Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 117-118 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)
Deschidere
Psalmii 117 și 118 stau împreună ca o singură mișcare de laudă care începe cu națiunile și se așază asupra capului legământului care a fost eliberat. Chemarea scurtă a psalmului o sută șaptesprezece extinde lauda lui Iehova dincolo de Israel la fiecare popor, în timp ce psalmul mai lung care urmează întemeiază acea chemare în istoria concretă a unui om ridicat din necaz de dreapta Domnului. Ambii psalmi arată deci același adevăr din capete opuse: îndurarea suverană care alege un popor și aceeași îndurare care susține individul din cadrul acelui popor. Cititorul este invitat să observe cum chemarea universală se sprijină pe credincioșia particulară a legământului și cum eliberarea particulară a psalmistului devine prilejul pentru națiuni de a-L slăvi pe Dumnezeu care Își ține cuvântul. În aceste capitole Duhul înfățișează nu emoție goală sau mulțumire privată, ci răspunsul rânduit al bisericii la caracterul neschimbător al Domnului ei.
Citește
Citire
Citește cei doi psalmi în succesiune fără întrerupere. Observă mișcarea de la porunca concisă adresată tuturor națiunilor în capitolul 117 la repetarea extinsă a eliberării personale și corporative în capitolul 118. Observă revenirea iubirii statornice a Domnului ca temei al fiecărei chemări la laudă. Marchează locurile unde psalmistul povestește necazul său, strigătul său și răspunsul Domnului și observă cum aceste evenimente sunt declarate a fi lucrarea Domnului însuși. Ia seama mai ales la declarația despre piatra pe care zidarii au lepădat-o și la chemarea finală care leagă jertfa de mulțumire de porțile dreptății.
Studiu
Psalmul 117 constă din numai două versete, totuși concizia sa servește precizia mai degrabă decât reducerea. Porunca de a lăuda este emisă fiecărei națiuni deoarece îndurarea și adevărul lui Iehova au fost descoperite într-un mod care nu admite nicio restricție națională. Îndurarea și adevărul nu sunt prezentate ca atribute abstracte, ci ca termenii operativi ai legământului pe care Dumnezeu l-a jurat lui Avraam și l-a confirmat în fiecare act ulterior de eliberare. Psalmul presupune deci că cunoașterea acestor atribute va ajunge la națiuni prin poporul pe care Dumnezeu l-a ales să poarte acea cunoaștere. Când națiunile sunt chemate, chemarea însăși funcționează ca o profeție că legământul va fi extins dincolo de hotarele sale inițiale rămânând totuși ancorat în același scop ales. Psalmul 118 deschide cu chemarea identică de a mulțumi, acum adresată mai întâi lui Israel, apoi casei lui Aaron, apoi celor ce se tem de Domnul. Repetarea stabilește continuitate: chemarea universală se sprijină pe viața rânduită a comunității legământului. Psalmistul povestește apoi propria sa trecere prin necaz. A fost înconjurat, împins înapoi și adus jos, totuși nu a căzut deoarece Domnul a luat partea lui. Limbajul este deliberat teocentric; biruința este atribuită nu hotărârii psalmistului, ci dreptei Domnului care este înălțată. Aceeași mână care l-a disciplinat pe psalmist l-a și eliberat, arătând că iubirea legământului include atât îngăduirea necazului cât și rânduirea sfârșitului său. Declarația că piatra pe care zidarii au lepădat-o a devenit capul unghiului urmează direct din această eliberare. Lepădarea zidarii nu este explicată psihologic, ci declarată a fi lucrarea Domnului, minunată în ochii celor ce se tem de El. Astfel, îndreptățirea personală a psalmistului devine un semn public că Domnul răstoarnă suveran judecățile omenești pentru a-Și statornici propriul sfat. Porțile dreptății sunt deschise numai celor ce intră cu jertfa de mulțumire, arătând că accesul la prezența lui Dumnezeu rămâne rânduit de aceiași termeni ai legământului care au guvernat chemarea inițială. Versetele de încheiere revin la refrenul iubirii statornice, acum mărturisit de omul eliberat ca temeiul durabil al oricărei laude. De-a lungul ambilor psalmi Duhul menține o singură linie doctrinară: îndurarea care cheamă națiunile este aceeași îndurare care îl susține pe credinciosul individual și ambele se sprijină pe credincioșia neschimbătoare a Domnului legământului.
Considerați
Considerare
Acești psalmi stau în relație directă cu proclamarea apostolică că piatra lepădată a devenit piatra din capul unghiului a bisericii. Scriitorii Noului Testament citează aceeași imagine pentru a-L identifica pe Domnul Isus ca Cel pe care Dumnezeu L-a înălțat după lepădarea omenească, confirmând astfel că tiparul anunțat în Psalmul 118 își găsește împlinirea hotărâtoare în Hristos. În același timp chemarea universală a Psalmului 117 este preluată în misiunea apostolică către neamuri, arătând că scopul legământului a intenționat întotdeauna includerea națiunilor în lauda singurului Dumnezeu adevărat. Reformatorii au citit aceste texte ca dovadă că mărturisirea bisericii despre harul suveran nu este o inovație, ci recuperarea sensului originar al Psaltirei. Accentul pe lucrarea Domnului, mai degrabă decât pe realizarea omenească, se aliniază cu mărturia scripturală constantă că mântuirea este a Domnului de la început până la sfârșit. Astfel cei doi psalmi împreună furnizează atât temeiul pentru misiuni cât și tiparul pentru închinarea bisericii sub legământul continuu.
Răspunde
Răspuns
În ce împrejurare prezentă ești ispitit să măsori credincioșia Domnului prin absența necazului mai degrabă decât prin rânduirea limitelor sale? Cum corectează declarația că piatra lepădată a devenit capul unghiului orice tendință de a interpreta opoziția ca dovadă că Dumnezeu Și-a retras favoarea legământului? În ce act concret de mulțumire din această săptămână te vei alătura laudei rânduite a comunității legământului mai degrabă decât să rămâi mulțumit cu recunoștința privată?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne Dumnezeule al legământului, care ai chemat națiunile la lauda îndurării și adevărului Tău, dă-ne ca să primim acești psalmi nu ca niște cântări îndepărtate, ci ca regula prezentă a propriei noastre mărturisiri. Susține-Ți biserica prin aceeași dreaptă care l-a eliberat pe psalmist și statornicește piatra lepădată ca temelie sigură a fiecărei adunări care se teme de numele Tău. Păzește-ne de a măsura dragostea Ta după măsura ușurării noastre și învață-ne să atribuim atât necazul cât și eliberarea rânduielii Tale suverane. Fie ca jertfa de mulțumire să fie adusă neîncetat la porțile dreptății, până în ziua când fiecare națiune chemată în psalmul o sută șaptesprezece se va alătura lui Israel al lui Dumnezeu în imnul veșnic al celor răscumpărați. Prin Isus Hristos, capul unghiului, cerem aceasta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.