Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 13-14 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În tratarea sa a capitolelor 13 și 14 din Iosua, Maclaren urmărește trecerea de la cucerire la moștenire, evidențiind interacțiunea dintre promisiunea divină și credincioșia umană. Reflecțiile sale ne invită să reflectăm la modul în care lucrarea neterminată, speranța statornică și încrederea curajoasă modelează o viață care rămâne viguroasă până la sfârșit. Ascultând vocea sa, suntem atrași în povestea lui Caleb și a semințiilor, descoperind principii care încă îi călăuzesc pe credincioși astăzi. Fie ca acest timp să vă întărească încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu și să trezească o hotărâre proaspătă de a revendica moștenirea pe care El a pregătit-o.
Citește
Citire
Luați câteva clipe de liniște pentru a citi capitolele 13 și 14 din Iosua încet și cu atenție. Observați trecerea de la bătăliile câștigate la pământul care mai trebuie posedat. Remarcați anii înaintați ai lui Iosua și cererea îndrăzneață a lui Caleb. Lăsați narațiunea să vorbească despre promisiuni ținute de-a lungul deceniilor și chemarea de a încheia bine. Reveniți când sunteți gata să studiați perspectivele lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a reflecta asupra bătrâneții lui Iosua și la împlinirea lucrării sale de către alții.
Iosua era acum un om foarte bătrân și petrecuse șapte ani în cucerire. Lucrarea sa era încheiată, iar acum trebuia doar să ia măsuri pentru a asigura împlinirea de către alții a triumfului pe care el nu-l va vedea. Acest incident are multe aplicații la lucrarea Bisericii în lume, dar nu mai puțin importante pentru progresul individual, și pe acestea le considerăm acum în principal.Maclaren explorează apoi necesitatea nemulțumirii continue față de realizările parțiale.
Acest lucru este esențial în toate domeniile, 'Nu ca și cum'; cu cât urcăm mai sus, cu atât vedem mai clar vârful. Idealul devine mai înalt, pe măsură ce este realizat parțial. Muntele pare relativ jos și ușor până începem să urcăm. Ar trebui să fim mereu mânați de sentimentul incompletitudinii noastre și atrași de viziunea frumoasă a posibilităților neatins. În toate domeniile, a fi mulțumit cu ceea ce s-a atins înseamnă a înceta să crești.El continuă să examineze natura parțială a cuceririi și rolul credinței în împărțire.
Cucerirea lui Iosua a fost foarte parțială. El a supus o parte din nucleul muntos central, dar întinderea joasă de țară de pe coastă, Filistia și câmpia maritimă până la Tir și Sidon și alte districte izolate, au rămas necucerite. Totuși, întregul pământ trebuia acum împărțit semințiilor. Această împărțire trebuie să fi întărit credința în posesiunea lor finală și să fi încurajat efortul de a face idealul realitate și de a-și însuși în fapt ceea ce era deja al lor în scopul lui Dumnezeu. Astfel, o mare parte din datoria creștină și un mare secret al progresului creștin este să ne familiarizăm cu speranța victoriei complete. Ar trebui să dobândim obiceiul de a contempla ca fiind cu siguranță menit de Dumnezeu să fie al nostru, conformitatea completă cu caracterul lui Hristos, însușirea completă a darurilor lui Hristos. Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să cumpere 'un ogor care era în Anatot' în vremea când o armată invadatoare stăpânea țara. Un roman a plătit bani pentru terenul pe care asediatorii Romei erau tabărați. Nu se cuvine creștinilor să fie mai puțin încrezători în victorie. Dar trebuie să luăm seama ca încrederea noastră să fie întemeiată pe temelia potrivită. Porunca lui Dumnezeu către Iosua de a împărți pământul, chiar în timp ce dușmanii formidabili enumerați în context îl țineau ferm, s-a bazat pe asigurarea Ios 13:6: 'Pe aceștia îi voi izgoni dinaintea copiilor lui Israel.' Încrederea bazată pe sine este prezumție și se va sfârși în înfrângere; încrederea bazată pe Dumnezeu va întări la efort nobil, care este cu atât mai viguros și va duce cu siguranță la victorie, cu cât se neîncrede în sine.Maclaren descrie apoi o viață clădită pe promisiunea divină.
I. Văd deci aici, întâi, o viață clădită în întregime pe promisiunea lui Dumnezeu.
Considerați
Reflectare
Maclaren reflectă asupra unei vieți care poate fi privită retrospectiv cu integritate.
Desigur, un asemenea ton de a vorbi despre trecutul cuiva miroase a o etapă mai timpurie în revelație decât cea în care trăim, și, dacă aceasta ar fi luată ca socoteală totală a unui om despre întreaga sa viață, nu am putea-o elibera de acuzația de auto-plăcere și auto-dreptate neplăcute. Dar, cu toate acestea, nu este același lucru în retrospectivă dacă tu și eu trebuie să privim înapoi la ani care au fost dați sinelui, lumii, patimii, mândriei, lăcomiei și frivolităților de tot felul, sau la ani care, în principal și ținând seama de dorințele lor cele mai profunde și de direcția lor conducătoare, au fost dați lui Dumnezeu și slujirii Sale. Mulți oameni privind înapoi la viața lor - mă întreb dacă există astfel de oameni care mă ascultă acum - pot vedea doar o asemenea priveliște cum a văzut Avraam în acea dimineață când a privit în jos pe câmpia Sodomei și 'Iată, fumul țării se înălța ca fumul unui cuptor.' Dragi prieteni, singurul lucru care face viața în retrospectivă tolerabilă este ca ea să fi fost dată lui Dumnezeu și ca să putem spune: 'L-am urmat pe Domnul Dumnezeul meu cu desăvârșire.'În cele din urmă, Maclaren îl prezintă pe Caleb ca exemplu de disponibilitate pentru noi provocări la bătrânețe.
Așadar, dragi prieteni, dacă vrem să avem vieți la care să putem privi înapoi, vieți în care prospețimea timpurie va dura dincolo de 'roua dimineții', vieți în care vor veni, zi de zi și clipă de clipă, gusturi abundente dinainte pentru a ne potoli foamea până vom sta la masa lui Hristos în Împărăția Sa, trebuie să 'îl urmăm pe Domnul totdeauna', fără predare pe jumătate și fără devotament parțial, ci să ne dăm Lui cu totul, ca să fim călăuziți și trimiși unde va El. Și atunci, ca și Caleb, vom putea spune, cu un 'poate', nu de îndoială, ci de uimire că ar trebui să fie așa, pentru noi nevrednici, 'Poate că Domnul va fi cu mine și îi voi izgoni.' În toate acestea 'suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.'
Răspunde
Răspuns
Unde în propria voastră călătorie simțiți tensiunea dintre lucrarea împlinită și lucrarea încă necesară? Cum ar putea obiceiul de a revendica promisiunile lui Dumnezeu să vă schimbe perspectiva asupra zonelor neterminate? Ce pas de încredere curajoasă vă invită Domnul să faceți astăzi, chiar dacă implică risc?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru mărturia lui Iosua și Caleb, care au încrezut în Cuvântul Tău de-a lungul anilor lungi. Învață-ne să ținem promisiunile Tale cu aceeași strângere statornică, refuzând să ne mulțumim cu victorii parțiale. Păstrează-ne inimile proaspete și puterea noastră reînnoită pe măsură ce Te urmăm cu desăvârșire. Dă-ne curaj să cerem locurile dificile unde prezența Ta va fi văzută cel mai clar. Fie ca viețile noastre, ca și a lui Caleb, să poarte semnul răbdării credincioase și al așteptării îndrăznețe. În numele lui Iisus, care a mers înaintea noastră, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →