← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Marcu

Marcu 7 — cu Ioan Calvin

Marcu 7Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolul 7 din Marcu oferă o perspectivă pătrunzătoare asupra tensiunii dintre tradițiile omenești și închinarea curată pe care o cere Dumnezeu. Cu claritate caracteristică și fidelitate față de Scriptură, Calvin dezvăluie cât de ușor înlocuiesc conducătorii religioși propriile invenții cu poruncile dumnezeiești. Expunerea sa ne invită să ne examinăm propriile inimi și practici, întrebându-ne dacă Îl cinstim pe Dumnezeu doar cu buzele sau cu ascultare sinceră din inimă. Pe măsură ce îl urmăm pe Calvin prin acest pasaj, descoperim atât o mustrare aspră a ipocriziei, cât și o chemare clară de a ne întoarce la simplitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Fie ca cuvintele sale să ne îndrume astăzi spre o devoțiune autentică care Îi place Domnului.
Citește
Întoarce-te acum la capitolul 7 din Marcu și citește relatarea completă a confruntării lui Isus cu fariseii și cărturarii din cauza tradițiilor lor. Ascultă cu atenție cuvintele lui Hristos despre ceea ce îl întinează cu adevărat pe om și despre modul în care poruncile omenești pot anula Cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce citești, observă contrastul dintre ceremonialul exterior și realitatea interioară. Pregătește-ți inima să primească atât avertizarea, cât și libertatea găsite în acest pasaj.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a aborda greșeala comună de a inventa noi moduri de închinare. Matei 15:1. Atunci cărturarii și fariseii. Deoarece greșeala care este corectată aici nu este doar comună, ci și extrem de periculoasă, pasajul merită în mod deosebit atenția noastră. Vedem insolenta extraordinară afișată de oameni cu privire la forma și modul de a-L închina pe Dumnezeu; căci ei născocesc neîncetat noi moduri de închinare, iar când cineva dorește să fie considerat mai înțelept decât alții, își etalează ingeniozitatea pe acest subiect. Nu vorbesc despre străini, ci despre chiar cei din casa Bisericii, cărora Dumnezeu le-a acordat onoarea deosebită de a declara cu buzele lor regula evlaviei. Dumnezeu a stabilit modul în care dorește să fim închinați și a inclus în legea Sa desăvârșirea sfințeniei. Totuși, un mare număr de oameni, ca și cum ar fi un lucru ușor și lipsit de importanță să asculți de Dumnezeu și să păzești ceea ce El poruncește, adună pentru ei înșiși, din toate părțile, multe adăugiri. Cei care ocupă poziții de autoritate aduc înainte invențiile lor în acest scop, ca și cum ar poseda ceva mai desăvârșit decât Cuvântul Domnului. Aceasta este urmată de creșterea lentă a tiraniei; căci, atunci când oamenii și-au asumat odată dreptul de a da porunci, ei cer o aderare rigidă la legile lor și nu permit ca cel mai mic iota să fie omis, fie prin dispreț, fie prin uitare. Lumea nu poate îndura autoritatea legitimă și se răzvrătește cu violență împotriva purtării jugului Domnului, și totuși se încurcă ușor și de bunăvoie în capcanele tradițiilor deșarte; ba chiar, o astfel de robie pare a fi, în cazul multora, un obiect de dorință. Între timp, închinarea adusă lui Dumnezeu este coruptă, al cărei prim și principal principiu este ascultarea. Autoritatea oamenilor este preferată poruncii lui Dumnezeu. Cu asprime și, prin urmare, în mod tiranic, poporul de rând este obligat să-și îndrepte toată atenția asupra lucrurilor mărunte. Acest pasaj ne învață, în primul rând, că toate modurile de închinare inventate de oameni nu Îi plac lui Dumnezeu, deoarece El alege ca numai El să fie ascultat, pentru a ne instrui și a ne învăța în adevărata evlavie după propria Sa plăcere; în al doilea rând, că cei care nu sunt mulțumiți de singura lege a lui Dumnezeu și se obosesc îngrijindu-se de tradițiile oamenilor sunt angajați în mod inutil; în al treilea rând, că se comite un ultraj împotriva lui Dumnezeu atunci când invențiile oamenilor sunt atât de mult lăudate, încât maiestatea legii Sale este aproape coborâtă sau cel puțin respectul față de ea este diminuat. Cu privire la tradiția specifică a spălării mâinilor, Calvin scrie: La această ultimă descriere se referă fără îndoială pasajul de față; căci spălarea mâinilor, asupra căreia insistau fariseii, nu putea fi în sine acuzată de superstiție rea; altfel Hristos nu ar fi permis ca vasele de apă să fie folosite la nuntă (Ioan 2:6), dacă nu ar fi fost o ceremonie îngăduită; dar greșeala consta în faptul că ei nu credeau că Dumnezeu poate fi închinat în mod corespunzător în niciun alt mod. Nu fără un pretext plauzibil a fost introdusă mai întâi practica spălărilor. Știm cât de strict cere Legea lui Dumnezeu curăția exterioară; nu pentru că Domnul a intenționat ca aceasta să ocupe întreaga atenție a slujitorilor Săi, ci pentru ca ei să fie mai atenți să se păzească de orice întinare spirituală. Dar în spălări Legea a păstrat o anumită moderație. Au urmat apoi învățătorii, care au crezut că nu vor fi considerați suficient de ageri dacă nu vor adăuga ceva la Cuvântul lui Dumnezeu; [394] și de aici au apărut spălări despre care nu se făcea nicio mențiune în Lege. Legiuitorii înșiși nu au dat de înțeles că au transmis ceva nou, [395] ci doar că au administrat precauții care ar fi de folos pentru a ajuta la păzirea Legii lui Dumnezeu. Dar aceasta a fost urmată imediat de un mare abuz, atunci când ceremoniile introduse de oameni au început să fie privite ca parte a închinării dumnezeiești; și din nou, atunci când în chestiuni care erau libere și voluntare uniformitatea a fost impusă în mod absolut. Căci întotdeauna a fost voia lui Dumnezeu, așa cum am spus deja, ca El să fie închinat conform regulii stabilite în Cuvântul Său și, prin urmare, nicio adăugire la Legea Sa nu poate fi îndurată. Acum, așa cum El permite credincioșilor să aibă ceremonii exterioare, prin care să poată îndeplini exercițiile evlaviei, tot așa nu le permite să amestece acele ceremonii cu propriul Său Cuvânt, ca și cum religia ar consta în ele. [396] Calvin se îndreaptă apoi spre profeția lui Isaia pentru a decide problema. 7. Bine a proorocit Isaia despre voi. Domnul nostru merge acum mai departe; căci El decide asupra problemei în discuție, pe care o împarte în două părți. Prima este că ei se bazau doar pe ceremonii exterioare și nu acordau nicio valoare sfințeniei adevărate, care constă în sinceritatea inimii; iar a doua este că Îl închinau pe Dumnezeu într-un mod greșit, după propria lor fantezie. Deși mustrarea Sa cu privire la sfințenia prefăcută și ipocrită pare până acum restrânsă la persoane, totuși ea include substanța acestei doctrine, din care concluzia completă a fost, în primul rând, că închinarea adusă lui Dumnezeu este spirituală și nu constă în stropirea cu apă sau în nicio altă ceremonie; și, în al doilea rând, că nu există nicio închinare rațională adusă lui Dumnezeu decât cea îndrumată de regula Cuvântului Său. Deși Isaia (29:13) nu a proorocit doar pentru viitor, ci a avut în vedere pe oamenii din vremea sa, totuși Hristos spune că această profeție se referă la farisei și cărturari, deoarece ei seamănă cu acei ipocriți antici cu care a avut de înfruntat proorocul. Hristos nu citează acel pasaj exact așa cum stă; dar proorocul menționează în mod expres două ofense prin care evreii și-au provocat împotriva lor răzbunarea dumnezeiască. Cu buzele lor doar și printr-o mărturisire exterioară, ei făceau o prefăcătorie de evlavie; și, în al doilea rând, s-au abătut spre moduri de închinare inventate de oameni. În primul rând, deci, este o ipocrizie rea atunci când cinstea pe care oamenii o aduc lui Dumnezeu este doar în aparență exterioară; căci a te apropia de Dumnezeu cu gura și a-L cinsti cu buzele nu ar fi în sine rău, cu condiția ca inima să meargă înainte. Substanța a ceea ce Domnul nostru afirmă pe acest subiect este că, deoarece închinarea adusă lui Dumnezeu este spirituală și deoarece nimic nu Îi place Lui dacă nu este însoțit de sinceritatea interioară a inimii, cei care fac ca sfințenia să constea în afișare exterioară sunt ipocriți.
Considerați

Reflectează

Calvin încheie cu un principiu clar despre închinarea îndrumată doar de Cuvântul lui Dumnezeu. 9. Dar în zadar Mă închină ei Cuvintele proorocului sună literal astfel: teama lor față de Mine a fost învățată prin porunca oamenilor. Dar Hristos a dat cu credincioșie și exactitate sensul, că în zadar este închinat Dumnezeu atunci când voia oamenilor este substituită în locul doctrinei. Prin aceste cuvinte, toate tipurile de închinare după voia omului (ethelothzeskeia), așa cum o numește Pavel (Coloseni 2:23), sunt condamnate în mod clar. Căci, așa cum am spus, deoarece Dumnezeu alege să fie închinat în niciun alt mod decât conform rânduielii Sale, El nu poate îndura ca noi moduri de închinare să fie născocite. De îndată ce oamenii își permit să rătăcească dincolo de limitele Cuvântului lui Dumnezeu, cu cât mai multă osteneală și îngrijorare arată ei în a-L închina, cu atât mai grea este condamnarea pe care și-o atrag asupra lor; căci prin astfel de invenții religia este dezonorată.
Răspunde
Unde în propria ta viață ai adăugat cerințe pe care Dumnezeu nu le-a poruncit niciodată? Cum provoacă tratarea ipocriziei de către Calvin modul în care te apropii de închinare? Ce pași poți face în această săptămână pentru a te asigura că ascultarea ta izvorăște din inimă mai degrabă decât din tradiția omenească?
Roagă-te
O, Doamne suveran, care cercetezi inima și cunoști firea noastră, curățește-ne de orice ipocrizie care înalță obiceiul omenesc mai presus de sfintele Tale porunci. Prin harul lui Hristos, smulge tot ce ne întinează și atrage-ne aproape ca să Te închinăm în duh și în adevăr, ca viețile noastre să aducă roadă plăcută doar Ție. Stabilește-ne în credincioșia legământului Tău, ca Cuvântul Tău să stăpânească inimile noastre fără rival. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →