Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 17-18 — cu Matthew Henry
Deschidere
Astăzi explorăm capitolele 17 și 18 din Isaia prin expunerea atentă a lui Matthew Henry. Comentariul său urmărește felul în care Domnul tratează națiunile în legământ și conflict, revelând atât severitatea judecății cât și persistența milei. Pe măsură ce ascultăm aceste sarcini străvechi, perspectivele lui Henry ne invită să reflectăm la felul în care scopurile lui Dumnezeu se desfășoară de-a lungul istoriei și ating mersul nostru prezent al credinței.
Citește
Citire
Oprește-te acum și citește Isaia 17–18 în traducerea preferată. Ascultă temele repetate ale pustiirii și eliberării și observă cum profetul se adresează atât națiunilor înconjurătoare cât și poporului lui Dumnezeu.
Studiu
Henry începe prin a expune sarcina Damascului și alianța sa cu Israel.
Avem aici sarcina Damascului; parafraza caldeeană o citește astfel: Sarcina potirului blestemului de băut pentru Damasc; și, deoarece cele zece seminții sunt în alianță, ele trebuie să se aștepte să bea împreună cu Damascul din acest potir al tremurului care urmează să se învârtă. 1. Damascul însuși, cetatea capitală a Siriei, trebuie distrus; casele, probabil, vor fi arse, cel puțin zidurile, porțile și fortificațiile demolate, iar locuitorii duși în robie, astfel încât pentru moment este îndepărtat de la a fi cetate și redus nu doar la un sat, ci la o grămadă de ruine, v. 1. O asemenea lucrare pustiitoare face păcatul cu cetățile. 2. Orașele de la țară sunt părăsite de locuitorii lor, înspăimântați sau siliți să plece de invadatori: Cetățile Aroerului (o provincie a Siriei așa numită) sunt părăsite (v. 2); cei învinși nu îndrăznesc să locuiască în ele, iar învingătorii nu au nevoie de ele, nici nu le-au luat din nevoie, ci din capriciu; astfel încât locurile care ar trebui să fie pentru oameni să locuiască sunt pentru turme să se culce, ceea ce pot face fără ca nimeni să le tulbure sau să le alunge. Casele mărețe sunt transformate în staule de oi. Este ciudat că marii cuceritori se mândresc cu a fi dușmani comuni ai omenirii. Dar, oricât de nedrepți ar fi ei, Dumnezeu este drept când face ca acele cetăți să-și verse locuitorii, care prin nelegiuirea lor s-au făcut vrednici de dispreț; este mai bine ca turmele să se culce acolo decât ca ele să adăpostească pe cei care sunt în revoltă deschisă împotriva lui Dumnezeu și a virtuții. 3. Cetățuile lui Israel, regatul celor zece seminții, vor fi aduse la ruină: Cetățuia va înceta din Efraim (v. 3), cea din Samaria și toate celelalte. Ei s-au unit cu Siria pentru a invada Iuda într-un mod foarte nenatural; și acum cei care au fost părtași la păcat vor fi făcuți părtași la ruină, și pe drept. Când cetățuia va înceta din Efraim, prin care Israel va fi slăbit, regatul va înceta din Damasc, prin care Siria va fi ruinată. Sirienii au fost conducătorii acelei confederații împotriva lui Iuda și de aceea sunt pedepsiți primii și mai aspru; și, pentru că s-au lăudat cu alianța lor cu Israel, acum că Israel este slăbit sunt mustrați cu acele laude: „Rămășița Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel; acei puțini care rămân din sirieni vor fi într-o stare la fel de umilă și disprețuită ca și copiii lui Israel, iar slava lui Israel nu va fi nici un ajutor nici o reputație pentru ei.” Confederațiile păcătoase nu vor fi nici putere, nici sprijin pentru confederați când judecățile lui Dumnezeu vin peste ei. Vezi aici ce este slava lui Iacov când Dumnezeu se luptă cu el și ce puțin motiv va avea Siria să se mândrească că seamănă cu slava lui Iacov. (1.) Este pustiită ca un om în consum, v. 4. Slava lui Iacov erau numerele lor, că erau ca nisipul mării ca mulțime; dar această slavă va fi făcută subțire, când mulți sunt tăiați și puțini rămași. Atunci grăsimea cărnii lor, care era mândria și siguranța lor, se va subția, iar trupul poporului va deveni un schelet perfect, nimic decât piele și oase. Israel a murit de o boală prelungită; regatul celor zece seminții s-a irosit treptat; Dumnezeu a fost pentru ei ca o molie, Osea v. 12. Așa este toată slava acestei lumi: se ofilește curând și este făcută subțire; dar există o slavă mult mai mare și veșnică destinată seminței spirituale a lui Iacov, care nu este supusă nici unei astfel de decăderi — grăsimea casei lui Dumnezeu, care nu se va subția. (2.) Este toată adunată și dusă de armata asiriană, ca grâul dus din câmp de agricultori, v. 5. Grâul este slava câmpurilor (Ps. lxv. 13); dar, când este secerat și plecat, unde este slava? Poporul și-a făcut prin păcatele sale copt pentru ruină, iar slava lor a fost la fel de repede, de ușor, de drept și de irezistibil tăiată și luată, ca grâul din câmp de agricultor. Judecățile lui Dumnezeu sunt comparate cu punerea secerei când recolta este coaptă, Apoc. xiv. 15. Iar armata biruitoare, ca agricultorii grijulii din valea Refaim, unde grâul era extraordinar, nu ar lăsa, dacă ar putea ajuta, nici un spic în urmă, nu ar pierde nimic ce ar putea pune mâna pe el.Henry se întoarce apoi la mila rezervată unei rămășițe în mijlocul judecății.
Mila este aici rezervată, într-o paranteză, în mijlocul judecății, pentru o rămășiță care ar scăpa de ruina comună a regatului celor zece seminții. Deși asirienii au luat toată grija posibilă ca nimeni să nu scape din plasa lor, totuși cei blânzi ai pământului au fost ascunși în ziua mâniei Domnului și li s-au dat viețile ca pradă și făcute confortabile prin retragerea lor în țara lui Iuda, unde aveau libertatea curților lui Dumnezeu. 1. Ei vor fi doar o mică rămășiță, foarte puțini, care vor fi marcați pentru păstrare (v. 6): Strângerea strugurilor va fi lăsată în ea. Trupul poporului a fost dus în robie, dar ici și colo unul a fost lăsat în urmă, poate unul din doi într-un pat când celălalt a fost luat, Luca xvii. 34. Cele mai pustiitoare judecăți din această lume sunt scurte față de judecata de apoi, care va fi universală și de care nimeni nu va scăpa. În vremuri de cea mai mare calamitate unii sunt ținuți în siguranță, după cum în vremuri de cea mai mare decădere unii sunt ținuți curați. Dar puținitatea celor care scapă presupune robia celei mai mari părți; cei rămași sunt doar ca rămășițele sărace ale unui măslin când a fost scuturat cu grijă de proprietar; dacă sunt două sau trei boabe în vârful ramurii de sus (în afara razei celor care l-au scuturat), asta este tot. Așa este rămășița după alegerea harului, foarte puțini în comparație cu mulțimile care merg pe calea largă. 2. Ei vor fi o rămășiță sfințită, v. 7, 8. Acești puțini care sunt păstrați sunt astfel de oameni care, în perspectiva judecății care se apropie, s-au pocăit de păcatele lor și și-au reformat viețile și de aceea au fost smulși astfel ca niște tăciuni din foc, sau astfel de oameni care, scăpând și devenind refugiați în țări străine, au fost treziți, parțial de simțul milei deosebite a eliberării lor și parțial de necazurile în care mai erau, să se întoarcă la Dumnezeu. (1.) Ei vor privi în sus la Creatorul lor, vor întreba: Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care dă cântări în noapte, într-o asemenea noapte de necaz ca aceasta? Iov xxxv. 10, 11. Ei vor recunoaște mâna lui în toate evenimentele care îi privesc, miloase și necăjitoare, și se vor supune mâinii lui. Îi vor da slava cuvenită numelui său și vor fi afectați în mod potrivit de providențele sale. Vor aștepta alinare și ajutor de la el și se vor încrede în el să-i ajute. Ochii lor vor avea respect față de el, ca ochii unui slujitor față de mâna stăpânului său, Ps. cxxiii. 2. Observă, este datoria noastră în toate timpurile să avem respect față de Dumnezeu, să avem ochii noștri mereu îndreptați spre el, atât ca Făcător al nostru (autorul ființei noastre și Dumnezeul naturii) cât și ca Sfântul lui Israel, un Dumnezeu în legământ cu noi și Dumnezeul harului; în mod deosebit, când suntem în necaz, ochii noștri trebuie să fie îndreptați spre Domnul, să ne scoată picioarele din plasă (Ps. xxv. 15); să ne aducă la aceasta este scopul providenței sale ca el este Făcătorul nostru și lucrarea harului său ca el este Sfântul lui Israel. (2.) Ei vor privi departe de idolii lor, creaturile fanteziei lor, nu vor mai închina la ei, nu vor mai căuta la ei și nu vor mai aștepta alinare de la ei. Căci Dumnezeu va fi privit singur, sau nu se consideră deloc privit. Cel care privește la Făcătorul său nu trebuie să privească la altare, lucrarea mâinilor sale, ci să le renege și să le arunce, nu trebuie să păstreze nici cel mai mic respect pentru ceea ce degetele sale au făcut, ci să-l zdrobească în bucăți, deși este propria sa lucrare — dumbrăvile și chipurile; cuvântul înseamnă chipuri făcute în cinstea soarelui și prin care el era închinat, cea mai veche și mai plauzibilă idolatrie, Deut. iv. 19; Iov xxxi. 26. Avem motive să-i socotim fericiți pe acei necazuri care despart între noi și păcatele noastre și, prin convingeri sensibile ale deșertăciunii lumii, acel mare idol, ne răcesc afecțiunile față de ea și ne coboară așteptările de la ea.Henry continuă să descrie judecata asupra celor care jefuiesc poporul lui Dumnezeu.
Aceste versete citesc sentința celor care jefuiesc și prăduiesc poporul lui Dumnezeu. Dacă asirienii și israeliții invadează și jefuiesc Iuda, dacă armata asiriană ia poporul lui Dumnezeu rob și pustiește țara lor, să știe că ruina va fi soarta și partea lor. Ei sunt aduși aici, 1. Triumfând asupra poporului lui Dumnezeu. S-au încrezut în numerele lor. Armata asiriană era alcătuită din națiuni diverse: era mulțimea multor popoare (v. 12), prin care greutate sperau să ducă cauza. Erau foarte gălăgioși, ca vuietul mărilor; vorbeau mare, amenințau și amenințau, să sperie poporul lui Dumnezeu de a li se împotrivi și pe toți aliații lor de a trimite ajutor. Sanherib și Rabșache, în discursurile și scrisorile lor, au făcut un zgomot mare pentru a stârni teroare asupra lui Ezechia și poporului său; națiunile care îi urmau au făcut un vuiet ca vuietul multor ape și acei puternici, care amenință să doboare totul înaintea lor și să ia tot ce le stă în cale. Potopurile și-au ridicat glasul, și-au ridicat valurile; așa este tumultul poporului și al neamurilor când se înfurie, Ps. ii. 1; xciii. 3. 2. Triumfați de judecățile lui Dumnezeu. Ei au crezut că își vor duce punctul prin forța zgomotului; dar vai de ei (v. 12), căci el îi va mustra, adică Dumnezeu, unul la care ei se gândesc puțin, nu au nici un respect, nu stau în nici o teamă; le va da un control cu o mână nevăzută și atunci vor fugi departe. Sanherib, Rabșache și rămășițele forțelor lor vor fugi înspăimântați și vor fi urmăriți de propriile spaime, ca pleava munților care stau expuși vântului și ca un lucru rostogolitor înaintea vijeliei, ca puful de ciulin (așa marginea); se fac ca pleava înaintea vântului (Ps. xxxv. 5) și atunci îngerul Domnului (cum urmează acolo), același înger care a ucis mulți dintre ei, îi va alunga pe ceilalți. Dumnezeu îi va face ca o roată sau un lucru rostogolitor și apoi îi va persecuta cu furtuna sa și îi va înspăimânta cu vijelia sa, Ps. lxxxiii. 13, 15. Observă, Dumnezeu poate descuraja dușmanii bisericii sale când sunt mai curajoși și mai încrezători și îi poate risipi când par mai strâns uniți. Aceasta se va face brusc (v. 14): La vremea serii sunt foarte tulburători și amenință necaz poporului lui Dumnezeu; dar înainte de dimineață nu mai sunt. La vremea somnului sunt aruncați într-un somn adânc, Ps. xxvi. 5, 6. A fost noaptea când îngerul a învins armata asiriană. Dumnezeu poate într-o clipă zdrobi puterea dușmanilor bisericii sale, chiar când pare mai formidabilă; și aceasta este scrisă pentru încurajarea poporului lui Dumnezeu în toate veacurile, când se găsesc un adversar inegal pentru dușmanii lor; căci aceasta este partea celor care ne jefuiesc, ei înșiși vor fi jefuiți. Dumnezeu va pleda cauza bisericii sale, iar cei care se amestecă o fac spre propria lor vătămare.
Considerați
Considerare
Henry prefațează expunerea cu structura generală a capitolului.
Siria și Efraim au fost confederați împotriva lui Iuda (cap. vii. 1, 2) și, fiind atât de strâns legați în sfaturile lor, acest capitol, deși este intitulat „sarcina Damascului” (care era cetatea capitală a Siriei), citește sentința lui Israel de asemenea. I. Distrugerea cetăților puternice atât ale Siriei cât și ale lui Israel este aici prevestită, ver. 1-5 și ver. 9-11. II. În mijlocul judecății mila este amintită pentru Israel și o promisiune plină de har că o rămășiță va fi păstrată de la calamități și va primi bine de la ele, ver. 6-8. III. Răsturnarea armatei asiriene înaintea Ierusalimului este indicată, ver. 12-14. În ordinea timpului acest capitol ar trebui plasat imediat după cap. ix., căci distrugerea Damascului, aici prevestită, s-a întâmplat în domnia lui Ahaz, 2 Regi xvi. 9.Henry introduce capitolul 18 notând vaiul împotriva țării îndepărtate.
Orice țară ar fi cea menită aici prin „țara care umbrește cu aripi”, aici este un vai rostit împotriva ei, căci Dumnezeu are, din cauza poporului său, o ceartă cu ea. I. Ei amenință poporul lui Dumnezeu, ver. 1, 2. II. Toți vecinii sunt chemați aici să ia seama ce va fi rezultatul, ver. 3. III. Deși Dumnezeu pare nepăsător de necazul poporului său pentru o vreme, el va apărea în cele din urmă împotriva dușmanilor lor și îi va tăia în mod remarcabil, ver. 4-6. IV. Aceasta va reveni foarte mult la slava lui Dumnezeu, ver. 7.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta simți că Domnul taie ceea ce odată părea rodnic? Cum ar putea promisiunea unei rămășițe păstrate să te încurajeze astăzi? În ce fel ești ispitit să te încrezi în alianțe mai degrabă decât în Stânca mântuirii tale?
Roagă-te
Rugăciune
O Doamne Dumnezeul nostru, ne plecăm înaintea judecăților Tale drepte asupra națiunilor și a planurilor mândre care se prăbușesc la cuvântul Tău. Prin Duhul Tău, păzește-ne să nu uităm de Dumnezeul mântuirii noastre; adună-ne printre rămășița care se întoarce doar la Tine și fie numele Tău înălțat în Sion când toate celelalte refugii dau greș. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →