apostolului de a vizita biserica. În acest pasaj apostolul notifică și explică scopul său de a-i vizita, cu privire la care observăm: 1. Scopul său: intenționa să treacă din Asia, unde se afla acum (vide v. 8, 19) și să treacă prin Macedonia în Ahaia, unde era Corintul, și să stea ceva timp cu ei, poate și iarna, v. 5, 6. Lucrase mult timp în această biserică și făcuse mult bine printre ei și avea inima pusă să facă și mai mult (dacă Dumnezeu socotea de cuviință) și de aceea avea în gând să-i vadă și să stea cu ei. Observație: Inima unui slujitor cu adevărat creștin trebuie să fie mult îndreptată spre poporul acela printre care a lucrat mult timp și cu succes remarcabil. Nu e de mirare că Pavel dorea să vadă Corintul și să stea cu ei cât timp îi permiteau celelalte îndatoriri ale slujbei sale. Deși unii dintre acest popor îl disprețuiau și făceau o fracțiune împotriva lui, fără îndoială că erau mulți care îl iubeau cu tandrețe și îi arătau tot respectul cuvenit unui apostol și tatălui lor duhovnicesc. Și e de mirare că ar dori să-i viziteze și să stea cu ei? Iar în ce privește pe ceilalți, care acum manifestau mare lipsă de respect, putea spera să-i aducă la o dispoziție mai bună și astfel să îndrepte ce era în neorânduială în biserică, stând printre ei un timp. Este clar că spera un efect bun, pentru că spune că intenționa să stea, ca ei să-l trimită în călătoria lui oriunde ar merge (v. 6); nu ca să-l însoțească puțin pe drum, ci să-l grăbească și să-l echipeze pentru călătorie, să-l ajute și să-l încurajeze la ea și să-l pregătească pentru ea. Trebuie înțeles ca fiind înaintat în călătorie într-un mod evlavios (cum se exprimă 3 Ioan 6), astfel încât să nu-i lipsească nimic, cum spune el însuși, Tit. iii. 13. Șederea sa printre ei, spera el, le-ar vindeca firea factioasă și i-ar împăca cu el și cu datoria lor. Observație: Era un motiv just pentru un apostol să-și facă locuința într-un loc dacă avea perspectiva de a face bine. 2. Scuza sa pentru a nu-i vedea acum, pentru că ar fi doar pe drum (v. 7), en parodo—în trecere—en passant: ar fi doar o vizită trecătoare. Nu i-ar vedea pentru că nu putea sta cu ei. O astfel de vizită nu i-ar da nici lui nici lor nicio mulțumire sau avantaj; ar trezi mai degrabă pofta decât să o satisfacă, ar înălța mai degrabă dorințele lor de a fi împreună decât să le satisfacă. Îi iubea atât de mult încât tânjea după o ocazie de a sta cu ei, de a-și lua locuința printre ei pentru un timp mai lung. Aceasta ar fi mai plăcut pentru el și mai de folos pentru ei decât o vizită grăbită pe drumul său; și de aceea nu i-ar vedea acum, ci altădată, când putea zăbovi mai mult. 3. Avem limitarea acestui scop: Sper să zăbovesc puțin cu voi, dacă Domnul va îngădui, v. 7. Deși apostolii scriau sub inspirație, nu știau prin aceasta cum îi va rândui Dumnezeu. Pavel avea un scop de a veni la Corint și de a sta acolo și spera să facă bine prin aceasta. Acesta nu era un scop provenind dintr-o mișcare sau impuls extraordinar al Duhului lui Dumnezeu; nu era efectul inspirației; căci dacă ar fi fost astfel, nu ar fi putut vorbi despre el în acest mod. Un scop format astfel în el trebuie să fi fost scopul lui Dumnezeu, arătat lui prin Duhul Său; și putea el spune că va veni la Corint doar pe această vedere, dacă Dumnezeu îngăduie, adică că va împlini scopul lui Dumnezeu însuși cu privire la el, cu îngăduința lui Dumnezeu? Trebuie înțeles atunci ca un scop obișnuit, format în propriul său duh. Și cu privire la toate scopurile noastre este potrivit să spunem: 'Le vom împlini dacă Domnul va îngădui'. Observație: Toate scopurile noastre trebuie făcute cu supunere față de providența divină. Trebuie să spunem: Dacă Domnul va voi, vom trăi și vom face aceasta și aceea, Iacov iv. 15. Nu este în puterea noastră să ne împlinim propriile planuri fără îngăduința divină. Prin puterea și îngăduința lui Dumnezeu și sub îndrumarea Sa trebuie să facem totul. Păgânii au recunoscut de acord această preocupare a Providenței în toate acțiunile și preocupările noastre; cu siguranță ar trebui să o recunoaștem și noi cu bucurie și să o luăm în seamă frecvent și serios. 4. Avem scopul său exprimat de a sta la Efes pentru moment. Spune că va sta acolo până la Cincizecime, v. 8. Este foarte probabil că la vremea scrierii acestei epistole era în Efes, din acest pasaj comparat cu v. 19, unde spune: Bisericile Asiei vă salută. O salutare potrivită din Efes, dar cu greu atât de potrivită dacă ar fi fost la Filipi, cum are subscriptia acestei epistole în copiile noastre obișnuite. 'Bisericile Macedoniei vă salută' ar fi fost mult mai potrivit inserat la încheierea unei scrisori din Filipi decât cealaltă. Dar, 5. Avem motivul dat pentru șederea sa la Efes pentru moment: Pentru că o ușă mare și eficace i s-a deschis și erau mulți potrivnici, v. 9. O ușă mare și eficace i s-a deschis; mulți erau pregătiți să primească Evanghelia la Efes și Dumnezeu i-a dat mare succes printre ei; adusese pe mulți la Hristos și avea mare nădejde să mai aducă și alții. Din acest motiv a hotărât să stea o vreme la Efes. Observație: Succesul și o perspectivă frumoasă de mai mult era un motiv just pentru a hotărî un apostol să stea și să lucreze într-un loc anume. Și erau mulți potrivnici, pentru că o ușă mare și eficace era deschisă. Observație: Marele succes în lucrarea Evangheliei creează de obicei mulți dușmani. Diavolul se împotrivește cel mai mult și le face cele mai multe necazuri celor care se pun cu toată inima și cu succes să distrugă împărăția lui. Erau mulți potrivnici; și de aceea apostolul a hotărât să stea. Unii cred că aluzie în acest pasaj la obiceiul Circului Roman și la ușile lui, la care carele de luptă trebuiau să intre, ca și adversarii lor la ușile opuse. Adevăratul curaj este ascuțit de opoziție; și nu e de mirare că curajul creștin al apostolului ar fi animat de zelul potrivnicilor săi. Erau hotărâți să-l ruineze și să împiedice efectul slujirii sale la Efes; și ar fi trebuit el în acest moment să-și părăsească postul și să-și dezonoreze caracterul și doctrina? Nu, opoziția potrivnicilor doar i-a animat zelul. Nu s-a lăsat descurajat de potrivnici; ci cu cât se înfuriau și se împotriveau mai mult, cu atât se străduia mai mult. Ar trebui un astfel de om ca el să fugă? Observație: Potrivnicii și opoziția nu frâng duhurile slujitorilor credincioși și de succes, ci doar le aprind zelul și le insuflă curaj proaspăt. Într-adevăr, a lucra în zadar este lipsit de inimă și descurajant. Aceasta înăbușe duhurile și frânge inima. Dar succesul va da viață și vigoare unui slujitor, chiar dacă dușmanii se înfurie, hulesc și persecută. Nu opoziția dușmanilor, ci împietrirea și încăpățânarea ascultătorilor săi și alunecările și revolta celor ce mărturisesc înăbușă un slujitor credincios și îi frâng inima.
Răspunde

Răspuns

Unde în ritmul tău săptămânal te-ar putea invita Domnul să pui deoparte o parte pentru alții? Cum poți extinde respect autentic celor care slujesc cu credincioșie, chiar când sunt mai tineri sau mai puțin cunoscuți? În ce fel întărește de fapt opoziția hotărârea ta de a rămâne statornic în dragoste?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Ceresc, Te lăudăm pentru Evanghelia care ne îndeamnă să dăm cu bucurie și în mod regulat, după cum ne prosperi, și pentru chemarea de a sta tari în credință, cinstind pe cei ce se ostenesc printre noi. Prin Duhul Tău, fă ca locuințele și bisericile noastre să fie locuri în care dragostea curge liber și slujitorii Tăi sunt înviorați, ținându-ne veghetori și buni până Te vom vedea față în față. În numele lui Hristos, Domnul nostru, amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →